Cărți și lecții
Capitolul 12: Ispăşirea

Capitolul 12

Ispăşirea

Jesus Christ depicted leaning on a rock in the Garden of Gethsemane. The image depicts the Atonement of Christ.

Ispăşirea este necesară pentru salvarea noastră

  • De ce este necesară ispăşirea pentru salvarea noastră?

Isus Hristos „a venit pe lume… pentru a fi răstignit pentru lume, şi pentru a purta păcatele lumii, şi pentru a sfinţi lumea, şi a o curăţa de toate nedreptăţile; pentru ca, prin intermediul Său să poată fi salvaţi toţi” (D&L 76:41–42). Marele sacrificiu pe care L-a făcut ca să plătească pentru păcatele noastre şi ca să biruie moartea este numit ispăşire. Este cel mai important eveniment care a avut loc vreodată în istoria omenirii: „Căci este potrivit ca o ispăşire să aibă loc; căci în acord cu marele plan al Dumnezeului cel Veşnic, o ispăşire trebuie să fie înfăptuită sau altfel toată omenirea trebuie să dispară fără scăpare… da, toţi sunt căzuţi şi sunt pierduţi şi trebuie să piară, dacă nu va fi o ispăşire” (Alma 34:9).

Căderea lui Adam a adus în lume două feluri de moarte: moartea fizică şi moartea spirituală. Moartea fizică este separarea trupului de spirit. Moartea spirituală este separarea de Dumnezeu. Dacă aceste două feluri de moarte n-ar fi fost biruite prin ispăşirea lui Isus Hristos, ar fi rezultat două consecinţe: trupurile şi spiritele noastre ar fi fost separate pentru totdeauna şi noi nu am fi putut trăi din nou alături de Tatăl nostru Ceresc (vezi 2 Nefi 9:7–9).

Dar Tatăl nostru Ceresc, plin de înţelepciune, a pregătit un minunat plan milostiv pentru a ne salva de la moartea fizică şi spirituală. El a plănuit ca un Salvator să vină pe pământ să ne salveze de păcatele noastre şi de la moarte (să ne mântuiască). Din cauza păcatelor noastre şi a slăbiciunilor trupurilor noastre muritoare, noi nu ne puteam salva singuri (vezi Alma 34:10–12). Acela care urma să fie Salvatorul nostru trebuia să fie fără păcat şi să aibă putere asupra morţii.

Isus Hristos a fost singurul care a putut ispăşi pentru păcatele noastre

  • De ce a fost Isus Hristos singurul care a putut ispăşi pentru păcatele noastre?

Sunt mai multe motive pentru care Isus Hristos a fost singura persoană care putea fi Salvatorul nostru. Unul dintre motive este acela că El a fost ales de Tatăl Ceresc să fie Salvatorul. El a fost Singurul Fiu Născut al lui Dumnezeu şi astfel a avut putere asupra morţii. Isus ne-a explicat: „Îmi dau viaţa, ca iarăşi s-o iau. Nimeni nu Mi-o ia cu sila, ci o dau Eu de la Mine. Am putere s-o dau, şi am putere s-o iau iarăşi” (Ioan 10:17–18).

De asemenea, Isus avea calităţile necesare de a fi Salvatorul nostru, pentru că El este singura persoană care a trăit vreodată pe pământ şi care nu a păcătuit. Aceasta L-a făcut să fie o jertfă de preţ adusă pentru a plăti pentru păcatele altora.

Hristos a suferit şi a murit ca să ispăşească pentru păcatele noastre

  • În timp ce citiţi această secţiune, imaginaţi-vă că vă aflaţi în Grădina Ghetsimani sau lângă cruce, fiind martori ai suferinţei lui Isus Hristos.

Salvatorul a ispăşit pentru păcatele noastre suferind în Ghetsimani şi dându-Şi viaţa pe cruce. Este imposibil ca noi să înţelegem pe deplin cum a suferit El pentru toate păcatele noastre. În Grădina Ghetsimani, povara păcatelor noastre L-a făcut să simtă o asemenea durere, încât a sângerat din fiecare por (vezi D&L 19:18–19). Mai târziu, când atârna pe cruce, Isus a avut o moarte dureroasă provocată de una dintre cele mai crude metode cunoscute de om.

Cât de mult ne iubeşte Isus pentru a suferi o asemenea agonie spirituală şi fizică de dragul nostru! Cât de mare este dragostea Tatălui Ceresc pentru a putea trimite pe Singurul Său Fiu Născut să sufere şi să moară pentru restul copiilor Săi. „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” (Ioan 3:16).

Ispăşirea şi învierea aduc învierea tuturor

În cea de-a treia zi după răstignirea Sa, Hristos a preluat trupul Său din nou şi a devenit prima persoană care a înviat. Când prietenii s-au dus să-L caute, îngerii care-I păzeau mormântul le-au spus: „Nu este aici; a înviat, după cum zisese” (Matei 28:6). Spiritul Său reintrase în trupul Său pentru a nu mai fi separate niciodată.

Astfel, Hristos a învins moartea fizică. Datorită ispăşirii Sale, fiecare om născut pe acest pământ va fi înviat (vezi 1 Corinteni 15:21–22). La fel cum Isus a înviat, spiritele noastre vor fi reunite cu trupurile noastre „pentru ca ei să nu mai poată muri… să nu mai fie niciodată despărţite” (Alma 11:45). Această stare este numită nemurire. Toţi oamenii care au trăit vreodată vor fi înviaţi „bătrân şi tânăr, sclav şi liber, bărbat şi femeie, nedrept şi drept” (Alma 11:44).

  • Cum v-a ajutat cunoaşterea referitoare la înviere?

Ispăşirea face posibil ca cei care au credinţă în Hristos să fie salvaţi de păcatele lor

  • Gândiţi-vă cum ne ajută pilda din această secţiune să înţelegem ispăşirea. Pe cine reprezintă în viaţa noastră oamenii din pildă?

Ispăşirea Salvatorului ne dă posibilitatea să biruim moartea spirituală. Deşi toţi oamenii vor fi înviaţi, numai aceia care acceptă ispăşirea vor fi salvaţi de la moartea spirituală (vezi Articolele de credinţă 1:3).

Noi acceptăm ispăşirea lui Hristos punându-ne credinţa în El. Prin această credinţă, noi ne pocăim de păcatele noastre, suntem botezaţi, îl primim pe Duhul Sfânt şi ne supunem poruncilor Lui. Devenim ucenici credincioşi ai lui Isus Hristos. Noi suntem iertaţi şi curăţaţi de păcate şi pregătiţi pentru a ne întoarce şi a trăi pentru totdeauna alături de Tatăl nostru Ceresc.

Salvatorul ne spune: „Căci iată, Eu, Dumnezeu, am suferit aceste lucruri pentru toţi, pentru ca ei să nu sufere… la fel ca şi Mine” (D&L 19:16–17). Hristos Şi-a îndeplinit partea Sa, ispăşind pentru păcatele noastre. Pentru ca ispăşirea Lui să aibă pe deplin efect în vieţile noastre, trebuie să ne străduim să ne supunem Lui şi să ne pocăim de păcatele noastre.

Preşedintele Boyd K. Packer, din Consiliul Celor Doisprezece, ne-a dat următorul exemplu pentru a arăta în ce fel ispăşirea lui Hristos face posibil ca noi să fim salvaţi de păcate dacă ne îndeplinim partea noastră.

„Daţi-mi voie să vă spun o povestire – o pildă.

A fost odată un om care dorea ceva foarte mult. Părea mai important decât orice altceva din viaţa lui. Pentru a avea ce-şi dorea, a făcut o datorie mare.

Fusese prevenit că face o datorie foarte mare şi, în special, asupra creditorului său. Dar părea atât de important pentru el să facă ceea ce dorea şi să aibă ceea ce dorea exact atunci. Era sigur că putea plăti mai târziu.

Astfel, a semnat un contract. Urma să-şi plătească datoria pe parcurs. Nu s-a îngrijorat prea mult, pentru că data plăţii părea atât de îndepărtată. Avea acum ceea ce dorise şi acest lucru părea să fie important.

Creditorul era tot timpul prezent undeva în mintea lui şi a făcut, ocazional, câteva plăţi deloc substanţiale, gândind că ziua scadentă nu va veni, cu adevărat, niciodată.

Dar, aşa cum se întâmplă totdeauna, ziua scadenţei a sosit şi contractul trebuia onorat. Datoria nu fusese plătită în totalitate. Creditorul a apărut şi a cerut plata integrală.

Doar atunci el a înţeles că cel care îl creditase nu numai că avea puterea să-l deposedeze de tot ceea ce deţinea, ci avea şi puterea de a-l arunca în închisoare.

«Nu pot să-ţi plătesc, pentru că nu am cu ce», a mărturisit el.

«Atunci», a spus creditorul, «vom aplica prevederile din contract, îţi voi lua averea şi tu vei merge la închisoare. Ai fost de acord cu acest lucru. A fost alegerea ta. Ai semnat contractul şi, acum, el trebuie aplicat».

«Nu poţi prelungi termenul sau să-mi ştergi datoria?», a implorat datornicul. «Aranjează în aşa fel ca eu să pot păstra ceea ce am şi să nu merg la închisoare. Cu siguranţă, crezi în milă? Nu vei da dovadă de milă?»

Creditorul a replicat: «Mila este totdeauna unilaterală. Ţi-ar servi numai ţie. Dacă dau dovadă de milă faţă de tine, voi rămâne neplătit. Eu cer dreptate. Crezi în dreptate?».

«Am crezut în dreptate când am semnat contractul», a spus datornicul. «Era în favoarea mea atunci, căci am crezut că mă va proteja. N-am avut nevoie de milă atunci şi nici nu am crezut că voi avea nevoie vreodată. Am crezut că dreptatea ne va servi şi unuia şi altuia în mod egal».

«Dreptatea este aceea care cere ca tu să plăteşti conform contractului sau să suporţi pedeapsa», a răspuns creditorul. «Asta-i legea. Ai fost de acord cu ea şi aşa trebuie să fie. Mila nu poate jefui dreptatea.»

Aceasta era situaţia: Unul era pentru dreptate, celălalt implora să i se acorde milă. Niciunul nu putea fi mulţumit fără ca celălalt să plătească un preţ mare.

«Dacă nu ştergi datoria, nu va fi milă», s-a rugat datornicul.

«Dacă o voi face, nu va exista dreptate», a fost răspunsul.

Se părea că cele două legi nu puteau fi aplicate în acelaşi timp. Sunt două idealuri eterne care par să se contrazică unul pe celălalt. Nu există nicio cale prin care şi dreptatea şi mila să fie împlinite?

Există o cale! Legea dreptăţii poate fi pe deplin împlinită şi mila poate fi pe deplin aplicată – dar este nevoie de încă cineva. Şi aşa s-a întâmplat de data aceasta.

Datornicul avea un prieten. El a venit în ajutor. Îl cunoştea bine pe datornic. Ştia că era nesocotit. S-a gândit că a fost total nechibzuit să intre într-o situaţie atât de grea. Cu toate acestea, el dorea să-l ajute pentru îl iubea. A păşit între ei, l-a privit pe creditor şi a făcut această ofertă:

«Voi plăti datoria dacă vei anula contractul, astfel încât datornicul să-şi păstreze bunurile şi să nu ajungă la închisoare».

În timp ce creditorul se gândea la ofertă, mijlocitorul a adăugat: «Ai cerut dreptate. Deşi el nu poate să-ţi plătească, eu o voi face. Ţi se va face dreptate şi nu vei putea pretinde mai mult. N-ar fi drept».

Şi astfel, creditorul a acceptat.

După aceea, mijlocitorul s-a întors spre datornic. «Dacă îţi plătesc datoria, vei accepta ca eu să fiu creditorul tău?»

«O, da, da», a strigat datornicul. «M-ai salvat de la închisoare şi ai dat dovadă de milă faţă de mine.»

«Atunci», a spus binefăcătorul, «vei plăti datoria mie şi eu voi stabili condiţiile. Nu va fi uşor, dar va fi posibil. Îţi voi arăta calea. Nu este nevoie să mergi la închisoare».

Şi astfel, s-a întâmplat că creditorul a fost plătit în totalitate. I se făcuse dreptate. Contractul nu fusese încălcat.

Datornicul, la rândul lui, avusese parte de milă. Amândouă legile au fost împlinite. Pentru că a existat un mijlocitor, s-a făcut dreptate, iar mila a fost împlinită” (în Conference Report, aprilie 1977, p. 79–80; sau Ensign, mai 1977, p. 54–55).

Păcatele noastre sunt datoriile noastre spirituale. Fără Isus Hristos, care este Salvatorul şi Mijlocitorul nostru, noi toţi am plăti pentru păcatele noastre suferind moartea spirituală. Dar datorită Lui, dacă noi respectăm condiţiile Sale, care sunt pocăinţa şi ţinerea poruncilor Sale, noi putem să ne întoarcem să trăim alături de Tatăl nostru Ceresc.

Este minunat faptul că Hristos ne-a asigurat o cale pentru a ne vindeca de păcatele noastre. El a spus:

„Iată, Eu am venit în lume… să salvez lumea de la păcat.

De aceea, oricine se va pocăi şi va veni la Mine ca un copil mic, pe acela Eu îl voi primi, căci a lor este împărăţia lui Dumnezeu. Iată, căci de aceea Mi-am dat eu viaţa şi Mi-am căpătat-o din nou; de aceea, pocăiţi-vă şi veniţi la Mine, voi de la marginile pământului şi fiţi salvaţi” (3 Nefi 9:21–22).

  • Gândiţi-vă la moduri în care ne putem arăta recunoştinţa pentru darul ispăşirii.

Scripturi suplimentare