Să fim neclintiți și implicați întru totul
Vârstnicul Gary B. Sabin
Din Cei Șaptezeci
Fie ca noi să facem orice reconfigurări ale traseului necesare și să privim înainte cu speranță și credință mare. Fie ca noi să „fim neclintiți în sinea noastră”, fiind curajoși și „implicați întru totul”.
Cu câțiva ani în urmă, nepoata noastră cea mică a venit în fugă la mine și mi-a spus emoționată: „Bunicule, bunicule, am dat toate cele trei goluri la meciul de fotbal de astăzi”!
Am răspuns cu entuziasm: „E grozav, Sarah”!
Mama ei s-a uitat la mine și a spus amuzată: „Scorul a fost doi la unu”.
Nu am îndrăznit să întreb cine a câștigat!
Perioada conferinței este una a reflecției, revelației și, uneori, a reorientării.
Există o companie de închiriat mașini care are un sistem GPS numit NeverLost (Niciodată pierdut). Dacă iei un viraj greșit după ce ai setat destinația dorită, glasul care te îndrumă nu spune „Prostule!”. Mai degrabă, pe un ton plăcut, spune „Reconfigurarea traseului – atunci când este posibil, faceți o întoarcere completă”.
În Ezechiel, citim această promisiune minunată:
„Dar dacă cel rău se întoarce de la toate păcatele pe care le-a săvârșit, și păzește toate legile Mele și face ce este drept și plăcut, va trăi negreșit, nu va muri.
Toate fărădelegile pe care le-a făcut, i se vor uita!”1
Ce promisiune extraordinară, dar este nevoie de îndeplinirea a două lucruri pentru a primi promisiunea celui de-al treilea lucru. Să ne întoarcem de la toate păcatele, să păzim toate legile și, apoi, totul ne este iertat. Acest lucru necesită să fim „implicați întru totul”!
Să nu facem ca omul care, potrivit publicației Wall Street Journal, a trimis un plic cu bani împreună cu o scrisoare anonimă celor de la Internal Revenue Service (Serviciul Fiscal de Stat) în care a scris: „Dragă Fiscule, vei găsi în plic banii pe care îi datorez ca taxe neplătite. P.S. Dacă, după ce trimit acești bani, conștiința încă mă apasă, îți voi trimite restul datoriei”.2
Nu așa trebuie să ne trăim viața! Nu așteptăm să vedem care este minimul necesar pe care trebuie să-l facem pentru a scăpa de judecată. Domnul cere inima și un suflet binevoitor.3 Tot devotamentul nostru! Când suntem botezați, suntem complet scufundați, acest lucru simbolizând promisiunea noastră de a-L urma în totalitate pe Salvator, nu cu jumătate de inimă. Când suntem pe deplin devotați și „implicați întru totul”, cerul se va clătina pentru binele nostru.4 Când suntem lipsiți de entuziasm sau doar parțial devotați, pierdem câteva dintre cele mai alese binecuvântări ale cerului.5
Cu mulți ani în urmă, i-am dus pe cercetași într-o excursie cu cortul în deșert. Băieții au dormit lângă un foc mare pe care l-au făcut ei și, ca orice bun conducător al cercetașilor, am dormit pe bancheta din spate a camionetei mele. Dimineața, când m-am trezit și m-am uitat la tabără, am văzut un cercetaș, pe care îl voi numi Paul, care nu arăta prea odihnit. L-am întrebat cum a dormit și el a spus: „Nu foarte bine”.
Când l-am întrebat de ce, el a spus: „A fost frig și focul s-a stins”.
Eu am răspuns: „Ei bine, așa se întâmplă cu focul. Sacul tău de dormit nu a fost destul de călduros?”
Nu mi-a dat niciun răspuns.
Apoi, unul dintre ceilalți cercetași a răspuns cu glas tare în locul lui: „El nu și-a folosit sacul de dormit”.
Am întrebat neîncrezător: „De ce nu l-ai folosit, Paul?”
A rămas tăcut – apoi, fiind rușinat, a răspuns: „Ei bine, m-am gândit că, dacă nu voi desface sacul meu de dormit, nu voi fi nevoit să-l împachetez din nou.”
O poveste adevărată: a înghețat timp de câteva ore deoarece încerca să scape de cinci minute de muncă. Putem să spunem: „Cât de prostesc! Cine ar face așa ceva?” Ei bine, cu toții facem acest lucru în moduri mult mai periculoase. Noi, de fapt, refuzăm să ne desfacem sacurile noastre de dormit spirituale atunci când nu ne facem timp pentru a ne ruga cu sinceritate, pentru a studia și a trăi în mod sincer potrivit Evangheliei în fiecare zi; nu doar că focul se va stinge, dar nu vom mai fi protejați și ne va fi frig din punct de vedere spiritual.
Când tratăm legămintele noastre cu ușurință, suntem responsabili de consecințele pe care le vom suporta. Domnul ne-a sfătuit „de a lua seama [noi înșine], să [dăm] atenție, cu grijă, cuvintelor vieții veșnice”.6 El a mai spus: „Sângele Meu nu îi va curăța, dacă nu Mă ascultă”.7
De fapt, este mult mai ușor să fim „implicați întru totul” decât parțial. Când suntem doar parțial sau chiar deloc implicați, există, așa cum se spune în Războiul stelelor, „o perturbare a forței”. Nu suntem în armonie cu voia lui Dumnezeu și, drept urmare, nu suntem în armonie cu natura fericirii.8 Isaia a spus:
„Dar cei răi sunt ca marea înfuriată, care nu se poate liniști, și ale cărei ape aruncă afară noroi și mâl.
«Cei răi n-au pace», zice Dumnezeul meu”.9
Din fericire, indiferent de locul în care ne aflăm sau de locul în care am fost, nu suntem departe de influența Salvatorului, care a spus: „De aceea, oricine se va pocăi și va veni la Mine ca un copil mic, pe acela Eu îl voi primi, căci a lor este Împărăția lui Dumnezeu. Iată, căci de aceea Mi-am dat Eu viața și Mi-am căpătat-o din nou”.10
Dobândim tărie pe măsură ce ne pocăim în mod continuu, ne bazăm pe Domnul și ne întoarcem la a avea umilința și credința unui copilaș11, fiind îmbogățiți cu înțelepciunea dobândită din experiențele vieții. Iov a proclamat: „Cel fără prihană rămâne totuși tare pe calea lui, cel cu mâinile curate se întărește tot mai mult”.12 Tennyson a scris: „Tăria mea este cât tăria a zece oameni, deoarece inima mea este pură”.13 Domnul ne-a sfătuit: „De aceea, stați în locuri sfinte și nu vă clintiți”.14
Fiul nostru Justin a murit la vârsta de 19 ani după ce a luptat toată viața cu o boală. Într-o cuvântare pe care a rostit-o în cadrul unei adunări de împărtășanie, el a împărtășit o povestire, care probabil că l-a emoționat, despre un tată și tânărul său fiu care au intrat într-un magazin de jucării, unde se afla un sac de box gonflabil care avea forma unui om. Băiatul a lovit cu pumnul omul gonflabil, care, la fiecare pumn primit, se dădea pe spate și, apoi, revenea imediat în poziția sa inițială. Tatăl l-a întrebat pe fiul său de ce omul tot revenea în poziția sa. Băiatul s-a gândit un minut și, apoi, a spus: „Nu știu. Bănuiesc că acest lucru se întâmplă deoarece este neclintit în sinea sa”. Pentru a fi „implicați întru totul”, trebuie să „fim neclintiți în sinea noastră”, „orice s-ar întâmpla”.15
Noi suntem neclintiți atunci când așteptăm cu răbdare ca Domnul să ne scoată spinii înfipți în trupul nostru sau să ne dea tăria de a-i suporta.16 Astfel de spini pot fi boli, dizabilități, boli mentale, moartea unei persoane iubite și multe alte probleme.
Suntem neclintiți atunci când ne ridicăm mâinile obosite. Suntem neclintiți atunci când apărăm adevărul împotriva lumii ticăloase și seculare, care devine tot mai incomodată de lumină, numind răul bine și binele rău17 și „condamnând pe cei drepți datorită dreptății lor”.18
A fi neclintiți în pofida dificultăților este posibil datorită unei conștiințe curate, a asigurărilor de la Duhul Sfânt, care ne întăresc și ne alină, și a unei perspective eterne care depășește înțelegerea unui muritor.19 În viața noastră premuritoare, am strigat de bucurie când am aflat că vom avea ocazia de a trăi o viață muritoare.20 Am fost cu toții „implicați întru totul” atunci când, cu bucurie, am luat decizia de a fi apărători curajoși ai planului Tatălui Ceresc. Este timpul să fim neclintiți și să apărăm planul Său din nou!
Tatăl meu în vârstă de 97 de ani a decedat de curând. Ori de câte ori cineva îl întreba ce făcea, el răspundea mereu: „Pe o scală de la unu la zece, sunt cam la 25!”. Chiar și când acest om bun nu mai putea să stea în picioare sau chiar să stea șezut și avea mari dificultăți să vorbească, răspunsul lui era același. El era mereu de neclintit în sinea sa.
Când tatăl meu avea 90 de ani, ne aflam într-un aeroport și l-am întrebat dacă mă pot duce să-i aduc un scaun cu rotile. El a spus: „Nu, Gary – poate când voi fi bătrân”. Apoi, a adăugat: „Și, în plus, dacă obosesc mergând, pot întotdeauna să alerg”. Dacă nu putem să fim „implicați întru totul” la fel cum pășim în prezent, atunci poate că trebuie să alergăm; poate că trebuie să ne reconfigurăm traseul. Poate că va trebui să facem chiar și o întoarcere completă. Poate că va trebui să studiem mai intens, să ne rugăm mai sincer sau să nu ne mai îngrijorăm în privința unor lucruri mai puțin importante pentru a putea să ne concentrăm asupra lucrurilor care contează cu adevărat. Poate că va trebui să renunțăm la lume pentru a putea să ne concentrăm asupra eternității. Tatăl meu a înțeles acest lucru.
Atunci când el a făcut parte din forțele navale în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, erau unii din clădirea mare și spațioasă21 care râdeau de principiile sale, dar doi dintre colegii săi marinari, Dale Maddox și Don Davidson, au observat acest lucru și nu au făcut asta. Ei l-au întrebat: „Sabin, de ce ești atât de diferit de toată lumea? Ai standarde morale înalte, nu bei, nu fumezi sau înjuri, dar pari calm și fericit”.
Impresia lor bună despre tatăl meu nu se potrivea cu ceea ce ei au fost învățați despre mormoni și, astfel, tatăl meu a putut să le propovăduiască și să îi boteze pe colegii săi marinari. Părinții lui Dale au fost foarte supărați și l-au avertizat că, dacă se alătura Bisericii, el avea să-și piardă iubita, pe Mary Olive, dar ea s-a întâlnit cu misionarii la sugestia lui și a fost, de asemenea, botezată.
Spre sfârșitul războiului, președintele Heber J. Grant a chemat misionari, inclusiv câțiva bărbați căsătoriți. În anul 1946, Dale și soția sa, Mary Olive, au decis că Dale trebuie să slujească, deși ei se pregăteau de nașterea primului lor copil. În cele din urmă, ei au avut nouă copii – trei băieți și șase fete. Toți nouă au slujit în misiuni, fiind urmați de Dale și Mary Olive, care au slujit în trei misiuni împreună. Zeci dintre nepoții lor au slujit, de asemenea, în misiuni. Doi dintre fii lor, John și Matthew Maddox, sunt în prezent membri ai Corul Tabernacolului, precum este și Ryan, ginerele lui Matthew. Familia Maddox are acum 144 de membri și sunt exemple minunate ale faptului de a fi „implicați întru totul”.
Verificând documentele tatălui meu, am găsit o scrisoare de la Jennifer Richards, una dintre cele cinci fiice ale celuilalt coleg marinar, Don Davidson. Ea a scris: „Neprihănirea ta ne-a schimbat viața. Este greu să ne imaginăm cum ar fi fost viața noastră fără Biserică. Tatăl meu a murit iubind Evanghelia și încercând să trăiască potrivit acesteia până la sfârșit”.22
Este greu de măsurat impactul în bine pe care fiecare persoană îl poate avea prin a fi neclintită. Tatăl meu și cei doi colegi marinari ai săi au refuzat să asculte de cei din clădirea mare și spațioasă care arătau cu degetul cu dispreț.23 Ei au știut că este mai bine să-L urmeze pe Creator și nu mulțimea.
Este posibil ca apostolul Pavel să fi descris zilele noastre atunci când i-a spus lui Timotei că „unii, fiindcă s-au depărtat de aceste lucruri, au rătăcit și s-au apucat de flecării”.24 Există foarte multe „flecării” în lume astăzi. Este conversația celor din clădirea mare și spațioasă.25 Deseori, pare a fi o formă de raționalizare folosită pentru a justifica ticăloșia sau apare atunci când cineva se depărtează repede de Evanghelie. Uneori, vine de la cei care nu au făcut ceea ce este necesar pentru a fi „implicați întru totul” și preferă să urmeze omul firesc în loc să-l urmeze pe profet.
Din fericire, știm cu toții cum se termină pentru cei credincioși. Atunci când suntem „implicați întru totul”, primim încredințarea deplină că „toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu”.26 Vârstnicul Neal A. Maxwell a spus: „Nu vă temeți, doar trăiți în mod neprihănit”.27
Socrul meu a predat la UBY și a iubit fotbalul american de la UBY, dar nu putea să se uite la meciurile echipei deoarece era atât de emoționat în ceea ce privește rezultatul. Apoi, un lucru minunat s-a întâmplat; a fost inventat aparatul video, ce a făcut posibil ca el să poată înregistra meciurile. Dacă UBY câștiga, el se uita la înregistrare cu o încredere perfectă, fiind absolut sigur în ceea ce privește finalul! Dacă ei erau penalizați în mod nedrept, se accidentau sau se părea că vor pierde spre finalul meciului, el nu era stresat, deoarece știa că vor câștiga. Puteți spune că el a avut „o strălucire perfectă a speranței”.28
Așa este și pentru noi. Pe măsură ce suntem credincioși, putem avea o încredințare asemănătoare că totul va fi bine în cele din urmă. Promisiunile Domnului se vor împlini cu siguranță. Acest lucru nu înseamnă că va fi ușor sau că nu vom vărsa multe lacrimi, dar, precum Pavel a scris, „lucruri, pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit și la inima omului nu s-au suit, așa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc”29.
Dragi frați și surori, nimeni nu a păcătuit mâine. Fie ca noi să facem orice reconfigurări ale traseului necesare și să privim înainte cu speranță și credință mare. Fie ca noi să „fim neclintiți în sinea noastră”, fiind curajoși și „implicați întru totul”. Fie ca noi să fim puri și curajoși atunci când apărăm planul Tatălui nostru Ceresc și misiunea Fiului Său, Salvatorul nostru. Vă depun mărturia mea că Tatăl nostru trăiește, că Isus este Hristosul și depun mărturie despre veridicitatea mărețului plan al fericirii. Mă rog ca cele mai alese binecuvântări ale Domnului să fie cu dumneavoastră și fac acest lucru în numele lui Isus Hristos, amin.