Încrede-te în Domnul și nu te înclina
Bonnie H. Cordon
a doua consilieră în Președinția generală a Societății Primare
Ne putem axa viața pe Salvator ajungând să-L cunoaștem, iar El ne va îndruma calea.
În timp ce călătoream în Asia, o soră dragă s-a apropiat de mine. Ea m-a îmbrățișat și a întrebat: „Chiar credeți că această Evanghelie este adevărată?”. Dragă soră, știu că este adevărată. Mă încred în Domnul.
În Proverbele 3:5-6, citim următorul sfat:
„Încrede-te în Domnul din toată inima ta, și nu te bizui pe înțelepciunea ta!
Recunoaște-L în toate căile tale, și El îți va netezi cărările”.
Această scriptură conține două îndemnuri, o avertizare și o promisiune glorioasă. Cele două îndemnuri: „Încrede-te în Domnul din toată inima ta” și „recunoaște-L în toate căile tale”. Avertizarea: „Nu te bizui pe înțelepciunea ta”. Și, promisiunea glorioasă: „El îți va netezi cărările”.
Să discutăm mai întâi despre avertizare. Imaginea vizuală ne oferă multe lucruri asupra cărora să cugetăm. Avertizarea constă în compararea principiului „bizuirii” pe ceva cu înclinarea fizică spre un anumit lucru pentru susținere. În limba engleză, verbul „a se bizui” are sensul de a se înclina fizic sau de a se apleca într-o parte. Când ne înclinăm, fizic, într-o parte sau într-alta, nu mai avem o poziție dreaptă, ne pierdem echilibrul și cădem. Când ne bizuim, din punct de vedere spiritual, pe înțelepciunea noastră, ne îndepărtăm de Salvator. Dacă ne înclinăm, nu mai avem o poziție dreaptă; nu avem echilibru; nu ne concentrăm asupra lui Hristos.
Dragi surori, amintiți-vă, în viața premuritoare, L-am susținut pe Salvator. Am avut încredere în El. Ne-am exprimat susținerea, entuziasmul și bucuria față de planul fericirii întocmit de Tatăl Ceresc. Nu ne-am înclinat. Am luptat cu ajutorul mărturiilor noastre și „ne-am aliat cu forțele lui Dumnezeu, iar acele forțe au fost victorioase”1. Această bătălie între bine și rău s-a mutat pe pământ. Încă o dată avem responsabilitatea sacră de a fi martore și de a ne pune încrederea în Domnul.
Fiecare dintre noi trebuie să se întrebe: Cum să stau în poziție dreaptă și să nu mă bizui pe înțelepciunea mea? Cum să recunosc și să urmez glasul Salvatorului când glasurile din lume sunt atât de captivante? Cum să-mi dezvolt încrederea în Salvator?
Permiteți-mi să sugerez trei modalități de a ne mări cunoașterea despre Salvator și încrederea în El. Veți vedea că aceste principii nu sunt noi, dar sunt fundamentale. Ele sunt incluse în cântecele de la Societatea Primară, sunt exprimate în cadrul lecțiilor de la Tinerele Fete și sunt cuprinse în multe dintre răspunsurile la întrebările de la Societatea de Alinare. Sunt principii care ne ajută să stăm în poziție dreaptă – să nu ne înclinăm.
În primul rând, putem ajunge să Îl cunoaștem pe Domnul și să ne încredem în El pe măsură ce ne „[ospătăm] din cuvintele lui Hristos; căci iată, cuvintele lui Hristos [ne] vor spune toate lucrurile pe care trebuie să le [facem]”2.
În urmă cu mai multe luni, studiam, ca familie, din scripturi. Nepotul meu de doi ani stătea în poala mea în timp ce noi citeam. Mă bucuram de vizita familiei fiului meu și de faptul că sunt bunică.
După ce am terminat de studiat din scripturi, am închis cartea. Nepotul meu știa că, în scurt timp, aveam să ne culcăm. El s-a uitat la mine cu ochii săi albaștri, plini de dorință și a rostit un adevăr etern: „Mai multe scripturi, buni”.
Fiul meu, un părinte bun și consecvent, m-a avertizat: „Mamă, nu-i ceda. Încearcă doar să amâne mersul la culcare”.
Dar, atunci când nepotul meu cere mai multe scripturi, citim mai multe scripturi! Un număr mai mare de scripturi ne luminează mintea, ne hrănește spiritul, ne răspunde la întrebări, ne sporește încrederea în Domnul și ne ajută să ne axăm viața pe El. „[Aduceți-vă] aminte să le cercetați cu sârguință pentru ca să puteți profita de ele.”3
În al doilea rând, putem ajunge să-L cunoaștem pe Domnul și să avem încredere în El prin rugăciune. Ce binecuvântare este să ne putem ruga Dumnezeului nostru! „Rugați-vă la Tatăl cu toată puterea inimii.”4
Îmi amintesc, cu drag, o rugăciune pe care o îndrăgesc mult. Într-una dintre vacanțele de vară din perioada facultății, am acceptat un loc de muncă în Texas. A trebuit să conduc sute de kilometri din Idaho în Texas în vechea mea mașină, pe care o numisem, cu drag, Vern. Vern era încărcată până la refuz și eu eram gata pentru noua aventură.
În drum spre ușă, am îmbrățișat-o pe draga mea mamă, iar ea mi-a spus: „Hai să spunem o rugăciune înainte să pleci”.
Am îngenunchiat și mama mea a început să se roage. Ea L-a implorat pe Tatăl Ceresc să mă protejeze. S-a rugat pentru mașina mea fără aer condiționat, ca aceasta să funcționeze așa cum aveam eu nevoie. S-a rugat ca îngeri să fie alături de mine de-a lungul verii. S-a rugat, s-a rugat și iar s-a rugat.
Pacea pe care am simțit-o ca urmare a acelei rugăciuni mi-a dat curajul să mă încred în Domnul și să nu mă bizui pe înțelepciunea mea. Domnul mi-a îndrumat calea în multele hotărâri pe care le-am luat în acea vară.
Dacă ne facem un obicei din faptul de a-L aborda pe Tatăl Ceresc prin rugăciune, vom ajunge să-L cunoaștem pe Salvator. Vom ajunge să ne încredem în El. Dorințele noastre vor deveni mai asemănătoare celor pe care le are El. Vom putea asigura, pentru noi și pentru alții, binecuvântări pe care Tatăl Ceresc este pregătit să ni le ofere, doar să cerem cu credință.5
În al treilea rând, putem ajunge să-L cunoaștem și să ne încredem în Domnul pe măsură ce slujim altora. Împărtășesc următoarea povestire cu permisiunea lui Amy Wright, care a ajuns să înțeleagă principiul slujirii chiar și atunci când suferă de o boală îngrozitoare care îi pune viața în pericol. Amy a scris:
„În data de 29 octombrie 2015, am aflat că am cancer. Șansele de supraviețuire, în cazul cancerului meu, sunt de 17%. Acestea nu erau bune. Știam că aveam să duc lupta vieții mele. Eram hotărâtă să dau tot ce am, nu doar pentru mine, ci, mai important, pentru familia mea. În luna decembrie, am început chimioterapia. Cunoșteam multe dintre efectele secundare ale medicamentelor împotriva cancerului, dar nu am știut că era posibil ca cineva să fie atât de bolnav și, totuși, să fie în viață.
La un moment dat, am declarat despre chimioterapie că reprezintă o încălcare a drepturilor omului. I-am spus soțului meu că nu mai doream să continui. I-am spus că renunț! Nu voiam să mă întorc la spital. În înțelepciunea lui, soțul meu m-a ascultat răbdător și, apoi, mi-a răspuns: «Ei bine, atunci trebuie să găsim pe cineva căruia să-i slujim».
Poftim? Nu înțelesese că soția lui avea cancer și nu mai putea să îndure nici măcar un singur acces de greață sau un singur moment de durere atroce?”.
Amy a continuat explicând: „Simptomele mele s-au înrăutățit treptat până am ajuns să am una sau două zile «OK» într-o lună, [zile în care] puteam funcționa cât de cât ca o ființă umană vie care respira. Acelea au fost zilele în care familia mea avea să găsească modalități de a sluji”.
Într-una dintre acele zile, familia lui Amy a distribuit truse de chimioterapie altor pacienți, truse pline cu obiecte care să-i înveselească și să ajute la alinarea simptomelor. Când Amy nu putea dormi, ea se gândea la modalități prin care să lumineze ziua altcuiva. Unele modalități implicau lucruri mai mari, dar multe erau doar simple bilețele sau mesaje text de încurajare și dragoste. În acele nopți, în care durerea era prea mare și nu putea dormi, ea stătea în pat cu iPad-ul ei și căuta rânduieli care trebuiau înfăptuite pentru și în folosul strămoșilor ei decedați. În mod miraculos, durerea se micșora și ea putea îndura.
Amy a mărturisit: „Slujirea mi-a salvat viața. Am descoperit că, până la urmă, puterea de a continua stătea în fericirea pe care o găseam încercând să alin suferința celor din jurul meu. Așteptam cu nerăbdare și bucurie proiectele noastre de slujire. Chiar și în ziua de azi, este, probabil, un paradox atât de ciudat. Ați crede că cineva care și-a pierdut părul, a fost otrăvit și luptă pentru viața sa ar avea tot dreptul să gândească: «Acum trebuie să mă preocup doar de mine». Totuși, când mă gândeam la mine, la situația mea și la suferința și durerea mea, lumea devenea foarte întunecată și deprimantă. Când mi-am concentrat atenția asupra altora, era lumină, speranță, tărie, curaj și bucurie. Știu că acest lucru este posibil datorită puterii sporite de vindecare și sprijin datorate ispășirii lui Isus Hristos”.
Amy a ajuns să se încreadă în Domnul pe măsură ce a ajuns să-L cunoască. Dacă s-ar fi bizuit, chiar și puțin, pe înțelepciunea ei, ar fi putut respinge ideea de a sluji. Slujirea a ajutat-o să facă față durerii și suferințelor ei și să trăiască potrivit scripturii: „Când sunteți în slujba aproapelui, sunteți numai în slujba Dumnezeului vostru”6.
Isus Hristos a biruit lumea. Și, datorită Lui, datorită ispășirii Sale infinite, cu toții avem un mare motiv să avem încredere, știind că, până la urmă, totul va fi bine.
Dragi surori, fiecare dintre noi se poate încrede în Domnul și poate să nu se încline. Ne putem axa viața pe Salvator ajungând să-L cunoaștem, iar El ne va îndruma calea.
Noi suntem pe pământ pentru a da dovadă de aceeași încredere în El care ne-a permis să fim de partea lui Isus Hristos când El a declarat: „Aici sunt, trimite-Mă pe Mine”7.
Dragile mele surori, președintele Thomas S. Monson a depus mărturie că „binecuvântările care ne sunt promise sunt incomensurabile. Deși norii furtunii se pot aduna, deși ploile se pot revărsa asupra noastră, cunoașterea pe care o avem despre Evanghelie și dragostea pe care o avem față de Tatăl nostru Ceresc și Salvatorul nostru ne vor alina și susține… în timp ce umblăm în dreptate… Nimic din lumea aceasta nu ne poate înfrânge”8.
Adaug mărturia mea la cea a preaiubitului nostru profet. Dacă ne încredem în Tatăl nostru Ceresc și în Salvatorul nostru și nu ne bizuim pe înțelepciunea noastră, Ei ne vor îndruma calea și Își vor întinde brațul milei către noi. În numele lui Isus Hristos, amin.