2017
Ajutor în vremuri de necaz
November 2017


Ajutor în vremuri de necaz

După un uragan și inundații devastatoare în Houston, Texas, S.U.A., o femeie în vârstă i-a văzut pe sfinții din zilele din urmă îmbrăcați în tricouri galbene cu emblema „Mâinile care ajută” mergând să sprijine victimele dezastrului. „Știam că mormonii vor veni!”, a spus dânsa.

Acest eveniment, raportat într-o postare pe Facebook de către președintele Misiunii Sud, Houston, Texas, Aaron T. Hall, descrie modul în care Biserica le vine în ajutor atât membrilor, cât și vecinilor, în vremuri de necaz. „Nu există încercare prea mare pentru membrii Bisericii Domnului!”, a scris președintele Hall.

Când are loc un dezastru, Biserica este, deseori, printre primii care răspund și, adesea, în zonele afectate, continuă ajutorul umanitar oferit de Biserică atât pe parcursul recuperării pe termen scurt, cât și a celei pe termen lung, cu scopul de a stabili bizuirea pe forțele proprii. Conducătorii locali colaborează cu sediul central al Bisericii în ceea ce privește evaluarea și asigurarea necesităților și organizarea membrilor care să ajute cu distribuirea resurselor, curățarea, recuperarea și reconstruirea.

Prin intermediul LDS Charities și în parteneriat cu agenții pentru ajutorare din zonele afectate, Biserica a oferit recent ajutor victimelor inundațiilor din Peru; alunecărilor de teren din Sierra Leone; incendiilor din Montana, S.U.A., și Alberta, Canada; uraganelor din Texas, Florida și insulele Caraibe, inclusiv Puerto Rico, Haiti și Republica Dominicană; și celor două cutremure puternice de pământ din Mexic.

În luna septembrie, Biserica a anunțat că va asigura 11 milioane $ pentru a sprijini proiectele de ajutorare împotriva foametei și asigurarea hranei pentru copiii afectați de malnutriție în opt țări din Africa și Orientul Mijlociu. LDS Charities lucrează în parteneriat cu 11 organizații în cadrul unui număr de 25 de proiecte prin care se oferă ajutor.

Din 1985, LDS Charities a asigurat aproape 2 miliarde $ sub forma ajutorului acordat milioanelor de oameni din 189 de țări, începând cu sprijinul acordat victimelor foametei în Etiopia.