Dovada convingătoare a lui Dumnezeu: Cartea lui Mormon
Tad R. Callister
Președintele general al Școlii de duminica
Cartea lui Mormon este dovada convingătoare a lui Dumnezeu despre divinitatea lui Isus Hristos, chemarea de profet a lui Joseph Smith și adevărul absolut al acestei Biserici.
Cartea lui Mormon nu este doar cheia de boltă a religiei noastre, ci poate deveni, de asemenea, cheia de boltă a mărturiilor noastre, ca, atunci când ne confruntăm cu încercări sau întrebări fără răspuns, mărturiile noastre să rămână în siguranță. În balanța adevărului, această carte atârnă mai greu decât argumentele tuturor criticilor la un loc. De ce? Pentru că, dacă este adevărată, Joseph Smith a fost profet, iar aceasta este Biserica restaurată a lui Isus Hristos, indiferent de contextul istoric sau de alte argumente care vin în contradicție. Din acest motiv, criticii sunt hotărâți să combată Cartea lui Mormon, dar obstacolele pe care le întâmpină sunt de nedepășit deoarece această carte este adevărată.
În primul rând, criticii trebuie să explice în ce fel Joseph Smith, un fermier de 23 ani, cu foarte puțină educație, a creat o carte cu sute de nume și locuri unice, precum și relatări și evenimente detaliate. Prin urmare, mulți critici sugerează că el ar fi fost un geniu creativ care s-a bazat pe numeroase cărți și alte resurse locale pentru a crea conținutul istoric al Cărții lui Mormon. Dar, contrar afirmațiilor lor, nu există niciun martor care pretinde să-l fi văzut pe Joseph cu vreuna dintre aceste presupuse resurse înainte de a începe traducerea.
Chiar dacă acest argument ar fi fost adevărat, ar fi dureros de insuficient pentru a explica existența Cărții lui Mormon. Ar trebui să putem răspunde la întrebarea: Cum a citit Joseph toate aceste presupuse resurse, a scos ceea ce era irelevant, a păstrat intacte toate informațiile complicate legate de cine, unde și când și, apoi, le-a dictat doar din memorie? Căci, când Joseph Smith traducea, nu avea niciun fel de notițe. De fapt, soția sa, Emma, și-a amintit: „Nu avea nici manuscris, nici carte din care să citească… Dacă ar fi avut ceva de genul acela, nu l-ar fi putut ascunde de mine”1.
Deci cum a depus Joseph acest efort remarcabil de a dicta o carte de mai mult de 500 de pagini fără notițe? Ca să facă aceasta, el ar fi trebuit nu doar să fie un geniu creativ, ci și să fi avut o memorie vizuală extraordinară. Dar, dacă acel lucru ar fi adevărat, de ce nu subliniază criticii săi talentul său remarcabil?
Dar acesta este doar un aspect. Aceste argumente ar explica doar conținutul istoric al cărții. Întrebările importante încă rămân: cum a tradus Joseph o carte atât de spirituală și de unde a obținut el doctrine atât de profunde, multe dintre care clarifică sau contrazic crezurile creștine din zilele sale?
De exemplu, Cartea lui Mormon ne învață, contrar crezurilor majorității lumii creștine, despre căderea lui Adam că a fost un pas pozitiv înainte. Ea revelează legămintele făcute la botez, care nu sunt menționate în Biblie.
În plus, ne-am putea întreba, de unde a aflat Joseph puternicul principiu conform căruia, datorită ispășirii lui Hristos, El ne poate nu numai curăți, ci și desăvârși? De unde a luat predica extraordinară despre credință din Alma 32? Sau predica regelui Beniamin despre ispășirea Salvatorului, probabil cea mai remarcabilă predică despre acest subiect din toate scripturile? Sau alegoria măslinului cu toată complexitatea și bogăția sa doctrinară? Când citesc această alegorie, trebuie să îmi fac o schiță pentru a putea urmări tot caracterul ei complex. Și, acum, ar trebui să credem că Joseph a dictat pur și simplu aceste predici din capul său, fără niciun fel de notițe?
Contrar unei astfel de concluzii, există dovezi ale influenței lui Dumnezeu asupra Cărții lui Mormon, după cum se vede din adevărurile sale doctrinare magnifice, în special din predicile minunate despre ispășirea lui Isus Hristos.
Dacă Joseph nu a fost profet, atunci, pentru a explica aceste și multe alte învățături doctrinare remarcabile, criticii trebuie să recunoască faptul că el a fost, de asemenea, un geniu al teologiei. Dar, dacă acesta ar fi cazul, ne-am putea întreba: De ce a fost Joseph singura persoană în cei 1.800 de ani de la slujirea pe pământ a lui Hristos care să producă o varietate atât de largă de doctrine unice și clare? Deoarece sursa acestei cărți a fost revelația, nu geniul.
Dar chiar dacă am presupune că Joseph ar fi fost un geniu creativ și al teologiei, cu o memorie vizuală – aceste talente nu l-ar fi făcut un scriitor priceput. Pentru a explica existența Cărții lui Mormon, criticii trebuie să pretindă, de asemenea, că Joseph era un scriitor înzestrat la vârsta de 23 de ani. Altfel, cum a combinat o mulțime de nume, locuri și evenimente într-un tot unitar, fără contradicții? Cum a scris în detaliu strategii de război, a compus predici elocvente și a născocit expresii care sunt memorate, citate și puse pe ușile frigiderelor a milioane de oameni, expresii cum ar fi „Când sunteți în slujba aproapelui, sunteți numai în slujba Dumnezeului vostru” (Mosia 2:17) sau „Oamenii sunt ca să poată avea bucurie” (2 Nefi 2:25). Acestea sunt mesaje puternice – mesaje vii care trăiesc și inspiră. Să insinuăm că Joseph Smith, la 23 de ani, poseda talentul necesar pentru a scrie această lucrare monumentală dintr-o singură încercare în aproximativ 65 de zile de lucru este pur și simplu contrar realităților vieții.
Președintele Russell M. Nelson, un scriitor experimentat și talentat, a împărtășit că a trebuit să rescrie de peste 40 de ori o cuvântare de la o conferință generală recentă. Și acum ar trebui să credem că, de unul singur, Joseph a dictat întreaga Carte a lui Mormon dintr-o singură încercare făcând după aceea, în general, doar schimbări gramaticale minore?
Soția lui Joseph, Emma, a confirmat imposibilitatea acestui lucru: „[Când era tânăr], Joseph Smith nu putea nici să scrie, nici să dicteze o scrisoare coerentă și bine formulată, cu atât mai puțin să dicteze o carte cum este Cartea lui Mormon”2.
Și, până la urmă, chiar dacă cineva ar accepta toate argumentele de mai sus, indiferent cât de dubioase ar apărea, criticii au încă de-a face cu un alt obstacol inevitabil. Joseph a afirmat despre Cartea lui Mormon că a fost scrisă pe plăci de aur. Această afirmație a avut parte de critici severe în zilele sale – căci „cu toții” știau că istoriile antice erau scrise pe papirus sau pergament, până când, ani mai târziu, au fost descoperite plăci de metal cu scrieri antice. În plus, criticii au pretins că vechii locuitori ai Americii nu aveau cunoștințele tehnice necesare pentru a folosi cimentul, așa cum este descris în Cartea lui Mormon – până când, în vechea Americă, s-au găsit structuri din ciment. Cum răspund criticii acum la aceste descoperiri și la alte descoperiri greu de crezut? Joseph trebuie să fi fost un ghicitor foarte, foarte norocos. Într-un fel, contrar tuturor așteptărilor, în pofida întregii cunoașteri științifice și academice de atunci, el a ghicit corect când toți ceilalți s-au înșelat.
După ce toate aceste lucruri sunt luate în considerare, ne-am putea întreba cum ar putea crede cineva că toți acești presupuși factori și toate aceste presupuse forțe, așa cum sunt sugerate de critici, s-au potrivit în mod accidental, într-un asemenea fel încât să-l ajute pe Joseph să scrie Cartea lui Mormon și, astfel, să producă o înșelătorie diabolică. Dar cum ar putea acest lucru să aibă sens? Contrar unei asemenea presupuneri, această carte a inspirat milioane de oameni să-l respingă pe Satana și să trăiască vieți mai asemănătoare lui Hristos.
Deși poate unii ar alege să creadă șirul de argumente ale criticilor, pentru mine este un drum înfundat din punct de vedere intelectual și spiritual. Să cred acest lucru ar însemna să accept mai multe presupuneri nedovedite. În plus, ar trebui să resping mărturia fiecăruia dintre cei 11 martori3, deși fiecare dintre ei a rămas fidel mărturiei sale până la sfârșit; ar trebui să resping doctrinele divine care umplu această carte sacră pagină după pagină cu adevărurile ei cerești; ar trebui să ignor faptul că mulțimi de oameni, inclusiv eu, s-au apropiat mai mult de Dumnezeu citind această carte mai mult decât oricare alta și, mai presus de toate, ar trebui să neg șoaptele pline de încredințare ale Spiritului Sfânt. Acest lucru ar fi contrar fiecărui adevăr pe care îl cunosc.
Unul dintre bunii și străluciții mei prieteni a părăsit Biserica pentru o vreme. Mi-a scris recent despre întoarcerea sa: „La început, voiam să mi se dovedească veridicitatea Cărții lui Mormon din punct de vedere istoric, geografic, lingvistic și cultural. Dar când m-am concentrat pe ceea ce ne învață despre Evanghelia lui Isus Hristos și misiunea Sa salvatoare, am început să obțin o mărturie despre adevărul acesteia. Într-o zi, în timp ce citeam Cartea lui Mormon în camera mea, m-am oprit, am îngenuncheat, am rostit o rugăciune din toată inima mea și am simțit puternic că Tatăl Ceresc a șoptit spiritului meu că Biserica și Cartea lui Mormon sunt categoric adevărate. Perioada de trei ani și jumătate în care am cercetat din nou Biserica m-a condus înapoi, fiind convins cu toată inima de adevărul ei”.
Dacă cineva își va face timp să citească și să cugete cu umilință la Cartea lui Mormon, așa cum a făcut prietenul meu, și va asculta de șoaptele plăcute ale Spiritului, acea persoană va obține în cele din urmă mărturia dorită.
Cartea lui Mormon este unul dintre darurile neprețuite oferite nouă de Dumnezeu. Este atât sabie, cât și scut – trimite cuvântul lui Dumnezeu în bătălie pentru a se lupta pentru inimile celor drepți și slujește drept scut al adevărului. Ca sfinți, nu avem doar privilegiul să apărăm Cartea lui Mormon, dar și ocazia de a o folosi în mod activ – de a propovădui cu putere doctrina sa divină și a depune mărturie că aceasta reprezintă mărturia supremă despre Isus Hristos.
Depun mărturie solemnă că această carte, Cartea lui Mormon, a fost tradusă prin harul și puterea lui Dumnezeu. Este dovada convingătoare a lui Dumnezeu despre divinitatea lui Isus Hristos, chemarea de profet a lui Joseph Smith și adevărul absolut al acestei Biserici. Fie ca ea să devină cheia de boltă a mărturiei noastre, pentru a se putea spune despre noi, ca despre lamaniții convertiți, că „nu [ne-am] rătăcit niciodată” (Alma 23:6). În numele lui Isus Hristos, amin.