Bucuria de a trăi o viaţă centrată pe Hristos
Vârstnicul Richard J. Maynes
din Preşedinţia celor Şaptezeci
Vieţile noastre trebuie să fie centrate cu exactitate pe Hristos dacă dorim să găsim pace şi bucurie adevărată în această viaţă.
Lumea în care trăim pune o mare presiune asupra oamenilor buni de peste tot să coboare ştafeta sau chiar să renunţe la standardele lor de viaţă neprihănită. Cu toate acestea, în pofida lucrurilor rele şi ispitelor care ne înconjoară în fiecare zi, putem să găsim şi vom găsi bucurie adevărată în aceste vremuri, trăind o viaţă centrată pe Hristos.
Faptul de a face din Isus Hristos şi Evanghelia Sa partea centrală a vieţilor noastre ne va aduce stabilitate şi fericire, precum ilustrează următorul exemplu.
Vârstnicul Taiichi Aoba, din Cei Şaptezeci, care locuieşte într-un mic sat din zona de munte, în Shikoku, Japonia, a fost rugat să predea în cadrul unei conferinţe a tinerilor. „Staţi în locuri sfinte” a fost aleasă drept temă a conferinţei. După ce s-a gândit la temă şi la ceea ce urma să predea, vârstnicul Aoba a decis să-şi folosească meseria drept instrument de predare. Dânsul se ocupă cu olăritul.
Vârstnicul Aoba a spus că tinerii din clasa lui au devenit foarte interesaţi atunci când au văzut modul aproape magic în care dânsul transforma lutul din mâinile sale în farfurii, castroane şi căni. După demonstraţia dânsului, a întrebat dacă vreunul dintre ei dorea să încerce. Toţi au ridica mâna.
Vârstnicul Aoba i-a invitat pe câţiva dintre ei în faţă pentru a încerca acest lucru nou. După ce l-au privit, au presupus că va fi relativ simplu. Totuşi, nici unul dintre ei nu au reuşit să facă nici măcar un castron simplu. Ei au spus: „Nu pot să fac asta!”; „De ce este atât de greu?”; „Este aşa de dificil”. Au spus aceste lucruri în timp ce lutul era împrăştiat prin toată camera.
Dânsul i-a întrebat pe tineri de ce le era atât de greu să facă produse de olărie. Ei au oferit răspunsuri diferite: „Nu am experienţă”, „Nu am fost instruit niciodată” sau „Nu am talent”. Ţinând cont de rezultate, tot ceea ce au spus era adevărat; totuşi, ei au eşuat deoarece lutul nu a fost centrat bine pe roată. Tinerii credeau că au pus lutul în centru, însă din perspectiva unui profesionist, nu era exact în centru. Apoi, dânsul le-a spus: „Haideţi să mai încercăm o dată”.
De data aceasta, vârstnicul Aoba a aşezat lutul exact în centrul roţii şi a început apoi să învârtă roata, făcând o gaură în mijlocul lutului. Câţiva dintre tineri au încercat din nou. De data aceasta, toţi au început să bată din palme spunând: „Uau, nu se zgâlţâie”, „Pot să fac asta” sau „Am reuşit!”. Desigur, formele nu erau perfecte, însă rezultatul a fost total diferit faţă de prima dată când au încercat. Ei au reuşit deoarece lutul a fost centrat perfect pe roată.
Lumea în care trăim este asemănătoare cu roata olarului care se învârteşte şi viteza cu care această roată se învârteşte este tot mai mare. Asemenea lutului de pe roata olarului, noi trebuie să fim, de asemenea, centraţi. Esenţa noastră, punctul central al vieţii noastre trebuie să fie Isus Hristos şi Evanghelia Sa. Să trăim o viaţă centrată pe Hristos înseamnă să învăţăm despre Isus Hristos şi Evanghelia Sa şi apoi să urmăm exemplul Său şi să ţinem poruncile Sale cu exactitate.
Profetul Isaia, din vechime, a declarat: „Dar, Doamne, Tu eşti Tatăl nostru; noi suntem lutul şi Tu olarul, care ne-ai întocmit: suntem cu toţii lucrarea mâinilor Tale”1.
Dacă vieţile noastre sunt centrate pe Isus Hristos, El ne poate modela cu succes în cine trebuie să devenim, pentru a putea să ne întoarcem în prezenţa Sa şi a Tatălui Ceresc, în împărăţia celestială. Bucuria de care vom avea parte în această viaţă va fi direct proporţională cu cât de bine reuşim să ne centrăm vieţile pe învăţăturile, exemplul şi sacrificiul ispăşitor al lui Isus Hristos.
Dragi fraţi şi surori, m-am născut într-o familie de membri ai Bisericii de mai multe generaţii, aşa că binecuvântările şi bucuria faptului de a avea Evanghelia lui Isus Hristos drept temelie a culturii familiei noastre au fost lucruri de care am avut parte în fiecare zi. Abia atunci când, în tinereţe, am slujit într-o misiune cu timp deplin, am înţeles influenţa incredibil de pozitivă pe care plenitudinea Evangheliei lui Isus Hristos o are asupra celor care nu au mai avut parte de binecuvântările ei în viaţa lor. Acest verset din Matei arată experienţa de care au parte oamenii care sunt convertiţi la Evanghelia lui Isus Hristos: „Împărăţia cerurilor se mai aseamănă cu o comoară ascunsă într-o ţarină. Omul care o găseşte o ascunde şi, de bucuria ei, se duce şi vinde tot ce are şi cumpără ţarina aceea”2.
Permiteţi-mi să vă împărtăşesc un exemplu din Cartea lui Mormon care arată ceea ce era dispus să plătească un convertit pentru a primi bucuria despre care a vorbit Isus în pilda comorii ascunse.
Să ne amintim faptul că, în capitolul 20 din cartea lui Alma, Amon şi Lamoni călătoreau către oraşul Midoni, pentru a-l găsi şi elibera din închisoare pe Aaron, fratele lui Amon. În timpul călătoriei lor, s-au întâlnit cu tatăl lui Lamoni, care era regele lamaniţilor peste întreaga ţară.
Regele a fost foarte supărat, deoarece fiul său, Lamoni, călătorea cu Amon, un misionar nefit, pe care îl considera duşman. El a fost de părere că fiul său ar fi trebuit să participe la o petrecere mare pe care o făcuse pentru fiii săi şi poporul său. Regele lamanit a fost atât de supărăt, încât i-a poruncit fiului său, Lamoni, să-l ucidă pe Amon cu sabia. Atunci când Lamoni a refuzat, regele a scos sabia pentru a-l ucide pe fiul său pentru nesupunere, dar Amon a intervenit pentru a-i salva viaţa lui Lamoni. În cele din urmă, Amon l-a învins pe rege şi viaţa acestuia a fost în mâinile sale.
Iată ceea ce regele i-a spus lui Amon în timp ce se afla în această situaţie disperată: „Dacă tu mă vei cruţa, atunci îţi voi da orice vei cere, chiar şi jumătate din împărăţie”3.
Aşadar, regele era dispus să plătească jumătate din împărăţia sa pentru a-şi salva viaţa. Regele trebuie să fi fost foarte uimit atunci când Amon a cerut doar ca fratele său, Aaron, şi toţi cei care erau cu el să fie eliberaţi din închisoare şi ca fiul său, Lamoni, să-şi păstreze împărăţia.
Mai târziu, ca urmare a acestei întâlniri, Aron, fratele lui Amon, a fost eliberat din închisoarea din Midoni. După ce a fost eliberat, a primit inspiraţia să călătorească în locul în care regele lamanit conducea peste ţară. Aaron a fost prezentat regelui şi a avut privilegiul de a-i propovădui principiile Evangheliei lui Isus Hristos, inclusiv planul cel mare al mântuirii. Învăţăturile lui Aaron au avut un efect profund asupra regelui.
Felul în care a reacţionat regele la învăţăturile lui Aaron se găseşte în versetul 15 din capitolul 22 din Alma: „Şi s-a întâmplat că după ce Aaron a expus aceste lucruri către el, regele a zis: «Ce trebuie să fac pentru a putea avea această viaţă veşnică despre care ai vorbit? Da, ce trebuie să fac eu ca să pot fi născut din Dumnezeu, având acest spirit păcătos dezrădăcinat din pieptul meu şi să primesc Spiritul Lui, pentru ca să pot fi umplut de bucurie, pentru ca să pot să nu fiu alungat în ultima zi? Iată, a zis el, voi renunţa la toate averile mele, da, îmi voi părăsi împărăţia pentru ca să pot primi această mare bucurie»”.
În mod surprinzător, dacă, pentru ca viaţa să-i fie cruţată, regele lamanit era dispus să renunţe la jumătate din împărăţie, acum, pentru a putea primi bucuria pe care o aduc înţelegerea, acceptarea şi viaţa dusă potrivit Evangheliei lui Isus Hristos, el era pregătit să renunţe la întreaga împărăţie.
Soţia mea, Nancy, este, de asemenea, convertită a Bisericii. Mi-a vorbit de multe ori, de-a lungul anilor, despre bucuria pe care a simţit-o în viaţa ei din momentul în care a găsit şi a acceptat Evanghelia lui Isus Hristos şi a trăit potrivit ei. Ceea ce urmează sunt unele dintre gândurile surorii Maynes cu privire la experienţa ei:
„Ca tânără adultă, în vârstă de douăzeci şi ceva de ani, ajunsesem la un punct în viaţa mea în care am ştiut că trebuia să schimb ceva pentru a putea fi o persoană mai fericită. Simţeam că trăiam fără a avea un scop adevărat sau o direcţie şi nu ştiam unde să merg pentru a le găsi. Am ştiut întotdeauna că Tatăl Ceresc exista şi, ocazional, de-a lungul vieţii mele, am spus rugăciuni şi am simţit că El asculta.
Când am început căutarea mea, am frecventat câteva biserici diferite, însă mereu ajungeam să am aceleaşi sentimente şi să fiu descurajată. Mă simt foarte binecuvântată deoarece rugăciunea mea pentru a şti direcţia în care trebuia să merg şi pentru a avea un scop în viaţă, a primit, în cele din urmă, răspuns şi plenitudinea Evangheliei lui Isus Hristos a fost adusă în viaţa mea. Pentru prima dată am simţit că aveam un scop şi planul fericirii a adus bucurie adevărată în viaţa mea”.
O altă experienţă, din Cartea lui Mormon, ne arată, în mod clar, cum faptul de a trăi o viaţă centrată pe Hristos poate să ne ofere o bucurie mare chiar şi atunci când avem parte de încercări dificile.
După ce profetul Lehi şi familia lui au părăsit Ierusalimul în anul 600 î.H., ei au călătorit aproximativ opt ani prin pustiu până când au ajuns, în cele din urmă, într-un loc pe care l-au numit Abundenţa, care se afla în apropierea malului mării. Nefi descrie viaţa lor din pustiu, plină de suferinţe, în felul acesta: „Şi cu toate că suferisem multe necazuri şi dificultăţi… chiar aşa de multe încât nici nu putem să le însemnăm pe toate”4.
În timp ce erau în ţinutul Abundenţa, Domnul îi încredinţează lui Nefi sarcina de a construi corabia care urma să îi ducă peste ape, la pământul făgăduit. După ce au ajuns pe pământul făgăduit, au început să aibă loc conflicte mari între oamenii care îşi centrau vieţile pe Hristos şi cei necredincioşi, care urmau exemplul lui Laman şi Lemuel. În cele din urmă, riscul ca între cele două grupuri să izbucnească conflicte violente a fost aşa de mare, încât Nefi şi cei care au urmat învăţăturile Domnului s-au separat de ceilalţi şi au fugit în pustiu pentru a fi în siguranţă. În acel moment, după aproximativ 30 de ani de când Lehi şi familia sa părăsiseră Ierusalimul, Nefi face, în repetate rânduri, o declaraţie bine gândită şi oarecum surprinzătoare, mai ales după ce a consemnat pe plăci nenumăratele suferinţe şi necazuri de care au avut parte atât de mult timp. Acestea sunt cuvintele sale: „Şi s-a întâmplat că noi am trăit în fericire”5. În pofida dificultăţilor lor, ei au putut să trăiască în fericire deoarece erau centraţi pe Hristos şi Evanghelia Sa.
Dragi fraţi şi surori, asemenea lutului de pe roata olarului, vieţile noastre trebuie să fie centrate cu exactitate pe Hristos dacă dorim să găsim bucurie adevărată şi pace în această viaţă. Exemplele oferite de regele lamanit, de soţia mea, Nancy, şi de poporul nefit dovedesc toate faptul că acest principiu este adevărat.
Vă depun mărturia mea astăzi că şi noi putem găsi acea pace, acea fericire, acea bucurie adevărată, dacă alegem să trăim vieţi centrate pe Hristos, în numele lui Isus Hristos, amin.