Capitolul 8

Binecuvântările templului pentru noi şi pentru strămoşii noştri

Scopul templelor este de a oferi un loc unde sunt înfăptuite rânduieli sfinte pentru cei vii şi pentru cei morţi.

Din viaţa lui George Albert Smith

În anul 1905, în calitate de nou apostol, George Albert Smith a făcut turul câtorva locuri importante pentru istoria Bisericii alături de preşedintele Joseph F. Smith şi de alţi membri ai Cvorumului celor Doisprezece. Unul dintre locurile vizitate a fost Kirtland, Ohio, acolo unde primii sfinţi au construit primul templu din această dispensaţie. „Ajungând în apropierea oraşului”, îşi amintea vârstnicul Smith, „primul lucru pe care l-am văzut a fost frumosul templu din Kirtland… Acela a fost locul în care profetul Joseph Smith şi [Oliver Cowdery] L-au văzut pe Salvator stând pe balustrada pupitrului. Acela a fost locul în care Moise le-a conferit cheile adunării casei lui Israel, în care Elias şi Ilie au venit în puterea şi măreţia chemărilor lor şi au conferit cheile care le fuseseră încredinţate în zilele slujirii lor pe pământ”.

În timp ce grupul mergea prin templu, vârstnicul Smith s-a gândit la sfinţii devotaţi care l-au construit. „Când ne-am dat seama că acea clădire fusese construită de oameni extrem de săraci, că bărbaţi curajoşi au lucrat în timpul zilei să toarne fundaţia şi să construiască pereţii clădirii iar, după aceea, în timpul nopţii, stăteau şi o apărau cu arme de cei care juraseră că acea clădire nu va fi terminată niciodată, am înţeles că nu era de mirare că Domnul a acceptat sacrificiile lor şi i-a binecuvântat aşa cum numai câţiva oameni au mai fost binecuvântaţi pe acest pământ”.¹

După mai mulţi ani, după ce a fost pus deoparte în calitate de preşedinte al Bisericii, preşedintele Smith a dedicat Templul Idaho Falls, Idaho. În rugăciunea de dedicare, el a mulţumit pentru lucrarea de salvare ce se înfăptuieşte în templu pentru cei vii şi pentru cei morţi:

„Îţi mulţumim, Dumnezeule, pentru că l-ai trimis pe Ilie, profetul din vechime, căruia îi fuseseră « [încredinţate] cheile puterii de a întoarce inimile strămoşilor către copii şi inimile copiilor către strămoşi, ca nu cumva întregul pământ să fie lovit cu un blestem» (D&L 27:9). Îţi mulţumim că el a fost trimis la slujitorul Tău, Joseph Smith, pentru a conferi cheile şi autoritatea de a se înfăptui munca pentru cei morţi şi pentru a dezvălui că planul salvării este valabil pentru întreaga familie umană, că Evanghelia este universală în scop şi că Tu nu eşti părtinitor faţă de unii oameni, făcând posibilă predicarea Evangheliei salvării atât pentru cei vii, cât şi pentru cei morţi. Îţi suntem profund recunoscători pentru că salvarea este oferită tuturor celor care doresc să fie salvaţi în împărăţia Ta.

Fie ca oamenilor Tăi să le facă plăcere să cerceteze genealogia strămoşilor lor, pentru ca ei să devină izbăvitori pe muntele Sionului înfăptuind în templele Tale munca pentru rudele lor decedate. Ne rugăm, de asemenea, ca spiritul lui Ilie să poată coborî cu putere asupra tuturor oamenilor de pretutindeni ca ei să aibă dorinţa să adune informaţii şi să realizeze genealogia strămoşilor lor şi ca ai Tăi copii credincioşi să folosească templele Tale sfinte pentru a înfăptui în ele, în numele celor decedaţi, toate rânduielile necesare exaltării lor eterne”.

În rugăciunea sa, preşedintele Smith a spus, de asemenea, că templul este într-adevăr casa Domnului şi un loc în care prezenţa Domnului poate fi simţită:

„Astăzi, ne aflăm aici şi acum Îţi dedicăm acest templu cu tot ce ţine de el, ca el să fie în grija Ta sfântă; ca el să fie o casă de rugăciune, o casă de slăvire şi preaslăvire, ca slava Ta să coboare asupra lui şi prezenţa Ta sfântă să fie mereu simţită în el; şi ca el să fie o casă plăcută pentru Preaiubitul Tău Fiu, Isus Hristos, Salvatorul nostru; ca el să fie atât sfinţit, cât şi consacrat pentru Tine în toate încăperile sale sacre şi ne rugăm ca toţi cei care vor trece pragul acestei case care-Ţi aparţine să poată simţi cât de sfântă este…

Te rugăm, Tatăl nostru Ceresc, să faci ca prezenţa Ta să fie mereu simţită aici, ca toţi cei care vin aici să înţeleagă faptul că ei sunt oaspeţii Tăi şi că aceasta este casa Ta”.² (Vezi sugestia 1 de la pagina 91.)

Învăţături ale lui George Albert Smith

În templu, noi primim rânduieli sacre, inclusiv rânduieli care unesc familiile pentru eternitate.

Pentru a putea fi pregătiţi pentru împărăţia [celestială], Domnul, în mila Sa, a restaurat, în aceste zile din urmă, Evanghelia lui Isus Hristos şi autoritatea divină, după care i-a făcut pe copiii Săi să înţeleagă faptul că anumite rânduieli pot fi primite şi înfăptuite. Pentru acest scop s-au construit temple şi, în aceste temple, cei care doresc un loc în împărăţia celestială au ocazia să meargă şi să-şi primească binecuvântările care le vor îmbunătăţi viaţa şi-i vor pregăti pentru acea împărăţie.³

Noi suntem singurii oameni din lume care ştiu care este scopul templelor.⁴

Fiecare [templu] a fost construit pentru un scop măreţ şi etern: de a servi drept casă a Domnului, de a oferi un loc sacru şi potrivit pentru înfăptuirea rânduielilor sfinte care leagă atât pe pământ, cât şi în cer – rânduieli pentru cei morţi şi pentru cei vii care-i asigură pe cei care le primesc şi care sunt fideli legămintelor lor că îi vor avea alături de ei pe membrii familiei şi că vor trăi, ca familii, în vecii vecilor şi că vor fi exaltaţi alături de ei în împărăţia celestială a Tatălui nostru.⁵

Trebuie să fim recunoscători pentru cunoaşterea despre eternitatea legământului căsătoriei. Dacă numai pentru viaţa aceasta am avea speranţă, am fi cu siguranţă cei mai nenorociţi dintre toţi oamenii (vezi 1 Corinteni 15:19). Asigurarea că relaţiile noastre de aici, ca părinţi şi copii, ca soţi şi soţii, vor continua în cer şi că acesta nu este decât începutul unei împărăţii mari şi glorioase, pe care Tatăl nostru a pregătit-o ca noi s-o moştenim de partea cealaltă a vălului, ne umple de speranţă şi bucurie.⁶

Dacă aş crede, aşa cum foarte mulţi oameni cred, că, acum când preaiubita mea soţie şi preaiubiţii mei părinţi s-au dus, au plecat din viaţa mea pentru totdeauna şi că nu-i voi mai vedea niciodată, acest lucru m-ar priva de una dintre cele mai mari bucurii pe care le am în viaţă: gândul că-i voi întâlni din nou, faptul că voi fi întâmpinat de ei şi voi simţi dragostea lor şi faptul că le voi mulţumi din adâncurile unei inimi pline de recunoştinţă pentru tot ce au făcut pentru mine.

Însă sunt mulţi, multe milioane de copii ai Tatălui nostru care nu ştiu că, dacă au parte de anumite rânduieli recomandate de Tatăl nostru Ceresc, soţii şi soţiile pot fi uniţi pentru timp şi eternitate şi se pot bucura pentru totdeauna de compania copiilor lor. Cât de recunoscători trebuie să fim pentru această cunoaştere!⁷

Există numai câteva locuri în lume unde putem fi căsătoriţi pentru eternitate, şi anume, în templele lui Dumnezeu… Sunt, de asemenea, mulţi dintre fraţii şi surorile noastre, toţi copii ai Tatălui nostru Ceresc, cărora li se refuză acest privilegiu… din motive evidente. Dar, dacă ei trăiesc în mod demn şi dacă ar fi acceptat acel privilegiu dacă ar fi avut şansa, atunci ei nu vor pierde nimic din cauza acestor circumstanţe temporare nefavorabile. Dar gândiţi-vă, apoi, cu cât este mai mare responsabilitatea acelora care trăiesc acolo unde bărbaţii şi femeile pot fi uniţi pentru eternitate şi unde ei pot merge să înfăptuiască munca pentru cei morţi ai lor! Oamenii lumii nu au această binecuvântare. Mă întreb dacă noi o apreciem…

Să-i instruim pe tinerii noştri în aceste aspecte încă de când sunt mici, pentru ca atunci când se apropie de momentul căsătoriei să nu aibă în minte nicio îndoială despre locul unde trebuie înfăptuită acea rânduială sacră sau cum va fi înfăptuită ori de către cine – şi singurul loc unde poate fi înfăptuită pentru timp şi eternitate este în templu.⁸

Îi mulţumesc [Domnului] pentru toate rânduielile pe care le-am primit în casa Domnului, fiecare în parte nefiindu-mi oferită numai mie, ci mi s-a permis să primesc o parte a ceea ce este oferit tuturor copiilor Săi, indiferent unde ar fi ei, dacă ei sunt dornici să primească ceea ce le oferă El fără bani şi fără plată.⁹

Toate… templele, care au fost construite sau care urmează să fie dedicate, se vor dovedi a fi o mare binecuvântare pentru toţi cei care se vor folosi în mod demn de privilegiul de a le folosi, atât pentru ei înşişi, cât şi pentru rudele lor decedate.¹⁰ (Vezi sugestia 2 de la pagina 92.)

Prin intermediul muncii din templu, noi punem la dispoziţie strămoşilor noştri decedaţi binecuvântările eterne.

Societatea genealogică a adunat ani de zile informaţii despre istoria familiei iar alţii au mers ani de zile în casa Domnului pentru a fi botezaţi pentru cei decedaţi, pentru a pecetlui soţi şi soţii şi copii unul cu altul, pentru a uni familia aşa cum ne-a învăţat Tatăl nostru Ceresc că ar trebui să facem. Ar fi bine dacă fiecare dintre noi ne-am adresa întrebarea: Ce fac eu în legătură cu aceasta? Îmi fac partea? Tatăl nostru Ceresc le-a spus oamenilor prin intermediul lui Joseph Smith că, dacă nu vom înfăptui munca pentru strămoşii noştri decedaţi, ne vom pierde binecuvântările şi vom fi dezmoşteniţi, iar unul dintre ultimele lucruri pe care profetul a încercat să le facă a fost acela de a finaliza un templu în care oamenii să poată merge şi să înfăptuiască munca pentru strămoşii lor morţi. Atât de important este acest lucru. Trebuie să fie făcut de cineva.¹¹

Îmi amintesc o povestire despre doi fraţi care au trăit într-un oraş din nordul statului Utah. Fratele mai mare, Henry, era bancher şi negustor, fiind înstărit. Celălalt frate, George, era fermier şi nu avea mai mult decât îi era necesar, însă avea dorinţa de a face munca în templu pentru strămoşii lor. El a întocmit genealogia lor şi a mers la templu unde a înfăptuit lucrarea pentru cei care muriseră.

Într-o zi, George i-a spus lui Henry: „Cred că ar trebui să te duci la templu şi să ajuţi”.

Henry a spus: „Nu am timp să fac aşa ceva. Afacerea mea îmi ocupă tot timpul”…

După aproximativ un an de la acea discuţie, Henry l-a sunat pe George acasă şi i-a spus: „George, am avut un vis care mă îngrijorează. Crezi că mi-ai putea spune ce înseamnă?”.

George a întrebat: „Ce ai visat, Henry?”.

Henry a spus: „Am visat că noi doi am murit şi am ajuns de partea cealaltă a vălului. În timp ce mergeam, am ajuns într-un oraş frumos. Oamenii erau adunaţi în grupuri în multe locuri şi, în fiecare loc în care am ajuns, ei au venit şi au dat mâna cu tine, te-au îmbrăţişat, te-au binecuvântat şi ţi-au spus cât de fericiţi erau să te vadă, însă”, a spus el, „ei nu mi-au acordat niciun pic de atenţie; erau foarte puțin prietenoşi. Ce înseamnă acest vis?”.

George a întrebat: „Ai crezut că eram de partea cealaltă a vălului?”.

„Da”.

„Ei bine, acesta este lucrul despre care ţi-am vorbit. Am încercat să te conving să înfăptuieşti munca pentru acei oameni care sunt de partea cealaltă. Eu am făcut munca pentru mulţi dintre ei, însă mai trebuie făcută munca pentru mult mai mulţi… Ar fi bine să te apuci de treabă, deoarece ai văzut cam ce te-ar putea aştepta dincolo dacă nu-ţi faci partea în înfăptuirea acestei munci pentru ei” (vezi sugestia 3 de la pagina 92).

M-am gândit de foarte multe ori la această povestire din viaţa celor doi fraţi. Mulţi oameni nu înţeleg importanţa şi caracterul sacru al vieţii; ei nu înţeleg caracterul sacru al căsătoriei eterne. Sunt unii dintre oamenii noştri care nu sunt interesaţi deloc de genealogia lor. Lor nu le pasă deloc de strămoşii lor; cel puţin asta te fac să crezi prin modul în care se comportă. Ei nu intră în templu pentru a face munca pentru strămoşii lor decedaţi…

După ce am fost în casa Domnului pentru propriile noastre binecuvântări, să ne gândim la responsabilitatea noastră faţă de strămoşii noştri. Cum veţi fi primit când veţi merge de cealaltă parte a vălului? Veţi fi acela spre care ei vor veni şi pe care-l vor binecuvânta de-a lungul eternităţii, sau veţi fi ca fratele care îşi rezolva lucrurile în mod egoist în această viaţă şi îi lăsa pe cei care nu se puteau ajuta singuri să continue fără să-i ajute?¹²

Ştiţi că suntem cu toţii uniţi datorită măreţei lucrări care este înfăptuită în templele Tatălui nostru, în care familiile care n-au fost unite înainte sunt unite prin puterea preoţiei sfinte. Domnul a intenţionat ca fiecare dintre fiii şi fiicele Sale să aibă ocazia de a fi binecuvântaţi, nu doar aici, pe pământ, ci să se bucure de binecuvântări eterne.

Gândiţi-vă la devotamentul şi credinţa acelora care, zi după zi, intră în aceste temple şi fac munca în locul celor care au trecut de partea cealaltă a vălului şi fiţi siguri că cei care sunt de cealaltă parte a vălului sunt la fel de nerăbdători în ceea ce ne priveşte. Ei se roagă pentru noi şi pentru succesul nostru. Ei se roagă, în felul lor, pentru descendenţii lor, pentru urmaşii lor care trăiesc pe pământ.¹³

Domnul ne va ajuta în căutarea rudelor noastre decedate.

În urmă cu mai mulţi ani, în Chicago, în timpul Expoziţiei Secolul progresului, am mers, într-o zi, la pavilionul Bisericii noastre şi i-am întrebat pe misionari cine răspundea de acel mare salon cultural şi ştiinţific.

Ei mi-au spus că numele bărbatului era Dawes iar eu i-am întrebat: „Este fratele lui Charles G. Dawes, care a fost vicepreşedintele Statelor Unite, precum şi ambasador în Marea Britanie?”.

Ei mi-au răspuns: „Da”.

„Ei bine”, am spus, „mă bucur să ştiu acest lucru. Întâmplarea face să-l cunosc”.

Mi-am spus: „Cred că-l voi suna. Trebuie să fie Henry Dawes”. Îl cunoşteam pe Henry Dawes, aşa că m-am dus la telefon şi l-am sunat la birou. Secretara lui… i-a spus domnului Dawes că George Albert Smith din oraşul Salt Lake se afla acolo şi dorea să-l întâlnească, iar el i-a spus secretarei să mă invite acolo. Prin urmare, în loc să mă treacă pe o listă de aşteptare după câteva sute de oameni, ea m-a invitat pe o uşă lăturalnică şi, acolo, în faţa mea, stătea un bărbat înalt pe care nu-l mai văzusem niciodată.

El a spus: „Eu sunt domnul Dawes”.

El a fost foarte amabil, dar vă puteţi imagina cât de stânjenit m-am simţit. El era domnul Dawes şi era fratele ambasadorului Dawes, dar era Rufus Dawes. Nu ştiam că exista pe lume un Rufus Dawes.

„Ei bine”, am spus eu, „am venit pentru a vă spune că aceasta este o expoziţie minunată şi pentru a-mi exprima recunoştinţa pentru ce aţi făcut în organizarea şi asigurarea bunei desfăşurări a acesteia. Este remarcabil ce s-a realizat şi este atât de educativ pentru foarte mulţi oameni. Ştiu că sunteţi un om ocupat, aceasta este tot ce am vrut să vă spun, să vă felicit şi să vă mulţumesc”.

„Foarte amabil din partea dumneavoastră”, a spus el. „Intraţi.”

„Nu, aceasta este tot ce am dorit să vă spun”, am răspuns.

El a spus: „Intraţi”.

Am spus: „Nu, sunt sute de oameni care aşteaptă să vă întâlnească”.

„Niciunul nu va spune ceva atât de frumos cum aţi spus dumneavoastră.”

Aşadar, am intrat, fiind uimit şi neştiind ce să spun. El a insistat să iau loc, după care am spus: „Apropo, domnule Dawes, de unde se trag strămoşii dumneavoastră?”.

„Vă referiţi la America?”, a întrebat el.

„De oriunde.”

El a spus: „Sunteţi interesat de genealogie?”.

„Cu siguranţă sunt”, i-am răspuns. „Noi avem una dintre cele mai bune biblioteci de genealogie în oraşul Salt Lake”.

El a spus: „Scuzaţi-mă un moment”, a ieşit din birou şi s-a întors cu o cutie de carton de dimensiunea unei Biblii vechi, versiunea pentru familie. Şi-a luat cuţitul, a deschis cutia şi a scos obiectul din cutie – era împachetat în hârtie albă. A despachetat şi a pus pe masă una dintre cărţile cel mai frumos legate pe care le-am văzut vreodată. Era frumos tipărită şi extravagant ilustrată, iar coperta era lucrată în relief cu aur.

În timp ce mă uitam la ea, am spus: „Domnule Dawes, aceasta este o lucrare remarcabilă”.

„Trebuia să fie. M-a costat 25.000 de dolari.”

„Ei bine”, am spus, „merită”.

El a spus: „Valorează ceva pentru dumneavoastră?”.

Eu am spus: „Ar valora dacă aş avea-o”.

El a spus: „Bine, atunci o puteţi avea!” – informaţii genealogice în valoare de 25.000 de dolari mi-au fost date de un om pe care-l cunoscusem cu doar cinci minute înainte! Ei bine, am fost uimit. Prima noastră întâlnire nu a mai durat mult. I-am spus cât de încântat eram să am acea carte şi că urma s-o duc în biblioteca de genealogie din oraşul Salt Lake.

Înainte să părăsesc încăperea, el a spus: „Domnule Smith, aceasta este genealogia mamei mele, genealogia familiei Gates. Pregătim şi genealogia tatălui meu – a familiei Dawes. Va arăta exact la fel ca aceasta. După ce va fi terminată, mi-aş dori să vă trimit şi dumneavoastră un exemplar”.

Informaţii genealogice în valoare de 50.000 de dolari – şi aceasta doar pentru că am încercat să fiu politicos cu cineva. Nu cred că a fost o întâmplare…

Domnul ne ajută; este minunat modul în care ni se deschide calea şi cum alţi oameni sunt, frecvent, îndemnaţi să lucreze la genealogia lor. Uneori, însă, nu reuşim să profităm de ocaziile pe care le avem de a lucra la genealogia noastră, cu toate că Domnul a spus într-un mod foarte clar că, dacă nu ne ocupăm de munca noastră din templu, vom fi respinşi cu morţii noştri (vezi D&L 124:32). Acesta este un lucru foarte serios. Aceasta este ceva ce noi nu putem schimba, dacă ne-am irosit ocaziile până când am murit… Nu putem să ne aşteptăm de la alţii să facă această lucrare pentru noi.

Deci, Domnul, într-un fel sau altul, ne încurajează şi ne sfătuieşte să ne facem lucrarea. Unele familii, care nu pot face singure această lucrare, au pe altcineva care lucrează tot timpul la genealogia şi înregistrările lor pentru templu.

Dacă ne facem partea, informaţiile despre genealogia noastră ne vor fi dezvăluite – uneori într-un fel, alteori în altul. Prin urmare, doresc să vă sugerez, dragii mei fraţi şi dragile mele surori: haideţi să ne facem partea!¹⁴ (Vezi sugestia 4 de la pagina 92.)

Sugestii pentru studiu şi predare

Gândiţi-vă la aceste idei în timp ce studiaţi acest capitol sau când vă pregătiţi să predaţi. Pentru ajutor suplimentar, vedeţi paginile v–vii.

Citiţi fragmentele din rugăciunea de dedicare a Templului Idaho Falls, Idaho, de la paginile 83–84 şi citiţi D&L 109:1–5, 10–13 (din rugăciunea de dedicare a Templului Kirtland). Cugetaţi la sentimentele pe care le aveţi atunci când mergeţi la templu şi gândiţi-vă la experienţele care v-au întărit mărturia că templul este casa Domnului.
Ce motive oferă preşedintele Smith pentru construirea de temple? (Vezi paginile 84–85.) Ce putem să facem pentru a-i încuraja pe tineri să se pregătească pentru a fi căsătoriţi în templu?
Citiţi povestirea de la pagina 87. Care sunt câteva dintre modalităţile simple prin care cineva, care are multe alte responsabilităţi, poate participa la munca de realizare a istoriei familiei? Ce pot face cvorumurile preoţiei şi Societăţile de Alinare pentru a participa la această muncă?
Recapitulaţi secţiunea care începe la pagina 89. Cum v-a ajutat Domnul atunci când aţi încercat să găsiţi informaţii despre strămoşii dumneavoastră? Ce alte binecuvântări aţi primit pentru că aţi participat la munca de realizare a istoriei familiei?

Scripturi suplimentare: Maleahi 4:5–6; Doctrină şi legăminte 97:15–16; 110; 124:39–41; 128:9, 15–24.

Ajutor pentru predare: Când cineva citeşte cu voce tare din învăţăturile preşedintelui Smith, invitaţi-i pe ceilalţi cursanţi să „asculte şi să caute anumite principii sau idei. Dacă un pasaj conţine cuvinte sau fraze neobişnuite sau dificile, explicaţi-le înainte ca pasajul să fie citit. Dacă în grup este cineva care are dificultăţi la citire, cereţi voluntari în loc de a citi cu schimbul” (Predarea, nu este chemare mai mare, p. 56).

Interiorul Templului Kirtland, acolo unde Ilie, profetul din vechime, i-a apărut lui Joseph Smith şi i-a conferit puterea de pecetluire şi cheile lucrării pentru cei morţi.

„Există numai câteva locuri în lume unde putem fi căsătoriţi pentru eternitate, şi anume, în templele lui Dumnezeu.”

„Gândiţi-vă la devotamentul şi credinţa acelora care, zi după zi, intră în aceste temple şi fac munca în locul celor care au trecut de partea cealaltă a vălului.”