Pâinea vie, care s-a pogorât din cer
Vârstnicul D. Todd Christofferson
din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli
Dacă tânjim să rămânem în Hristos și ca El să rămână în noi, atunci sfințenia este ceea ce căutăm.
A doua zi după ce Isus a hrănit în mod miraculos cele cinci mii de persoane în Galileea cu doar „cinci pâini de orz și doi pești”1, El le-a vorbit din nou oamenilor în Capernaum. Salvatorul și-a dat seama că mulți dintre oameni nu erau interesați de învățăturile Sale, ci doreau să primească de mâncare din nou.2 Drept urmare, El a încercat să îi convingă de măreața valoare a „[mâncării] care rămâne pentru viața veșnică, și pe care [o] va da Fiul Omului”.3 Isus a spus:
„Eu sunt Pâinea vieții.
Părinții voștri au mâncat mană în pustiu, și au murit.
Pâinea, care se pogoară din cer, este de așa fel, ca cineva să mănânce din ea, și să nu moară.
Eu sunt Pâinea vie, care s-a pogorât din cer. Dacă mănâncă cineva din pâinea aceasta, va trăi în veac; și pâinea, pe care o voi da Eu, este trupul Meu, pe care îl voi da pentru viața lumii”.4
Cei care Îl ascultau nu au înțeles ceea ce Salvatorul a vrut să le transmită, ei înțelegând afirmația Sa doar literal. Gândindu-se cu groază la ce le-a spus, ei s-au întrebat: „Cum poate Omul acesta să ne dea trupul Lui să-L mâncăm?”5 Isus a continuat:
„Adevărat, adevărat, vă spun că, dacă nu mâncați trupul Fiului omului, și dacă nu beți sângele Lui, n-aveți viața în voi înșivă.
Cine mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu are viața veșnică; și Eu îl voi învia în ziua de apoi.
Căci trupul Meu este cu adevărat o hrană, și sângele Meu este cu adevărat o băutură”.6
Apoi, El a explicat înțelesul profund al metaforei Sale:
„Cine mănâncă trupul Meu, și bea sângele Meu, rămâne în Mine, și Eu rămân în el.
După cum Tatăl, care este viu, M-a trimis pe Mine, și Eu trăiesc prin Tatăl, tot așa, cine Mă mănâncă pe Mine, va trăi și el prin Mine”.7
Cei care Îl ascultau încă nu înțelegeau ceea ce Isus spunea și „mulți… după ce au auzit aceste cuvinte, au zis: «Vorbirea aceasta este prea de tot: cine poate s-o sufere?»… [Și] din clipa aceea, mulți din ucenicii Lui s-au întors înapoi, și nu mai umblau cu El”.8
A mânca trupul Său și a bea sângele Său este un mod neobișnuit de a exprima cât de mult trebuie să-L includem pe Salvator în viața noastră – chiar în ființa noastră – pentru a putea fi unul. Cum se întâmplă acest lucru?
Mai întâi, înțelegem că, sacrificându-și trupul și sângele, Isus a ispășit pentru păcatele noastre și a învins moartea, atât cea fizică, cât și cea spirituală.9 Atunci, în mod clar, noi luăm din trupul Său și bem sângele Său când primim de la El puterea și binecuvântările ispășirii Sale.
Doctrina lui Hristos exprimă ceea ce noi trebuie să facem pentru a primi harul ispășitor. Și anume, să credem și să avem credință în Hristos, să ne pocăim, să fim botezați și să primim Duhul Sfânt „și apoi [va veni] iertarea păcatelor [noastre] prin foc și prin Duhul Sfânt”.10 Aceasta este poarta, accesul nostru la harul ispășitor al Salvatorului și la cărarea strâmtă și îngustă care ne duce înapoi în împărăția Sa.
„Prin urmare, dacă înaintați ospătându-vă din cuvântul lui Hristos și îndurați până la sfârșit, iată, astfel a spus Tatăl: Voi veți avea viață veșnică…
Și acum, aceasta este doctrina lui Hristos, singura și adevărata doctrină a Tatălui și a Fiului și a Duhului Sfânt, care este un Dumnezeu, fără de sfârșit”.11
Simbolismul împărtășaniei din cadrul cinei Domnului este frumos de contemplat. Apa și pâinea reprezintă trupul și sângele Lui, Cel care este Pâinea vieții și Apa vie12, aducându-ne aminte în mod delicat de prețul pe care El l-a plătit pentru a ne mântui. Când pâinea este frântă, ne aducem aminte de trupul rănit al Salvatorului. Vârstnicul Dallin H. Oaks a spus odată că, „întrucât este ruptă și sfâșiată, fiecare bucățică de pâine este unică, tot așa cum sunt și persoanele care se împărtășesc din ea. Cu toții avem diferite păcate de care să ne pocăim. Cu toții avem nevoi diferite care să fie întărite prin ispășirea Domnului Isus Hristos, de care ne aducem aminte în cadrul acestei rânduieli”.13 Când bem apa, ne gândim la sângele pe care El l-a vărsat în Ghetsimani și pe cruce și la puterea sa care sfințește.14 Știind că „niciun lucru necurat nu poate intra în împărăția Lui”, ne străduim să fim printre „aceia care și-au spălat veșmintele în sângele [Salvatorului] datorită credinței lor și a pocăirii de toate păcatele lor și a fidelității lor până la sfârșit”.15
Am vorbit despre faptul de a primi harul ispășitor al Salvatorului care ne înlătură păcatele și efectele acelor păcate. Dar, în mod figurat, a mânca din trupul Său și a bea din sângele Său are un alt înțeles, acela fiind faptul de a ne însuși calitățiile și caracterul lui Hristos, înlăturând omul firesc și devenind sfinți „prin ispășirea lui Hristos Domnul”.16 În fiecare săptămână, când luăm din pâinea și apa de la împărtășanie, am face bine să ne gândim cât de total și complet trebuie să încorporăm caracterul Său și modelul vieții Sale fără de păcat în viața noastră și în ființa noastră. Isus nu ar fi putut să ispășească pentru păcatele altora decât dacă El Însuși era fără de păcat. Întrucât dreptatea nu putea să îi pretindă nimic, El putea să se ofere pe Sine Însuși în locul nostru pentru a satisface cerințele dreptății și, apoi, să dea dovadă de milă. Pe măsură ce ne aducem aminte și cinstim sacrificiul Său ispășitor, noi ar trebui, de asemenea, să cugetăm asupra vieții Sale fără de păcat.
Acest lucru sugerează faptul că noi trebuie să ne străduim din răsputeri pentru a ne face partea. Nu putem fi fericiți să rămânem așa cum suntem, ci trebuie să înaintăm în mod constant către „înălțimea staturii plinătății lui Hristos”.17 Precum tatăl regelui Lamoni în Cartea lui Mormon, trebuie să fim dispuși să renunțăm la toate păcatele noastre18 și să ne concentrăm asupra a ceea ce Domnul așteaptă de la noi în mod individual și ca grup.
Nu cu mult timp în urmă, un prieten mi-a relatat o experiență pe care a avut-o când slujea ca președinte de misiune. El a avut o operație care necesita câteva săptămâni de recuperare. În timpul recuperării sale, el a dedicat timp cititului din scripturi. Într-o după amiază, când se gândea la cuvintele Salvatorului din al 27-lea capitol din 3 Nefi, el a adormit. Apoi, el mi-a relatat:
„M-am cufundat într-un vis în care mi-a fost arătată viața într-un mod panoramic și foarte clar. Mi-au fost arătate păcatele, alegerile neinspirate, momentele… în care nu am avut răbdare cu oamenii, dar și momentele în care am omis să fac sau să spun lucruri bune… O trecere în revistă cuprinzătoare a vieții mele mi-a fost arătată în doar câteva minute, dar mi s-a părut că a trecut mult mai mult timp. M-am trezit speriat și, aproape instantaneu, am îngenuncheat lângă pat și am început să mă rog, am implorat iertare, exprimându-mi sentimentele din inimă așa cum nu mai făcusem niciodată înainte.
Înainte de vis, nu știam că aveam atât de mare nevoie de a mă pocăi. Deodată, am devenit foarte conștient de greșelile și slăbiciunile mele, încât părea că distanța dintre cine eram eu și sfințenia și bunătatea lui Dumnezeu era de milioane de kilometri. În rugăciunea pe care am rostit-o în acea după-amiază târzie, mi-am exprimat din toată inima cea mai adâncă recunoștință Tatălui Ceresc și Salvatorului pentru ceea ce Ei au făcut pentru mine și pentru relațiile pe care le prețuiam și pe care le aveam cu soția și copiii mei. Cât am stat în genunchi, am simțit dragostea și mila lui Dumnezeu, care erau atât de palpabile, în pofida faptului că mă simțeam atât de nedemn…
Pot spune că nu am mai fost același din aceea zi. Inima mea s-a schimbat… Ceea ce a urmat a fost faptul că am dezvoltat mai multă empatie față de alții, având o mai mare capacitate de a iubi, însoțită de un sentiment de urgență privind faptul de a propovădui Evanghelia… Puteam să înțeleg mai bine ca niciodată mesajele de credință, speranță și privind darul pocăinței care se găsesc în Cartea lui Mormon”.19
Este important să recunoaștem faptul că revelația clară privind păcatele și slăbiciunile acestui om bun nu l-a descurajat sau nu l-a făcut să dispere. Da, a avut un șoc și a simțit remușcare. A simțit în mod profund nevoia de a se pocăi. A fost umilit, dar a simțit recunoștință, pace și speranță – o speranță adevărată – datorită lui Isus Hristos, „Pâinea vie, care s-a pogorât din cer”.20
Prietenul meu a vorbit despre distanța pe care a simțit-o în visul său dintre viața sa și sfințenia lui Dumnezeu. Sfințenie este cuvântul potrivit. A mânca din trupul și a bea din sângele lui Hristos înseamnă a căuta sfințenia. Dumnezeu ne poruncește: „Fiți sfinți, căci Eu sunt sfânt”.21
Enoh ne-a sfătuit: „De aceea, învață-i pe copiii tăi că toți oamenii, de pretutindeni, trebuie să se pocăiască sau ei nu vor putea, în nici un mod, să moștenească împărăția lui Dumnezeu, pentru că niciun lucru care nu este curat nu poate locui acolo sau nu poate locui în prezența Sa; pentru că, în limba lui Adam, Om al Sfințeniei este numele Lui și numele Singurului Său Născut este Fiul Omului, chiar Isus Hristos”.22 Când eram copil, mă întrebam de ce, în Noul Testament, se face referire la Isus ca fiind (și chiar și El își spune) Fiul Omului, când El este de fapt Fiul lui Dumnezeu, dar afirmația lui Enoh clarifică faptul că acest nume este, de fapt, o recunoaștere a divinității și sfințeniei Sale – El este Fiul Omului Sfințeniei, Dumnezeu Tatăl.
Dacă tânjim să rămânem în Hristos și ca El să rămână în noi23, atunci sfințenia este ceea ce căutăm, atât în trup, cât și în spirit.24 O căutăm în templu, pe care stă scris: „Sfințenie Domnului”. O căutăm în căsniciile noastre, în familiile și căminele noastre. O căutăm în fiecare săptămână pe măsură ce ne desfătăm în ziua sfântă a Domnului.25 O căutăm chiar și în detaliile vieții noastre zilnice: în cuvintele, hainele și gândurile noastre. Președintele Monson a spus: „Suntem produsul a ceea ce citim, vedem, auzim și gândim”.26 Noi căutăm sfințenie pe măsură ce ne ducem crucea în fiecare zi.27
Sora Carol F. McConkie a spus: „Noi recunoaștem multitudinea încercărilor, ispitelor și suferințelor care ne pot duce departe de tot ceea ce este virtuos, pur și demn de laudă înaintea lui Dumnezeu. Dar experiențele noastre din timpul vieții muritoare ne dau ocazia să alegem sfințenia. De cele mai multe ori, sacrificiile pe care le facem ca să ținem legămintele noastre sunt cele care ne sfințesc și ne fac sfinți”.28 Și, la „sacrificiile pe care le facem”, aș dori să adaug slujirea pe care o oferim.
Noi știm că, „atunci când [suntem] în slujba aproapelui, [suntem] numai în slujba Dumnezeului [nostru]”.29 Și Domnul ne aduce aminte că o astfel de slujire a fost o parte centrală a vieții și caracterului Său – „Căci Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească, și să-Și dea viața răscumpărare pentru mulți”.30 Președintele Marion G. Romney ne-a oferit următoarea explicație înțeleaptă: „Slujirea nu este ceva ce facem pe acest pământ pentru a ne câștiga dreptul de a trăi în împărăția celestială. Slujirea reprezintă un element de bază al unei vieți exaltate în împărăția celestială”.31
Zaharia a profețit că, în ziua domniei milenare a Domnului, chiar și zurgălăii cailor vor avea inscripția „[Sfințenie] Domnului”.32 Știind acest lucru, sfinții pionieri din aceste văi au pus acest memento, „[Sfințenie] Domnului”, pe lucruri aparent obișnuite sau comune, precum și pe cele direct asociate practicării religiei. A fost inscripționat pe pahare și tăvi pentru împărtășanie și a fost scris pe certificatele de rânduire ale Celor Șaptezeci și pe steagul Societății de Alinare. „[Sfințenie] Domnului” a apărut, de asemenea, pe fereastra Zion’s Cooperative Mercantile Institution (Instituția Comercială Cooperativa Sionului), magazinul ZCMI. A fost pusă pe capul unui ciocan și pe o tobă. „[Sfințenie] Domnului”a fost inscripționat pe clanțele ușilor din casa președintelui Brigham Young. Aceste referințe la sfințenie în locuri aparent neobișnuite sau neașteptate pot părea nepotrivite unora, dar ele sugerează cât de mult și de constant trebuie să ne concentrăm asupra sfințeniei.
Luând din trupul Salvatorului și bând sângele Său înseamnă a alunga din viața noastră orice nu este compatibil unui caracter asemănător cu cel al lui Hristos și de a ne însuși atributele Sale. Înțelesul mai larg al pocăinței este acesta: nu doar îndepărtarea de păcatul comis în trecut, ci și „întoarcerea inimii și a voinței către Dumnezeu”33 pentru a merge înainte. Așa cum prietenul meu a trecut prin asta în visul său revelator, Dumnezeu ne va arăta defectele și slăbiciunile, dar El, de asemenea, ne va ajuta să transformăm lucrurile slabe în lucruri puternice.34 Dacă vom întreba cu sinceritate: „Ce-mi mai lipsește?”35, El nu ne va lăsa să ghicim, ci, cu dragoste, El ne va da un răspuns de dragul fericirii noastre. Și El ne va da speranță.
Este un efort copleșitor și ar fi foarte înfricoșător dacă am fi siguri în năzuințele noastre de a dobândi sfințenie. Adevărul glorios este că noi nu suntem singuri. Avem dragostea lui Dumnezeu, harul lui Hristos, alinarea și îndrumarea Spiritului Sfânt și înfrățirea și încurajările sfinților ce fac parte din trupul lui Hristos. Să nu ne complacem în locul în care ne aflăm, dar nici să nu ne descurajăm. Într-un imn simplu, dar care ne invită să cugetăm, suntem îndemnați:
Timp să fiți sfinți voi să vă faceți, căci lumea înainte zorește.
Ca în taină, cu Isus, mult timp să petreceți.
Și căutându-L pe Isus, precum El să fiți;
Și astfel, în al vostru comportament, prietenii voștri pe Isus îl vor zări.36
Depun mărturie despre Isus Hristos, „pâinea vie, care s-a pogorât din cer”37, și că „cine mănâncă trupul [Său], și bea sângele [Său], are viața veșnică”38, în numele lui Isus Hristos, amin.