Inima văduvei
Vârstnicul O. Vincent Haleck
din Cei Șaptezeci
Să facem ceea ce este necesar ca să avem o inimă asemănătoare cu cea a văduvei, bucurându-ne cu adevărat de binecuvântările care vor acoperi „lipsurile” ce vor apărea.
Am avut marea binecuvântare de a sluji în cea mai mare parte a vieții mele de adult printre sfinții din insulele din Pacific. Credința, iubirea și sacrificiile uimitoare ale acestor sfinți devotați mă umplu de inspirație, recunoștință și bucurie. Poveștile lor seamănă cu ale dumneavoastră.
Mi-am dat seama că acești sfinți au multe în comun cu văduva pe care a observat-o Salvatorul în timp ce El „ședea jos… și Se uita cum arunca norodul bani în vistierie. Mulți, care erau bogați, aruncau mult.
A venit și o văduvă săracă, și a aruncat doi bănuți…
Atunci Isus a chemat pe ucenicii Săi și le-a zis: «Adevărat vă spun că această văduvă săracă a dat mai mult decât toți cei ce au aruncat în vistierie;
căci toți ceilalți au aruncat din prisosul lor, dar ea, din sărăcia ei, a aruncat tot ce avea, tot ce-i mai rămăsese ca să trăiască”1.
Chiar dacă cei doi bănuți erau o contribuție mică, pentru Salvator darul ei avea o valoare nespusă, pentru că a dat tot ce avea. În acel moment, Salvatorul a cunoscut-o pe deplin pe văduvă, deoarece darul ei i-a arătat ce era în inima ei. Calitatea și profunzimea iubirii și a credinței ei au fost de așa natură, încât ea a oferit știind că va primi lucrurile de care avea nevoie.
Am văzut aceeași inimă la sfinții din insulele Pacificului. Într-un mic sat, situat pe una dintre acele insule, un bărbat în vârstă și soția sa au acceptat invitația misionarilor de a-L întreba, cu sinceritate, pe Domnul dacă lecțiile care le erau predate erau adevărate. În acest proces, ei au luat în considerare și consecințele angajamentelor pe care trebuiau să le facă în cazul în care răspunsul pe care urmau să-l primească ar duce la acceptarea Evangheliei restaurate. Ei au postit și s-au rugat ca să afle dacă Biserica și Cartea lui Mormon sunt adevărate. Răspunsul la rugăciunile lor a venit sub forma unei afirmații plăcute, dar clare: „Da! Sunt adevărate!”.
După ce au primit acest răspuns, au ales să fie botezați. Aceasta nu a fost o alegere fără sacrificii personale. Decizia luată, de a fi botezați, a fost plătită scump. Ei și-au pierdut locul de muncă, au renunțat la poziția socială, prietenii importante au încetat și au pierdut sprijinul, dragostea și respectul familiei. Acum merg la Biserică în fiecare duminică, schimbând priviri ciudate cu prietenii și vecinii care merg în direcția opusă.
În aceste circumstanțe dificile, acest frate bun a fost întrebat cum se simte în legătură cu decizia lor de a se fi alăturat Bisericii. Răspunsul său simplu și de neclintit a fost: „Este adevărată, nu-i așa? Alegerea noastră a fost clară”.
Acești doi sfinți recent convertiți aveau cu adevărat o inimă asemănătoare cu cea a văduvei. Ei, asemenea văduvei, au dăruit tot ce aveau, oferind cu bună știință din puținul pe care-l aveau. Ca urmare a inimii lor credincioase și a credinței neîncetate în timpul acelor vremuri grele, poverile lor au fost ușurate. Ei au fost ajutați și înconjurați de membri ai Bisericii care i-au sprijinit și le-au slujit și au fost întăriți personal prin slujirea lor în chemările din Biserică.
După ce ei au dat „tot” ce aveau, cea mai fericită zi a fost ziua în care ei au fost pecetluiți în templu ca familie eternă. Așa cum El a făcut și cu acei convertiți aflați sub conducerea lui Alma, „Domnul i-a întărit pe ei pentru ca să-și poată purta poverile cu ușurință, iar ei s-au supus cu bucurie și cu răbdare voinței Domnului”2. Acest cuplu minunat a arătat că au o inimă asemănătoare cu cea a văduvei.
Vreau să vă vorbesc despre o altă experiență în care cineva a arătat că are o inima asemănătoare cu cea a văduvei. În Samoa, lucrăm alături de consiliile satului pentru a li se permite misionarilor să predice Evanghelia. Cu câțiva ani în urmă, am avut o conversație cu căpetenia unui sat în care misionarilor le fusese interzis să predice Evanghelia timp de mulți ani. Am discutat cu căpetenia la scurt timp după ce el a oferit Bisericii accesul în sat, permițând misionarilor noștri să le predice celor interesați să învețe despre Evanghelie și despre doctrinele sale.
Așteptând atâția ani ca această schimbare miraculoasă să aibă loc, eram curios să aflu ce s-a întâmplat de a determinat căpetenia să ia această decizie. Am întrebat căpetenia despre acest lucru și el mi-a răspuns: „Un om poate trăi în întuneric o perioadă, dar va veni o vreme când va dori să vină la lumină”.
Căpetenia supremă, oferind accesul misionarilor în sat, a demonstrat că avea o inimă asemănătoare cu a văduvei – o inimă care se înmoaie când se ivesc căldura și lumina adevărului. Acest conducător era dispus să renunțe la ani de tradiție, să se confrunte cu multă opoziție și să rămână ferm pentru ca alții să fie binecuvântați. Acesta a fost un conducător a cărui inimă s-a concentrat mai degrabă pe bunăstarea și fericirea poporului său, decât pe considerente de tradiție, cultură și putere personală. El a respins acele preocupări în favoarea a ceea ce ne-a învățat președintele Thomas S. Monson: „Când urmăm exemplul Salvatorului, avem ocazia să fim o lumină în viețile altora”3.
În cele din urmă, permiteți-mi să vă împărtășesc încă o experiență avută de sfinții din insulele din Pacific, care va rămâne adânc întipărită în inima mea. Acum câțiva ani, eram un tânăr consilier al unui episcop dintr-o nouă episcopie din Samoa americană. Episcopia era alcătuită din 99 de membri, aceștia erau fermieri care abia produceau suficient pentru nevoile lor, muncitori la fabrica de conserve, angajați ai guvernului și familiile lor. Când prima președinție a anunțat în 1977 că va fi construit un templu în Samoa, cu toții am fost bucuroși și recunoscători. Pentru a merge din Samoa americană la templu, la acea vreme, trebuia să călătorești fie în Hawaii, fie în Noua Zeelandă. Aceasta era o călătorie costisitoare, inaccesibilă multor membri credincioși ai Bisericii.
În această perioadă, membrii au fost încurajați să facă donații pentru a ajuta la construirea templelor. În acest sens, episcopatul nostru a rugat membrii episcopiei să se gândească, rugându-se, la ceea ce puteau oferi. S-a stabilit o dată la care familiile să se adune pentru a-și oferi donațiile. Mai târziu, când acele donații au fost deschise în particular, episcopatul nostru a fost impresionat și mișcat de credința și generozitatea membrilor noștri minunați din episcopie.
Cunoscând fiecare familie în parte și circumstanțele lor, am avut un sentiment profund și trainic de admirație, respect și smerenie. Aceștia erau, la propriu și la figurat, bănuții văduvei din zilele noastre, oferiți, în mod liber, din „lipsa” lor, și cu bucurie, pentru binecuvântarea promisă, construcția unui templu sfânt al Domnului în Samoa. Aceste familii au consacrat tot ce au putut Domnului, având credință că vor primi acea binecuvântare. Darul lor a arătat că inimile lor erau asemenea celei a văduvei. Toți cei care au oferit au făcut-o cu bunăvoință și bucurie pentru că, asemenea văduvei, puteau vedea cu ochiul credinței binecuvântările mărețe promise familiilor lor și tuturor oamenilor din Samoa și Samoa Americană și generațiilor viitoare. Știu că darurile lor consacrate, bănuții văduvei, au fost cunoscute și acceptate de Domnul.
Inima văduvei care a dat doi bănuți este o inimă care va da totul făcând sacrificii, rezistând greutăților, persecuției și respingerii și trecând prin încercări de tot felul. Inima văduvei este o inimă care înțelege, simte și cunoaște lumina adevărului și va da orice să accepte acel adevăr. De asemenea, îi ajută pe alții să vadă aceeași lumină și să ajungă la aceeași măsură a fericirii și bucuriei veșnice. În cele din urmă, inima văduvei este definită de dorința de a da totul pentru construirea împărăției lui Dumnezeu pe pământ.
Să ne unim ca sfinți din întreaga lume pentru a face ceea ce este necesar ca să avem o inimă asemănătoare cu cea a văduvei, bucurându-ne cu adevărat de binecuvântările care vor acoperi „lipsurile” ce vor apărea. Rugăciunea mea pentru fiecare dintre noi este ca noi să avem o inimă care să ne poarte toate poverile, să facă sacrificiile necesare și să aibă voința de a face și de a oferi. Vă promit că Domnul nu vă va lăsa să duceți lipsă. Inima văduvei este plină de recunoștință pentru că Salvatorul este un „Om al durerii și obișnuit cu suferința”4, astfel încât să nu fim nevoiți să gustăm din „cupa amară”.5 În pofida slăbiciunilor și greșelilor noastre și din cauza lor, El continuă să-Și întindă mâinile, care au fost străpunse de dragul nostru. El ne va ridica dacă suntem dispuși să venim spre lumina Evangheliei Sale, să Îl îmbrățișăm și să-L lăsăm să Se îngrijească de „lipsurile” noastre.
Mărturisesc despre marea dragoste pe care o putem împărtăși ca ucenici și discipoli ai Domnului Isus Hristos. Îl iubesc și îl susțin pe președintele Thomas S. Monson ca profet al lui Dumnezeu pe pământ. Cartea lui Mormon este o altă mărturie a lui Isus Hristos pentru lume și vă invit pe toți să o citiți și să-i descoperiți mesajul pentru dumneavoastră. Toți cei care acceptă invitația Domnului de a veni la El vor găsi pace, iubire și lumină. Isus Hristos este marele nostru Exemplu și Salvator. Doar prin Isus Hristos și prin miracolul ispășirii Sale infinite, putem să primim viața veșnică. Depun mărturie despre aceste lucruri, în numele lui Isus Hristos, amin.