Făgăduințele nespus de mari și scumpe

Vârstnicul David A. Bednar

din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli

Una dintre marile încercări cu care fiecare dintre noi ne confruntăm în fiecare zi este aceea de a nu permite grijilor acestei lumi să ne acapareze tot timpul și energia, astfel încât să neglijăm lucrurile eterne care contează mai mult.¹ Putem fi distrași cu prea mare ușurință de la a ne aminti și de a ne concentra asupra priorităților spirituale esențiale din cauza multiplelor noastre responsabilități și a programului încărcat. Uneori, încercăm să alergăm atât de repede, încât putem uita încotro ne îndreptăm și de ce alergăm.

Apostolul Petru ne aduce aminte că, pentru ucenicii lui Isus Hristos, „Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce privește viața și evlavia, prin cunoașterea Celui ce ne-a chemat prin slava și puterea Lui,

prin care El ne-a dat făgăduințele Lui nespus de mari și scumpe, ca prin ele să vă faceți părtași firii dumnezeiești, după ce ați fugit de stricăciunea, care este în lume prin pofte”.²

Mesajul meu subliniază importanța făgăduințelor nespus de mari și scumpe, despre care Petru a spus că sunt mementouri adevărate ale locului în care mergem în călătoria noastră muritoare și de ce mergem acolo. De asemenea, voi discuta despre rolurile zilei de sabat, a templului sfânt și a căminelor noastre în a ne ajuta să ne aducem aminte de aceste făgăduințe spirituale importante.

Mă rog cu sinceritate ca Duhul Sfânt să ne instruiască pe fiecare dintre noi în timp ce ne gândim, împreună, la aceste adevăruri importante.

Identitatea noastră divină

Mărețul plan al fericirii întocmit de Tatăl nostru Ceresc include doctrina, rânduielile, legămintele și făgăduințele nespus de mari și scumpe prin intermediul cărora noi putem deveni părtași firii dumnezeiești. Planul Său definește identitatea noastră eternă și calea pe care trebuie să o urmăm pentru a învăța, a ne schimba, a crește și, în cele din urmă, a locui în prezența Sa pentru totdeauna.

În „Familia: o declaraţie oficială către lume”, se explică:

„Toate fiinţele umane – bărbaţi şi femei – sunt făcute după chipul lui Dumnezeu. Fiecare este în spirit un fiu sau o fiică iubită ai unor părinți cerești și, datorită acestui lucru, fiecare are o natură și un destin divin.

În existența lor premuritoare, fiii și fiicele de spirit L-au cunoscut și L-au preaslăvit pe Dumnezeu ca Tatăl lor Etern și au acceptat planul Lui prin care copiii Lui puteau obține un trup fizic, ca să câștige experiență pământească, pentru a progresa către perfecțiune și în final, pentru a împlini destinul lor divin ca moștenitori ai vieții eterne”.³

Dumnezeu promite copiiilor Săi că, dacă ei vor urma preceptele planului Său și exemplul Fiului Său Preaiubit, vor ține poruncile și vor îndura în credință până la sfârșit, atunci, prin intermediul virtuții mântuirii Salvatorului, ei vor „avea viață veșnică, care este cel mai mare dar dintre toate darurile lui Dumnezeu”.⁴ Viața eternă este cea mai importantă făgăduință nespus de mare și scumpă.

Renașterea spirituală

Noi înțelegem mai pe deplin făgăduințele nespus de mari și scumpe și începem să devenim părtași firii dumnezeiești răspunzând în mod afirmativ chemării făcute de Domnul la slavă și putere. Așa cum ne spune Petru, răspundem la această chemare străduindu-ne să scăpăm de corupția acestei lumi.

Pe măsură ce înaintăm cu credință în mod supus către Salvator, atunci, datorită ispășirii Sale și prin puterea Duhului Sfânt, „o schimbare mare [are loc] în noi sau în inimile noastre, pentru că nu mai avem înclinare să facem rău, ci să facem bine neîncetat”.⁵ Noi suntem „[născuți] din nou; da, [născuți] din Dumnezeu, [schimbați] din starea [noastră] carnală și decăzută la o stare de dreptate, fiind mântuiți de Dumnezeu”.⁶ „Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi”.⁷

De obicei, o schimbare atât de completă a naturii noastre nu se petrece repede sau deodată. Și noi, asemenea Salvatorului, „[n-am] primit de la început plenitudinea, ci [am primit] har după har”.⁸ „Căci iată, așa spune Domnul Dumnezeu: Eu voi da copiilor oamenilor rând după rând, precept după precept, aici puțin și acolo puțin; și binecuvântați sunt aceia care ascultă de preceptele Mele și-și pleacă urechea la sfatul Meu, căci ei vor învăța înțelepciune”.⁹

Rânduielile preoției și legămintele sacre sunt esențiale în cadrul acestui proces continuu de renaștere spirituală; de asemenea, acestea sunt mijloacele pe care Dumnezeu le-a stabilit, prin intermediul cărora noi putem să primim făgăduințele Sale nespus de mari și scumpe. Rânduielile pe care le facem în mod demn și de care ne aducem aminte în mod continuu ne oferă mijloacele divine prin intermediul cărora puterea divinității se poate manifesta în viața noastră. Legămintele pe care le onorăm fiind neclintiți și de care ne aducem aminte întotdeauna ne oferă un scop și asigurarea că vom fi binecuvântați atât în viața muritoare, cât și în eternitate.

De exemplu, Dumnezeu ne promite faptul că, potrivit credinței noastre, vom avea însoțirea permanentă a celui de-al treilea membru al Dumnezeirii, chiar a Duhului Sfânt¹⁰, că, prin intermediul ispășirii lui Isus Hristos, noi putem primi și păstra iertarea păcatelor noastre¹¹, că putem primi pace în această lume¹², că Salvatorul a rupt legăturile morții și a triumfat asupra mormântului¹³ și că familiile pot fi împreună pentru toată eternitatea.

Este de înțeles că toate făgăduințele nespus de mari și scumpe pe care Tatăl Ceresc le face copiilor Săi nu pot fi numărate sau descrise în totalitate. Totuși, chiar și lista parțială de binecuvântări promise pe care tocmai am prezentat-o ar trebui să ne facă pe fiecare dintre noi să „[ne minunăm]”¹⁴ și „[să îngenunchem] și [să preaslăvim]”¹⁵ în numele lui Isus Hristos.

Să ne aducem aminte de promisiuni

Președintele Lorenzo Snow ne-a avertizat: „Avem tendința să uităm obiectivul principal al vieții, motivul pentru care Tatăl Ceresc ne trimite aici, în viața muritoare și, de asemenea, chemarea sfântă pe care am primit-o; drept rezultat, în loc să ne ridicăm deasupra lucrurilor mărunte de moment, ne coborâm prea des la nivelul lumii, fără să profităm de ajutorul divin pe care Dumnezeu l-a instituit, singurul care ne ajută să depășim [aceste probleme temporare]”.¹⁶

Ziua de sabat și templul sfânt sunt două surse deosebite de ajutor divin instituite de Dumnezeu pentru a ne ajuta să ne ridicăm deasupra lumii și corupției acesteia. Inițial, s-ar putea să credem că scopurile înalte de a ține ziua de sabat sfântă și de a merge la templu sunt asemănătoare, dar totuși diferite. Totuși, eu cred că aceste două scopuri sunt în mod precis la fel și că lucrează împreună pentru a ne întări în mod personal și în cadrul căminelor noastre din punct de vedere spiritual.

Ziua de sabat

După ce Dumnezeu a creat toate lucrurile, El s-a odihnit în cea de-a șaptea zi și a poruncit ca o zi pe săptămână să fie un timp de odihnă, pentru a-i ajuta pe oameni să-și aducă aminte de El.¹⁷ Ziua de sabat este timpul lui Dumnezeu, un timp sacru pus deoparte în mod anume pentru a-L preaslăvi și pentru a primi și a ne aduce aminte de făgăduințele Sale nespus de mari și scumpe.

Domnul ne-a îndrumat în această dispensație spunând:

„Pentru ca să poţi să te păstrezi mai neîntinat de lume, du-te la casa de rugăciuni şi oferă sacramentele tale în ziua Mea sfântă;

Pentru că, adevărat, aceasta este ziua care a fost stabilită pentru voi pentru a vă odihni de munca voastră și pentru a exprima devoțiunea voastră Celui Prea Înalt”.¹⁸

Astfel, în ziua de sabat, noi Îl preaslăvim pe Tatăl în numele Fiului luând parte la rânduieli și învățând despre ele, primind, aducându-ne aminte și reînnoind legăminte. În ziua Sa sfântă, gândurile, faptele și comportamentul nostru sunt semne pe care le oferim lui Dumnezeu și reprezintă un indicator al dragostei noastre față de El.¹⁹

Un alt scop al zilei de sabat este de a ne face să nu ne mai concentrăm atenția asupra lucrurilor lumii, ci asupra binecuvântărilor eternității. Pe parcursul acestui timp sacru, fiind departe de rutina zilnică a vieții noastre ocupate, putem să „[ne uităm] către Dumnezeu și [să trăim]”²⁰ primind și aducându-ne aminte de făgăduințele nespus de mari și scumpe, prin intermediul cărora putem să devenim părtași firii dumnezeiești.

Templul sfânt

Domnul a poruncit întotdeauna poporului Său să construiască temple, locuri sfinte în care sfinții demni să înfăptuiască ceremonii sacre ale Evangheliei și rânduieli pentru ei și pentru cei morți. Templele sunt cele mai sfinte dintre toate locurile de preaslăvire. Un templu este literalmente casa Domnului, un loc sacru creat pentru a-L preaslăvi pe Dumnezeu și pentru a primi și a ne aduce aminte de făgăduințele Sale nespus de mari și scumpe.

Domnul ne-a îndrumat în această dispensație spunând: „Organizați-vă; pregătiți tot ce este necesar; și întemeiați o casă, chiar o casă de rugăciuni, o casă de post, o casă de credință, o casă de învățătură, o casă de slavă, o casă a ordinii, o casă a lui Dumnezeu”.²¹ Scopul principal al preaslăvirii în templu este faptul de a lua parte la rânduieli și de a învăța, a primi, a ne aduce aminte și a reînnoi legămintele. Noi gândim, acționăm și ne îmbrăcăm diferit în templu mai mult decât în oricare alte locuri pe care le frecventăm.

Un scop principal al templului este de a ne face să nu ne mai concentrăm atenția asupra lucrurilor lumii, ci asupra binecuvântărilor eternității. Fiind departe pentru o scurtă perioadă de lucrurile lumești cu care suntem familiarizați, putem să „[ne uităm] către Dumnezeu și [să trăim] ”²² primind și aducându-ne aminte de făgăduințele nespus de mari și scumpe, prin intermediul cărora putem să devenim părtași firii dumnezeiești.

Vă rog să țineți cont că ziua de sabat și templul sunt un timp sacru, respectiv un loc sacru create în mod specific pentru a-L preaslăvi pe Dumnezeu și pentru a primi și a ne aduce aminte de făgăduințele Sale nespus de mari și scumpe. Așa cum au fost instituite de Dumnezeu, principalele scopuri ale acestor două surse divine de ajutor sunt în mod exact aceleași: de a ne concentra atenția în mod puternic și repetat asupra Tatălui Ceresc, asupra Singurului Său Fiu Născut, asupra Duhului Sfânt și asupra făgăduințelor asociate rânduielilor și legămintelor Evangheliei restaurate a Salvatorului.

Căminele noastre

Este important ca un cămin să fie combinația supremă de timp și spațiu în cadrul căruia persoanele și familiile își aduc aminte cel mai bine de făgăduințele lui Dumnezeu nespus de mari și scumpe. Faptul de a pleca din căminele noastre pentru a petrece timp la adunările de duminica sau pentru a intra în spațiul sacru al templului este un lucru vital, dar insuficient. Doar pe măsură ce aducem cu noi în căminele noastre spiritul și tăria rezultate din faptul de a lua parte la aceste activități sfinte, putem să ne menținem atenția asupra scopurilor mărețe ale vieții muritoare și să învingem corupția din această lume. Experiențele noastre din ziua de sabat și de la templu trebuie să fie catalizatori spirituali care să ajute persoanele, familiile și căminele să își aducă aminte în mod continuu de lecțiile cheie învățate, să înlesnească prezența și puterea Duhului Sfânt, o convertire profundă și continuă față de Domnul Isus Hristos și o „strălucire perfectă a speranței”²³ în făgăduințele eterne al lui Dumnezeu.

Ziua de sabat și templul ne pot ajuta să găsim în cadrul căminelor noastre „o cale cu mult mai bună”²⁴, pe măsură ce „[unim] iarăși într-unul în Hristos, toate lucrurile: cele din ceruri, și cele de pe pământ”.²⁵ Ceea ce facem în căminele noastre cu timpul Său sacru și cu ceea ce am învățat în locul Său sacru este esențial pentru a deveni părtași firii dumnezeiești.

Promisiunea și mărturia

Putem fi copleșiți cu ușurință de rutină și de lucrurile banale ale vieții muritoare. Faptul de a dormi, a mânca, a ne îmbrăca, a lucra, a ne juca, a face sport și multe alte activități obișnuite sunt necesare și importante. Dar, în cele din urmă, ceea ce noi devenim este rezultatul cunoașterii noastre despre Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt și a disponibilității noastre de a învăța de la Ei; nu este doar rezultatul activităților zilnice pe care le facem de-a lungul vieții.

Evanghelia este cu mult mai mult decât o listă zilnică cu însărcinări diferite care trebuie îndeplinite; mai degrabă, este o minunată tapițerie a adevărului, „bine închegată”²⁶ și țesută, realizată pentru a ne ajuta să devenim asemenea Tatălui nostru Ceresc și Domnului Isus Hristos, chiar părtași firii dumnezeiești. Într-adevăr, noi orbim uitându-ne dincolo de limite²⁷ când adevăruri spirituale importante devin mai puțin importante din cauza grijilor, preocupărilor și nepăsării lumii.

Pe măsură ce suntem înțelepți și invităm Duhul Sfânt să fie îndrumătorul nostru,²⁸ vă promit că El ne va învăța ceea ce este adevărat. Pe măsură ce ne străduim să ne îndeplinim destinul etern și să fim părtași firii dumnezeiești, „de Hristos [El] ne va spune [și] ne va lumina mintea”²⁹.

Vă depun mărturia mea că făgăduințele nespus de mari și scumpe care sunt asociate rânduielilor și legămintelor noastre sunt adevărate. Domnul a spus:

„Ori, cu alte cuvinte, vă dau instrucţiuni pentru modul în care să acţionaţi înaintea Mea, astfel ca aceasta să se întoarcă pentru salvarea voastră.

Eu, Domnul, sunt obligat când faceți ceea ce spun Eu; dar, când nu faceți ceea ce spun, nu aveți promisiuni”.³⁰

Depun mărturie că Tatăl nostru Ceresc trăiește și că este cel care a întocmit planul salvării. Isus Hristos este Singurul Său Fiu Născut, Salvatorul și Mânuitorul nostru. El trăiește. Și depun mărturie că planul și promisiunile Tatălui, ispășirea Salvatorului și însoțirea Duhului Sfânt fac posibile „pace în această lume și viață veșnică în lumea care va veni”.³¹ Depun mărturie despre aceste lucruri în numele sacru al Domnului Isus Hristos, amin.