Capitolul 21

Puterea bunătăţii

Fiind buni şi răbdători, noi putem înduioşa inimi şi-i putem încuraja pe alţii să trăiască în neprihănire.

Din viaţa lui George Albert Smith

George Albert Smith a crezut cu fermitate în puterea bunătăţii de a înduioşa inimi. El ne-a învăţat că trebuie să „ne rezolvăm problemele în spiritul dragostei şi bunătăţii faţă de toţi oamenii”¹. Nepoata sa a relatat despre modul în care bunătatea sa şi respectul faţă de ceilalţi au adus pacea într-o situaţie tensionată:

„Odată, într-o zi foarte călduroasă de vară, a apărut o problemă sub pavajul străzii de lângă casa bunicului din Salt Lake şi au venit nişte muncitori de la primărie s-o repare. Afară era foarte cald, soarele ardea puternic şi treaba care trebuia făcută, de dat cu lopata, făcea ca sudoarea să curgă pe feţele şi spatele bărbaţilor în timp ce săpau. Lucrătorii nu erau atenţi la limbajul pe care îl foloseau sau poate că mamele lor nu îi învăţaseră să vorbească mai frumos, însă ei rosteau injurii şi aveau un limbaj cumplit. În scurt timp, cuvintele lor au început să devină supărătoare pentru mulţi dintre vecinii ale căror ferestre erau deschise pentru a lăsa să pătrundă vântul care adia uşor şi care i-ar fi putut ajuta să se răcorească.

Cineva a ieşit din casă şi le-a cerut bărbaţilor să nu mai folosească limbajul vulgar şi în timpul discuţiei le-a arătat că fratele Smith locuia chiar acolo – nu puteau să arate puţin respect şi să păstreze liniştea? Auzind acestea, bărbaţii au dezlănţuit un nou val de cuvinte necuviincioase. În linişte, bunicul a pregătit nişte limonadă şi a pus câteva pahare şi carafa pe o tavă pe care a dus-o afară, la oamenii care se certau spunându-le: «Prieteni, sunteţi atât de încălziţi şi obosiţi. De ce nu veniţi să vă aşezaţi sub pomii mei şi să beţi ceva răcoritor?». Furia lor a dispărut, bărbaţii au răspuns bunătăţii cu umilinţă şi apreciere. După mica lor pauză plăcută, ei s-au întors la munca lor şi şi-au terminat-o cu grijă şi în linişte”.² (Vezi sugestia 1 de la pagina 234.)

Un motiv pentru care preşedintele Smith îi trata pe oameni cu atâta bunătate era convingerea că există bunătate înnăscută în fiecare. Cu numai câteva săptămâni înainte de decesul preşedintelui Smith, vârstnicul Matthew Cowley, membru al Cvorumului celor Doisprezece Apostoli, l-a vizitat la spital: „Am ajuns lângă patul său”, a spus el, „şi el mi-a luat mâna şi, strângând-o cu fermitate, a spus: «Tinere, adu-ţi aminte în toate zilele vieţii tale că poţi găsi binele în fiecare persoană dacă îl vei căuta»”.

Vârstnicul Cowley a mai spus despre preşedintele Smith:

„El i-a iubit pe toţi oamenii pentru că el putea vedea binele din ei. El nu tolera păcatul nici în cel mai mic grad, dar îl iubea pe păcătos pentru că ştia că Dumnezeu este dragoste (vezi 1 Ioan 4:16) şi dragostea lui Dumnezeu este cea care înnoieşte sufletele umane şi care poate, prin acest proces, să-l transforme pe păcătos în sfânt.

Poate sunt păcătoşi care au confundat dragostea Lui cu respectul. El nu l-a respectat pe păcătos, ci l-a iubit. Sunt sigur că dragostea şi-a găsit ecoul în inimile şi vieţile acelora pe care El i-a iubit.”³

Învăţături ale lui George Albert Smith

Spiritul Domnului este un spirit al bunătăţii, nu al asprimii şi criticii.

Sunt trist uneori când aud lucruri neplăcute rostite nu numai despre oamenii din Biserica noastră, ci şi despre cei din lume. Lucrurile neplăcute nu sunt spuse, de obicei, sub inspiraţia Domnului. Spiritul Domnului este un spirit al bunătăţii; este un spirit al răbdării; este un spirit al carităţii şi dragostei şi răbdării şi suferinţei îndelungate; şi nu este nimeni printre noi care să nu aibă nevoie de toate aceste virtuţi care sunt rezultatul prezenţei Spiritului Tatălui nostru Ceresc.⁴

Trebuie folosită orice influenţă care aduce pacea. Lucifer foloseşte toate mijloacele pentru a distruge sufletele familiei umane. El este mai activ decât a fost vreodată şi acţionează într-un mod atât de perfid. Nu voi folosi timpul pentru a enumera multele modalităţi pe care le foloseşte, dar este una în care acţionează şi a acţionat încă de la începutul lumii şi aceasta constă în a ispiti o persoană să distrugă reputaţia alteia spunând lucruri neplăcute despre ea.⁵

Este atât de uşor să criticăm pe altcineva, atât de uşor să învinovăţim şi, uneori, vorbim cu asprime despre vecinii şi prietenii noştri. Iată ce ne-a spus Tatăl nostru Ceresc:

„Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi.

Căci cu ce judecată judecaţi, veţi fi judecaţi; şi cu ce măsură măsuraţi, vi se va măsura.

De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tău, şi nu te uiţi cu băgare de seamă la bârna din ochiul tău?

Sau, cum poţi zice fratelui tău: «Lasă-mă să scot paiul din ochiul tău», şi când colo, tu ai o bârnă într-al tău?” (Matei 7:1–4).

Ca membri ai Bisericii, noi suntem sfătuiţi să nu criticăm, să nu fim lipsiţi de amabilitate, să nu vorbim cu asprime despre cei din jurul nostru. Trebuie să fim cele mai bune exemple din toată lumea în această privinţă. Gândiţi-vă la critica de azi. Luaţi-vă ziarul şi vedeţi lucrurile neplăcute care sunt spuse de unele persoane despre altele şi, totuşi, de multe ori, persoana care critică are o bârnă în ochiul ei şi nu vede deloc clar, dar crede că fratele ei are un pai în ochi.⁶ (Vezi sugestia 2 de la pagina 234.)

Nu suntem noi înclinaţi să vedem limitele şi slăbiciunile semenilor noştri? Acest lucru contravine însă învăţăturilor Evangheliei lui Isus Hristos. Există o categorie de oameni care învinovăţesc şi critică tot timpul într-un mod distructiv. Există o diferenţă între felurile de a critica. Dacă putem critica în mod constructiv sub influenţa Spiritului Domnului, am putea schimba în bine şi în mod corespunzător unele lucruri care se fac. Dar, dacă avem spirit cârcotaş şi arătăm spre slăbiciunile şi eşecurile altora într-un mod distructiv, acesta nu vine niciodată ca urmare a prezenţei Spiritului Tatălui nostru Ceresc şi este întotdeauna dăunător.⁷

Noi trebuie să căutăm la alţii virtuţile şi să rostim cuvinte sincere de laudă.

În această seară, doresc să vă vorbesc despre un bărbat care a decedat cu câţiva ani în urmă… Numele lui este Francis M. Lyman [din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli] şi doresc să vă spun că acest mare bărbat era delicat ca un bebeluş, delicat ca un copilaş şi dorinţa sa de a ajuta şi încuraja era minunată. L-am auzit de multe ori complimentându-şi fraţii când ei făceau ceva demn de laudă – unul rostise o cuvântare frumoasă, un altul depusese o mărturie convingătoare, un altul făcuse altceva demn de laudă. L-am văzut punându-şi braţul în jurul umerilor lor şi spunându-le: „Sunt mândru de tine şi de lucrul bun pe care l-ai făcut”. Nu este acesta un mod lăudabil de a trăi? Acesta este modul de a ne face fericiţi. Dacă, în loc să fim invidioşi, noi vedem, apreciem şi lăudăm virtuţile şi abilităţile semenilor noştri, dacă vedem puterea de a face bine la [alţii], totul va fi mult mai bine.

Mulţi dintre noi trăim într-o astfel de atmosferă, încât devenim aproape muţi când trebuie să lăudăm pe altcineva. Părem incapabili să spunem lucruri pe care le-am putea spune… spre binecuvântarea altora. Să căutăm virtuţile celor din jurul nostru şi, observându-i, să-i facem fericiţi lăudându-i.⁸

Vă rog, fraţi şi surori, să fim generoşi unul cu altul. Să fim răbdători cu alţii aşa cum ne-ar plăcea să fie alţii cu noi. Să găsim virtuţile vecinilor noştri şi prietenilor noştri şi să vorbim despre acele virtuţi, nu să găsim vină şi să criticăm. Dacă vom face aceasta, vom radia fericire şi aceia care ne cunosc cel mai bine ne vor iubi.⁹ (Vezi sugestia 3 de la pagina 234.)

Bunătatea are puterea de a-i îndepărta pe oameni de greşeli.

Există oameni care vor face greşeli. Există oameni printre noi, astăzi, care au rătăcit calea, dar ei sunt copiii Domnului nostru şi El îi iubeşte. El ne-a dat, dumneavoastră şi mie, dreptul de a merge la ei cu bunătate şi dragoste, cu răbdare şi cu dorinţa de a binecuvânta, de a căuta să-i îndepărtăm de greşelile pe care le fac. Nu am dreptul de a judeca pe unii dintre cei care au făcut greşeli şi fac încă greşeli, dacă nu sunt chemat să fac aceasta, prin autoritatea care mi se poate conferi. Dar am dreptul ca, dacă îi văd făcând lucruri rele, să-i readuc într-un fel, dacă este posibil, pe calea care duce la viaţă eternă în împărăţia celestială.¹⁰

Să nu ne plângem de prietenii şi vecinii noştri pentru că ei nu fac ce vrem noi. Ci să-i determinăm, arătându-le dragoste, să facă lucrurile pe care Tatăl nostru Ceresc doreşte ca ei să le facă. Putem face acest lucru şi nu le putem câştiga încrederea sau dragostea în niciun alt mod.¹¹

Câtă bucurie, câtă alinare, câtă mulţumire pot fi adăugate vieţii vecinilor şi prietenilor noştri prin bunătate. Cât mi-ar plăcea să scriu acest cuvânt cu litere mari şi să-l înalţ în aer! Bunătatea este puterea pe care Dumnezeu ne-a dat-o pentru a descuia inimile împietrite, a îmblânzi sufletele încăpăţânate şi a le aduce la o înţelegere a scopurilor Sale.¹² (Vezi sugestia 4 de la pagina 234.)

Dragostea şi bunătatea din căminele noastre îi pot determina pe copiii noştri să ne asculte sfaturile.

Este datoria noastră – sau mai bine aş spune este privilegiul nostru şi datoria noastră să ne facem timp să ne înconjurăm copiii cu atenţie şi să-i iubim şi să le câştigăm dragostea astfel încât ei să asculte cu bucurie îndemnul şi sfatul nostru.¹³

Trăiţi, în dragoste şi bunătate, astfel încât pacea şi rugăciunea şi mulţumirea să fie în căminele dumneavoastră împreună. Nu faceţi din căminele dumneavoastră doar un loc în care să vă agăţaţi pălăriile seara şi să serviţi masa şi, apoi, să vă grăbiţi spre alte locuri, ci faceţi din căminele dumneavoastră un loc în care să sălăşluiască Spiritul Domnului.¹⁴

Mă rog ca noi să avem din belşug acel spirit care vine de la Domnul şi care este un spirit al dragostei, al bunătăţii şi ajutorării şi al răbdării şi indulgenţei. Apoi, dacă vom păstra acest spirit cu noi în căminele noastre, băieţii noştri şi fetele noastre vor creşte pentru a fi ce ne-ar plăcea ca ei să fie.¹⁵

Îmi amintesc că mă aflam, cu câţiva ani în urmă, într-un tren ce se îndrepta spre nord. Am văzut într-un vagon al trenului o femeie pe care o cunoşteam… Ea m-a recunoscut în timp ce treceam pe culoarul vagonului. Ea mi-a vorbit şi eu am întrebat: „Unde mergeţi?”. Ea a răspuns: „Merg la Portland [Oregon]”. Ştiam că familia ei nu era bogată. Ştiam că această femeie era mama mai multor băieţi, aşa că i-am spus: „Ce vă face să mergeţi la Portland?”. Ea a răspuns: „Am un fiu acolo, în spital”.

Nu ştiam ca vreunul dintre copiii ei să se fi mutat, aşa că am continuat să-i pun întrebări şi, atunci, ea şi-a deschis inima. Ea a spus: „Cu câteva săptămâni în urmă, cel mai mic băiat al meu a plecat de acasă şi nu ne-a spus unde a plecat. Nu am primit nicio veste de la el, dar, fără îndoială, el a crezut că poate pleca în lume s-o vadă cu ochii lui şi, prima ştire pe care am avut-o despre locurile prin care umbla a fost când a sosit o telegramă de la spitalul Mercy din Portland, în care ni se spunea că băiatul nostru era bolnav în acel spital”. Ea a continuat: „Desigur, mesajul ne-a şocat. Puteam face un singur lucru şi acesta era să strângem bani şi să mergem imediat la băiat”…

Ea era pregătită să stea în capul oaselor pe parcursul acelui drum lung, zi şi noapte, fără a fi supărată din cauza împietririi şi nechibzuinţei băiatului ei, gândindu-se doar că era al ei, că el îi aparţinea, că Dumnezeu i-l dăduse ei şi că Tatăl nostru Ceresc se aştepta ca ea să folosească toate mijloacele posibile pentru a-i îmbogăţi viaţa şi a-l pregăti pentru ocaziile care-l aşteptau. Astfel, în lungile ore ale nopţii, în timp ce trenul huruia pe şine, această femeie bună stătea acolo, cu dor în suflet pentru băiatul ei, fiecare kilometru ducând-o puţin mai aproape de acel copil preţios care îi frângea inima. În cele din urmă, când a ajuns, ea a alergat, cât de repede a putut, spre spital. S-a întâmplat ca locul în care urma să rămân să nu fie departe de spital aşa încât m-am dus acolo ca să văd ce se întâmplase.

Acea mamă blândă stătea lângă patul băiatului ei care făcuse o pneumonie gravă şi zăcea acolo având dureri. Ea nu-l certa pentru că lui nu-i păsase de ea; nu era supărată din cauza nechibzuinţei şi indiferenţei lui, ea era doar recunoscătoare că se află lângă băiatul ei pe care i-l dăduse Dumnezeu. Ea încerca acum să-l însănătoşească pe copilul pentru care intrase în parteneriat cu Tatăl ei Ceresc, pentru a-l aduce în această lume. El avea 16 ani, dar ea îl considera bebeluşul ei. Încerca să-l încurajeze spunându-i lucruri care să-l facă fericit şi mulţumit, vorbindu-i despre ocaziile pe care urma să le aibă când se va însănătoşi. În locul nefericirii şi suferinţei care umpleau acea încăpere înainte de a veni ea, acum, faţa băiatului radia un halo perfect de lumină, pace şi fericire în timp ce privea faţa celei care şi-ar fi oferit viaţa pentru ca el să poată trăi şi care, parcursese acea distanţă mare, pentru a-i sta alături şi a-l îngriji pentru a-l readuce la viaţă.

Mă întreb uneori dacă aceste mame înţeleg cât sunt de minunate în ochii copiilor lor într-o situaţie ca aceasta. Acel băiat hotărâse înainte ca mama sa să ajungă acolo că niciodată nu o va mai trăda, niciodată nu va mai fi nepăsător faţă de ceea ce ea i-a dat şi că, toată viaţa, va păstra cu cinste numele care-i fusese dat cu cinste.¹⁶ (Vezi sugestia 5 de la pagina 234.)

Mă rog ca dragostea Evangheliei Domnului nostru să ardă în sufletele noastre şi să ne îmbogăţească vieţile, pentru a-i face pe soţi să fie mai buni cu soţiile lor şi pe soţii să fie mai bune cu soţii lor, pe părinți, cu copiii şi pe copii, cu părinţii datorită Evangheliei lui Isus Hristos, care este o Evanghelie a dragostei şi bunătăţii.¹⁷

Sugestii pentru studiu şi predare

Gândiţi-vă la aceste idei în timp ce studiaţi acest capitol sau când vă pregătiţi să predaţi. Pentru ajutor suplimentar, vedeţi paginile v–vii.

Citiţi povestirea despre George Albert Smith pregătind limonada pentru lucrătorii obosiţi (pagina 227). Când aţi văzut un act de bunătate înduioşând inima cuiva? Care sunt câteva probleme care credeţi că ar putea fi rezolvate prin „spiritul dragostei şi bunătăţii faţă de toţi oamenii”.
Preşedintele Smith ne-a învăţat că „noi trebuie să fim cele mai bune exemple din toată lumea” în ce priveşte evitare criticii aspre (pagina 229). Care sunt câteva situaţii în care putem fi un astfel de exemplu? După părerea dumneavoastră, de ce sunt atât de dăunătoare critica aspră şi învinovăţirea altora?
La paginile 229–230, preşedintele Smith vorbeşte despre vârstnicul Francis M. Lyman care îşi complimenta fraţii. Ce efect a avut asupra dumneavoastră o persoană care v-a lăudat cu sinceritate? Gândiţi-vă la cineva pe care ar trebui să-l complimentaţi.
Preşedintele Smith ne-a învăţat că „bunătatea este puterea pe care Dumnezeu ne-a dat-o pentru a deschide inimile împietrite” (pagina 231) Ce povestiri din scripturi care ilustrează acest principiu vă amintiţi? (Căutaţi exemple în Matei 9:10–13; Alma 20:1–27.)
Recapitulaţi povestirea despre mama care şi-a vizitat fiul în spital (paginile 231–233). Când un copil se rătăceşte, de ce este greu să reacţionăm în felul în care a făcut-o mama din povestire? Meditaţi rugându-vă la felul în care spiritul bunătăţii şi răbdării v-ar putea îmbunătăţi relaţia cu membrii familiei dumneavoastră.

Scripturi suplimentare: Proverbe 15:1; Matei 18:15; Ioan 8:2–11; Efeseni 4:29–32; 3 Nefi 12:22–24; Doctrină şi legăminte 121:41–46.

Ajutor pentru predare: Discuţiile în grupuri mici dau „unui număr mare de oameni ocazia de a participa activ la o lecţie. Persoanele care ezită de regulă să participe pot să împărtăşească în grupuri mici idei pe care nu le-ar împărtăşi în faţa întregului grup” (Predarea, nu este chemare mai mare, p. 161).

„În linişte, bunicul a pregătit nişte limonadă şi a pus câteva pahare şi carafa pe o tavă pe care a dus-o afară, la oamenii care se certau.”

„Trăiţi, în dragoste şi bunătate, astfel încât pacea şi rugăciunea şi mulţumirea să fie în căminele dumneavoastră.”