Să atragem puterea lui Isus Hristos în viața noastră
Evanghelia lui Isus Hristos este plină de puterea Lui, care este disponibilă tuturor fiilor și fiicelor Lui Dumnezeu care caută cu sinceritate.
Dragii mei frați și dragile mele surori, trăim într-o dispensație foarte dificilă. Încercările, controversele, complexitățile se învolbură în jurul nostru. Aceste vremuri tumultuoase au fost prevăzute de Salvator. El ne-a avertizat că, în zilele noastre, dușmanul va ațâța inimile oamenilor la mânie și îi va conduce pe un drum greșit.1 Totuși, Tatăl nostru Ceresc nu a intenționat niciodată ca noi să avem de-a face cu labirintul problemelor personale și al aspectelor sociale problematice de unii singuri.
Dumnezeu atât de mult a iubit lumea, încât L-a trimis pe Singurul Său Fiu Născut2 pentru a ne ajuta.3 Și, Fiul Său, Isus Hristos, Și-a dat viața pentru noi. Toate acestea pentru ca noi să avem acces la putere divină – puterea care este suficientă pentru a birui poverile, obstacolele și ispitele din zilele noastre.4 Astăzi, doresc să vorbesc despre cum putem atrage, în viața noastră, puterea Domnului și Învățătorului nostru, Isus Hristos.
Începem învățând despre El.5 „Este imposibil ca [noi] să [fim] salvați în ignoranță.”6 Cu cât știm mai mult despre slujirea și misiunea Salvatorului7 – cu atât mai mult înțelegem doctrina Sa8 și ceea ce El a făcut pentru noi – cu atât mai mult știm că El poate să asigure puterea de care avem nevoie pentru viața noastră.
La începutul acestui an, i-am rugat pe tinerii adulți din Biserică să dedice săptămânal o parte a timpului lor pentru a studia tot ce a spus și a făcut Isus, așa cum este consemnat în lucrările canonice.9 I-am invitat să permită ca referințele scripturale despre Isus Hristos din Topical Guide să devină programa lor personală de bază.10
Le-am propus această provocare, deoarece și eu o acceptasem. Am citit și subliniat fiecare verset citat despre Isus Hristos, așa cum este enumerat sub antetul principal și cele 57 de subtitluri în Topical Guide (Ghid pentru scripturi).11 Când am terminat acea activitate captivantă, soția mea m-a întrebat ce impact a avut asupra mea. I-am spus: „Sunt un om diferit!”.
Am simțit un devotament reînnoit față de El când am citit, din nou, în Cartea lui Mormon afirmația Salvatorului Însuși despre misiunea Sa în viața muritoare. El a declarat:
„Eu am venit pe lume ca să îndeplinesc voința Tatălui Meu, pentru că Tatăl Meu M-a trimis pe Mine.
Iar Tatăl Meu M-a trimis pe Mine pentru ca Eu să pot fi înălțat pe cruce”12.
În calitate de sfinți din zilele din urmă, când ne referim la misiunea Sa, vorbim despre ispășirea lui Isus Hristos, care a făcut ca învierea să fie o realitate pentru toți și a făcut ca viața eternă să fie posibilă pentru cei care se pocăiesc de păcatele lor și fac și țin rânduieli și legăminte esențiale.
Este incomplet, din punct de vedere doctrinar, să vorbim despre sacrificiul ispășitor al Domnului folosind expresii prescurtate, precum „ispășirea” sau „puterea sporită datorată ispășirii” ori „punerea în practică a ispășirii” sau „fiind întărit de ispășire”. Aceste expresii prezintă un risc real de îndrumare greșită a credinței noastre tratând evenimentul de parcă aceasta ar fi avut existență proprie și capacități vii, independente de Tatăl nostru Ceresc și de Fiul Său, Isus Hristos.
Conform mărețului plan etern al Tatălui, Salvatorul este Cel care a suferit. Salvatorul este Cel care a rupt legăturile morții. Salvatorul este Cel care a plătit prețul pentru păcatele și încălcările noastre și Cel care le șterge, dacă ne pocăim. Salvatorul este Cel care ne eliberează de moartea fizică și spirituală.
Nu există nicio entitate amorfă numită „ispășirea” la care să apelăm pentru ajutor, vindecare, iertare sau putere. Isus Hristos este sursa. Termenii sacrii, precum ispășirea și învierea, descriu ce a făcut Salvatorul, potrivit planului Tatălui, astfel încât să putem trăi având speranță în această viață și să dobândim viață eternă în lumea care va veni. Sacrificiul ispășitor al Salvatorului – actul central al întregii istorii a omenirii – este înțeles și apreciat cel mai bine atunci când, în mod concret și clar, îl asociem cu El.
Importanța misiunii Salvatorului a fost subliniată de profetul Joseph Smith, care a accentuat, cu empatie, că „principiile fundamentale ale religiei noastre sunt incluse în mărturia apostolilor și profeților cu privire la Isus Hristos, că El a murit, a fost înmormântat și S-a ridicat din nou, în a treia zi, și S-a înălțat la cer; și toate celelalte lucruri care țin de religia noastră sunt numai anexe ale acesteia”13.
A fost chiar această afirmație a profetului cea care a asigurat motivația pentru 15 profeți, văzători și revelatori să emită și să-și scrie mărturiile pentru a sărbători cea de-a 2000-a aniversare a nașterii Domnului. Acea mărturie istorică este intitulată „Hristos cel Viu”14. Mulți membri au memorat adevărurile pe care le conține. Alții abia dacă știu de existența ei. În timp ce căutați să învățați mai mult despre Isus Hristos, vă îndemn să studiați „Hristos cel Viu”.
Pe măsură ce investim timp pentru a învăța despre Salvator și despre sacrificiul Său ispășitor, suntem atrași să ne implicăm într-un alt element cheie privind accesarea puterii Sale: alegem să avem credință în El și să Îl urmăm.
Adevărații ucenici ai lui Isus Hristos sunt dornici să fie aparte, să vorbească, dând dovadă de curaj, și să fie diferiți față de oamenii din lume. Ei sunt neînfricați, devotați și curajoși. Am cunoscut asemenea ucenici în timpul unei însărcinări recente în Mexic, unde m-am întâlnit cu oficiali guvernamentali, precum și cu conducători ai altor confesiuni religioase. Fiecare mi-a mulțumit pentru eforturile eroice și pline de succes ale membrilor noștri de a proteja și păstra căsnicii și familii puternice în țara lor.
Nu este nimic ușor sau automat în faptul de a deveni astfel de ucenici puternici. Concentrarea noastră trebuie să fie ferm bazată pe Salvator și pe Evanghelia Sa. Faptul de a ne strădui să privim către El în fiecare gând necesită mult efort mental.15 Dar, când facem aceasta, îndoielile și temerile noastre dispar.16
De curând, am aflat despre o tânără neînfricată din clasa Laur. Ea a fost invitată să participe la o competiție, la nivel statal, în cadrul căreia avea să-și reprezinte liceul în aceeași seară în care își luase angajamentul de a participa la o adunare a Societății de Alinare la nivel de țăruș. Când și-a dat seama de această situație și a explicat oficialilor competiției că va trebui să plece de la competiție mai devreme pentru a putea participa la o adunare importantă, i s-a spus că va fi descalificată dacă va face aceasta.
Ce a făcut această tânără din clasa Laur? Și-a respectat angajamentul de a participa la adunarea Societății de Alinare. Și, precum i s-a promis, a fost descalificată din competiția la nivel statal. Când a fost întrebată despre hotărârea ei, a răspuns simplu: „Păi, Biserica este mai importantă, nu-i așa?”.
Credința în Isus Hristos ne motivează să facem lucruri pe care altfel nu le-am face. Credința care ne motivează la acțiune ne oferă mai mult acces la puterea Sa.
De asemenea, sporim puterea Salvatorului în viața noastră când facem legăminte sacre și le ținem cu exactitate. Legămintele noastre ne leagă cu El și ne oferă putere divină. În calitate de ucenici credincioși, ne pocăim și Îl urmăm în apele botezului. Pășim pe calea legământului pentru a putea primi alte rânduieli esențiale.17 Și, din fericire, planul lui Dumnezeu face posibil ca acele binecuvântări să fie oferite strămoșilor care au decedat fără să fi avut ocazia să le dobândească în timpul vieții lor muritoare.18
Bărbații și femeile care țin legăminte caută căi prin care să se păstreze neîntinați de lume, astfel încât să nu fie nimic care să le blocheze accesul la puterea Salvatorului. De curând, o soție și mamă credincioasă, a scris următoarele: „Acestea sunt vremuri tulbure și periculoase. Cât de binecuvântați suntem să avem mai multă cunoaștere privind planul salvării și îndrumarea inspirată oferită de profeți, apostoli și conducători iubitori care ne ajută să putem naviga, în siguranță, aceste mări furtunoase! Am încetat obiceiul de a porni radioul dimineața. În schimb, acum, în fiecare dimineață, pe măsură ce ne pregătim pentru o nouă zi, ascultăm, pe telefoanele noastre mobile, o cuvântare din cadrul conferinței generale”.
Un alt element privind atragerea puterii Salvatorului în viața noastră este acela de a ne îndrepta către El cu credință. O astfel de acțiune necesită un efort sârguincios și concentrat.
Vă amintiți relatarea biblică despre femeia care a suferit 12 ani de o problemă istovitoare?19 Ea a exercitat mare credință în Salvator, exclamând: „Dacă aș putea doar să mă ating de haina Lui, mă voi tămădui”20.
Această femeie credincioasă și concentrată a trebuit să se întindă cât de mult a putut pentru a accesa puterea Lui. Întinderea ei fizică a fost simbolul întinderii ei spirituale.
Mulți dintre noi am strigat din adâncul inimii o diversitate a cuvintelor acestei femei: „Dacă m-aș putea întinde spiritual suficient de mult pentru a atrage puterea Salvatorului în viața mea, aș ști cum să-mi abordez suferința. Aș ști ce să fac. Și aș avea puterea să o fac”.
Când vă îndreptați către puterea Domnului în viața dumneavoastră cu aceeași intensitate de care dă dovadă o persoană care este pe cale să se înece în timp ce se întinde după ajutor și încearcă să respire, atunci puterea de la Isus Hristos va fi a dumneavoastră. Când Salvatorul știe că doriți, cu adevărat, să vă îndreptați către El – când El poate simți că cea mai mare dorință a inimii dumneavoastră este să atrageți puterea Sa în viața dumneavoastră – veți fi conduși de Duhul Sfânt să știți exact ce trebuie să faceți.21
Când vă întindeți spiritual mai mult de orice ați făcut vreodată, atunci puterea Sa se va revărsa asupra dumneavoastră.22 Apoi, veți înțelege sensul profund al cuvintelor pe care le cântăm în imnul „Spiritul lui Dumnezeu”:
„Cu harul divin mintea ne-a luminat-o…
Și sfinților înțelepciunea le-a dat-o,
Iar vălul de pe pământ să se rupă a-nceput”.23
Evanghelia lui Isus Hristos este plină de puterea Lui, care este disponibilă tuturor fiilor și fiicelor Lui Dumnezeu care caută cu sinceritate. Mărturia mea este că, atunci când atragem puterea Sa în viața noastră, atât El, cât și noi ne vom bucura24.
În calitate de unul dintre martorii Săi speciali, declar că Dumnezeu trăiește! Isus este Hristosul! Biserica Sa a fost restaurată pe pământ! Profetul lui Dumnezeu pe pământ astăzi este președintele Thomas S. Monson, pe care îl susțin cu toată inima. Depun mărturie despre aceste lucruri oferindu-vă, fiecăruia în parte, dragostea și binecuvântarea mea, în numele sacru al lui Isus Hristos, amin.