Capitolul 20

Salvarea temporală pentru noi înşine şi pentru ceilalţi

Dacă urmăm sfatul Domnului, vom putea, în mai mare măsură, să satisfacem nevoile temporale proprii şi să-i ajutăm pe aceia din jurul nostru care au nevoie de ajutor.

Din viaţa lui George Albert Smith

George Albert Smith a devenit preşedintele Bisericii spre sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial. Războiul a provocat distrugeri mari multor naţiuni şi a lăsat în urmă mii de oameni fără hrană şi alte bunuri necesare. Într-o cuvântare din cadrul unei conferinţe generale, preşedintele Smith a descris situaţia lor şi i-a îndemnat pe sfinţi să ajute la uşurarea suferinţei lor: „Ei sunt, toţi, copii ai lui [Dumnezeu]. Au nevoie de noi; au nevoie nu numai de sprijinul nostru moral şi învăţăturile noastre religioase, ci au nevoie şi de alimente, de îmbrăcăminte, aşternuturi de pat şi ajutor sub toate formele pentru că, în multe cazuri, nu le-a mai rămas nimic. Dacă aţi putea citi unele dintre scrisorile care vin la biroul nostru de la unii dintre sărmanii oameni de acolo, vi s-ar întrista inimile. Oameni care au fost luaţi din casele lor, spunându-li-se că avea să li se permită să se stabilească în alt loc şi, dintr-o dată, au fost abandonaţi şi, apoi, când s-au întors la casele lor, le-au găsit prădate şi jefuite de tot ce aveau – totul – şi au rămas fără nimic, fără un loc în care să meargă”¹.

Pentru că Biserica avea de mulţi ani obiceiul de a depozita alimente, ea a fost pregătită să ofere ajutor în aceste circumstanţe. Eforturile de a asigura un astfel de ajutor au început aproape de sfârşitul anului 1945, când preşedintele Smith a mers la Washington, D.C. pentru a aranja cu preşedintele Statelor Unite, Harry S. Truman, trimiterea de alimente şi îmbrăcăminte în Europa. În timpul întâlnirii lor, preşedintele Truman a spus: „Noi vom fi bucuroşi să vă ajutăm în orice mod putem… Cât va dura să pregătiţi totul?”.

Preşedintele Smith l-a surprins cu răspunsul său: „Totul este pregătit… Am construit silozuri şi le-am umplut cu cereale şi am sporit numărul turmelor şi cirezilor şi, acum, avem nevoie de vagoane de tren şi vapoare pentru a trimite cantităţi considerabile de alimente, îmbrăcăminte şi aşternuturi de pat oamenilor din Europa care sunt în suferinţă. Avem o organizaţie în Biserică, [Societatea de Alinare] care a pregătit peste două mii de pături confecţionate în casă”.

Preşedintele Smith a raportat sfinţilor că, în urma acestor transporturi, „mulţi oameni au primit, fără întârziere, îmbrăcăminte călduroasă şi aşternuturi de pat şi alimente. De îndată ce am putut obţine vagoanele de tren şi vapoarele, am trimis în Europa ce era necesar”.²

Cu aproape 15 ani înainte de aceasta, vârstnicul Smith, pe atunci membru al Cvorumului celor Doisprezece Apostoli, s-a adresat Societăţii de Alinare într-un alt moment de nevoie disperată – Marea Depresiune Economică. El a spus că ajutorarea celor care au nevoie trece dincolo de asigurarea asistenţei temporale; implică, de asemenea, adevărata bunătate şi caritate.

„După părerea mea, nu a existat o perioadă în care bunătatea să fie mai necesară ca acum. Acestea sunt zilele în care sufletele oamenilor sunt testate şi în care inimile lor sunt încercate. Acestea sunt zilele în care mulţi oameni se confruntă cu foametea şi suferinţa, chiar şi unii dintre sfinţii din zilele din urmă…

Eu cred că Tatăl nostru Ceresc ne oferă prilejul de a progresa… Vom descoperi acum dacă dragostea despre care Salvatorul a spus că trebuie să fie în sufletele noastre se află acolo.”³ (Vezi sugestia 1 de la pagina 224.)

Învăţături ale lui George Albert Smith

Dacă ne planificăm înţelept resursele, vom fi pregătiţi pentru timpurile grele.

Sfatul preşedintelui [Brigham] Young pentru primii pionieri a fost acela de a depozita alimente pentru un an, aşa încât, dacă oamenii îşi pierdeau recolta, ei puteau supravieţui până la următorul sezon…

Putem trece prin momente grele, fraţi şi surori, dar putem fi pregătiţi pentru ele, dacă ne gândim la cei şapte ani de belşug şi la cei şapte ani de foamete din zilele lui Faraon şi planificăm resursele aşa cum au făcut ei (vezi Genesa 41). Astfel de condiţii ar putea reveni. Nu ştim când, dar ştim că, în primele zile ale Bisericii, preşedinţia şi conducerea Bisericii i-a sfătuit pe oameni să depoziteze hrană suficientă pentru a face faţă unei situaţii de urgenţă. Rezultatul a fost că, de când oamenii s-au aşezat aici şi fermele au început să producă iar cirezile şi turmele să crească, nu a mai fost cazul ca cineva să sufere din cauza lipsei de alimente.⁴

Trăim în timpuri periculoase. Scripturile sunt împlinite şi, după cum mi se pare, acestea sunt zilele în care, dacă ar fi posibil, cei aleşi ar fi înşelaţi. Este remarcabil cât de uşor le este celor care doresc să-şi promoveze interesele financiare în lume să găsească un motiv pentru a ignora învăţăturile clare ale Domnului cu privire la vieţile noastre. Mi se pare curios cât de mulţi oameni dobândesc obiceiul de a-i asculta pe aceia care spun lucruri contrare voinţei revelate a Tatălui nostru Ceresc…

Aceşti oameni au fost sfătuiţi să-şi conserve energiile şi resursele. Noi am fost învăţaţi, de aceia pe care Domnul i-a ridicat pentru a ne instrui, că trebuie să trăim în limitele venitului nostru, că nu trebuie să urmăm tendinţele lumii şi să cheltuim tot atât de repede şi chiar mai repede decât câştigăm banii care ne intră în mână, să ne îngrijim de noi înşine şi de familiile noastre.

Mă tem că, în multe cazuri, sfinţii din zilele din urmă sunt orbiţi de propria lor vanitate, de dorinţa lor de a fi ce este lumea; iar nouă ni s-a spus într-un limbaj atât de clar de către Tatăl nostru Ceresc că nu putem trăi cum trăieşte lumea şi, în acelaşi timp, să ne bucurăm de Spiritul Său.⁵

Unele persoane… îşi irosesc posesiunile şi îşi cheltuiesc banii pe lucruri care nu le sunt necesare şi, dacă vin timpuri grele, ele se găsesc în situaţia de a nu fi în stare să se achite de obligaţiile pe care le au.

Am putea învăţa o lecţie de la furnică. Ea îşi strânge proviziile când există şi le depozitează pentru zilele în care nu va mai fi posibil să le obţină. Rezultatul este că, de obicei, cămara ei este plină. Greierele, o insectă mult mai mare, nu procedează în acest fel. El nu îşi face rezerve pentru timpurile grele, ci depinde de providenţă pentru a avea lucrurile de care are nevoie şi rezultatul este că majoritatea greierilor mor de inaniţie.

Mă tem că unele fiinţe umane sunt ca greierele şi nu profită, în mod cumpătat, de ocaziile pe care le au. Dacă ar învăţa de la furnică, ei şi-ar face rezervele de hrană necesare şi ar avea întotdeauna ceva la îndemână.⁶ (Vezi sugestia 2 de la pagina 224.)

Domnul ne-a îndrumat să muncim pentru a ne câştiga cele necesare traiului.

Faptul că mulţi oameni dispun de atât de mulţi bani dă tinerilor impresia, în unele situaţii, că, dat fiind că banii vin relativ uşor, munca cinstită nu este necesară sau dezirabilă. Eu sunt convins totuşi că nu au trăit oameni pe pământ care să nu fie corupţi dacă nu au reuşit să-şi câştige existenţa fiind integri şi sârguincioşi.

Când copiii noştri cresc fiind leneşi, noi ştim că acest lucru displace Domnului.⁷

Cât de bine ne simţim când suntem ocupaţi cu munca în măsură rezonabilă.⁸

Tatăl nostru Ceresc… a spus cu mult, mult timp în urmă că existau leneşi în Sion… şi El a spus: „Acela care este leneş nu va mânca pâinea şi nici nu va purta veşmintele lucrătorului” (D&L 42:42). Presupun că nu S-a referit la cei care nu pot găsi un loc de muncă şi care se străduiesc să se îngrijească de ei înşişi. Presupun că S-a referit la obiceiul pe care şi-l fac unii oameni de a se aştepta ca semenii lor să aibă grijă de ei… Cred că niciunui om din această lume nu i s-a dat vreun motiv să considere că altcineva are obligaţia să-i asigure cele necesare traiului. Când eram copil, nu am considerat că cineva era obligat să-mi asigure un mijloc de trai. Domnul mi-a dat inteligenţă. El m-a învăţat că trebuie să muncesc şi am început să muncesc când aveam 12 ani şi am găsit bucurie în muncă, mi-am câştigat cele necesare traiului şi i-am ajutat pe alţii timp de peste cincizeci de ani.

Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru muncă, pentru bucuria pe care o ai când faci lucruri în această lume. Nu recomand un anume loc de muncă, dar este nevoie ca munca respectivă să fie cinstită. Domnul a arătat că noi trebuie să fim harnici. În timpurile străvechi, El a spus că trebuie să ne câştigăm pâinea în sudoarea feţei (vezi Genesa 3:19).⁹ (Vezi sugestia 3 de la pagina 224.)

Nici cei bogaţi, nici cei săraci nu trebuie să-şi lipească inimile de bogăţii.

„Vai de voi, bogaţilor, care nu daţi din bunurile voastre celor săraci, pentru că bogăţia voastră vă va distruge sufletele; şi aşa vă veţi plânge în ziua pedepsei, a judecăţii şi a indignării voastre: secerişul s-a terminat, vara a trecut şi sufletul meu nu este salvat!” (D&L 56:16).

Aceasta este ceea ce Domnul spune despre cei bogaţi care refuză să dea din bunurile lor celor care sunt săraci. Dar El spune ceva la fel de important oamenilor săraci care nu fac tot ce pot pentru a se întreţine. El spune:

„Vai de voi, săracilor, care nu aveţi inima frântă şi spiritul smerit, şi care nu aveţi foamea niciodată satisfăcută, şi care aveţi mâini ce nu se opresc să fure bunurile altor oameni, şi care aveţi ochii plini de lăcomie, şi care nu veţi lucra cu propriile mâini!” (D&L 56:17) …

Apoi, El spune în continuare: „Dar, binecuvântaţi sunt săracii ale căror inimi sunt pure”. Este o diferenţă mare aici: „Binecuvântaţi sunt săracii ale căror inimi sunt pure, ale căror inimi sunt frânte şi ale căror spirite sunt smerite, pentru că ei vor vedea împărăţia lui Dumnezeu venind cu putere şi cu mare slavă pentru eliberarea lor; pentru că grăsimea pământului va fi a lor” (D&L 56:18).

Ei sunt aceia care nu au bogăţiile lumii, dar au viaţa şi fiinţa şi inteligenţa, şi care sunt nerăbdători să facă lucrul pe care Domnul doreşte ca ei să-l facă…

Acum, dragi fraţi şi surori, noi avem atât bogaţi, cât şi săraci în organizaţiile noastre. Dacă suntem săraci, putem fi demni întocmai cum indică Domnul aici. Putem fi puri în inimă şi putem face tot ce putem mai bine iar El nu va permite ca aceia dintre oamenii Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă care se străduiesc să sufere din cauza lipsei celor necesare vieţii…

Sper că nu vom fi copleşiţi de amărăciune pentru că unii oameni, bărbaţi şi femei, sunt bogaţi. Dacă noi suntem bogaţi, sper că nu vom deveni egoişti şi indiferenţi faţă de nevoile altor copii ai Tatălui nostru. Dacă situaţia noastră este mai bună decât a lor, trebuie să fim adevăraţi fraţi şi surori, nu să ne prefacem că suntem. Dorința noastră trebuie să fie aceea de a dezvolta în această lume o astfel de organizaţie încât ceilalţi, văzând faptele noastre bune, să se simtă obligaţi să slăvească numele Tatălui nostru Ceresc…

Nu trebuie să adoptăm obiceiurile rele ale altor oameni. Nu trebuie să ajungem la acea stare de spirit care să ne determine să luăm din ceea ce are alt om. Cercetaţi cele zece porunci şi veţi găsi un scurt paragraf: „Să nu pofteşti” (Exodul 20:17) …

Nu trebuie să ajungem la această stare de spirit. Alţii ar putea face aceasta, dar, dacă avem spiritul Evangheliei lui Isus Hristos în inimile noastre, noi nu vom fi înşelaţi în această privinţă.

Ni se spune că nu putem sluji lui Dumnezeu şi unui alt stăpân (vezi Matei 6:24). Trebuie să alegem şi, dacă dorim să fim slujitorii lui Dumnezeu şi copiii Tatălui nostru Ceresc şi să obţinem binecuvântările Sale, trebuie s-o facem slăvindu-L şi ţinând poruncile Sale. Sentimentele noastre şi dragostea noastră, dacă pot folosi această expresie, trebuie să se îndrepte către oamenii din întreaga lume în măsura în care ei le vor primi.¹⁰ (Vezi sugestia 4 de la pagina 224.)

Prin zeciuială şi alte donaţii, noi sprijinim lucrarea Bisericii şi îi binecuvântăm pe cei nevoiaşi.

Domnul ne-a oferit prilejul de a contribui cu o zecime din venitul nostru la Biserica Sa, la progresul lucrării Sale în această lume. Cei care îşi plătesc zeciuiala sunt binecuvântaţi… Nu ne putem aştepta să obţinem binecuvântări fără un efort onest. Va fi necesar să facem ceea ce unora li se par a fi sacrificii. Presupun că oamenii gândesc, când îşi plătesc zeciuiala, că fac un sacrificiu, dar nu este aşa; ei fac o adevărată investiţie care le va aduce dividende eterne. Tatăl nostru Ceresc ne dă tot ce avem. El pune totul în mâinile noastre, autorizându-ne să păstrăm pentru folosul personal nouă zecimi din tot şi ne cere apoi să punem partea a zecea acolo unde doreşte El, unde El ştie că va fi cel mai bine pentru progresul Bisericii Sale.

În această dimineaţă, când am auzit rapoartele acestei măreţe Biserici [în timpul unei sesiuni a conferinţei generale], raportul financiar m-a impresionat cel mai mult – să ştiu că o organizaţie ca aceasta, cu numărul ei mare de membri, funcţionând în atât de multe moduri, în mijlocul tulburărilor şi durerilor lumii se află într-o astfel de stare încât un membru al Preşedinţiei Bisericii se poate ridica aici şi ne poate spune, conform adevărului, că această Biserică nu are datorii. În condiţiile în care naţiunile şi majoritatea oamenilor au datorii, Biserica a fost astfel administrată încât nu are datorii. Să ne gândim la acest lucru. Să susţinem Biserica. Să urmăm îndemnul conducerii active a Bisericii. Să trăim astfel încât Domnul să ne poată binecuvânta aşa cum El binecuvântează Biserica.¹¹

Dacă aţi plătit o zeciuială onestă, pot să vă spun fără ezitare că celelalte nouă zecimi au fost o mai mare binecuvântare pentru aceia care au plătit decât au fost toate cele zece zecimi pentru aceia care nu au plătit. Este lucrarea Domnului… Oamenii nu ar fi putut să facă aceasta. Cu toată generozitatea dumneavoastră şi toate donaţiile dumneavoastră, toată munca dumneavoastră misionară, cu grija faţă de cei săraci… cu tot ce aţi dat ca oameni obişnuiţi, eu depun mărturie că ceea ce v-a rămas vă aduce mai multă fericire, mai multă pace, mai multă alinare şi mai multă siguranţă că veţi avea viaţa veşnică decât ar putea avea oricare alţi oameni astăzi.¹²

Sunt sigur că Domnul iubeşte acele suflete credincioase, umile, care doresc să-şi întindă braţele şi să-i ajute pe cei care au nevoie fie cu hrană, ori îmbrăcăminte, ori aşternuturi, ori bunătate pentru că aceasta face parte din Evanghelia lui Isus Hristos.¹³ (Vezi sugestia 5 de la pagina 225.)

Dacă suntem generoşi cu resursele noastre, nu este nevoie ca cineva să nu aibă cele necesare vieţii.

Nu este necesar ca vreun bărbat, vreo femeie sau vreun copil din Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă să nu aibă cele necesare, pentru că Biserica este organizată astfel încât să-i ajute pe aceia cărora le lipsesc lucrurile necesare vieţii. Este din belşug pentru toţi oamenii şi chiar mai mult… Dumnezeu a permis oamenilor să aibă bogăţii şi, dacă le obţin în modul potrivit, sunt ale lor şi El le va binecuvânta dacă ei le vor folosi în modul potrivit.¹⁴

Noi devenim atât de atenţi la treburile lumii încât, în multe cazuri, uităm de oamenii care suferă şi pe care i-am putea ajuta.¹⁵

Gândiţi-vă la bărbaţii care au rămas fără serviciu şi, de asemenea, la femei… Gândiţi-vă la numărul copiilor Tatălui nostru pe care El îi iubeşte la fel de mult pe cât ne iubeşte pe noi şi care vor fi nefericiţi. Gândiţi-vă cum va fi suferinţa dacă noi, care suntem mai norocoşi, nu suntem generoşi cu bunurile pe care Dumnezeu le-a pus în mâinile noastre – nu numai bunurile, ci şi dacă refuzăm copiilor Săi cuvântul de încurajare şi ajutor şi nu-i vizităm acasă, unde sunt atât de mulţi în nevoie şi nu dăm ce poate fiecare dintre noi să dea. Fraţi şi surori, toate aceste ocazii ne sunt date pentru a deveni noi înşine mai bogaţi şi a progresa şi pentru ca noi să putem strânge comori în cer, unde nu le mănâncă moliile şi rugina şi unde hoţii nu le sapă, nici nu le fură (vezi Matei 6:20). Aceste ocazii ne sunt oferite de un Tată Atotînţelept, care cunoscând sfârşitul de la început a spus: „Iată drumul, mergeţi pe el”.

Să… privim în jur la vecinii noştri – să nu lăsăm acest lucru în grija episcopului şi a Societăţii de Alinare, ci fiecare dintre noi să fie slujitor plini de bunătate şi dragoste al acelora care au atât de mult nevoie de noi. Şi, orice am întreprinde, să nu-i facem pe cei care au nevoie de ajutor să se simtă ca nişte cerşetori. Să le dăm ceea ce le dăm ca şi cum le-ar aparţine. Dumnezeu ne-a împrumutat acele bunuri. Uneori, noi, care am acumulat resurse, [acţionăm] ca şi cum am crede că ele ne aparţin. Tot ce avem, hrana noastră, îmbrăcămintea noastră, adăpostul nostru, casele noastre şi oportunităţile noastre, ne sunt toate date în calitatea noastră de administratori în Biserica şi împărăţia Tatălui nostru Ceresc şi, dacă noi vom… împărţi din bunurile noastre chiar şi numai cât bănuţul văduvei, noi vom obţine de la El, care trăieşte în înalturi, binecuvântările de care avem nevoie în zilele noastre aici pe pământ şi, când va veni timpul să plecăm din această lume, vom vedea că ne aşteaptă binecuvântarea unui Tată iubitor, care a apreciat eforturile pe care le-am făcut.¹⁶

Dacă dorim să fim identificaţi cu împărăţia Domnului nostru, împărăţia celestială, acesta este prilejul care ni se oferă pentru a ne pregăti – cu dragoste neprefăcută, cu hărnicie, cu chibzuială, cu perseverenţă, cu dorinţa de a face tot ce ne stă în putere pentru a-i binecuvânta pe alţii, pentru a da – fără a avea mereu sentimentul că trebuie să primim, ci dorinţa de a da, pentru că vă spun: „Este mai ferice să dai decât să primeşti” (Faptele apostolilor 20:35). Evanghelia lui Isus Hristos este o Evanghelie a dăruirii, nu numai din bunurile noastre, ci şi din timpul şi cunoştinţele noastre şi eu Îi mulţumesc Tatălui meu Ceresc pentru că aparţin unei astfel de organizaţii care a fost atât de instruită.¹⁷ (Vezi sugestia 6 de la pagina 225.)

Sugestii pentru studiu şi predare

Gândiţi-vă la aceste idei în timp ce studiaţi acest capitol sau când vă pregătiţi să predaţi. Pentru ajutor suplimentar, vedeţi paginile v–vii.

În timpul Marii Depresiuni Economice, George Albert Smith a spus sfinţilor: „Eu cred că Tatăl nostru Ceresc ne oferă prilejul de a progresa” (pagina 216). Ce înseamnă aceasta pentru dumneavoastră? În ce moduri „progresăm” când slujim celor care au nevoie?
În timp ce citiţi prima secţiune a învăţăturilor (paginile 216–218), gândiţi-vă la lucruri pe care le puteţi face pentru a începe sau a îmbunătăţi programul dumneavoastră de depozitare a alimentelor şi resurselor. Care sunt câteva dintre situaţiile de urgenţă pentru care ar trebui să fiţi pregătiţi? Ce pot face cvorumurile preoţiei şi Societatea de Alinare pentru a-i ajuta pe membri să se pregătească pentru aceste situaţii de urgenţă?
Revedeţi secţiunea care începe la pagina 218 şi citiţi Doctrină şi legăminte 68:31. De ce credeţi că ne cere Domnul să muncim pentru a ne asigura cele necesare? Care sunt câteva modalităţi eficiente de a-i învăţa pe copii importanţa muncii?
Citiţi avertismentele pe care preşedintele Smith le-a adresat bogaţilor şi săracilor la paginile 219–221. Care sunt consecinţele faptului că ne lipim inimile de bogăţii? Ce putem face pentru a evita aceasta?
Citiţi secţiunea care începe la pagina 221, în care preşedintele Smith discută despre binecuvântările care rezultă din plata zeciuielii şi altor donaţii. Care sunt câteva modalităţi eficiente de a-i învăţa pe tineri sau pe membrii noi despre aceste binecuvântări?
În timp ce studiaţi ultima secţiune a învăţăturilor (paginile 222–224), gândiţi-vă la lucruri pe care le puteţi face pentru a-i ajuta pe episcop şi pe alţi conducători ai episcopiei să satisfacă necesităţile oamenilor din episcopia sau comunitatea dumneavoastră. Ce înseamnă pentru dumneavoastră să dăm „nu numai din bunurile noastre, ci şi din timpul şi cunoştinţele noastre”?

Scripturi suplimentare: Efeseni 4:28; Iacov 1:27; 2 Nefi 5:17; Iacov 2:17–19; Mosia 4:22–25; Doctrină şi legăminte 104:13–18.

Ajutor pentru predare: „Chiar şi atunci când predaţi mai multor persoane în acelaşi timp, puteţi să ajungeţi la fiecare persoană. De exemplu, ajungeţi la fiecare persoană atunci când le întâmpinaţi cu căldură la începutul clasei… Ajungeţi la ei, de asemenea, atunci când realizaţi o implicare activă şi sigură” (Predarea, nu este chemare mai mare, p. 35).

George Albert Smith vizitând magazia episcopului împreună cu alţi conducători ai Bisericii. Pentru că Biserica depozita alimente, ea a fost pregătită să ofere ajutor celor care aveau nevoie la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial.

„Putem trece prin momente grele, fraţi şi surori, dar putem fi pregătiţi pentru ele.”

„Domnul ne-a oferit prilejul de a contribui cu o zecime din venitul nostru la Biserica Sa, la progresul lucrării Sale în această lume.”