Capitolul 26
Sacrificiul
Semnificaţia sacrificiului
Sacrificiu înseamnă a da Domnului tot ceea ce El cere în privinţa timpului nostru, a posesiunilor noastre lumeşti şi a eforturilor noastre de a avansa lucrarea Sa. Domnul a poruncit: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui” (Matei 6:33). Dorinţa noastră de a sacrifica reprezintă un indiciu al devotamentului nostru faţă de Dumnezeu. Oamenii au fost mereu puşi la încercare şi testaţi pentru a se vedea dacă pun lucrurile lui Dumnezeu pe primul plan în vieţile lor.
-
De ce este important să facem sacrificii, aşa cum ne cere Domnul, fără a aştepta ceva în schimb?
Legea sacrificiului animalelor a fost practicată în vechime
-
Care era semnificaţia sacrificiilor înfăptuite în vechime de către poporul de legământ al Domnului?
Din vremea lui Adam şi a Evei până în timpul lui Isus Hristos, poporul Domnului a practicat legea sacrificiului animalelor. Oamenilor li se poruncise să ofere ca jertfe primele animale născute din turmele lor. Aceste animale trebuiau să fie perfecte, fără cusur. Rânduiala a fost dată pentru a le aminti oamenilor că Isus Hristos, Primul Născut al Tatălui, avea să vină în lume. El avea să fie perfect din toate punctele de vedere şi avea să Se ofere pe Sine ca sacrificiu pentru păcatele noastre (vezi Moise 5:5–8).
Isus a venit şi S-a oferit pe Sine ca sacrificiu, întocmai cum oamenii fuseseră învăţaţi că El va face. Datorită sacrificiului Său, toţi oamenii vor fi salvaţi de la moartea fizică prin înviere şi toţi oamenii pot fi salvaţi de păcatele lor prin credinţă în Isus Hristos (vezi capitolul 12 din această carte).
Sacrificiul ispăşitor al lui Hristos a marcat sfârşitul sacrificiilor ce constau în vărsarea de sânge. Acest gen de sacrificiu cu rezultate vizibile a fost înlocuit cu rânduiala împărtăşaniei. Rânduiala împărtăşaniei ne-a fost dată pentru a ne aminti de marele sacrificiu al Salvatorului. Noi trebuie să luăm des din împărtăşanie. Simbolurile pâinii şi apei ne amintesc de trupul Salvatorului şi de sângele Său, pe care L-a vărsat pentru noi (vezi capitolul 23 din această carte).
-
De ce este considerată ispăşirea ca fiind sacrificiul suprem şi cel mai măreţ?
Noi încă trebuie să sacrificăm
-
În ce fel ne supunem azi legii sacrificiului?
Deşi sacrificiul înfăptuit prin vărsarea de sânge s-a încheiat, Domnul ne cere încă să sacrificăm. Dar acum El cere un altfel de ofrandă. El a spus: „Şi voi nu trebuie să mai oferiţi pentru Mine vărsare de sânge… şi darurile voastre arse trebuie să înceteze… Şi voi va trebui să-Mi oferiţi Mie ca jertfă o inimă frântă şi un spirit smerit” (3 Nefi 9:19–20). O „inimă frântă şi un spirit smerit” înseamnă că oferim o tristeţe profundă pentru păcatele noastre, pe măsură ce devenim mai umili şi ne pocăim de ele.
Trebuie să fim dornici să sacrificăm tot ce avem pentru Domnul
-
De ce sunt oamenii dornici să facă sacrificii?
Apostolul Pavel a scris că noi trebuie să devenim jertfe vii, sfinte şi plăcute lui Dumnezeu (vezi Romani 12:1).
Dacă dorim să fim o jertfă vie, trebuie să fim dornici să dăm Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă tot ce avem pentru a clădi împărăţia lui Dumnezeu pe pământ şi a munci pentru a înfăptui Sionul (vezi 1 Nefi 13:37).
Un tânăr fruntaş bogat L-a întrebat pe Salvator: „Ce trebuie să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?”. Isus i-a răspuns: „Ştii poruncile: «Să nu preacurveşti; să nu ucizi; să nu furi; să nu faci o mărturisire mincinoasă; să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta»”. Iar tânărul bogat a spus: „Toate aceste lucruri le-am păzit din tinereţea mea”. Când Isus a auzit acestea, El a spus: „Îţi mai lipseşte un lucru: vinde tot ce ai, împarte la săraci, şi vei avea o comoară în ceruri. Apoi, vino şi urmează-Mă”. Când tânărul a auzit aceasta, s-a întristat foarte tare. El era foarte bogat şi inima lui era legată de bogăţiile sale (vezi Luca 18:18–23; vezi, de asemenea, ilustraţia din acest capitol.)
Tânărul fruntaş era un om bun. Dar, când a fost pus la încercare, el nu a fost dornic să sacrifice posesiunile sale lumeşti. Pe de altă parte, ucenicii Domnului, Petru şi Andrei au fost dornici să sacrifice totul de dragul împărăţiei lui Dumnezeu. Când Isus le-a spus: „«Veniţi după Mine»… îndată ei au lăsat mrejele, şi au mers după El” (Matei 4:19–20).
Asemenea ucenicilor, noi putem oferi activităţile noastre zilnice ca sacrificiu pentru Domnul. Noi putem spune: „Facă-se voia Ta”. Avraam a făcut aceasta. El a trăit pe pământ înaintea lui Hristos, în zilele în care erau cerute sacrificii înfăptuite prin vărsare de sânge şi arderi de tot. Pentru a pune la încercare credinţa lui Avraam, Domnul i-a poruncit să-l ofere ca jertfă pe fiul său, Isaac. Isaac era singurul fiu al lui Avraam şi al Sarei. Porunca de a-l aduce ca sacrificiu era extrem de dureroasă pentru Avraam.
Totuşi, el şi Isaac au străbătut lungul drum până la muntele Moria, unde urma să fie făcut sacrificiul. Ei au călătorit timp de trei zile. Imaginaţi-vă gândurile lui Avraam şi suferinţa lui. Fiul său urma să fie adus ca jertfă Domnului. Când au ajuns pe muntele Moria, Isaac a dus lemnele, iar Avraam a dus focul şi cuţitul, către locul unde trebuiau să zidească altarul. Isaac a spus: „Tată… iată focul şi lemnele; dar unde este mielul pentru arderea de tot?”. Avraam a răspuns: „Fiule, Dumnezeu Însuşi va purta grijă de [miel]”. Apoi, Avraam a zidit un altar şi a aşezat lemnele pe el. L-a legat pe Isaac şi l-a aşezat deasupra lemnelor. Apoi a luat cuţitul pentru a-l ucide pe Isaac. În acel moment, un înger al Domnul l-a oprit, zicând: „Avraame! Să nu pui mâna pe băiat, şi să nu-i faci nimic; căci ştiu acum că te temi de Dumnezeu, întrucât n-ai cruţat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pentru Mine” (vezi Genesa 22:1–14).
Avraam trebuie să fi fost copleşit de bucurie când nu a mai trebuit să-şi sacrifice fiul. Dar el Îl iubea pe Domnul atât de mult încât era dornic să facă tot ceea ce Domnul îi cerea.
-
Ce exemple de sacrificiu aţi văzut în viaţa oamenilor pe care-i cunoaşteţi? Ce exemple de sacrificiu aţi văzut în viaţa strămoşilor dumneavoastră? Dar în viaţa primilor membri ai Bisericii? Dar în viaţa oamenilor din scripturi? Ce aţi învăţat din aceste exemple?
Sacrificiul ne ajută să ne pregătim pentru a trăi în prezenţa lui Dumnezeu
Numai prin sacrificiu putem deveni demni să trăim în prezenţa lui Dumnezeu. Numai prin sacrificiu putem să ne bucurăm de viaţa veşnică. Mulţi oameni, care au trăit înaintea noastră, au sacrificat tot ce aveau. Noi trebuie să fim dornici să facem acelaşi lucru, pentru a putea dobândi aceeaşi răsplată bogată pe care au primit-o ei.
Poate că nu ni se va cere să sacrificăm toate lucrurile. Dar, precum Avraam, noi trebuie să fim dornici să sacrificăm totul pentru a deveni demni să trăim în prezenţa Domnului.
Poporul Domnului a sacrificat întotdeauna mult şi în extrem de diferite moduri. Unii oameni au îndurat greutăţi şi au fost batjocoriţi datorită Evangheliei. Unii dintre noii convertiţi în Biserică au fost renegaţi de familiile lor. Prietenii de o viaţă le-au întors spatele. Unii membri şi-au pierdut locurile de muncă, alţii şi-au pierdut viaţa. Dar Domnul vede sacrificiile noastre; El promite: „Orişicine a lăsat case, sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau nevastă, sau feciori, sau holde, pentru Numele Meu, va primi însutit, şi va moşteni viaţa veşnică” (Matei 19:29).
Pe măsură ce mărturiile noastre despre Evanghelie cresc, noi devenim capabili să facem sacrificii mai mari pentru Domnul. Remarcaţi sacrificiile făcute în următoarele exemple reale:
Un membru al Bisericii din Germania a păstrat ani de zile zeciuiala sa, până când o persoană care avea autoritatea preoţiei a putut să vină şi s-o primească.
O învăţătoare vizitatoare din cadrul Societăţii de Alinare a slujit vreme de 30 de ani fără să lipsească de la nicio vizită.
Un grup de sfinţi din Africa de Sud au călătorit trei zile cu autobuzul, stând în picioare, pentru a-l putea vedea şi auzi pe profetul Domnului.
În timpul unei conferinţe regionale din Mexic, membrii Bisericii au dormit pe jos şi au postit în timpul zilelor în care s-a desfăşurat conferinţa. Ei îşi cheltuiseră toţi banii pentru a ajunge la conferinţă şi nu mai aveau nimic pentru hrană şi adăpost.
O familie şi-a vândut maşina pentru a obţine banii cu care doreau să contribuie la fondul de construire a unui templu.
O altă familie şi-a vândut casa pentru a obţine banii pentru a merge la templu.
Mulţi sfinţi credincioşi din zilele din urmă au foarte puţini bani din care să trăiască şi totuşi ei îşi plătesc zeciuiala şi celelalte donaţii.
Un frate şi-a sacrificat locul de muncă pentru că a refuzat să lucreze duminica.
Într-o ramură, tinerii au oferit gratuit şi de bunăvoie din timpul lor pentru a se îngriji de copiii mici, în timp ce părinţii acestora ajutau la construirea casei de întruniri.
Tineri băieţi şi tinere fete renunţă sau amână ocaziile de a avea locuri de muncă bune, de a merge la facultate sau de a practica sporturi de performanţă pentru a sluji ca misionari.
Mai pot fi date multe alte exemple despre oameni care fac sacrificii pentru Domnul. Dar un loc în împărăţia Tatălui nostru Ceresc merită orice sacrificiu pe care trebuie să-l facem cu timpul, talentele, energia, banii şi viaţa noastră. Prin sacrificiu putem dobândi de la Domnul cunoaşterea că suntem acceptaţi de El (vezi D&L 97:8).
-
De ce credeţi că dorinţa noastră de a face sacrificii are legătură cu nivelul nostru de pregătire de a trăi în prezenţa lui Dumnezeu?
Scripturi suplimentare
-
Luca 12:16–34 (unde este comoara, acolo este şi inima)
-
Luca 9:57–62 (să facem sacrificii pentru a fi demni de împărăţie)
-
D&L 98:13–15 (cei care îşi dau viaţa pentru Domnul, o vor găsi)
-
Alma 24 (poporul lui Amon îşi sacrifică mai degrabă viaţa decât să-şi încalce legământul făcut cu Domnul)