Capitolul 24

Să trăim în neprihănire în timpuri periculoase

Prin credinţa noastră în Evanghelie, putem fi protejaţi împotriva pericolelor din zilele noastre şi putem avea o influenţă pozitivă în lume.

Din viaţa lui George Albert Smith

Slujirea lui George Albert Smith în calitatea de autoritate generală a cuprins aproape toată prima jumătate a secolului al XX-lea. În această perioadă, lumea a fost martora multor evenimente devastatoare şi tumultuoase, inclusiv Mare Depresiune Economică şi cele două războaie mondiale. Aceste calamităţi, împreună cu ceea ce el a numit un declin moral general al societăţii, l-au determinat pe preşedintele Smith să spună de mai multe ori: „Această lume se află într-o stare critică”¹. El a văzut în evenimentele din lume împlinirea profeţiilor despre zilele din urmă şi a fost convins că singura speranţă de a avea pace în lume era supunerea faţă de legile lui Dumnezeu. În punctul culminant al Primului Război Mondial, el a avertizat: „Războiul nu va înceta şi lupta în această lume nu se va încheia până când copiii oamenilor nu se vor pocăi de păcatele lor, nu se vor întoarce la Dumnezeu, nu-L vor sluji şi nu vor ţine poruncile Sale”².

În mijlocul acestor timpuri grele, preşedintele Smith a constatat că mulţi oameni erau descurajaţi. El a spus: „Am avut privilegiul să mă aflu în diferite părţi ale [Statelor Unite] şi rareori găseşti oameni care să nu fie foarte pesimişti din cauza condiţiilor asupra cărora, se pare, nu avem niciun control”³. Deşi recunoştea că războiul, dezastrele naturale şi pericolul spiritual fac parte din viaţă în ultimele zile, preşedintele Smith i-a învăţat pe sfinţi că pot scăpa de o mare parte a nefericirii din aceste timpuri periculoase trăind potrivit Evangheliei şi rezistând ispitelor.

El a găsit, de asemenea, o sursă de optimism în convingerea sa că sfinţii din zilele din urmă neprihăniţi puteau avea o influenţă puternică asupra lumii din jurul lor. El ne-a învăţat că sfinţii nu trebuie să accepte pur şi simplu starea lumii, ci trebuie să rămână activi în comunităţile lor şi să se străduiască să-şi facă simţită influenţa, în pofida opoziţiei cu care s-ar putea confrunta. „Nouă, tuturor, ne revine obligaţia de a face din această lume un loc mai fericit în care să trăim”, a spus el.⁴

Sora Belle S. Spafford, preşedinta generală a Societăţii de Alinare, a relatat momentul în care preşedintele Smith a învăţat-o următorul principiu. La scurt timp după ce a fost chemată ca preşedintă, sora Spafford a fost anunţată că, în New York, urma să aibă loc o adunare a National Council of Women (Consiliului Naţional al Femeilor). Societatea de Alinare era membră a acestui consiliu de mulţi ani, dar, în ultimul timp, multe alte organizaţii membre ale consiliului avuseseră o atitudine potrivnică Bisericii şi le puseseră în situaţii stânjenitoare pe sfintele din zilele din urmă delegate să participe la adunările lui. Din cauza acestui fapt, sora Spafford şi consilierele ei au simţit că Societatea de Alinare trebuia să pună capăt calităţii ei de membră în acest consiliu şi ele au elaborat o recomandare în care îşi exprimau punctele de vedere. Sora Spafford a povestit mai târziu:

„După ce am stabilit o întrevedere, am mers singură să-l întâlnesc pe preşedintele George Albert Smith şi am luat cu mine recomandarea împreună cu o listă de motive pentru care se făcea recomandarea. Preşedintele a citit cu grijă materialul dactilografiat. Apoi, el a întrebat: «Nu este aceasta organizaţia căreia s-au alăturat surorile înainte de începutul acestui secol?».

Am spus: «Da, domnule».

El a spus: «Să înţeleg, deci, că doriţi acum să puneţi capăt calităţii de membru?».

Am spus: «Da, domnule». Apoi, am adăugat: «Ştiţi, preşedinte Smith, noi nu primim nimic de la acest consiliu».

Preşedintele m-a privit surprins. El a spus: «Soră Spafford, vă gândiţi întotdeauna la ce aveţi de primit? Nu credeţi că este bine, uneori, să vă gândiţi la ce aveţi de oferit? Eu sunt convins», a spus în continuare, «că femeile mormone au ceva de oferit femeilor lumii şi că ele pot, de asemenea, să înveţe de la femeile lumii. Eu vă sugereze ca, în loc să puneţi capăt calităţii de membru, să luaţi câteva dintre cele mai capabile membre ale comitetului dumneavoastră şi să vă întoarceţi la acea adunare».

Apoi, el a spus subliniind: «Faceţi-vă simţită influenţa»”⁵.

Sora Spafford s-a supus acestui sfat şi a fost numită ulterior în funcţii de conducere în cadrul National Council of Women (Consiliului Naţional al Femeilor), fiind aleasă, în cele din urmă, preşedinta acestuia (vezi sugestia 1 de la pagina 267).

Învăţături ale lui George Albert Smith

Greutăţi mari au fost prezise pentru zilele din urmă.

Ni s-a spus că, în ultimele zile, greutăţi mari se vor ivi… Nu numai că am fost avertizaţi de scripturile care au fost date în zilele Salvatorului, înainte de timpul Său şi după El, ci, chiar în zilele şi era noastră, Domnul a vorbit şi revelaţiile Tatălui nostru Ceresc se găsesc în Doctrină şi legăminte. Dacă vom citi aceste revelaţii, vom afla că experienţele prin care trecem au fost prezise…

Presa zilnică relatează despre dezastre care au loc pretutindeni – furtuni pe mare şi pierderea de vieţi omeneşti, cutremure, mari tornade, aşa cum ni s-a spus că se vor întâmpla în ultimele zile – şi, eu cred, fraţi şi surori, că, dacă oamenii s-ar gândi serios, dacă ar citi scripturile, ei ar trebui să ştie că întâmplările despre care Domnul a spus că vor avea loc în ultimele zile au loc. Cu siguranţă smochinul începe să înfrunzească (vezi Joseph Smith–Matei 1:38–39) iar cei grijulii trebuie să ştie că vara este aproape, că acele lucruri despre care Domnul a prezis că vor preceda a Doua Sa Venire se petrec acum.⁶

Nici noi nu suntem feriţi de acestea. În această lume se va face curăţenie dacă fiii şi fiicele Tatălui nostru Ceresc nu se pocăiesc de păcatele lor şi nu se întorc spre El. Iar aceasta înseamnă că sfinţii din zilele din urmă, sau membrii Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă, împreună cu toţi ceilalţi oameni, dar în primul rând noi, trebuie să fim exemple”.⁷ (Vezi sugestia 2 de la pagina 267.)

Singura cale către pace este Evanghelia lui Isus Hristos.

Există un singur remediu pentru nefericirea universală – un leac pentru boala lumii. Acesta este Evanghelia lui Isus Hristos; legea perfectă a vieţii şi libertăţii, care a fost restaurată din nou împlinind scripturile.⁸

„Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte” (Ioan 14:27).

Acestea sunt cuvintele care conferă siguranţă pe care Domnul Păcii le spune ucenicilor Săi credincioşi. Desigur, nu există nimic altceva de care oamenii să aibă mai multă nevoie decât binecuvântările păcii, fericirii şi inimilor eliberate de teamă. Toate acestea ne sunt oferite tuturor dacă noi vom vrea să avem parte de ele.

Când Evanghelia a fost restaurată pe pământ în această dispensaţie, Domnul a repetat ceea ce El a spus de atât de multe ori în Vechiul Testament şi în Noul Testament, că preţul păcii şi fericirii este neprihănirea. Sunt mulţi care, fără a ţine seama de această cunoaştere, par să creadă că putem obţine fericirea în alt fel, dar ar fi trebuit să ştim cu toţii până acum că nu există altă cale. Şi, totuşi, prin viclenia sa, Satana a convins majoritatea oamenilor să părăsească drumul care va asigura fericirea şi continuă să facă acest lucru. Duşmanul neprihănirii nu doarme niciodată.

Dar, urmând învăţăturile Domnului, întorcându-ne către El şi pocăindu-ne de păcat, umblând din loc în loc şi făcând bine, noi putem avea pace, fericire şi prosperitate. Dacă oamenii se vor iubi unul pe altul, ura şi răutatea care există în măsură atât de mare în lume, vor dispărea.⁹

În aceste zile de incertitudine, când oamenii aleargă încolo şi încoace căutând un plan nou prin care pacea să poată fi adusă în lume, să ştiţi următorul lucru: singura cale către pace pentru această lume este calea Evangheliei lui Isus Hristos, Domnul nostru. Nu există o alta… Să ai cunoaşterea adevărului merită să dai toată bogăţia lumii, să ştii că ne aflăm pe partea sigură a şoselei când ne aflăm pe drumul datoriei aşa cum a fost definit de Tatăl nostru Ceresc şi să ştii că putem continua să înaintăm dacă dorim, indiferent de influenţele şi ispitele care ar putea fi oferite de aceia care nu au fost desemnaţi drept conducători ai noştri, reprezintă o binecuvântare nepreţuită.¹⁰

Trăim într-o perioadă în care este împlinită printre naţiuni scriptura în care Domnul a spus, printr-unul dintre profeţii Săi, că în zilele din urmă „înţelepciunea înţelepţilor… va pieri şi priceperea oamenilor… pricepuţi se va face nevăzută” (Isaia 29:14). Cu toată înţelepciunea lumii, nicio grupare de oameni nu a fost capabilă să indice calea către pace şi să spună cu certitudine că aceasta este calea. Noi… suntem binecuvântaţi să ştim că există o cale către pace, singura care va da rezultate iar această cale este ţinerea poruncilor lui Dumnezeu aşa cum au fost revelate copiilor oamenilor în vechime şi în zilele noastre. Dacă această cale ar fi urmată, toate problemele din lume, care sunt atât de grave, ar putea fi soluţionate iar pacea ar coborî asupra acestui pământ nefericit.¹¹

Chiar dacă lumea ar fi plină de nefericire şi cerurile s-ar întuneca şi fulgerele strălucitoare ar lovi şi pământul s-ar cutremura din centru către margini, dacă noi ştim că Dumnezeu trăieşte şi vieţile noastre sunt neprihănite, noi vom fi fericiţi, o pace de nedescris ar exista pentru că ştim că Tatăl nostru este mulţumit de vieţile noastre.¹² (Vezi sugestia 3 de la pagina 267.)

Nu trebuie să ne temem dacă facem ceea ce Domnul ne-a cerut să facem.

Nu trebuie să ne temem dacă facem ceea ce Domnul ne-a cerut să facem. Aceasta este lumea Sa. Toţi bărbaţii şi toate femeile sunt supuşii Săi. Toate puterile răului vor fi ţinute sub control de dragul oamenilor Săi, dacă ei Îl vor cinsti şi vor ţine poruncile Sale.¹³

Dacă noi avem încrederea Tatălui nostru Ceresc, dacă noi avem dragostea Sa, dacă noi suntem demni de binecuvântările Sale, toate armatele lumii nu ne pot distruge, nu ne pot frânge credinţa şi nu pot doborî Biserica ce este numită după Fiul lui Dumnezeu.

Citiţi, în capitolul 19 din 2 Împăraţi, cum Sanherib, împăratul asirian, a căutat să cucerească Ierusalimul. Ezechia, împăratul care îl reprezenta pe Israel, L-a implorat pe Domnul să-i izbăvească în timp ce Sanherib îşi bătea joc de el, spunând: „Să nu gândeşti că rugăciunile înălţate Dumnezeului tău te pot ajuta. Oamenii din fiecare ţară în care am fost şi pe care am cucerit-o s-au rugat. Eşti fără ajutor” şi, în dimineaţa următoare, o mare parte a armatei asiriene a fost găsită moartă în tabăra ei, iar Ierusalimul a fost apărat de Domnul (vezi 2 Împăraţi 19:10–20, 35). El este tăria noastră… Tatăl dumneavoastră şi al meu, Tatăl tuturor; dacă noi vom fi demni, El ne va ocroti aşa cum a făcut cu fiii lui Helaman (vezi Alma 57:24–27) şi aşa cum l-a ocrotit pe Daniel în groapa cu lei (vezi Daniel 6) şi pe cei trei copii iudei de la a fi arşi în cuptor (vezi Daniel 3) şi pe cei şase sute de mii de urmaşi ai lui Avraam, când El i-a scos din Egipt sub conducerea lui Moise şi a înecat armata lui Faraon în Marea Roşie (vezi Exodul 14:21–30). El este Dumnezeul universului. El este Tatăl nostru, al tuturor. El este Atotputernic şi El ne promite ocrotire dacă noi vom trăi demni de ea.¹⁴

Chiar dacă norii se adună, chiar dacă tobele războiului bat, oricare ar fi condiţiile din lume, aici, în Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă, oriunde cinstim şi ţinem poruncile lui Dumnezeu, va exista protecţie împotriva puterilor răului iar bărbaţilor şi femeilor li se va permite să trăiască pe pământ până când vieţile lor se vor încheia în cinste şi glorie dacă ei vor ţine poruncile Tatălui nostru Ceresc.¹⁵ (Vezi sugestia 4 de la pagina 267.)

Căminele noastre ar putea fi locuri sfinte, paşnice chiar în mijlocul calamităţilor.

Cred că, ţinând seama de nefericirea care domneşte pretutindeni, de revelaţia pe care Domnul a făcut-o, menţionată în secţiunea întâi din Doctrină şi legăminte, că „pacea va fi luată de pe pământ” (D&L 1:35), noi trebuie să simţim că acel timp a venit. Desigur, noi trebuie să ne evaluăm pe noi înşine iar casele noastre trebuie să fie locul pentru rugăciune, gratitudine şi recunoştinţă. Soţii trebuie să fie buni cu soţiile lor şi soţiile atente cu soţii lor. Părinţii trebuie păstreze dragostea copiilor lor trăind o viaţă neprihănită. Căminele noastre nu numai că vor fi locul pentru rugăciune şi recunoştinţă, ci şi locul în care Tatăl nostru va putea revărsa cele mai alese binecuvântări ale Sale datorită demnităţii noastre.¹⁶

Mă rog ca să fie sfinţite căminele noastre prin neprihănirea vieţilor noastre, ca duşmanul să nu aibă nicio putere să ajungă acolo şi să-i distrugă pe copiii din casele noastre ori pe aceia care locuiesc sub acoperişurile noastre. Dacă Îl vom cinsti pe Dumnezeu şi Îi vom ţine poruncile, căminele noastre vor fi sacre, duşmanul nu va avea nicio influenţă şi noi vom trăi în fericire şi pace până la ultima clipă din viaţa muritoare şi vom merge să ne primim răsplata în viaţa nemuritoare.¹⁷

Trăiţi-vă vieţile potrivit învăţăturilor Evangheliei lui Isus Hristos şi, când calamităţile ameninţă, veţi simţi sprijinul braţului Său atotputernic. Faceţi din căminele dumneavoastră un loc pentru Spiritul Domnului; lăsaţi-le să fie locuri sfinte, în care duşmanul să nu poată intra; ascultaţi glasul blând, liniştit care vă îndeamnă către faptele neprihănirii. Rugăciunea mea este ca niciunul dintre dumneavoastră să nu fie abătut de la calea care duce la cunoaşterea şi puterea lui Dumnezeu, moştenirea celui credincios, chiar viaţa nepieritoare.¹⁸

Mă rog ca, în inimile noastre şi în căminele noastre, să poată sălăşlui acest spirit al dragostei, al răbdării, al bunătăţii, al carităţii, al întrajutorării care ne înnobilează vieţile şi care face ca lumea să fie mai luminoasă şi mai bună datorită lui.¹⁹ (Vezi sugestia 5 de la pagina 267.)

Putem fi o influenţă pozitivă în lume.

Vreau să vă rog… să fiţi ancore în comunitatea în care trăiţi pentru ca alţii să fie atraşi spre dumneavoastră şi să se simtă în siguranţă. Lăsaţi lumina dumneavoastră să lumineze astfel încât alţii, văzând faptele dumneavoastră bune, să aibă dorinţa în inima lor de a fi ca dumneavoastră.²⁰

Este datoria noastră să fim exemple; este datoria noastră să ţinem sus drapelul adevărului. Este datoria noastră să-i încurajăm pe ceilalţi copii ai Tatălui nostru să asculte îndemnul şi sfatul Său şi să adaptăm lucrurile astfel încât, oriunde ne-am afla, să găsim Spiritul lui Dumnezeu arzând în sufletele noastre şi influenţa noastră să fie în bine.²¹

Domnul nu cere ceva ce este imposibil. Dimpotrivă, El ne-a dat porunci, îndrumări şi sfaturi pe care noi, toţi, putem să le urmăm în aceste zile şi eră în care trăim…

Fraţi şi surori, trebuie să fim credincioşi. Ţara în care trăim trebuie să fie sfinţită prin vieţile noastre neprihănite… Tot ce trebuie să facem este să ne pocăim de păcate, să părăsim căile greşite, să ne curăţim vieţile de necurăţenie şi, apoi, să umblăm din loc în loc şi să facem fapte bune. Nu este nevoie ca noi să fim puşi deoparte în acest scop. Fiecare bărbat, femeie şi copil din Biserica lui Isus Hristos poate umbla din loc în loc făcând fapte bune şi poate primi binecuvântările care rezultă din acestea (vezi sugestia 6 de la pagina 267).

Să începem munca pe care El ne-a dat-o în grijă, să binecuvântăm pe copiii Tatălui nostru oriunde s-ar putea afla şi vieţile noastre vor fi mai bogate şi această lume va fi mai fericită. Aceasta este misiunea care a fost pusă pe umerii noştri. Tatăl nostru Ceresc ne face răspunzători de modul în care o îndeplinim. Dumnezeu a permis ca noi, cu umilinţă în suflete, să umblăm din loc în loc cu dorinţă în inimă de a face bine tuturor oamenilor oriunde s-ar afla şi să le ducem bucuria care poate veni numai prin respectarea legilor Sale şi ţinerea poruncilor Sale. Eu mă rog cu umilinţă ca această pace să-şi găsească locul în inimile şi în căminele noastre, ca noi să radiem lumină şi veselie oriunde mergem, ca să putem dovedi lumii, prin vieţile pe care le trăim, că noi ştim că Dumnezeu trăieşte şi să primim binecuvântările ce rezultă din aceasta.²²

Sugestii pentru studiu şi predare

Gândiţi-vă la aceste idei în timp ce studiaţi acest capitol sau când vă pregătiţi să predaţi. Pentru ajutor suplimentar, vedeţi paginile v–vii.

Citiţi povestirea despre sfatul primit de Belle S. Spafford de la preşedintele Smith (paginile 260–261). În ce moduri vă puteţi „face simţită influenţa”?
În prima secţiune a învăţăturilor (pagina 261), preşedintele Smith vorbeşte despre greutăţile revelate că vor preceda a Doua Venire (vezi, de asemenea, 2 Timotei 3:1–7; D&L 45:26–35). De ce credeţi că este important să ştim că aceste greutăţi au fost revelate în scripturi?
Revedeţi secţiunea care începe la pagina 262. Care sunt câteva dintre problemele existente în lume care ar putea fi soluţionate prin supunere faţă de Evanghelia restaurată a lui Isus Hristos? Cum a adus Evanghelia pace în viaţa dumneavoastră? Dar în viaţa familiei dumneavoastră? Dar în relaţiile dumneavoastră cu alte persoane?
La paginile 263–264, preşedintele Smith dă exemple din scripturi de situaţii în care Domnul i-a protejat pe oamenii Săi. În ce moduri v-a protejat El pe dumneavoastră şi familia dumneavoastră? Cum ne ajută supunerea să învingem teama?
Care sunt unele dintre pericolele care ameninţă siguranţa spirituală a căminelor noastre astăzi? Cum putem face din căminele noastre „locuri sfinte în care duşmanul nu poate ajunge”? (Pentru unele idei, revedeţi secţiunea care începe la pagina 264.)
Citiţi primul şi al patrulea paragraf de la pagina 266. În ce fel sunt sfinţii din zilele din urmă „ancore” pentru comunităţile lor? De ce ne face „curăţirea vieţilor noastre de necurăţenie” mai capabili să „umblăm din loc în loc şi să facem fapte bune”? Gândiţi-vă, rugându-vă, la ce ar trebui să faceţi pentru a vă curăţi viaţa de necurăţenie.

Scripturi suplimentare: Isaia 54:13–17; Matei 5:13–16; Ioan 16:33; 2 Nefi 14:5–6; Doctrină şi legăminte 87:6–8; 97:24–25; Joseph Smith–Matei 1:22–23, 29–30.

Ajutor pentru predare: Gândiţi-vă să invitaţi membri ai clasei să citească subtitlurile din „Învăţături ale lui George Albert Smith” şi selectaţi o secţiune importantă pentru ei sau familia lor. Invitaţi-i să studieze învăţăturile preşedintelui Smith din această secţiune, inclusiv întrebările referitoare la acestea de la sfârşitul capitolului. Rugaţi-i apoi pe membrii clasei să împărtăşească ce au învăţat.

„Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte” (Ioan 14:27).

„Faceţi din căminele dumneavoastră un loc pentru Spiritul Domnului; lăsaţi-le să fie locuri sfinte.”