Capitolul 12

O dorinţă înflăcărată de a împărtăşi Evanghelia

Fraţii şi surorile noastre din întreaga lume au nevoie de mesajul Evangheliei restaurate şi al nostru este privilegiul de a-l împărtăşi.

Din viaţa lui George Albert Smith

Un prieten apropiat al lui George Albert Smith a scris: „Preşedintele George Albert Smith este un misionar înnăscut. Încă din tinereţe a avut o dorinţă arzătoare de a împărtăşi învăţăturile Evangheliei semenilor săi, de a le face cunoscut «fiilor şi fiicelor lui Dumnezeu», pe care-i considera pe toţi ca fiind fraţii şi surorile sale, adevărurile care i-au fost revelate profetului Joseph Smith.

Am avut de câteva ori privilegiul de a călători cu trenul împreună cu preşedintele Smith. De fiecare dată, am observat că imediat ce trenul pornea, el îşi lua din geantă câteva broşuri despre Evanghelie şi le punea în buzunar şi se ducea printre pasageri. Datorită felului său de a fi prietenos şi plăcut, intra foarte repede în vorbă cu alt pasager şi, nu după mult timp, îl auzeam relatând povestea întemeierii Bisericii de către profetul Joseph Smith sau vorbind despre exodul sfinţilor din Nauvoo, despre încercările şi greutăţile de care au avut parte traversând câmpiile către Utah ori explicându-i noului său prieten unele dintre principiile Evangheliei. Conversaţie după conversaţie, pasager după pasager, până când îşi încheia călătoria. De-a lungul prieteniei mele cu preşedintele Smith, care a durat peste patruzeci de ani, am învăţat că oriunde s-ar afla, el este, mai presus de orice, un misionar al Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă”.¹

De asemenea, despre preşedintele Smith, s-a scris: „El a vorbit despre religie şi cu coşarul care a lucrat în casa lui. Rareori a pierdut vreo ocazie de a explica «adevărurile eterne ale Evangheliei restaurate» vreunui prieten sau vreunui necunoscut. Din punctul lui de vedere, aceasta era bunătatea supremă, deoarece mesajul lui Hristos a fost cel mai important dar pe care el l-a avut de oferit”.² (Vezi sugestia 1 de la pagina 133.)

Deoarece împărtăşirea Evangheliei a fost un subiect pe care preşedintele Smith l-a abordat deseori în învăţăturile sale, acesta este primul dintre cele trei capitole despre acest subiect din acest manual. Acest capitol se concentrează asupra motivelor pentru care împărtăşim Evanghelia; capitolul 13 prezintă câteva modalităţi prin care noi putem lua parte la această lucrare importantă şi capitolul 14 descrie cum putem avea un randament maxim în eforturile noastre.

Învăţături ale lui George Albert Smith

Lumea are nevoie de ceea ce noi avem – Evanghelia lui Isus Hristos, restaurată în plenitudinea ei.

Lumea suferă, este în dificultate, de la un capăt al său la altul. Bărbaţii şi femeile se uită încoace şi încolo, căutând să ştie unde se pot duce pentru a face lucrurile care le vor aduce pace sufletească… Evanghelia lui Isus Hristos a fost restaurată. Adevărul revelat din Cer este aici şi acel adevăr, acea Evanghelie, dacă oamenii ar cunoaşte-o, ar fi leacul pentru suferinţele lor. Este singurul lucru care le va aduce pace în timpul vieţii pe pământ.³

Este nevoie ca oamenii acestei lumi să-şi analizeze viaţa şi să se întoarcă la temelia stabilită de Domnul cerului şi al pământului, temelia credinţei, pocăinţei, botezului prin scufundare pentru iertarea păcatelor şi a primirii Duhului Sfânt prin aşezarea mâinilor acelora care deţin autoritatea divină. De aceasta are lumea nevoie. Sunt recunoscător că mulţi privesc în această direcţie. Ei au mers orbeşte de-a lungul unei cărări care i-a dus la tristeţe şi suferinţă, însă le-a fost pus la dispoziţie un leac pentru toate suferinţele – Evanghelia lui Isus Hristos. Pentru toţi a fost cartografiată o cărare care, deşi este strâmtă şi greu de urmat, duce înapoi la Tatăl nostru, al tuturor; nu există o altă cărare care duce acolo.⁴

Bisericile lumii încearcă, în felul lor, să aducă pace în inimile oamenilor. Ele au multe virtuţi şi multe adevăruri şi înfăptuiesc mult bine, dar nu sunt autorizate de Divinitate. Preoţii lor nu au fost niciodată împuterniciţi de Divinitate.⁵

Sfinţii din zilele din urmă sunt singurii care deţin autoritatea Tatălui nostru Ceresc de a administra rânduielile Evangheliei. Lumea are nevoie de noi.⁶

În lume există o adevărată foamete după auzirea cuvintelor Domnului şi multe suflete cinstite caută cu sinceritate să ştie ce doreşte Tatăl nostru Ceresc de la ele. Am întâlnit mulţi conducători ai bisericilor lumii şi, printre ei, am găsit caractere nobile dornice să facă bine, dar am găsit rareori, printre cei care erau chemaţi să slujească în diverse organizaţii bisericeşti, oameni care să aibă o înţelegere a scopului existenţei lor sau care să înţeleagă de ce suntem aici, în această lume. Oamenii nu pot predica ceea ce ei înşişi nu înţeleg. Aceşti oameni buni, neînţelegând Evanghelia şi necesitatea rânduielilor acesteia, îşi limitează învăţăturile, în mare parte, la lecţiile morale şi citirea psalmilor în faţa congregaţiilor lor. Pasaje izolate sunt alese ca texte pentru a se vorbi despre virtute, cinste etc., toate acestea fiind utile şi înălţătoare, însă prea puţine cuvântări sunt rostite explicând cerinţele ce trebuie îndeplinite de fiecare suflet înainte de a putea intra în împărăţia cerului. Aceasta este informaţia de care lumea are cel mai mult nevoie. Prea puţini oficianţi în biserici au pentru congregaţiile lor un mesaj care să le inspire credinţa în divinitatea lui Isus Hristos şi necesitatea de a primi rânduielile Evangheliei pe care El le-a indicat.⁷ (Vezi sugestia 2 de la pagina 133.)

Sunt mulţi oameni care ar accepta adevărul dacă li s-ar da ocazia.

Copiii Tatălui nostru de pretutindeni sunt dornici să ştie ce ar trebui să facă dar, din cauza influenţelor rele care au pătruns pe pământ, ei au fost înşelaţi; oamenii onorabili ai pământului nu văd adevărul… Duşmanul lucrează şi singura putere care poate neutraliza influenţa lui este Evanghelia lui Isus Hristos.⁸

Oamenii nu au avut încredere unul în altul. Ei nu au crezut ceea ce au auzit şi nu au fost dornici să facă ceea ce Filip, unul dintre ucenicii Salvatorului, i-a recomandat lui Natanael, care discuta cu el. Filip a spus: „Domnul a venit”.

Şi el i L-a descris, iar Natanael a întrebat: „De unde a venit?”.

Filip i-a răspuns: „El a venit din Nazaret”. Apoi, acel om bun a spus: „Poate ieşi ceva bun din Nazaret?”. Filip a spus: „Vino şi vezi!” (vezi Ioan 1:43–46).

Natanael fusese învăţat să creadă că nu putea să iasă nimic bun din Nazaret şi, totuşi, el a fost bărbatul despre care Salvatorul a spus mai târziu că era un israelit în care nu era vicleşug – un om bun, dar care fusese înşelat din cauza lucrurilor pe care le auzise.

Dar, când a aflat, când a acceptat invitaţia ucenicilor: „Vino şi vezi!”, el s-a dus şi a văzut.

Noi am avut o mare bucurie sub influenţa Spiritului Său. Ne-am dori ca toată lumea să se bucure de acea binecuvântare şi, când ei întreabă „Ce fel de oameni sunt aceştia de aici?”, răspunsul nostru să fie: „Vino şi vezi”.⁹

Tatăl meu Ceresc… m-a chemat să merg în multe zone ale lumii şi am călătorit peste 1,6 milioane de kilometri de când am fost chemat să slujesc. Am călătorit în multe ţări şi climate şi, oriunde am fost, am găsit oameni buni, fii şi fiice ale Dumnezeului cel Viu, care aşteaptă Evanghelia lui Isus Hristos şi sunt mii, sute de mii, milioane care ar accepta adevărul dacă ar putea şti ceea ce ştim noi.¹⁰

Sunt multe organizaţii bisericeşti minunate în lume, mulţi bărbaţi credincioşi şi femei credincioase care trăiesc conform voinţei Tatălui nostru Ceresc, aşa cum o înţeleg ei…

Tuturor oamenilor care vor trăi conform luminii pe care Domnul le-a oferit-o şi care-L vor căuta în rugăciune sinceră li se va înduioşa inima, li se va influenţa mintea şi li se va oferi ocazia să ştie că Dumnezeu a vorbit din nou.¹¹ (Vezi sugestia 3 de la pagina 133.)

Noi suntem entuziasmaţi să împărtăşim Evanghelia, deoarece îi iubim pe semenii noştri.

Este posibil ca unui observator din afară să i se pară că există un entuziasm neobişnuit printre sfinţii din zilele din urmă. Nu de mult, cineva a spus: „Pentru mine este neobişnuit să văd cu câtă bucurie vă îndepliniţi lucrarea. Indiferent dacă vorbesc cu un tânăr sau cu un adult, cu un grădinar sau cu un poliţist dintre oamenii dumneavoastră, cu toţii sunt fericiţi, mulţumiţi şi încrezători că ei deţin Evanghelia lui Isus Hristos”…

Este de mirare că există entuziasm în preaslăvirea noastră, că suntem înclinaţi să fim dornici să împărtăşim aceste adevăruri glorioase cu semenii noştri? Este de mirare că, atunci când vine timpul ca fiii noştri să fie chemaţi în misiune sau când ni se cere să lăsăm deoparte treburile noastre şi să ne ducem să slujim în calitate de slujitori ai Dumnezeului cei Viu, îmbrăcaţi cu putere de sus, deţinând autoritatea care a fost conferită în aceste zile din urmă pentru ca noi să putem împărtăşi tuturor oamenilor acest adevăr minunat care ne-a înnobilat viaţa… răspundem cu dragă inimă şi bucurie?¹²

Ceea ce avem este Evanghelia lui Isus Hristos. Ceea ce arde în inima noastră este dorinţa noastră de a salva sufletele copiilor oamenilor. Nu contează că ne putem întări şi că putem ajunge să avem o situaţia financiară foarte bună; nu contează că numele noastre pot ajunge să fie lăudate pe pământ pentru realizările noastre, ci faptul că fiii şi fiicele lui Dumnezeu, oriunde ar fi ei, pot să audă această Evanghelie, care este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede şi trăieşte conform preceptelor ei. Şi toţi cei care cred vor urma exemplul dat de Salvator atunci când le-a spus ucenicilor Săi: „Cine va crede şi se va boteza va fi mântuit; dar cine nu va crede, va fi osândit” (Marcu 16:16).¹³

Gândiţi-vă la responsabilitatea pe care o avem, dacă ne trăim viaţa nepăsători sau indiferenţi, fără să căutăm să împărtăşim adevărul celor pe care Domnul îi iubeşte la fel de mult ca pe noi şi care sunt preţioşi pentru El. Simt că unii membri ai acestei Biserici ar trebui să se trezească. Cred că ar trebui să se depună un efort mai mare pentru a le împărtăşi copiilor Tatălui nostru tot adevărul deţinut de această Biserică.¹⁴

Când un om este bolnav, dacă el este aproapele nostru, îi slujim cu bucurie; dacă are un deces în familie, încercăm să-l alinăm. Dar, timp de ani de zile, îi permitem să meargă pe căi care-i vor distruge şansa de a avea viaţă veşnică, trecem pe lângă el ca şi cum ar fi un lucru de nimic.¹⁵

Înţelegem noi că fiecare om este creat după chipul lui Dumnezeu, că fiecare bărbat este un fiu al lui Dumnezeu şi fiecare femeie este o fiică a Lui? Indiferent unde s-ar afla, ei sunt copiii Săi, iar El îi iubeşte şi doreşte ca ei să fie salvaţi. În mod cert, noi, membrii acestei Biserici, nu putem sta fără să facem nimic. Nu putem primi favoarea plină de dragoste a Tatălui nostru Ceresc care este revărsată asupra noastră, cunoaşterea vieţii eterne, şi s-o ţinem doar pentru noi, crezând că astfel vom fi binecuvântaţi. Nu ceea ce primim este ceea ce ne înnobilează viaţa, ci ceea ce oferim.¹⁶

Să ne intereseze suficient de mult salvarea oamenilor astfel încât să dăm dovadă de un entuziasm sfânt pentru convertirea lor; ca să ne putem bucura de recunoştinţa şi dragostea lor eterne şi de aprecierea Tatălui nostru Ceresc, datorită interesului nostru altruist faţă de copiii Săi.¹⁷

Misiunea noastră în ceea ce-i priveşte pe copiii Tatălui nostru… este o misiune de pace, de intenţii bune faţă de toţi oamenii. Este o dorinţă puternică şi plină de entuziasm de a împărtăşi tuturor copiilor Tatălui nostru lucrurile bune pe care El le-a revărsat asupra noastră cu atâta generozitate; şi, având speranţa că ei vor înţelege, noi îngenunchem, în fiecare zi, rugându-ne ca inima lor să fie înduioşată, ca Spiritul lui Dumnezeu să poată intra în sufletele lor ca ei să poată înţelege adevărul aşa cum le este prezentat.¹⁸

Îmi doresc ca această Biserică măreaţă, cu puterea care i-a fost dată de Dumnezeu, să poată răspândi mai repede adevărul şi să salveze popoarele de la distrugere. Noi, ca organizaţie, creştem rapid, însă pe mine nu mă bucură atât de mult creşterea numerică cât mă bucură încredinţarea că influenţa pe care o avem este una bună şi că toţi copiii Tatălui nostru, de la nord la sud şi de la est la vest, aud mesajul vieţii şi al salvării, fără de care ei nu pot locui în prezenţa Mântuitorului omenirii.¹⁹ (Vezi sugestia 4 de la pagina 133.)

Domnul ne va cere socoteală pentru eforturile noastre de a împărtăşi darul Evangheliei.

Noi am primit un dar minunat, însă cu acel dar ne revine şi o mare responsabilitate. Am fost binecuvântaţi de Domnul cu o cunoaştere mai mare decât cea a semenilor noştri şi, cu acea cunoaştere, vine şi cerinţa de a o împărtăşi copiilor Săi, oriunde s-ar afla ei.²⁰

Acum, nu cred că noi Îi slujim lui Dumnezeu cu toată puterea noastră dacă-i abandonăm pe copiii Săi sau dacă petrecem prea mult timp, în mod egoist, pentru binele nostru, strângând lucruri lumeşti şi lăsându-i pe copiii Săi în întuneric când am putea să-i aducem la lumină. Eu înţeleg că cea mai importantă misiune pe care o am în această viaţă este: în primul rând, să ţin poruncile lui Dumnezeu, aşa cum mi-au fost propovăduite şi, apoi, să le propovăduiesc copiilor Tatălui meu care nu le înţeleg.²¹

Nu există o altă Evanghelie a salvării şi noi, dragii mei fraţi care deţineţi preoţia sfântă, avem responsabilitatea nu doar de a transmite acest mesaj popoarelor pământului, ci de a ne trăi viaţa conform ei şi a o propovădui celor din jurul nostru, care nu sunt de aceeaşi religie cu noi. Vă avertizez, astăzi, că Domnul ne-a dat răspunderea de a-i chema pe copiii Săi la pocăinţă şi de a propovădui adevărul Său. Dacă nu profităm de ocaziile noastre de a-i învăţa Evanghelia Domnului nostru pe fiii şi pe fiicele lui Dumnezeu care nu sunt din religia noastră şi care trăiesc printre noi, El ne va cere socoteală de partea cealaltă a vălului pentru ceea ce am eşuat să facem.²²

După o vreme, va trebui să fim judecaţi după cartea vieţii noastre şi, dacă am fost credincioşi, sunt sigur că Tatăl nostru, al tuturor celor din lume, ne va mulţumi şi ne va binecuvânta pentru că i-am făcut pe atât de mulţi dintre fiii şi fiicele Sale să înţeleagă scopul vieţii şi cum să se bucure de ea sub influenţa Spiritului Său.²³

Când avem spiritul Evangheliei, dorinţa noastră este aceea de a putea să-i învăţăm, pe cât mai mulţi copii ai Tatălui nostru putem, adevărurile glorioase care sunt necesare pentru exaltarea lor, pentru ca, atunci când va sosi timpul să stăm în faţa Mântuitorului omenirii, să-I putem spune: „Cu puterea pe care mi-ai dat-o, cu înţelepciunea şi cunoaşterea pe care mi le-ai dat, am căutat cu tandreţe şi cu dragoste neprefăcută, cu hotărâre şi bunătate să aduc cât de mulţi dintre copiii Tăi am putut la cunoaşterea Evangheliei”.²⁴ (Vezi sugestia 5 de la paginile 133–134.)

Dacă împărtăşim Evanghelia copiilor lui Dumnezeu, răsplata noastră va fi o bucurie mare alături de ei în împărăţia celestială.

Cei mai mulţi dintre noi ne petrecem cea mai mare parte a timpului căutând lucrurile acestei vieţi pe care va trebui să le lăsăm atunci când vom pleca de aici, deşi peste tot în jurul nostru sunt sufletele nemuritoare pe care, dacă am vrea, le-am putea învăţa şi inspira să cerceteze adevărul şi cărora le-am putea planta în inimă cunoaşterea că Dumnezeu trăieşte. Nu există în lume o comoară care să fie mai preţioasă pentru noi, căci noi vom avea recunoştinţa lor aici şi aprecierea lor nepieritoare şi eternă în lumea care va veni. Aceasta este cea mai importantă misiune.²⁵

Gândiţi-vă cum ar fi dacă, în loc să fi fost egoişti încercând să salvăm doar familia noastră mică, am putea să-i numărăm cu zecile şi cu sutele pe bărbaţii şi femeile pe care i-am influenţat să accepte Evanghelia Domnului nostru. Atunci ne vom simţi cu siguranţă binecuvântaţi şi ne vom bucura pentru totdeauna de dragostea şi aprecierea lor.²⁶

Ce bucurie va fi de partea cealaltă a vălului când îi vom găsi pe aceşti bărbaţi buni şi pe aceste femei bune care trăiesc conform luminii pe care o au, încercând să-şi îndeplinească datoria faţă de Dumnezeu şi care, datorită faptului că i-am găsit, datorită dorinţei noastre de a împărtăşi cu ei, vor primi mai multe informaţii despre Evanghelia Domnului nostru şi vor accepta rânduielile înfăptuite în casa Sa sfântă şi vor fi pregătiţi să fie membri ai împărăţiei celestiale! Cât de fericiţi veţi fi dacă, atunci când va sosi timpul, când veţi sta în prezenţa Marelui Judecător pentru a da socoteală pentru cei câţiva ani de viaţă muritoare, dacă aceşti copii ai Tatălui nostru pe care El îi iubeşte la fel de mult ca pe noi, stând lângă noi, vor spune: „Tată Ceresc, acesta a fost bărbatul, aceasta a fost femeia care mi-a prezentat prima dată informaţia despre adevărul Tău glorios care mi-a insuflat dorinţa de a Te căuta cu mai multă ardoare decât am făcut-o înainte. Acesta a fost bărbatul sau aceasta a fost femeia care a făcut acest lucru minunat pentru mine”. Şi aceasta nu este totul.

Când acel timp va veni, când veţi trece prin erele eternităţii, care înseamnă un timp lung, veţi simţi dragostea şi recunoştinţa fiecărui bărbat, fiecărei femei şi fiecărui copil pentru care aţi fost o unealtă în aducerea fericirii eterne. Nu merită aceasta totul? Ne putem trăi viaţa aici câştigând sute sau mii de dolari, putem avea cirezi, turme, case şi pământuri, însă nu le putem lua cu noi de cealaltă parte. Ele nu sunt necesare pentru viaţa eternă, ele ne sunt necesare doar aici dar, dacă am câştigat recunoştinţa şi dragostea celorlalţi copii ai lui Dumnezeu, de acestea vom avea parte pentru totdeauna. Gândiţi-vă ce va însemna acest lucru! Când va veni timpul ca această lume să fie curăţată şi purificată prin foc şi va deveni împărăţia celestială, tot ce este impur şi tot ce nu este de dorit fiind distrus, cât de bine va fi să vedem că vom avea parte de prezenţa celor cărora le-am slujit în timpul vieţii muritoare, alături de care vom fi moştenitori şi vom fi conduşi pentru totdeauna de Isus Hristos, Domnul nostru! – Nu merită aceasta totul? Nu este aceasta o ocazie minunată?²⁷ (Vezi sugestia 6 de la pagina 134.)

Sugestii pentru studiu şi predare

Gândiţi-vă la aceste idei în timp ce studiaţi acest capitol sau când vă pregătiţi să predaţi. Pentru ajutor suplimentar, vedeţi paginile v–vii.

Recapitulaţi din secţiunea „Din viaţa lui George Albert Smith” (paginile 123–125). De ce credeţi că preşedintele Smith a fost atât de entuziasmat de munca misionară? Ce înseamnă pentru dumneavoastră să fiţi „mai presus de orice, un misionar al Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă”?
Ce oferă Evanghelia restaurată lumii pe lângă „lecţiile morale” oferite de majoritatea religiilor? (Pentru câteva exemple, vezi paginile 125–126.)
Citiţi secţiunea care începe la pagina 126 (vezi, de asemenea, D&L 123:12). Ce exemple aţi văzut de oameni care au depăşit concepţiile greşite despre Biserică acceptând invitaţia de „[a veni şi de a vedea]”? Care sunt câteva dintre modalităţile eficiente de a face o astfel de invitaţie?
Citiţi al treilea paragraf de la pagina 128. De ce credeţi că ezităm uneori să împărtăşim Evanghelia celor din jurul nostru? În timp ce studiaţi paginile 127–130, gândiţi-vă ce putem face pentru a depăşi această ezitare.
În timp ce citiţi secţiunea care începe la pagina 130, gândiţi-vă dacă faceţi ceea ce Domnul se aşteaptă să faceţi pentru a împărtăşi Evanghelia. Gândiţi-vă, rugându-vă, cum puteţi să ţineţi mai bine această poruncă.
Recapitulaţi ultima secţiune a învăţăturilor (paginile 131–133.) şi gândiţi-vă la persoana care v-a prezentat pentru prima oară, dumneavoastră sau familiei dumneavoastră, Evanghelia restaurată a lui Isus Hristos. Ce puteţi să faceţi pentru a vă arăta sau exprima recunoştinţa faţă de acea persoană?

Scripturi suplimentare: Amos 8:11–12; Mosia 28:1–3; Alma 26:28–30; Doctrină şi legăminte 4:4; 18:10–16.

Ajutor pentru predare: „Este mai bine să foloseşti doar câteva idei bune şi să ai o discuţie bună – şi o înţelegere bună – decât să te grăbeşti încercând să predai fiecare cuvânt din manual… O atmosferă destinsă este absolut esenţială dacă doriţi să aveţi Spiritul Domnului prezent în clasa dumneavoastră” (Jeffrey R. Holland, „Teaching and Learning in the Church”, Ensign, iunie 2007, p. 91).

„Ceea ce avem este Evanghelia lui Isus Hristos. Ceea ce arde în inima noastră este dorinţa noastră de a salva sufletele copiilor oamenilor.”

„Toţi cei care cred vor urma exemplul dat de Salvator atunci când le-a spus ucenicilor Săi: «Cine va crede şi se va boteza va fi mântuit; dar cine nu va crede, va fi osândit».”

„Când avem spiritul Evangheliei, dorinţa noastră este aceea de a putea să-i învăţăm pe cât mai mulţi copii ai Tatălui nostru.”