Să aruncăm o privire la o adunare de consiliu
Este duminică dimineața și 45 de surori din ramura Bugambilias din Guadalajara, Mexic, s-au adunat în consiliu. După imnul de deschidere, președinta Societății de Alinare, Yara Ramirez, le invită pe unele dintre acestea să împărtășească experiențe din lecția predată cu o săptămână înainte.
După ce surorile își împărtășesc experiențele timp de câteva minute, sora Ramirez scrie un singur cuvânt pe tablă înainte de a se așeza înapoi în cerc.
Dânsa a scris: „Unitate”.
Sub îndrumarea surorii Ramirez, ele deschid la Mosia 18:21 și citesc: „… având inimile legate în unitate și iubire unul pentru altul”.
Dânsa întreabă: „Ce putem face în calitate de surori din cadrul Societății de Alinare pentru a pune în practică acest verset?”.
Surorile se gândesc câteva clipe. Una dintre surori spune: „Ei bine, tinerii nu pot merge la templu. Nu sunt destule surori adulte care să meargă cu ei”.
„Nu am știut”, răspunde altă soră, părând surprinsă. „Dacă nu știi că este o nevoie”, întreabă aceasta, „cum poți să ajuți?”.
Sora Ramirez răspunde: „De aceea suntem aici. Există astfel de nevoi despre care aflu în timpul consiliului de episcopie și la care toate putem ajuta”.
Una dintre surori sugerează: „De ce nu întocmim un calendar?”. Acum grupul devine mai interesat. „Cred că tinerii au planificat să meargă la templu câte o zi de joi din fiecare lună.
Chiar și eu am probleme cu mersul la templu”, recunoaște o tânără mamă din grup. „Nu am mai mers de multă vreme și am simțit că m-am gândit doar la mine. Mi-ar face plăcere să merg și să slujesc”, spune aceasta.
Alte câteva surori fac semn că sunt de acord. Și lor le este greu să meargă de câte ori își doresc.
O altă tânără mamă sugerează să aibă grijă de copiii lor pe rând și să meargă la templu.
Apoi, surorile încep să se întrebe una pe cealaltă unde locuiesc și care dintre tineri locuiește în apropierea fiecăreia. Ele discută modul în care ar putea face cu rândul pentru a ajuta tinerii să ajungă la activitățile lor.
Una dintre ele spune: „Ei bine, va trebui, de asemenea, să ne cunoaștem una pe cealaltă. Trebuie să avem activități!”.
Surorile continuă să discute, oferind sugestii și adresând întrebări.
La sfârșitul consiliului, sora Ramirez o roagă pe secretara sa să rezume notițele luate în timpul adunării. Dânsa întreabă: „Cum v-ați simțit la acest consiliu?”.
Ele răspund că s-au simțit mai conștiente de nevoile fiecăreia, că slujirea lor era necesară și că se aflau printre prieteni.
Dânsa întreabă: „Bazându-ne pe experiența de astăzi, asupra căror acțiuni specifice vrem să ne concentrăm în această lună în calitate de surori din cadrul Societății de Alinare?”.
Ca grup, ele decid să organizeze un prânz în acea duminică, după biserică, să joace volei în serile de joi, să întocmească un calendar pentru a merge la templu și să planifice cum să ajute tinerii să ajungă la activități.
„Astăzi am simțit unitatea”, concluzionează sora Ramirez, invitând pe fiecare soră să se gândească la modalități prin care ar putea sluji în timpul săptămânii. „Duhul Sfânt va continua să ne dea îndemnuri pe măsură ce acționăm în mod individual și ca surori din cadrul Societății de Alinare. Vă invit să fiți pregătite să împărtășiți experiențele voastre duminica viitoare.”