Capitolul 1

Să trăim în acord cu ceea ce credem

Credinţa noastră trebuie să se vadă în modul în care trăim zi de zi.

Din viaţa lui George Albert Smith

Când era în vârstă de 34 de ani, George Albert Smith a făcut o listă cu deciziile pe care el le-a luat şi le-a numit „crezul său personal” – 11 idealuri conform cărora şi-a luat angajamentul să trăiască:

„Voi fi prietenul celor care nu au prieteni şi voi găsi bucurie slujindu-le celor nevoiaşi.

Îi voi vizita pe cei bolnavi şi suferinzi şi le voi insufla dorinţa de a avea credinţa să fie vindecaţi.

Voi propovădui adevărul pentru ca toată omenirea să-l poată înţelege şi să fie binecuvântată.

Îi voi căuta pe cei care s-au îndepărtat de adevăr şi voi încerca să-i readuc la o viaţă neprihănită şi fericită.

Nu voi încerca să-i forţez pe oameni să trăiască în acord cu idealurile mele, ci îi voi iubi astfel încât să-i determin să facă ceea ce este drept.

Voi trăi printre oamenii de rând şi voi ajuta la rezolvarea problemelor lor pentru ca viaţa lor pe pământ să fie fericită.

Voi evita avantajele oferite de ocuparea poziţiilor de rang înalt şi voi descuraja linguşirea prietenilor nepăsători.

Nu voi răni în mod intenţionat sentimentele nimănui, nici măcar ale celui care a greşit faţă de mine, ci voi căuta să-i fac bine şi să mi-l fac prieten.

Voi învinge tendinţa de egoism şi gelozie şi mă voi bucura de succesul tuturor copiilor Tatălui meu Ceresc.

Nu voi fi duşmanul niciunui suflet viu.

Deoarece ştiu că Mântuitorul omenirii a oferit lumii singurul plan care ne poate ajuta să progresăm la capacitate maximă şi să fim cu adevărat fericiţi aici şi după această viaţă, simt nu doar că am o datorie, ci şi un privilegiu binecuvântat de a vesti acest adevăr”.¹ (Vezi sugestia 1 de la pagina 9.)

Cei care l-au cunoscut pe preşedintele Smith au afirmat că el chiar a trăit conform crezului său. Ezra Taft Benson, atunci membru al Cvorumului celor Doisprezece Apostoli, a împărtăşit o experienţă în care preşedintele Smith a fost fidel hotărârii sale de a-i „vizita pe cei bolnavi şi suferinzi şi [a le] insufla dorinţa de a avea credinţa să fie vindecaţi”:

„Voi fi mereu recunoscător pentru vizitele pe care el le-a făcut la mine acasă atunci când eu eram plecat, slujind în calitate de misionar umil… Sunt recunoscător în mod special pentru o vizită făcută noaptea târziu, când fetiţa noastră era atât de bolnavă, pe patul de moarte. Fără să anunţe în prealabil, preşedintele Smith şi-a făcut timp să vină în acea casă şi să-şi aşeze mâinile pe capul fetiţei care stătea în braţele mamei sale de multe ore, promiţându-i că se va vindeca în totalitate. Acesta era preşedintele Smith, el a avut mereu timp să ajute, în mod special pe cei bolnavi, pe cei care aveau cel mai mult nevoie de el”.²

Spencer W. Kimball a notat o altă situaţie în care faptele preşedintelui Smith au demonstrat convingerea sa de a face bine „celui care a greşit faţă de [el]”:

„I s-a raportat [preşedintelui Smith] că cineva îi furase pătura din trăsură. În loc să se supere, el a spus: «Mi-aş fi dorit să ştim cine a fost pentru a-i putea da şi pătura mai groasă, căci trebuie să-i fi fost frig; şi ceva mâncare, căci trebuie să fi fost înfometat»”.³

Altcineva a scris despre George Albert Smith: „Credinţa lui nu înseamnă doctrină care nu este pusă în practică. Nu înseamnă teorie. Pentru el înseamnă mai mult decât un plan frumos care trebuie să fie admirat. Înseamnă mai mult decât o filozofie de viaţă. Pentru cineva atât de practic cum a fost el, credinţa este spiritul în care un om trăieşte, în care face lucruri, chiar şi dacă spune o vorbă bună sau oferă un pahar cu apă rece. Credinţa lui trebuie să fie exprimată prin fapte. Ea trebuie să se vadă în fiecare amănunt al vieţii zilnice”⁴.

Unul dintre consilierii săi din Prima Preşedinţie, preşedintele J. Reuben Clark jr., a rezumat integritatea personală a preşedintelui Smith folosind următoarele cuvinte: „El a fost unul dintre puţinii oameni despre care se poate spune că a trăit aşa cum a propovăduit”⁵.

Învăţături ale lui George Albert Smith

Supunerea noastră faţă de Evanghelie – nu doar calitatea noastră de membri ai Bisericii – ne face demni să fim numiţi sfinţi.

Preaslăvirea în Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă înseamnă o viaţă devotată, dorinţa de a fi demni de El, după al Cărui chip am fost creaţi şi Care ne-a dat tot… ce este bun – Evanghelia lui Isus Hristos.⁶

Ce lucru minunat este să simţim că facem parte dintr-o Biserică ce este sau ar trebui să fie formată din sfinţi! Nu este suficient ca numele noastre să fie consemnate în înregistrări. Este important ca noi să trăim stilul de viaţă care ne dă dreptul să fim numiţi sfinţi, iar dacă veţi face aceasta, veţi fi fericiţi…

Când Isus din Nazaret a venit pe această lume şi a început să propovăduiască Evanghelia Împărăţiei, au fost mulţi, în special fariseii care se autointitulau neprihăniţi, care au respins mesajul Său, afirmând că ei erau urmaşii lui Avraam şi că acest lucru avea să-i salveze în împărăţia lui Dumnezeu.

Salvatorul le-a spus că, dacă ei ar fi fost copiii lui Avraam, atunci ar fi făcut faptele lui Avraam (vezi Ioan 8:33–39). Doresc să le spun sfinţilor din zilele din urmă că, dacă suntem demni să fim numiţi sfinţi din zilele din urmă, acest lucru este pentru că trăim aşa cum trăiesc sfinţii, iar scopul Evangheliei este acela de a ne face demni de acest lucru. Lumea a ajuns într-o asemenea stare şi a fost înşelată de către duşman atât de mult timp, spunând că numai credinţa în Dumnezeu este tot ceea ce trebuie, încât mi-e teamă pentru ea. Aceasta este doar o viclenie a duşmanului.⁷ (Vezi sugestia 2 de la pagina 9.)

Aşa numitul „mormonism” este Evanghelia lui Isus Hristos, prin urmare, este puterea lui Dumnezeu pentru salvarea tuturor celor care cred şi se supun învăţăturilor ei. Nu cei care spun „Doamne, Doamne!” sunt aceia care se vor bucura de compania Spiritului Său, ci aceia care fac voia Lui (vezi Luca 6:46).⁸

Referindu-mă la al şaptelea capitol din Matei, versetul 24, eu găsesc următoarele:

„De aceea, pe orişicine aude aceste cuvinte ale Mele, şi le face, îl voi asemăna cu un om cu judecată, care şi-a zidit casa pe stâncă.

A dat ploaia, au venit şuvoaiele, au suflat vânturile şi au bătut în casa aceea, dar ea nu s-a prăbuşit, pentru că avea temelia zidită pe stâncă.

Însă orişicine aude aceste cuvinte ale Mele, şi nu le face, va fi asemănat cu un om nechibzuit, care şi-a zidit casa pe nisip.

A dat ploaia, au venit şuvoaiele, au suflat vânturile şi au izbit în casa aceea: ea s-a prăbuşit, şi prăbuşirea i-a fost mare” (Matei 7:24–27).

Câţi dintre noi, aflând care este voia Tatălui, o şi fac? Câţi dintre noi, zi după zi, pun o temelie şi clădesc o structură care să se ridice la standardele şi măreţia Învăţătorului nostru? „Da, omul este tabernacolul lui Dumnezeu, chiar templul; şi dacă un templu este pângărit, Dumnezeu va distruge acel templu” (D&L 93:35). El ne-a dat inteligenţă şi înţelepciune mai mult decât aproapelui nostru. O cunoaştere despre preexistenţă a fost dată sfinţilor din zilele din urmă; cunoaşterea că noi suntem aici deoarece am păstrat prima noastră stare şi că ni s-a oferit ocazia de a dobândi viaţa veşnică în prezenţa Tatălui nostru Ceresc, păstrându-ne a doua stare. Noi nu vom fi judecaţi la fel cum vor fi judecaţi fraţii şi surorile noastre din lume, ci vom fi judecaţi în acord cu ocaziile mai mari care ne-au fost încredinţate. Noi vom fi printre aceia care au primit cuvântul Domnului, care au auzit învăţăturile Lui iar, dacă le vom pune în practică, vom dobândi viaţa veşnică, însă dacă vom eşua, vom fi condamnaţi.⁹

Haideţi să facem mai bine decât am făcut vreodată înainte! Haideţi să ne reînnoim hotărârea de a fi adevăraţi sfinţi ai zilelor din urmă şi nu doar să ne prefacem… Nu cunosc pe nimeni care să nu poată face puţin mai bine decât face acum, dacă se hotărăşte să facă acest lucru.¹⁰

Tatăl nostru Ceresc se aşteaptă ca noi să ne pregătim pentru binecuvântările promise de El şi să trăim astfel încât să fim demni de ele.

Am deschis la al douăzeci şi doilea capitol al relatării lui Matei despre învăţăturile Salvatorului şi voi citi următoarea pildă deosebită:

„Isus a luat cuvântul şi le-a vorbit iarăşi în pilde. Şi a zis:

«Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un împărat, care a făcut nuntă fiului său.

A trimis pe robii săi să cheme pe cei poftiţi la nuntă…

Împăratul a intrat să-şi vadă oaspeţii; şi a zărit acolo pe un om, care nu era îmbrăcat în haina de nuntă.

‛Prietene’, i-a zis el, ‛cum ai intrat aici fără să ai haină de nuntă’? Omul acela a amuţit.

Atunci împăratul a zis slujitorilor săi: ‛Legaţi-i mâinile şi picioarele, şi luaţi-l şi aruncaţi-l în întunericul de afară; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.

Căci mulţi sunt chemaţi, dar puţini sunt aleşi’»” (vezi Matei 22:1–3, 11–14)…

Acolo era un om care venise la nuntă, iar când a venit vremea, împăratul sau stăpânul a văzut că el nu era îmbrăcat în haina de nuntă. Se pare că el a ignorat importanţa acesteia. El a venit, nepregătit, aşteptându-se să ia parte la nuntă. El a venit la ospăţ – cu toţii au fost invitaţi la ospăţ, dar eu cred că ei toţi trebuiau să ştie că vor fi primiţi doar cei îmbrăcaţi corespunzător, iar acest om a fost surprins când a fost întrebat de ce se afla acolo îmbrăcat în acel fel.

Lumea pare să creadă că oamenii pot veni oricând sunt gata. Copiii Tatălui nostru nu înţeleg că trebuie să se facă o pregătire. Duşmanul i-a înşelat într-atât, încât i-a făcut să creadă că nu este necesară nicio pregătire, că nu trebuie să facem nimic, însă în acest mesaj pe care Salvatorul l-a transmis celor care erau cu El, prin intermediul unei pilde, ni se spune că trebuie făcută o pregătire şi, că fără acea pregătire, nimănui nu i se va permite să beneficieze de cele mai preţioase daruri ale Tatălui nostru Ceresc. Acest lucru este valabil pentru membrii Bisericii care cred că, dacă au fost invitaţi şi că dacă numele lor apar în înregistrări printre ale celor care au fost chemaţi, ei nu mai trebuie să facă nimic… Ei L-au uitat pe Domnul şi nu se pregătesc pentru ospăţul la care El i-a invitat.

Dorinţa Tatălui nostru Ceresc este ca noi să ne pregătim pentru ospăţul nunţii, altfel vom fi excluşi. El se aşteaptă de la noi să continuăm să ne umplem mintea cu adevăr şi să răspândim acel adevăr, atunci când avem ocazia, printre toţi copiii Săi. Faptul că numele noastre apar în înregistrările Bisericii nu ne garantează locul în împărăţia celestială. Numai cei care trăiesc într-un mod demn de a fi membri ai acelei împărăţii îşi vor găsi locul acolo.

În mijlocul agitaţiei şi a nesiguranţei existente în lume, dacă ar exista vreun timp când ar trebui să ne autoexaminăm pentru a afla dacă facem ceea ce Domnul doreşte să facem, atunci, acel timp este astăzi; dacă ar exista un timp când ar trebui să ne asigurăm că suntem pe calea care duce la viaţa veşnică, atunci, acel timp este acum. Nu putem ignora aceste ocazii. Dumnezeu nu Se va lăsa batjocorit. Când El ne oferă un dar, când El ne oferă o binecuvântare pe care noi o putem primi, când ne invită să luăm parte la un ospăţ iar noi ignorăm acest lucru, putem fi siguri că vom avea parte de suferinţa celor care refuză binecuvântările Domnului, atunci când El le oferă.¹¹

Noi nu putem trăi asemenea lumii şi să ne aşteptăm să ne primim locul legitim în Împărăţie. În prima secţiune din Doctrină şi legăminte, vorbind despre rău, Domnul ne spune că El nu poate să tolereze păcatul în nici cel mai mic grad (vezi D&L 1:31). Aceasta este o doctrină profundă, deoarece unii dintre noi, membri ai Bisericii, cred că putem trata fără respect Evanghelia Domnului şi principiile vieţii eterne şi să dobândim totuşi locul pe care-l dorim. Acest lucru nu este adevărat. Domnul va fi milos, dar va fi şi drept şi, dacă dorim vreo binecuvântare, există o singură modalitate prin care o putem primi, anume prin ţinerea poruncilor care ne îndreptăţesc să avem acea binecuvântare.¹² (Vezi sugestia 3 de la pagina 9.)

Dacă ne îndeplinim responsabilitatea în întregime, viaţa noastră dovedeşte credinţa noastră în Evanghelie.

În ultimul an, am avut privilegiul de a întâlni şi a discuta despre Evanghelie cu mai mulţi bărbaţi care trăiesc în această comunitate [oraşul Salt Lake], care nu sunt membri ai Bisericii noastre. Unul dintre bărbaţi locuieşte aici de 20 de ani, un bărbat a cărui viaţă este fără reproş, un bun cetăţean, un om de afaceri deosebit, care are sentimente plăcute faţă de membrii noştri. El mi-a spus că a trăit aici 20 de ani şi că a ajuns la concluzia că suntem la fel de buni ca şi vecinii noştri care sunt membri ai altor biserici; nu a putut să vadă nicio diferenţă la noi.

Doresc să vă spun dumneavoastră, dragii mei fraţi şi dragile mele surori, că acesta nu este un compliment pentru mine. Dacă Evanghelia lui Isus Hristos nu mă face să fiu un om mai bun, atunci nu am progresat cum ar fi trebuit iar, dacă vecinii noștri, care nu sunt membri ai acestei Biserici, pot trăi, printre noi, an după an fără să vadă vreo dovadă a beneficiilor ce rezultă din ţinerea poruncilor lui Dumnezeu în viaţa noastră, atunci este nevoie de reformă în Israel…

Vă îndepliniţi responsabilitatea? Înfăptuim noi lucrarea pe care Domnul ne-a încredinţat-o? Înţelegem responsabilitatea pe care o avem? Sau plutim purtaţi de curent, crezând că în ultima zi vom fi mântuiţi?¹³

Suntem numiţi un popor pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui (vezi 1 Petru 2:9), poate pentru că noi credem în Evanghelia lui Isus Hristos…

Dacă această particularitate ne-a făcut să trăim potrivit fiecărui cuvânt care iese din gura Tatălui nostru Ceresc (vezi D&L 84:44), atunci, cu siguranţă, vom fi un popor binecuvântat. Noi, într-o mare măsură, trăim conform mărturiei ce ne-a fost dată de Mântuitorul nostru şi, în măsura în care facem acest lucru, suntem un popor binecuvântat; însă vom fi un popor şi mai binecuvântat şi vom prospera şi mai mult dacă vom ajunge la acel nivel la care ne vom îndeplini în totalitate responsabilitatea.

Mă rog ca spiritul care ne va permite să slujim cu credinţă să fie cu noi, ca dorinţa de a face bine să biruie ispitele care ne sunt puse în cale şi ca, oriunde mergem, cei care văd faptele noastre bune să trebuiască să-L slăvească pe Tatăl nostru care este în Cer (vezi Matei 5:16).¹⁴

Să ne analizăm. Facem noi atât de mult cât ar trebui? Şi, dacă nu facem, haideţi să ne pocăim şi să slujim mai bine. Dacă vom face aşa cum ar trebui, dacă vom căuta toate prilejurile pentru a le face bine copiilor Tatălui nostru, atunci vom aduce asupra noastră binecuvântările unui Tată Atotştiutor şi ne vom bucura de binele pe care-l realizăm aici…

Să fim umili şi să ne rugăm tot timpul în inima noastră, trăind aproape de Tatăl nostru Ceresc, demonstrându-ne credinţa în Evanghelia lui Isus Hristos trăind conform principiilor ei. Să ne dovedim credinţa în Dumnezeu şi în lucrarea pe care El a lăsat-o pe pământ printr-o viaţă trăită în mod corect şi în mod corespunzător, căci, în final, aceasta este cea mai puternică mărturie pe care o vom putea depune despre adevărul acestei lucrări.¹⁵ (Vezi sugestia 4 de la pagina 10.)

Sugestii pentru studiu şi predare

Gândiţi-vă la aceste idei în timp ce studiaţi acest capitol sau când vă pregătiţi să predaţi. Pentru ajutor suplimentar, vedeţi paginile v–vii.

În timp ce recapitulaţi crezul preşedintelui Smith (paginile 1–2), gândiţi-vă la câteva idealuri sau principii pe care v-ar plăcea să le urmaţi în viaţa dumneavoastră. Gândiţi-vă să le consemnaţi în jurnalul personal.
Citiţi primele patru paragrafe întregi de la pagina 3. Ce înseamnă să fii un sfânt din zilele din urmă? Ce poate face un părinte pentru a-şi ajuta copiii să înveţe să trăiască o viaţă de sfânt?
În timp ce citiţi secţiunea care începe la pagina 5, gândiţi-vă la modul în care pilda nunţii fiului de împărat poate să fie pusă în practică în viaţa dumneavoastră (vezi, de asemenea, Matei 22:1–14). De exemplu, ce credeţi că reprezintă ospăţul de nuntă? Pe cine reprezintă invitaţii? Gândiţi-vă la ce puteţi să faceţi pentru ca „să ne pregătim pentru ospăţul nunţii” (pagina 6).
Citiţi ultimul paragraf al învăţăturilor (de la pagina 9) şi gândiţi-vă la cineva pe care-l cunoaşteţi şi care are o mărturie puternică despre Evanghelie. Cum dovedeşte felul în care trăieşte acea persoană faptul că ea are o mărturie? Gândiţi-vă la ceea ce puteţi face pentru a vă arăta mărturia.

Scripturi suplimentare: Matei 7:16–23; Iacov 1:22–25; 2:15–18; 1 Ioan 2:3–6; Moroni 7:3–5; Doctrină şi legăminte 41:5.

Ajutor pentru predare: „Pentru a ne ajuta să predăm din scripturi şi din cuvintele profeţilor din zilele din urmă, Biserica a publicat manuale şi alte materiale. Este nevoie doar de câteva comentarii sau de alte materiale de referinţă” (Predarea, nu este chemare mai mare: un îndrumar al resurselor pentru predarea Evangheliei [1999], p. 52).

„De aceea, pe orişicine aude aceste cuvinte ale Mele, şi le face, îl voi asemăna cu un om cu judecată, care şi-a zidit casa pe stâncă.”

„Dacă vom face aşa cum ar trebui, dacă vom căuta toate prilejurile pentru a le face bine copiilor Tatălui nostru, atunci… ne vom bucura de binele pe care-l realizăm aici.”