Întoarceți-vă către Domnul

Episcopul W. Christopher Waddell

al doilea consilier în Episcopatul care prezidează

Nu putem controla tot ceea ce ni se întâmplă, dar avem control total asupra modului în care răspundem schimbărilor din viața noastră.

În primăvara anului 1998, Carol și cu mine am reușit să combinăm o călătorie de afaceri cu o vacanță de familie și să-i luăm cu noi timp de câteva zile, în Hawaii, pe cei patru copii ai noștri și pe soacra mea care era recent văduvă.

În noaptea dinaintea zborului nostru spre Hawaii, fiul nostru de patru luni, Jonathon, a fost diagnosticat cu o dublă infecție la ureche și ni s-a spus că nu poate călători timp de cel puțin trei-patru zile. S-a luat decizia ca soția mea, Carol, să rămână acasă cu Jonathon, în timp ce eu mergeam în vacanță cu restul familiei.

Primul indiciu că aceasta nu avea să fie călătoria pe care mi-o imaginasem l-am primit imediat după sosirea noastră. Plimbându-ne la lumina lunii pe o cărare cu palmieri, având oceanul în fața noastră, m-am întors să fac un comentariu despre frumusețea insulei și, în acel moment romantic, în loc să o văd pe Carol, m-am trezit uitându-mă în ochii soacrei mele – pe care, pot adăuga, o iubesc foarte mult. Nu era ceea ce anticipasem. Și nici Carol nu se așteptase să își petreacă vacanța acasă cu bebelușul nostru bolnav.

Vor exista momente în viața noastră în care ne vom afla pe o cărare neașteptată, având de-a face cu situații mult mai dificile decât cea de a avea o vacanță eșuată. Cum vom reacționa când evenimente pe care nu le putem controla schimbă cursul vieții pe care am planificat-o sau la care am sperat?

La data de 6 iunie 1944, Hyrum Shumway, un tânăr locotenent secund din armata Statelor Unite, a debarcat pe plaja Omaha, în prima zi a debarcării din Normandia în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. El a ajuns în siguranță, dar la 27 iulie, ca urmare a avansului Alianței, el a fost grav rănit de o mină anti-tanc care a explodat. Într-o clipă, viața și cariera sa de viitor medic au fost afectate în mod dramatic. Fratele Shumway a suferit mai multe intervenții chirurgicale, care l-au ajutat să se vindece de majoritatea leziunilor grave, însă nu și-a mai recăpătat niciodată vederea. Cum a reacționat el?

După trei ani petrecuți într-un spital de reabilitare, s-a întors acasă în Lovell, Wyoming. Știa că visul său de a deveni medic nu mai era posibil, dar era hotărât să meargă înainte, să se căsătorească și să întrețină o familie.

În cele din urmă, a găsit o slujbă în Baltimore, Maryland, în calitate de consilier pentru reabilitare și specialist în ocuparea forței de muncă pentru orbi. În propriul său proces de reabilitare, a învățat că orbii sunt capabili de mult mai mult decât își dăduse seama, iar în cei opt ani petrecuți în această funcție, el a plasat pe piața de muncă mai mulți oameni orbi decât oricare alt consilier din țară.

Acum, încrezător în capacitatea sa de a asigura cele necesare unei familii, Hyrum și-a cerut iubita de soție spunându-i: „Dacă poți citi scrisorile, sorta șosetele și conduce mașina, eu voi putea să fac restul”. La scurt timp, ei au fost pecetluiți în Templul Salt Lake și, în cele din urmă, au fost binecuvântați cu opt copii.

În 1954, familia Shumway s-a întors în Wyoming, unde fratele Shumway a lucrat timp de 32 de ani ca director la nivel de stat în probleme de educație pentru surzi și nevăzători. În acest timp, a slujit șapte ani ca episcop al Episcopiei Unu din Cheyenne și, mai târziu, timp de 17 ani ca patriarh al țărușului. După pensionare, fratele și sora Shumway au slujit, de asemenea, ca misionari în Misiunea Sud, Londra, Anglia.

Hyrum Shumway a murit în martie 2011, lăsând în urmă o moștenire a credinței și a încrederii în Domnul, chiar și în condiții grele, posterității sale numeroase, copii, nepoți și strănepoți.¹

Viața lui Hyrum Shumway a fost schimbată de război, dar nu s-a îndoit niciodată de natura sa divină și de potențialul său etern. Asemenea lui, noi suntem fii și fiice de spirit ai lui Dumnezeu și „[am] acceptat planul Lui prin care [puteam] obține un trup fizic ca să [câștigăm] experiență pământească pentru a progresa către perfecțiune și, în final, pentru a împlini destinul [nostru] divin ca moștenitori ai vieții eterne”². Niciun fel de schimbare, încercare sau opoziție nu poate opri acest curs etern – doar alegerile noastre, pe măsură ce ne exercităm libertatea de a alege.

Schimbările și provocările pe care le întâmpinăm în viața muritoare sunt variate și ne influențează pe fiecare dintre noi în moduri unice. Ca și dumneavoastră, am văzut cum prieteni și membrii ai familiei s-au confruntat cu încercări cauzate de:

moartea cuiva drag;
un divorț dureros;
faptul de a nu avea poate niciodată ocazia de a se căsători;
boli sau răni grave;
și chiar dezastre naturale din întreaga lume a căror martori am fost recent.

Iar lista poate continua. Deși fiecare „schimbare” poate fi unică, în funcție de împrejurările noastre, există un element comun în încercarea sau dificultatea venită ca urmare a acelei schimbări – faptul că speranța și pacea sunt întotdeauna disponibile prin sacrificiul ispășitor al lui Isus Hristos. Ispășirea lui Isus Hristos oferă în cele din urmă toate măsurile corective și vindecătoare pentru fiecare trup și spirit rănite și pentru fiecare inimă frântă.

El știe, într-un mod pe care nimeni altcineva nu-l poate înțelege, ce ne trebuie, în mod individual, pentru a putea depăși perioadele în care au loc schimbări. Spre deosebire de prieteni și de cei dragi, Mântuitorul nu numai că ne compătimește, ci El poate fi plin de compasiune pentru noi, pentru că El a fost acolo unde suntem noi. În plus față de faptul că a plătit prețul și a suferit pentru păcatele noastre, Isus Hristos a umblat pe toate căile, a înfruntat fiecare încercare și a simțit fiecare durere – fizică, emoțională sau spirituală – de care putem avea parte în viața muritoare.

Președintele Boyd K. Packer ne-a învățat: „Mila și harul lui Isus Hristos nu se aplică doar celor care păcătuiesc prin comitere sau prin neglijență… ci cuprind promisiunea păcii nepieritoare făcută tuturor celor care-L acceptă… Mila Sa este puternicul leac care-i vindecă chiar și pe răniții nevinovați”³.

În această experiență din viața muritoare, nu putem controla tot ceea ce ni se întâmplă, dar avem control total asupra modului în care răspundem schimbărilor din viața noastră. Acest lucru nu înseamnă că provocările și încercările cu care ne confruntăm nu au nicio consecință și că sunt ușor de controlat sau tratat. Nu înseamnă că vom fi imuni la durere sau tristețe. Dar, înseamnă că există speranță și că, datorită ispășirii lui Isus Hristos, putem merge mai departe și putem avea zile mai bune – chiar zile pline de bucurie, lumină și fericire.

În Mosia citim povestea lui Alma, fostul preot al regelui Noe, și a poporului său, care „[au] fost [avertizați] de către Domnul… și au plecat în pustiu înaintea oștirilor regelui Noe”. După opt zile, „au ajuns la… un ținut foarte frumos și plăcut” unde „și-au pus corturile și au început să cultive pământul și au început să ridice case”⁴.

Situația lor părea promițătoare acum. Ei acceptaseră Evanghelia lui Isus Hristos. Ei fuseseră botezați ca un legământ că Îl vor sluji pe Domnul și că vor păzi poruncile Lui. Și „s-au înmulțit și au prosperat foarte mult în țară”⁵.

Cu toate acestea, circumstanțele lor urmau să se schimbe repede. „O oștire a lamaniților era la granițele țării”⁶. Alma și poporul său au fost capturați și „suferințele lor erau așa de mari, încât ei au început să-L implore cu putere pe Dumnezeu”. În plus, cei care i-au capturat le-au poruncit să nu se mai roage, altfel „oricine care va fi găsit rugându-se la Dumnezeu să fie omorât.”⁷ Alma și oamenii lui nu făcuseră nimic pentru a merita noua lor condiție. Cum au reacționat ei?

În loc să-L învinovățească pe Dumnezeu, ei s-au întors spre El și „și-au descărcat inimile către El”. Ca răspuns la credința și rugăciunile lor tăcute, Domnul Le-a spus: „Fiți mângâiați… Eu… voi ușura poverile care sunt puse pe umerii voștri pentru ca nici măcar să nu le simțiți pe spinările voastre”. La scurt timp după aceea, „Domnul i-a întărit pentru ca să-și poată purta poverile cu ușurință, iar ei s-au supus cu bucurie și cu răbdare voinței Domnului”⁸. Deși nu fuseseră încă eliberați din robie, întorcându-se către Domnul și nu de la Domnul, ei au fost binecuvântați după nevoile lor și în acord cu înțelepciunea Domnului.

Vârstnicul Dallin H. Oaks ne-a învățat: „Binecuvântările tămăduitoare vin în multe feluri, ele fiind potrivite nevoilor noastre personale, care sunt cunoscute de El, care ne iubește cel mai mult. Uneori, o «tămăduire» ne vindecă de boală sau ne ușurează povara. Dar, alteori, noi suntem «vindecați» prin faptul că ni se dă putere sau înțelegere sau răbdare pentru a suporta poverile pe care le avem”⁹.

În cele din urmă, „atât de mare era credința lor și răbdarea lor”, încât Alma și poporul său au fost salvați de Domnul și astfel și noi, „și i-au dat mulțumiri… căci ei au fost în sclavie și nimeni nu putea să-i salveze decât Domnul Dumnezeul lor”¹⁰.

În mod ironic și trist, adesea, cei aflați în nevoie se întorc de la singura lor sursă perfectă de ajutor – Salvatorul nostru, Isus Hristos. Într-o relatare scripturală cunoscută despre șarpele de aramă, suntem învățați că avem de ales când ne confruntăm cu încercări. După ce mulți dintre copiii lui Israel au fost mușcați de „șerpi zburători înfocați”,¹¹ „un simbol a fost înălțat… pentru ca oricine s-ar uita… să poată trăi. [Dar a fost o alegere.] Și mulți s-au uitat și au trăit.

„Dar mulți au fost atât de împietriți, încât nu au vrut să se uite; de aceea, au pierit”¹².

Asemenea israeliților din vechime, suntem îndemnați și încurajați să privim spre Mântuitor și să trăim – pentru că jugul Lui este bun, iar sarcina Lui este ușoară, chiar și atunci când a noastră poate fi grea.

Alma cel Tânăr a predicat acest adevăr sacru când a spus: „Căci eu știu că oricine își va pune nădejdea în Dumnezeu va fi sprijinit în încercările și în necazurile sale și în suferințele sale; și va fi înălțat în ultima zi”¹³.

În aceste zile din urmă, Domnul ne-a oferit numeroase resurse, „șerpii [noștri] de aramă”, toate acestea fiind menite să ne ajute să privim către Hristos și să ne punem încrederea în El. Să facem față provocărilor vieții nu înseamnă să ignorăm realitatea, ci să alegem pe ce ne concentrăm și pe ce bază să ne clădim temelia.

Aceste resurse includ, dar nu se limitează la:

studierea cu regularitate a scripturilor și a învățăturilor profeților în viață;
rugăciunea frecventă și sinceră și postul;
luarea din împărtășanie fiind demni;
participarea cu regularitate la rânduielile din templu;
binecuvântările preoției;
consilierea cu înțelepciune oferită de profesioniști instruiți;
chiar și medicamentația, dacă este prescrisă și folosită în mod corespunzător.

Oricare ar fi împrejurările din viața noastră și pe orice cale neașteptată ar trebui să mergem, modul în care acționăm este o alegere. Întoarcerea către Salvator și acceptarea brațului Său întins sunt întotdeauna cele mai bune opțiuni.

Vârstnicul Richard G. Scott ne-a învățat acest adevăr veșnic: „Adevărata fericire de durată însoțită de puterea, curajul și capacitatea de a depăși cele mai dificile încercări, vine ca urmare a unei vieți axate pe Isus Hristos… Nu există nicio garanție că veți avea rezultate peste noapte, dar există încredințarea absolută că, la timpul stabilit de Domnul, vor apărea soluții, pacea va dăinui și golurile vor fi umplute”¹⁴.

Mărturisesc despre aceste adevăruri. În numele lui Isus Hristos, amin.