Eternitatea în fiecare zi
Vârstnicul Quentin L. Cook
din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli
Umilința privind cine suntem și scopul lui Dumnezeu în ceea ce ne privește sunt esențiale.
De când am slujit în Misiunea Britanică pe când am fost tânăr, a început să-mi placă umorul britanic. Uneori, este caracterizat de o abordare autocritică, modestă, umilă a vieții. Un exemplu al acestui lucru este modul în care este descrisă vara. Verile britanice sunt relativ scurte și imprevizibile. O scriitoare a spus, într-un mod discret: „Îndrăgesc vara britanică; este ziua mea preferată din an”1. Un personaj preferat de-al meu, de desene animate, a fost prezentat în patul său, trezindu-se în orele târzii ale dimineții și spunându-le câinilor săi: „Vai! Cred că noi am dormit prea mult și am ratat vara”2.
Există o analogie între acest umor și viața noastră pe acest pământ frumos. Scripturile ne spun, în mod clar, că prețioasa noastră existență muritoare este un timp foarte scurt. S-ar putea spune că, din perspectiva eternității, timpul nostru pe pământ este la fel de efemer precum vara britanică.3
Uneori, scopul omului și însăși existența sunt descrise, de asemenea, în termeni foarte umili. Profetul Moise a fost crescut într-un mediu pe care unii l-ar numi astăzi privilegiat. În Perla de mare preț, s-a consemnat că Domnul, pregătindu-l pe Moise pentru însărcinarea sa ca profet, i-a făcut o prezentare generală a lumii și a tuturor copiilor oamenilor care sunt și care au fost creați.4 Reacția lui Moise, oarecum surprinzătoare, a fost: „Acum… știu că omul nu este nimic, lucru pe care niciodată nu mi l-am închipuit”5.
După aceea, Dumnezeu, răspunzând oricărui gând al lui Moise că omul este lipsit de importanță, a făcut cunoscut adevăratul Său scop: „Pentru că, iată, aceasta este lucrarea Mea și slava Mea – să realizez nemurirea și viața veșnică a omului”6.
Toți suntem egali în fața lui Dumnezeu. Doctrina Sa este clară. În Cartea lui Mormon, citim: „Toți sunt egali în fața lui Dumnezeu”, „negri și albi, sclavi și liberi, bărbați și femei”7. Așadar, toți sunt invitați să vină la Domnul.8
Oricine pretinde că este superior în planul Tatălui datorită caracteristicilor precum rasă, sex, naționalitate, limbă sau situație economică greșește din punct de vedere moral și nu înțelege adevăratul scop al Domnului pentru toți copiii Tatălui nostru.9
Din nefericire, în zilele noastre, în aproape fiecare segment al societății, observăm cum importanța de sine și aroganța sunt etalate, iar umilința și responsabilitatea în fața lui Dumnezeu sunt denigrate. Cea mai mare parte a societății este în derivă și nu înțelege de ce suntem pe acest pământ. Adevărata umilință, esențială în vederea îndeplinirii scopului Domnului în ceea ce ne privește, este foarte rar vizibilă.10
Este important să înțelegem amploarea umilinței, neprihănirii, caracterului și inteligenței lui Hristos așa cum sunt exemplificate în scripturi. Este o nesăbuință să subestimăm necesitatea eforturilor continue zilnice de a dobândi aceste calități și atribute asemănătoare celor ale lui Hristos, în mod deosebit umilința.11
Scripturile ne spun, în mod clar, că, deși este relativ scurtă, această viață este incredibil de importantă. Amulec, care a fost colegul misionar al lui Alma, din Cartea lui Mormon, a spus: „Această viață este pentru oameni timpul în care să se pregătească să-L întâlnească pe Dumnezeu; da, iată, ziua acestei vieți este ziua în care oamenii trebuie să-și facă muncile lor”12. Nu dorim, asemenea personajului meu de desene animate, să trecem dormind prin această viață.
Exemplul de umilință și sacrificiu dat de Salvator întregii omeniri este cel mai profund eveniment din istorie. Salvatorul, în calitate de membru al Dumnezeirii, a fost dornic să vină pe pământ pentru a fi un bebeluș smerit și pentru a începe o existență care includea faptul de a-i învăța și vindeca pe frații și surorile Sale și, în final, de a suferi durere indescriptibilă în Ghetsimani și pe cruce pentru a desăvârși ispășirea Sa. Acest act de dragoste și umilință din partea lui Hristos este cunoscut drept coborârea Sa de bunăvoie.13 El a făcut aceasta pentru fiecare bărbat și femeie pe care Dumnezeu i-a creat sau îi va crea.
Tatăl nostru Ceresc nu dorește ca ai Săi copii să fie descurajați sau să renunțe la eforturile lor privind gloria celestială. Când medităm, cu adevărat, la Dumnezeu Tatăl și la Hristos Fiul, la cine sunt Ei și la ce au făcut Ei pentru noi, ajungem să fim plini de pioșenie, venerație, recunoștință și umilință.
Umilința este esențială pentru a-L ajuta pe Domnul să întemeieze Biserica Sa
Alma a adresat în zilele sale o întrebare care este pertinentă și astăzi: „Dacă voi ați simțit o schimbare în inima voastră și dacă ați simțit dorința să cântați cântecul iubirii mântuitoare, vreau să vă întreb, puteți să simțiți astfel acum?”14. Alma a continuat: „Puteți voi să spuneți… dacă ați fi chemați să muriți chiar acum, că ați fost destul de umili?”15.
De fiecare dată când citesc despre cum Alma a renunțat la rolul său de conducător al națiunii pentru a propovădui cuvântul lui Dumnezeu16, sunt impresionat. În mod clar, Alma a avut o mărturie profundă despre Dumnezeu Tatăl și Isus Hristos și s-a simțit complet răspunzător, fără rezerve, înaintea Lor. El a avut prioritățile corecte și umilința de a renunța la statut și funcție, deoarece și-a dat seama că faptul de a-I sluji Domnului era mai important.
Faptul de a avea suficientă umilință în viața noastră pentru a ajuta la întemeierea Bisericii este deosebit de prețios. Un exemplu din istoria Bisericii ne ajută să înțelegem mai bine. În luna iunie a anului 1837, profetul Joseph, în timp ce se afla în Templul Kirtland, a primit inspirația de a-l chema pe apostolul Heber C. Kimball să ducă Evanghelia lui Isus Hristos în „Anglia… și să deschidă ușa salvării pentru acea națiune”17. Apostolul Orson Hyde și alți câțiva au fost desemnați să-l însoțească. Răspunsul vârstnicului Kimball a fost remarcabil. „Ideea de a fi desemnat pentru o misiune atât de importantă aproape că mă copleșise… [Eu] aproape că am cedat sub povara care-mi fusese pusă pe umeri.”18 Cu toate acestea, el și-a îndeplinit misiunea dovedind credință, devotament și umilință absolute.
Uneori, umilința înseamnă să acceptăm chemări când nu ne simțim potriviți. Uneori, umilința înseamnă să slujim cu credință când ne simțim pregătiți pentru o însărcinare mai importantă. Conducători umili ne-au învățat, prin cuvinte și exemplu, că nu contează unde slujim, ci cu câtă credință slujim.19 Uneori, umilința înseamnă să trecem peste sentimente rănite când simțim că am fost nedreptățiți de conducători sau de către alții.
În data de 23 iulie 1837, profetul Joseph s-a întâlnit cu vârstnicul Thomas B. Marsh, președintele Cvorumului Celor Doisprezece. Vârstnicul Marsh părea frustrat de faptul că profetul chemase doi membri ai cvorumului său să se ducă în Anglia fără să-l consulte. Când Joseph s-a întâlnit cu vârstnicul Marsh, toate sentimentele rănite au fost lăsate deoparte, iar profetul a primit o revelație remarcabilă. Astăzi, ea este a 112-a secțiune din Doctrină și legăminte.20 Conține îndrumarea remarcabilă din cer despre umilință și munca misionară. Versetul 10 afirmă: „Fii umil; și Domnul, Dumnezeul tău, te va conduce de mână și îți va răspunde la rugăciunile tale”21.
Această revelație a fost primită în exact aceeași zi în care vârstnicii Kimball, Hyde și John Goodson, plini de umilință, făceau cunoscută restaurarea Evangheliei lui Isus Hristos în capela Vauxhall din Preston, Anglia.22 Aceasta era prima dată când misionarii făceau cunoscută Evanghelia restaurată în afara Americii de Nord în această dispensație. Efortul lor misionar a dus aproape imediat la botezuri de convertiți și la numeroși membri credincioși.23
În alte părți ale acestei revelații, este îndrumată munca misionară din zilele noastre. În parte, în ele se spune: „Toți pe care îi veți trimite în numele Meu… vor avea puterea să deschidă ușa împărăției Mele oricărei națiuni… în măsura în care se vor umili înaintea Mea și rămân în cuvântul Meu și ascultă glasul Spiritului Meu”24.
Umilința care a fost forța motrice a acestui incredibil efort misionar I-a permis Domnului să întemeieze Biserica Sa într-un mod remarcabil.
Din fericire, vedem continuu acest lucru, astăzi, în Biserică. Membrii, inclusiv generația care se ridică, își oferă timpul și își întrerup procesul educațional și serviciul pentru a sluji în misiune. Mulți membri mai în vârstă își lasă locurile de muncă și fac alte sacrificii pentru a-I sluji lui Dumnezeu în orice calitate sunt chemați. Nu permitem lucrurilor personale să ne distragă sau să ne abată de la realizarea scopurilor Sale.25 Slujirea în cadrul Bisericii necesită umilință. În rolul în care suntem chemați, slujim umili cu tot sufletul, cu tot cugetul și cu toată tăria noastră. Indiferent de nivelul din cadrul Bisericii, este important să înțelegem însușirea asemănătoare celei a lui Hristos numită umilință.
Umilința zilnică este esențială pentru a ajuta oamenii să se pregătească să-L întâlnească pe Dumnezeu
Obiectivul de a-L onora pe Domnul și de a ne supune voinței Sale26 nu mai este atât de prețuit în societatea de astăzi cum a fost în trecut. Unii conducători creștini de alte credințe cred că trăim într-o lume post-creștină.27
Generații la rând, virtutea, cu origine religioasă, numită umilință și virtuțile civice numite decență și modestie au fost standardul predominant.
În lumea de astăzi, se pune din ce în ce mai mult accent pe mândrie, preamărire de sine și pe așa numita „autenticitate” care, uneori, duce la lipsa adevăratei umilințe. Unii sugerează că valorile morale pentru fericirea de astăzi sună astfel: „Fii real, fii puternic, fii productiv – și, cel mai important, nu te bizui pe alți oameni… căci soarta ta este… în propriile mâini”28.
Scripturile susțin o abordare diferită. Ele sugerează că trebuie să fim ucenici adevărați ai lui Isus Hristos. Aceasta implică faptul de a dobândi un sentiment puternic de responsabilitate înaintea lui Dumnezeu și o abordare umilă în viață. Regele Beniamin ne-a învățat că omul prin firea lui este un dușman al lui Dumnezeu și a susținut că trebuie să ne supunem „chemărilor Spiritului Sfânt”. Printre alte lucruri, el a explicat că aceasta implică faptul de a deveni „[ascultători, blânzi, umili, răbdători și plini de dragoste]”29.
Unii folosesc greșit cuvântul autenticitate, dându-i sensul de celebrare a omului firesc și a calităților care sunt opusul umilinței, bunătății, milei, iertării și politeții. Ne putem celebra unicitatea în rolul nostru de copii ai lui Dumnezeu fără să folosim autenticitatea ca scuză pentru comportamentul diferit de cel al lui Hristos.
În eforturile noastre de a fi umili, Internetul din zilele noastre aduce cu sine provocări legate de evitarea mândriei. Două dintre exemple sunt abordarea unei îngăduințe prea mari de sine de tipul „uită-te la mine” și atacarea altora prin comentarii denigratoare și pline de mânie pe rețelele de socializare. Încă un exemplu este „falsa modestie”. Este definită ca „o afirmație [sau poză] aparent modestă sau autocritică, al cărei scop real este de a atrage atenția asupra ceva de care acea persoană este mândră”30. Profeții au avertizat mereu cu privire la mândrie atrăgând atenția asupra lucrurilor deșarte ale lumii.31
Deteriorarea răspândită a comunicării politicoase este, de asemenea, o îngrijorare. Principiul etern numit libertatea de a alege implică faptul de a respecta multe alegeri cu care nu suntem de acord. Neînțelegerile și certurile încalcă acum des „limitele bunului simț”32. Avem nevoie de mai multă decență și umilință.
Alma ne avertizează cu privire la faptul de a fi „îngâmfați în mândria inimilor [noastre]”, la „credința că [suntem] mai buni decât alții” și la faptul de a-i persecuta pe cei umili care „merg după ordinul sfânt al lui Dumnezeu”33.
Am găsit o bunătate sinceră printre oamenii de toate credințele care sunt umili și se simt responsabili înaintea lui Dumnezeu. Mulți dintre ei urmează învățăturile lui Mica, profetul din Vechiul Testament, care a spus: „Ce alta cere Domnul de la tine, decât să faci dreptate, să iubești mila, și să umbli smerit cu Dumnezeul tău?”34.
Când suntem cu adevărat umili, ne rugăm pentru iertare și îi iertăm pe alții. După cum citim în Mosia, Alma ne-a învățat că, pe cât de des ne pocăim, pe atât de des Domnul ne va ierta greșelile.35 Pe de altă parte, așa cum ni se arată în rugăciunea Domnului36, când nu iertăm greșelile altora, aducem condamnarea asupra noastră.37 Datorită ispășirii lui Isus Hristos, prin pocăință, păcatele ne sunt iertate. Când nu-i iertăm pe cei care ne greșesc, noi, de fapt, respingem ispășirea Salvatorului. Resentimentele, refuzul de a ierta și refuzul de a ne aborda relația, cu umilință, într-un mod asemănător celui al lui Hristos aduc, într-adevăr, condamnarea asupra noastră. Resentimentul este otrăvitor pentru sufletul nostru.38
Permiteți-mi, de asemenea, să avertizez despre orice formă de aroganță. Domnul, prin profetul Moroni, îi pune în antiteză pe cel arogant și pe cel umil: „Nebunii își bat joc, dar ei se vor căi; iar harul Meu este destul pentru cei slabi”. Domnul a mai spus: „Eu le dau oamenilor slăbiciune pentru ca ei să fie umili; iar harul Meu este destul pentru toți oamenii care se umilesc în fața Mea; căci dacă ei se umilesc în fața Mea și au credință în Mine, atunci Eu voi face ca lucrurile slabe să devină puternice pentru ei”39.
Umilința include, de asemenea, faptul de a fi recunoscători pentru numeroasele noastre binecuvântări și pentru ajutorul divin. Umilința nu este o anumită mare realizare ușor de identificat sau nici măcar faptul de a birui o anumită provocare mare. Este un semn al tăriei spirituale. Este faptul de a avea încrederea tăcută că, zi după zi și clipă după clipă, ne putem bizui pe Domnul, Îi putem sluji și putem îndeplini scopurile Sale. Mă rog ca, în această lume pusă pe ceartă, să căutăm continuu, în fiecare zi, adevărata umilință. Într-o poezie preferată se spune:
Testul măreției este calea
Prin care trăim în fiecare zi eternitatea.40
Depun mărturie certă despre Salvator și ispășirea Sa și despre importanța uriașă a faptului de a-I sluji cu umilință în fiecare zi. În numele lui Isus Hristos, amin.