Cărți și lecții
Capitolul 11: Viaţa lui Hristos

Capitolul 11

Viaţa lui Hristos

Imagine
Jesus Christ at the home of Jairus. Christ is standing beside the bed of the twelve-year-old daughter of Jairus. The girl's father and mother are standing on the other side of the bed. Christ is holding the hand of the girl as He helps her rise from her bed. The girl, who had been declared dead, is looking up at Christ. Light from a window is shining on the girl's face, and on the back of Christ.

Viaţa lui Hristos a fost prevestită cu mult timp înainte de naşterea Sa

Fiecare persoană care vine pe pământ depinde de îndeplinirea promisiunii pe care Isus Hristos a făcut-o în ceruri de a fi Salvatorul nostru. Fără El, planul salvării nu s-ar fi îndeplinit. Pentru că misiunea Sa era necesară, toţi profeţii de la Adam până la Hristos au mărturisit că El va veni (vezi Faptele apostolilor 10:43). Toţi profeţii de după Hristos au mărturisit că El a venit. Noi, toţi, trebuie să studiem viaţa Salvatorului şi să-L urmăm cu credinţă de-a lungul vieţii noastre.

Adam a aflat că numele Salvatorului va fi Isus Hristos (vezi Moise 6:51–52). Enoh a văzut că Isus va muri pe cruce şi că va învia (vezi Moise 7:55–56). De asemenea, Noe şi Moise au mărturisit despre El (vezi Moise 1:11; 8:23–24). Cu aproape 800 de ani înainte ca Salvatorul să se nască pe pământ, Isaia a prevăzut viaţa Sa. Când Isaia a văzut durerea şi suferinţa pe care Salvatorul avea să le îndure pentru a plăti preţul pentru păcatele noastre, el a exclamat:

„Dispreţuit şi părăsit de oameni, om al durerii şi obişnuit cu suferinţa …

Totuşi, El suferinţele noastre le-a purtat şi durerile noastre le-a luat asupra Lui …

El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre …

Când a fost chinuit şi asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie” (Isaia 53:3–5, 7).

Nefi, de asemenea, a avut o viziune privind viitoarea naştere a Salvatorului şi misiunea acestuia. El a văzut o fecioară frumoasă şi un înger spunând: „Iată, fecioara pe care o vezi este mama Fiului lui Dumnezeu, după trup” (1 Nefi 11:18). După aceea, Nefi a văzut fecioara purtând un copil în braţe. Îngerul a declarat: „Iată-L pe Mielul Dumnezeului, da, chiar Fiul Tatălui Veşnic!” (1 Nefi 11:21).

Cu aproximativ 124 de ani înainte de naşterea lui Isus, regele Beniamin, un alt profet nefit, a prevăzut, de asemenea, viaţa Salvatorului:

„Căci iată, timpul acela va veni şi nu este prea departe când, cu putere, Domnul Atotputernic care domneşte, care a fost şi este din veşnicie până la toate veşniciile, va pogorî din cer printre copiii oamenilor şi va locui într-un tabernacol de lut şi va merge printre oameni, făcând miracole puternice, cum ar fi să-i vindece pe cei bolnavi, să-i învie pe cei morţi, să-i facă pe cei schilozi să meargă, iar pe orbi să-şi capete vederea, şi pe surzi să audă, şi să vindece tot felul de boli.

Iar El va alunga toţi diavolii sau spiritele rele care trăiesc în inimile copiilor oamenilor.

Şi iată, El va suferi ispite şi dureri trupeşti, foame, sete şi oboseală, chiar mai mult decât poate să sufere un om, în afară de moarte; căci iată, ţâşneşte sânge din fiecare por, atât de mare va fi suferinţa Lui pentru ticăloşia şi lucrurile abominabile ale poporului Său.

Şi El se va numi Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Tatăl cerului şi al pământului, Creatorul tuturor lucrurilor de la început; iar mama Lui se va numi Maria” (Mosia 3:5–8).

  • Care sunt câteva dintre profeţiile din vechime despre Isus Hristos?

El este Singurul Născut al Tatălui

  • Ce a moştenit Isus Hristos de la Tatăl Său? Ce a moştenit El de la mama Sa?

Povestea naşterii şi vieţii Salvatorului se găseşte în Noul Testament, în cărţile lui Matei, Marcu, Luca şi Ioan. Din relatările acestora, noi aflăm că Isus a fost născut de o fecioară pe nume Maria. Ea era logodită şi urma să se căsătorească cu Iosif, când un înger al Domnului i s-a arătat. Îngerul i-a spus că ea trebuia să fie mama Fiului lui Dumnezeu. Ea l-a întrebat cum era posibil acest lucru (vezi Luca 1:34). El i-a spus: „Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Prea Înalt te va umbri. De aceea, Sfântul care Se va naşte din tine va fi chemat Fiul lui Dumnezeu” (Luca 1:35). Astfel, Dumnezeu Tatăl a devenit Tatăl lui Isus Hristos în sensul propriu al cuvântului.

Isus este singura persoană de pe pământ născută dintr-o mamă muritoare şi un Tată nemuritor. De aceea El este numit Singurul Fiu Născut al Tatălui. De la Tatăl Său, El a moştenit puteri divine. De la mama Sa, El a moştenit viaţa muritoare şi a avut parte de foame, sete, oboseală, durere şi moarte. Nimeni nu-i putea lua Salvatorului viaţa dacă El nu permitea acest lucru. El a avut puterea să permită morţii să-I ia trupul fizic şi puterea de a da din nou viaţă trupului Său fizic după moarte (vezi Ioan 10:17–18).

El a dus o viaţă perfectă

  • Ce înseamnă viaţa Salvatorului pentru noi?

Din tinereţe, Isus a făcut tot ce I-a cerut Tatăl nostru Ceresc. Sub îndrumarea Mariei şi a lui Iosif, Isus a crescut la fel ca alţi copii. El a iubit şi S-a supus adevărului. Luca ne spune: „Iar Pruncul creştea şi se întărea; era plin de înţelepciune, şi harul lui Dumnezeu era peste El” (Luca 2:40; vezi, de asemenea, D&L 93:12–14).

Până la vârsta de 12 ani, Isus crescuse în înţelepciune şi ştia că fusese trimis să facă voinţa Tatălui Său. El S-a dus cu părinţii Lui la Ierusalim. Când părinţii Lui erau în drum spre casă, ei au descoperit că El nu era cu grupul lor. Ei s-au întors la Ierusalim să-L caute. „După trei zile, L-au găsit în templu stând în mijlocul învăţătorilor, şi ei Îl ascultau şi Îi puneau întrebări” (Traducerea lui Joseph Smith, Luca 2:46). „Toţi care-L auzeau, rămâneau uimiţi de priceperea şi răspunsurile Lui” (Luca 2:47).

Iosif şi Maria s-au bucurat că L-au găsit, dar „au rămas înmărmuriţi; şi mama Lui I-a zis: «Fiule, pentru ce Te-ai purtat aşa cu noi? Iată că tatăl Tău şi eu Te-am căutat cu îngrijorare». Isus i-a răspuns, spunând: „Oare nu ştiaţi că trebuie să fiu în casa Tatălui Meu [Ceresc]?” (Luca 2:48–49).

Pentru a îndeplini misiunea Sa, Isus trebuia să împlinească voia Tatălui Său din Cer. „Nu fac nimic de la Mine Însumi” a declarat El, „ci vorbesc după cum M-a învăţat Tatăl Meu… Totdeauna fac ce-I este plăcut” (Ioan 8:28–29).

Când Isus avea 30 de ani, El S-a dus la Ioan Botezătorul pentru a fi botezat în râul Iordan. Ioan a ezitat să-L boteze pe Isus, pentru că ştia că Isus era mai măreţ decât el. Isus i-a cerut lui Ioan să-L boteze pentru ca „să împlinim tot ce trebuie împlinit”. Ioan L-a botezat pe Salvator, cufundându-L complet în apă. După ce Isus a fost botezat, Tatăl Său a vorbit din ceruri, spunând: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea”. Duhul Sfânt s-a pogorât, acest lucru fiind indicat prin semnul porumbelului (vezi Matei 3:13–17).

La scurt timp după ce a fost botezat, Isus a postit 40 de zile şi 40 de nopţi pentru a fi alături de Dumnezeu. După aceea, Satana a venit să-L ispitească. Isus a rezistat cu fermitate tuturor ispitelor lui Satana, după care i-a poruncit lui Satana să plece (vezi Matei 4:1–11; vezi, de asemenea, Traducerea lui Joseph Smith, Matei 4:1, 5–6, 8–9, 11). Isus Hristos a rămas neprihănit, unica fiinţă perfectă care a păşit vreodată pe pământ (vezi Evrei 4:15; 1 Petru 2:21–22).

  • Care dintre relatările despre viaţa Salvatorului au o însemnătate deosebită pentru dumneavoastră?

El ne-a învăţat cum să ne iubim şi să ne slujim unul pe altul

  • În ce fel ne-a învăţat Salvatorul cum să ne iubim şi să ne slujim unul pe altul?

După ce El a postit şi după întâlnirea Sa cu Satana, Isus Şi-a început slujirea în lume. El a venit pe pământ nu numai pentru a muri pentru noi, ci şi pentru a ne învăţa cum să trăim. El ne-a învăţat că sunt două mari porunci: prima, să-L iubim pe Dumnezeu cu toată inima, cu tot sufletul şi cu toată tăria şi, a doua, să-i iubim pe ceilalţi ca pe noi înşine (vezi Matei 22:36–39). Viaţa Sa este un exemplu de cum trebuie să ne supunem acestor două porunci. Dacă Îl iubim pe Dumnezeu, vom avea încredere în El şi ne vom supune Lui, aşa cum a făcut Isus. Dacă îi iubim pe ceilalţi, îi vom ajuta să facă faţă nevoilor lor fizice şi spirituale.

Isus Şi-a petrecut viaţa slujind celorlalţi. El i-a vindecat de boli. El i-a făcut pe orbi să vadă, pe surzi să audă şi pe şchiopi să meargă. Odată, când El îi vindeca pe cei bolnavi, s-a făcut târziu şi oamenii erau înfometaţi. În loc să-i trimită de acolo, el a binecuvântat cinci pâini şi doi peşti şi, în mod miraculos, a putut să hrănească o mulţime de 5.000 de oameni (vezi Matei 14:14–21). El ne-a învăţat că oricând găsim oameni flămânzi, înfriguraţi, dezbrăcaţi sau singuri, să-i ajutăm cu tot ce putem. Când îi ajutăm pe alţii, noi Îl slujim pe Domnul (vezi Matei 25:35–46).

Isus i-a iubit pe ceilalţi din toată inima. Deseori, inima Sa era atât de plină de compasiune încât El plângea. El i-a iubit pe copilaşi, pe cei în vârstă şi pe cei umili, pe oamenii simpli care aveau credinţă în El. El i-a iubit pe cei care păcătuiseră şi, cu mare compasiune, i-a învăţat să se pocăiască. El a spus: „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa” (Ioan 14:6).

Isus i-a iubit chiar şi pe cei care au păcătuit împotriva Lui şi care nu s-au pocăit. La sfârşitul vieţii Sale, când era atârnat pe cruce, El S-a rugat la Tatăl pentru soldaţii care Îl răstigniseră, implorându-L: „Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac!” (Luca 23:34). El ne-a învăţat: „Aceasta este porunca Mea: să vă iubiţi unii pe alţii, cum v-am iubit Eu” (Ioan 15:12).

  • Cum Îi putem arăta Domnului că Îl iubim?

El a organizat singura Biserică adevărată

  • De ce a organizat Salvatorul Biserica Sa şi a rânduit apostoli?

Isus a dorit ca Evanghelia Sa să fie propovăduită tuturor oamenilor de pe pământ şi de aceea a ales doisprezece apostoli care să mărturisească despre El. Ei au fost primii conducători ai Bisericii Sale. Ei au primit autoritatea să acţioneze în numele Lui şi să facă aceleaşi lucruri pe care le-au văzut că le făcuse El. Cei care au primit autoritate de la aceştia puteau, de asemenea, să predice, să boteze şi să înfăptuiască alte rânduieli în numele Lui. După moartea Lui, ei au continuat să facă lucrarea Sa până când oamenii au devenit atât de ticăloşi încât i-au ucis pe apostoli.

El ne-a mântuit de păcatele noastre şi ne-a salvat de la moarte

  • În timp ce studiaţi această secţiune, meditaţi la evenimentele ispăşirii.

Aproape de încheierea slujirii Sale în viaţa muritoare, Isus S-a pregătit să facă sacrificiul suprem pentru toate păcatele omenirii. El fusese condamnat să moară, deoarece El mărturisise oamenilor că era Fiul lui Dumnezeu.

În noaptea de dinaintea răstignirii Sale, El s-a dus într-o grădină numită Ghetsimani. În scurt timp, El a fost copleşit de o adâncă tristeţe şi a început să plângă în timp ce Se ruga. Apostolului din zilele din urmă, Orson F. Whitney, i s-a permis să vadă suferinţele Salvatorului într-o viziune. Văzându-L pe Salvator plângând, el a spus: „Am fost atât de impresionat văzând aceasta, încât am plâns şi eu din pură compasiune. Am avut sentimente sincere de simpatie faţă de El; L-am iubit din tot sufletul meu şi am dorit să fiu cu El mai mult decât mi-am dorit orice altceva” („The Divinity of Jesus Christ”, Improvement Era, ianuarie 1926, p. 224–225; vezi, de asemenea, Ensign, decembrie 2003, p.10). Isus „a mers puţin mai înainte, a căzut cu faţa la pământ, şi S-a rugat, zicând: «Tată, dacă este cu putinţă, depărtează de la Mine paharul acesta! Totuşi, nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu»” (Matei 26:39).

Într-o revelaţie modernă, Salvatorul a descris cât de mari au fost suferinţele Sale, spunând că ele „M-au făcut… să tremur de durere şi să sângerez din fiecare por şi să sufăr atât în trup, cât şi în spirit” (D&L 19:18). El a suferit „în ce priveşte trupul”, luând asupra Lui durerile, bolile, infirmităţile şi păcatele noastre (vezi Alma 7:10–13). Nicio persoană muritoare nu poate înţelege cât de mare a fost această povară. Nicio altă persoană nu ar fi putut îndura o asemenea agonie a trupului şi a spiritului. „El a coborât sub toate lucrurile… pentru ca să poată fi în toate şi prin toate lucrurile lumina adevărului” (D&L 88:6).

Dar suferinţa Lui nu se încheiase încă. În ziua următoare, Isus a fost bătut, umilit şi scuipat. I S-a cerut să-Şi ducă propria cruce; după aceea, El a fost ridicat pe cruce şi a fost bătut în cuie pe ea. A fost torturat într-unul dintre cele mai crude moduri pe care omul le-a inventat vreodată. După ce a suferit pe cruce, El a strigat în agonie: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” (Marcu 15:34). În cel mai cumplit ceas al lui Isus, Tatăl S-a retras de lângă El, pentru ca Isus să poată încheia îndurarea pedepsei pentru păcatele întregii omeniri, astfel încât Isus să aibă victoria deplină asupra forţelor păcatului şi morţii (vezi James E. Talmage, Jesus the Christ, a 3-a ed. [1916], p. 660–661).

După ce Salvatorul a ştiut că sacrificiul Său fusese acceptat de Tatăl, El a exclamat cu glas tare: „S-a isprăvit!” (Ioan 19:30). „Tată, în mâinile Tale Îmi încredinţez duhul!” (Luca 23:46). Şi-a plecat capul şi, de bunăvoie, Şi-a dat duhul. Salvatorul era mort. Un cutremur puternic a zguduit pământul.

Câţiva prieteni au dus trupul Salvatorului la un mormânt unde a stat până a treia zi. În acest timp, spiritul Său a plecat şi a organizat munca misionară pentru alte spirite care aveau nevoie să primească Evanghelia Sa (vezi 1 Petru 3:18–20; D&L 138). În a treia zi, într-o duminică, Spiritul Său S-a întors la trupul Său şi a intrat din nou în el. El a fost primul care a învins moartea. Profeţia fusese împlinită: „Isus trebuia să învie din morţi” (Ioan 20:9).

La scurt timp după învierea Sa, Salvatorul a apărut nefiţilor şi a stabilit Biserica Sa în America. El i-a învăţat pe oameni şi i-a binecuvântat. Această relatare impresionantă se găseşte în 3 Nefi de la capitolul 11 până la capitolul 28.

Sacrificiului Său a arătat dragostea Sa pentru Tatăl Său şi pentru noi

Isus ne-a învăţat: „Nu este mai mare dragoste decât să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi. Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ceea ce vă poruncesc Eu” (Ioan 15:13–14). De bunăvoie şi cu umilinţă, El a trecut prin tristeţe în Ghetsimani şi prin suferinţă pe cruce, pentru ca noi să putem primi toate binecuvântările planului salvării. Pentru a primi acele binecuvântări, noi trebuie să venim la El, să ne pocăim de păcatele noastre şi să-L iubim din toată inima noastră. El a spus:

„Şi aceasta este Evanghelia pe care Eu v-am dat-o vouă – cum că Eu am venit pe lume pentru ca să îndeplinesc voinţa Tatălui Meu, căci Tatăl Meu M-a trimis pe Mine.

Iar Tatăl meu M-a trimis pe Mine pentru ca Eu să pot fi înălţat pe cruce; iar după ce Eu am fost înălţat pe cruce, pentru ca să pot să-i aduc pe toţi oamenii la Mine… ca să fie judecaţi după faptele lor …

Căci lucrurile pe care voi M-aţi văzut pe Mine că le fac, pe acelea trebuie să le faceţi şi voi …

De aceea, ce fel de oameni ar trebui să fiţi voi? Adevărat vă spun Eu vouă, tot aşa cum sunt Eu” (3 Nefi 27:13–15, 21, 27; litere cursive adăugate).

  • Ce sentimente aveţi atunci când reflectaţi la sacrificiul făcut de Salvator pentru dumneavoastră?

Scripturi suplimentare şi alte surse

Tipărește