Spiritul să ne-ndrume
Vârstnicul Ronald A. Rasband
din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli
Rolul… divin [al Duhului Sfânt] este de a ne inspira, a depune mărturie, a ne învăța și a ne îndemna să pășim în lumina Domnului.
Frați și surori, asemenea dumneavoastră, îmi dau seama că asistăm la grăbirea lucrării Domnului prin președintele Thomas S. Monson și prin mesajul dânsului de azi dimineață. Președinte Monson, vă iubim, vă susținem și ne vom ruga mereu pentru dumneavoastră, „al nostru profet”1.
În acest sfârșit de săptămână, am simțit Spiritul din abundență. Indiferent dacă sunteți prezenți în această clădire spațioasă sau ne priviți de-acasă ori sunteți adunați în case de întruniri în cele mai îndepărtate colțuri ale lumii, ați avut prilejul de a simți Spiritul Domnului. Acel Spirit confirmă în inima și mintea dumneavoastră adevărurile predate în această conferință.
Gândiți-vă la cuvintele acestui imn cunoscut:
Cu ajutorul revelației din zilele din urmă, știm că Dumnezeirea este formată din trei ființe distincte și separate: Tatăl nostru din Cer, Singurul Său Fiu Născut, Isus Hristos, și Duhul Sfânt. Știm că „Tatăl are un trup din carne și oase tot atât de tangibil ca și cel al omului; Fiul, de asemenea; dar Duhul Sfânt nu are un trup din carne și oase, ci este un personaj de spirit. Dacă nu era așa, Duhul Sfânt nu putea trăi în noi”3.
Mesajul meu de azi se concentrează pe importanța Duhului Sfânt în viețile noastre. Tatăl nostru din Cer a știut că, în viața muritoare, vom avea parte de provocări, necazuri și neliniști; El a știut că ne vor frământa întrebări, dezamăgiri, ispite și slăbiciuni. Pentru a ne acorda tărie și îndrumare divină în viața muritoare, El ne-a oferit Spiritul Sfânt, un alt nume al Duhului Sfânt.
Duhul Sfânt ne leagă de Domnul. Rolul Său divin este de a ne inspira, a depune mărturie, a ne învăța și a ne îndemna să pășim în lumina Domnului. Avem responsabilitatea sacră de a învăța să-I recunoaștem influența în viețile noastre și de a acționa.
Amintiți-vă promisiunea Domnului: „Îți voi da din Spiritul Meu, care va lumina mintea ta, care va umple sufletul tău cu bucurie”4. Îmi place această încredințare. Bucuria care ne umple sufletele aduce cu sine o perspectivă diferită față de viața de zi cu zi. Acea bucurie vine sub forma unui sentiment de pace în mijlocul dificultăților și dezamăgirilor. Oferă alinare și curaj, dezvăluie adevăruri ale Evangheliei și ne sporește dragostea față de Domnul și de toți copiii lui Dumnezeu. Deși nevoia pentru astfel de binecuvântări este atât de mare, în multe feluri lumea le-a uitat și a renunțat la ele.
În fiecare săptămână, în timp ce luăm din sfânta împărtășanie, facem legământ să „[ne amintim] totdeauna de El”, Domnul Isus Hristos, și de sacrificiul Său ispășitor. Când respectăm acest legământ sacru, ni se promite că „[vom putea] avea totdeauna Spiritul Său cu [noi]”5.
Cum facem acest lucru?
În primul rând, ne străduim să fim demni de a avea Spiritul.
Duhul Sfânt îi însoțește pe cei care sunt „riguroși în a-și aminti de Domnul, Dumnezeul lor în fiecare zi”6. După cum ne-a sfătuit Domnul, trebuie „să [lăsăm] la o parte lucrurile acestei lumi și să [căutăm] lucrurile unei lumi mai bune”7, căci „Spiritul Domnului nu trăiește în temple nesfințite”8. Trebuie să ne străduim mereu să ne supunem legilor lui Dumnezeu, să studiem scripturile, să ne rugăm și să participăm la rânduielile din templu și să trăim în acord cu cel de-al treisprezecelea articol de credință, care ne învață să fim „cinstiți, fideli, puri, binevoitori, virtuoși și… să facem bine tuturor oamenilor”.
În al doilea rând, trebuie să fim dornici să primim Spiritul.
Domnul a promis: „Eu îți voi spune ție, în inima ta și în mintea ta, prin Duhul Sfânt, care va veni asupra ta și care va trăi în inima ta”9. Am început să înțeleg acest lucru în timp ce slujeam ca tânăr misionar în Scotch Plains, New Jersey. Într-o dimineață călduroasă de iulie, colegul meu și cu mine am simțit îndemnul de a vizita o familie recomandată de misionarii din Piața Templului. Am bătut la ușa familiei lui Elwood Schaffer. Doamna Schaffer ne-a refuzat cu amabilitate.
În timp ce se pregătea să închidă ușa, am simțit că trebuie să fac ceva ce nu făcusem niciodată și nici nu am mai făcut de-atunci înainte! Am pus piciorul în prag și am întrebat: „Este cineva în casă care ar putea fi interesat de mesajul nostru?” Fiica ei de 16 ani, Marti, era interesată și se rugase cu putere pentru îndrumare cu doar o zi înainte. Marti s-a întâlnit cu noi și, cu timpul, mama ei a început să participe la discuții. Ambele s-au alăturat Bisericii.
Datorită botezului lui Marti, 136 de oameni, printre care mulți din familia ei, au fost botezați și au făcut legăminte ale Evangheliei. Sunt atât de recunoscător că am ascultat Spiritul și mi-am pus piciorul în prag în acea zi călduroasă de iulie! Marti și alți câțiva membri dragi din familia ei sunt astăzi aici.
În al treilea rând, trebuie să recunoaștem prezența Spiritului.
Din experiența mea, de cele mai multe ori, Spiritul comunică prin sentimente. Îl simțiți în cuvinte care vă sunt cunoscute, care au sens pentru dumneavoastră și care vă îndeamnă. Gândiți-vă la reacția nefiților în timp ce Îl ascultau pe Domnul rugându-Se pentru ei: „Iar mulțimea a auzit și a depus mărturie; iar inimile lor erau deschise și ei au înțeles în inimile lor cuvintele pe care El le-a spus atunci când S-a rugat”10. Au simțit în inimile lor cuvintele rugăciunii Sale. Glasul Spiritului Sfânt este blând și încet.
În Vechiul Testament, Ilie s-a certat cu preoții lui Baal. Preoții se așteptau ca „glasul” lui Baal să coboare ca un tunet și să le distrugă jertfa prin foc. Dar nu s-a auzit niciun glas și nu a fost niciun foc.11
Într-o altă împrejurare, Ilie s-a rugat. „Și iată că Domnul a trecut pe lângă peșteră. Și înaintea Domnului a trecut un vânt tare și puternic, care despica munții și sfărâma stâncile. Domnul nu era în vântul acela. Și după vânt, a venit un cutremur de pământ. Domnul nu era în cutremurul de pământ.
Și după cutremurul de pământ, a venit un foc: Domnul nu era în focul acela. Și după foc, a venit un susur blând și subțire”12.
Cunoașteți acel glas?
Președintele Monson ne-a învățat: „Pe măsură ce pășim pe cărarea vieții, haideți să învățăm limbajul Spiritului”13. Spiritul vorbește cuvinte pe care le „simțim”. Aceste sentimente sunt blânde, un imbold de a acționa, de a face ceva, de a spune ceva, de a răspunde într-un anumit fel. Dacă suntem superficiali sau ne complăcem, dacă suntem amăgiți și desensibilizați de aspirații lumești, abilitatea noastră de a simți scade. Nefi le-a spus lui Laman și Lemuel: „Ați auzit glasul Lui din când în când; iar El a vorbit către voi cu un glas blând și încet, dar erați lipsiți de sentimente, așa încât nu ați putut să simțiți cuvintele”14.
În luna iunie a anului trecut, mă aflam în America de Sud cu o însărcinare. Aveam de vizitat Columbia, Peru și Ecuador în numai 10 zile. În acel cutremur puternic, au murit sute de oameni, au fost răniți alte zeci de mii, au fost afectate și distruse case și comunități din orașele ecuadoriene Portoviejo și Manta. Am primit îndemnul ca, în programul nostru, să includ o vizită la membrii care trăiau în acele orașe. Deoarece drumurile erau afectate, nu eram siguri dacă vom ajunge acolo. De fapt, ni se spusese că nu puteam ajunge acolo, dar îndemnul nu mă părăsea. Prin urmare, am fost binecuvântați și am putut vizita ambele orașe.
Deoarece nu fuseseră anunțați din timp, m-am așteptat ca, la adunările organizate în grabă, să participe doar câțiva conducători locali ai preoției. Totuși, când am ajuns la fiecare centru de țăruș, am găsit capelele arhipline. Unii dintre cei prezenți erau membrii cei mai puternici din regiune, pionieri care rămăseseră credincioși Bisericii, îndemnându-i pe alții să li se alăture în preaslăvire și să simtă Spiritul în viețile lor. În primele rânduri stăteau membrii care își pierduseră în cutremur pe cei dragi și pe vecini. Am simțit îndemnul să ofer o binecuvântare apostolică tuturor celor prezenți, una dintre primele mele astfel de binecuvântări. Deși mă aflam la pupitru, era ca și cum mâinile mele erau pe fiecare dintre capetele lor, iar cuvintele Domnului au început să se reverse.
Lucrurile nu s-au oprit acolo. Am simțit îndemnul să le vorbesc așa cum făcuse Isus Hristos când a vizitat oamenii de pe continentul american. „El i-a luat pe pruncii lor… și i-a binecuvântat și S-a rugat Tatălui pentru ei”15. Ne aflam în Ecuador în slujba Tatălui, iar aceia erau copiii Lui.
În al patrulea rând, trebuie să acționăm în acord cu primul îndemn.
Aduceți-vă aminte de cuvintele lui Nefi: „Și am fost condus de Spirit, neștiind dinainte lucrurile pe care trebuia să le fac. Totuși”, a spus el, „am mers înainte”16.
Și la fel trebuie să facem și noi. Trebuie să fim încrezători în primele îndemnuri pe care le primim. Uneori, ne gândim mult, ne întrebăm dacă simțim un îndemn spiritual sau dacă este vorba doar de gândurile noastre. Când începem să analizăm la nesfârșit – și cu toții am făcut asta – respingem Spiritul; punem la îndoială sfatul divin. Profetul Joseph Smith ne-a învățat: „Dacă vei asculta de primele îndemnuri, vei avea dreptate de nouă ori din zece”17.
Un cuvânt de atenționare: nu vă așteptați la laude deoarece ați ascultat de Duhul Sfânt. Rețineți că îndepliniți lucrarea glasului blând și încet.
În timp ce slujeam ca președinte de misiune în orașul New York, mă aflam cu unii dintre misionarii noștri într-un restaurant din Bronx. O familie tânără a intrat și s-a așezat lângă noi. Părea pregătită să accepte Evanghelia. I-am urmărit pe misionari în timp ce continuau să vorbească cu mine, apoi, am observat cum familia a terminat de mâncat și a ieșit din restaurant. Apoi, am spus: „Dragi vârstnici, vreau să vă învăț o lecție. Ați văzut o familie minunată intrând în acest restaurant. Ce ar fi trebuit să facem?”
Unul dintre vârstnici a răspuns repede: „M-am gândit să mă ridic și să mă duc să vorbesc cu ei. Am simțit imboldul, dar nu am acționat”.
„Dragi vârstnici”, am spus, „trebuie să acționăm mereu la primul îndemn. Imboldul pe care l-ai simțit era Duhul Sfânt!”
Primele îndemnuri sunt inspirație pură din cer. Când ele ne confirmă sau ne mărturisesc un lucru, trebuie să ne dăm seama de ceea ce sunt cu adevărat și să nu le trecem cu vederea. Spiritul este cel care, atât de des, ne inspiră să oferim ajutor cuiva aflat în nevoie, în special familiei și prietenilor. „Astfel… glasul slab, liniștit, care șoptește și pătrunde toate lucrurile”18 ne îndreaptă către ocazii de a predica Evanghelia, de a depune mărturie despre restaurare și despre Isus Hristos, de a oferi sprijin, a ne îngriji și a salva unul dintre copiii prețioși ai lui Dumnezeu.
Răspundeți la primul apel! În majoritatea comunităților, cei care răspund la primul apel atunci când are loc o tragedie, un dezastru sau o calamitate sunt pompierii, polițiștii și medicii. Vehiculele în care sosesc au luminile pornite și suntem nespus de recunoscători pentru ei. Chemarea Domnului este mai puțin evidentă, dar presupune un răspuns la fel de imediat. Domnul cunoaște nevoile tuturor copiilor Săi – și știe cine este pregătit să ofere ajutor. Dacă Îi spunem Domnului în rugăciunea noastră de dimineață că suntem pregătiți, El ne va chema să răspundem. Dacă răspundem, El ne va chema în repetate rânduri și vom descoperi că facem ceea ce președintele Monson numește „lucrarea Domnului”19. Vom fi cei care răspund la primul apel spiritual și aduc ajutor de sus.
Dacă suntem atenți la îndemnurile pe care le primim, vom avea parte mai din plin de spiritul revelației și vom primi mai multe sfaturi și îndrumări spirituale. Domnul a spus: „Pune-ți încrederea ta în acel Spirit care conduce spre a face bine”20.
Fie ca noi să acceptăm invitația Domnului: „Îndrăzniți, pentru că Eu vă voi conduce”21. El ne conduce prin Duhul Sfânt. Fie ca noi să trăim aproape de Spirit, să răspundem rapid la primele îndemnuri, știind că ele vin de la Dumnezeu. Depun mărturie despre puterea Duhului Sfânt de a ne conduce, a ne proteja și a fi cu noi pentru totdeauna, în numele lui Isus Hristos, amin.