Doamne, să ni se deschidă ochii!
Vârstnicul W. Craig Zwick
membru emerit Cei Șaptezeci
Trebuie să îi privim pe alții prin ochii Mântuitorului nostru.
Regele Leu este o animație clasică despre savana africană. Când regele leu moare în timp ce își salvează fiul, tânărul prinț leu este exilat în timp ce un conducător tiran distruge echilibrul din savană. Tânărul leu își recapătă regatul cu ajutorul unui mentor. Ochii săi se deschid pentru a înțelege necesitatea unui echilibru în marele cerc al vieții din savană. Revendicându-și locul său de drept în calitate de rege, tânărul leu a urmat sfatul de a „privi dincolo de ceea ce se vede”.1
În timp ce învățăm să devenim moștenitori a tot ceea ce Tatăl nostru are, Evanghelia ne îndrumă să privim dincolo de ceea ce putem vedea. Pentru a privi dincolo de ceea ce se vede, trebuie să îi privim pe alții prin ochii Mântuitorului nostru. Evanghelia poate influența oameni de tot felul. Nu putem înțelege pe deplin psihologia alegerilor și trecutul oamenilor din jurul nostru, din congregațiile Bisericii, chiar și din familiile noastre, deoarece rareori înțelegem pe deplin cine sunt ei. Trebuie să nu facem presupuneri sau să folosim stereotipuri și să privim având o perspectivă mai largă.
Am avut ochii deschiși și „am privit dincolo de ceea ce se vede” în timp ce slujeam ca președinte de misiune. Puteam citi teama din ochii unui vârstnic tânăr care abia sosise. Ne-am întâlnit pentru un interviu și mi-a spus descurajat: „Vreau să merg acasă”. Mi-am zis: „Ei bine, putem rezolva asta”. L-am sfătuit să muncească din greu și să se roage timp de o săptămână și apoi să mă sune. Imediat ce a trecut săptămâna m-a sunat. Încă voia să meargă acasă. L-am sfătuit din nou să se roage, să muncească din greu și să mă sune după o săptămână. La următorul nostru interviu, lucrurile nu se schimbaseră. Insista să meargă acasă.
Nu aveam să las să se întâmple asta. Am început să-l învăț despre natura sacră a chemării sale. L-am încurajat să nu se mai gândească la el și să se apuce de lucru2. Dar, indiferent de ceea ce îl sfătuiam, el nu se răzgândea. În sfârșit, mi-am dat seama că, poate, nu știam totul. Atunci, am simțit îndemnul să-l întreb: „Vârstnice, ce anume este greu pentru tine?”. Ceea ce mi-a spus mi-a străpuns inima: „Președinte, nu știu să citesc”.
Sfatul înțelept pe care îl consideram atât de important pentru el nu era deloc relevant pentru nevoile lui. Ceea ce el avea nevoie cel mai mult era ca eu să privesc dincolo de evaluarea mea grăbită și să las Spiritul să mă ajute să înțeleg ce era cu adevărat în mintea acestui vârstnic. Avea nevoie ca eu să-l văd în mod corect și să-i ofer un motiv să spere. În schimb, am acționat într-un mod distructiv. Acest vârstnic curajos a învățat să citească și a devenit un ucenic foarte pur al lui Isus Hristos. El m-a ajutat să înțeleg cuvintele Domnului: „Domnul nu se uită la ce se uită omul; omul se uită la ceea ce izbește ochii, dar Domnul se uită la inimă” (1 Samuel 16:7).”
Ce binecuvântare este când Spiritul Domnului ne lărgește viziunea. Vă amintiți de profetul Elisei, care s-a trezit și a văzut armata siriană care înconjura orașul său cu caii și carele sale? Slujitorul său era înspăimântat și l-a întrebat pe Elisei ce puteau face în asemenea condiții. Elisei i-a spus să nu se teamă folosind aceste cuvinte memorabile: „Nu te teme, căci mai mulți sunt cei cu noi decât cei cu ei” (2 Regi 6:16). Slujitorul nu știa despre ce vorbea profetul. Nu putea privi dincolo de ceea ce vedea. Cu toate acestea, Elisei a văzut batalioane de îngeri pregătite să lupte pentru poporul profetului. Așa că, Elisei s-a rugat Domnului să deschidă ochii tânărului slujitor „care a văzut muntele plin de cai și de care de foc împrejurul lui Elisei” (2 Regi 6:17).
De multe ori ne separăm de alții din cauza diferențelor pe care le vedem. Ne simțim confortabil în jurul celor care gândesc, vorbesc, se îmbracă și se comportă ca noi și ne simțim inconfortabil în preajma celor care provin din medii diferite sau au un trecut diferit. De fapt, nu venim noi toți din țări diferite și vorbim limbi diferite? Nu vedem cu toții lumea în funcție de limitările mari pe care le avem ca urmare a experienței noastre de viață? Căci unii văd și vorbesc cu și prin ochii spirituali, asemenea profetului Elisei, iar alții văd și comunică cu și prin ochii fizici așa cum am procedat eu cu misionarul care nu știa să citească.
Trăim într-o lume care se hrănește cu comparații, etichetări și critici. În loc să privim prin ochii rețelelor de socializare, trebuie să privim înăuntrul nostru pentru a vedea atributele dumnezeiești pe care fiecare dintre noi le poate dobândi. Aceste calități și năzuințe dumnezeiești nu pot fi postate pe Pinterest sau pe Instagram.
A-i accepta și a-i iubi pe alții nu înseamnă că trebuie să îmbrățișăm ideile lor. Evident, trebuie să fim fideli adevărului pe care îl cunoaștem, deși acesta nu ar trebui să fie niciodată o barieră în calea bunătății. Pentru a putea să-i iubim pe alții cu adevărat este nevoie să dezvoltăm obiceiul de a accepta cele mai bune eforturi depuse de oameni ale căror experiențe de viață și limitări s-ar putea să nu le cunoaștem pe deplin. Pentru a privi dincolo de ce se vede este nevoie să ne concentrăm în mod conștient asupra Salvatorului.
În data de 28 mai 2016, Beau Richey, în vârstă de 16 ani, și prietenul său, Austin, se aflau la o fermă a familiei în Colorado. Beau și Austin s-au urcat în mașinile lor de teren anticipând cu mare nerăbdare o zi plină de aventură. Nu merseseră prea departe când au întâmpinat condiții potrivnice, moment în care s-a întâmplat tragedia. Mașina pe care Beau o conducea s-a răsturnat dintr-o dată, blocându-l sub 180 kg de oțel. Când Austin, prietenul lui Beau, a ajuns la el, l-a văzut pe Beau luptându-se pentru viața lui. A încercat cu toată puterea să ridice vehiculul de pe prietenul său. Dar nu s-a clintit. S-a rugat pentru Beau și, apoi, a alergat frenetic pentru a căuta ajutor. Personalul de urgență a sosit în cele din urmă, dar Beau a murit câteva ore mai târziu. El a fost eliberat din viața muritoare.
Părinții lui îndurerați au ajuns la spital. În timp ce se aflau în micul spital alături de cel mai bun prieten a lui Beau și membrii ai familiei, un ofițer de poliție a intrat în cameră și i-a dat mamei telefonul mobil a lui Beau. Când a luat telefonul, s-a auzit o alarmă. A deschis telefonul și a văzut alarma zilnică a lui Beau. A citit cu voce tare mesajul pe care fiul ei adolescent, iubitor de distracții și aventură, îl setase să sune în fiecare zi. Scria: „Adu-ți aminte să-L pui azi pe Isus Hristos în centrul vieții tale”.
Concentrarea lui Beau asupra Mântuitorului său nu diminuează durerea celor dragi în absența lui. Dar, oferă o mare speranță și semnificație vieții și alegerilor lui Beau. Face posibil ca familia și prietenii lui să privească dincolo de durerea provocată de moartea sa timpurie, spre realitățile pline de bucurie ale vieții viitoare. Ce îndurare blândă pentru părinții lui Beau de a vedea prin ochii fiului lor lucrul pe care îl prețuia cel mai mult.
Ca membri ai Bisericii, am fost înzestrați cu alarme spirituale personale care ne avertizează când ochii noștri muritori nu mai privesc spre salvare. Împărtășania este mementoul nostru săptămânal de a ne concentra mereu asupra lui Isus Hristos, astfel încât să ne amintim mereu de El și să putem avea întotdeauna Spiritul Său cu noi (vezi D&L 20:77). Cu toate acestea, uneori ignorăm aceste sentimente de amintire sau alarmă. Când Îl avem pe Iisus Hristos în centrul vieții noastre, El va face ca ochii noștri să fie deschiși pentru a vedea posibilități mai mari decât am putea înțelege noi singuri.
Am primit o scrisoare interesantă despre o experiență avută de o soră credincioasă cu o astfel de alarmă protectoare. Mi-a spus că, într-un efort de a-l ajuta pe soțul ei să înțeleagă cum se simțea, ea a început să păstreze pe telefonul ei o listă electronică cu lucrurile pe care el le făcea sau pe care le spunea și care o iritau. Ea se gândise că, la momentul potrivit, ea i-ar fi împărtășit dovada scrisă și își imagina că, în mod cert, el va dori să-și schimbe comportamentul. Cu toate acestea, într-o duminică, în timp ce lua din împărtășanie și se concentra asupra ispășirii Salvatorului, și-a dat seama că documentarea sentimentelor negative despre soțul ei alunga Spiritul și că acest lucru nu l-ar fi schimbat niciodată pe soțul ei.
În inima ei a izbucnit o alarmă spirituală care spunea: „Renunță, renunță la toate aceste lucruri. Șterge acele notițe. Ele nu ajută”. Apoi a scris și citez: „Mi-a trebuit ceva timp să apăs pe «selectați tot» și chiar mai mult să apăs pe «ștergeți»”. Dar, după ce am făcut asta, toate acele sentimente negative s-au risipit. Inima mea s-a umplut cu dragoste – dragoste pentru soțul meu și dragoste pentru Domnul”. La fel ca în cazul lui Saul pe drumul spre Damasc, viziunea ei s-a schimbat. Vălul care o făcea să vadă lucrurile neclar a căzut de pe ochii ei.
Mântuitorul nostru a deschis în mod frecvent ochii celor orbi fizic și spiritual. Deschizându-ne ochii spre adevărul divin, ne pregătește să putem vedea mai departe de aparențe. Când acordăm atenție „alarmelor” spirituale care semnalează o nevoie de îndreptare a cursului sau nevoia de a avea o perspectivă eternă mai largă, primim promisiunea împărtășaniei, aceea de a avea Spiritul Său cu noi. Acest lucru s-a întâmplat cu Joseph Smith și cu Oliver Cowdery în Templul Kirtland, când adevăruri de netăgăduit au fost predicate de Isus Hristos, care a promis că „vălul” limitărilor muritoare va fi „ridicat de pe mintea [lor] și ochii înțelegerii [lor vor fi deschiși].(D&L 110:1).
Depun mărturie că, prin puterea lui Isus Hristos, putem privi cu ochii spirituali dincolo de ceea ce vedem cu ochii fizici. În timp ce noi ne amintim de El și avem spiritul Său cu noi, ochii înțelegerii noastre vor fi deschiși. Atunci, măreața realitate a divinității care se află în fiecare dintre noi va fi mai puternic întipărită în inimile noastre. În numele lui Isus Hristos, amin.