Capitolul 22

Să creştem copiii în lumină şi adevăr

Domnul a dat părinţilor responsabilitatea de a-i învăţa Evanghelia pe copiii lor prin cuvânt şi prin exemplu.

Din viaţa lui George Albert Smith

Spre sfârşitul vieţii, preşedintele George Albert Smith a reflectat asupra modului în care a fost crescut şi asupra învăţăturilor pe care le-a primit de la părinţii săi:

„M-am născut într-o casă modestă… Părinţii mei au avut condiţii de viaţă umile, dar eu aduc laudă Creatorului meu şi Îi mulţumesc din toată inima pentru că m-a trimis în casa lor.

Am crescut în oraşul Salt Lake. Când am ajuns la vârsta de opt ani, am fost botezat în City Creek (Pârâul Oraşului). Am fost confirmat membru al Bisericii într-o adunare de post în Episcopia Şaptesprezece şi am învăţat, de la vârstă fragedă, că aceasta este lucrarea Domnului. Am învăţat că existau profeţi în viaţă pe pământ. Am învăţat că inspiraţia de la Cel Atotputernic îi influenţa pe aceia care trăiau astfel încât să se bucure de ea…

Nu cunosc niciun bărbat în întreaga lume care să aibă mai multe motive să fie recunoscător decât am eu. Sunt recunoscător pentru dreptul de a mă naşte, recunoscător pentru părinţii care m-au învăţat Evanghelia lui Isus Hristos şi au fost exemple în căminul lor. Dacă, în viaţa mea, am făcut ceva ce nu ar fi trebuit să fac, aceasta ar fi ceva ce nu am învăţat în casa mamei mele. Într-o familie cu mulţi copii, era nevoie de o mamă cu multă răbdare şi ea a fost întotdeauna răbdătoare cu noi. Am avut întotdeauna parte de tandreţe, bunătate şi dragoste”¹.

În casa proprie, George Albert Smith a încercat să urmeze exemplul părinţilor săi de a propovădui cu răbdare şi dragoste. Fiica sa, Edith, şi-a amintit o experienţă trăită în tinereţea ei:

„El ne sfătuia mereu cu privire la comportamentul nostru, punând accent pe onestitate şi corectitudine. Îmi amintesc că, într-o zi, când mă îndreptam spre casă de la lecţia de pian, un şofer de autobuz a neglijat să-mi ia banii pentru bilet… A trecut pe lângă mine fără să-mi dea atenţie şi eu am ajuns la destinaţie ţinând încă în mână bănuţul şi, sincer să vă spun, foarte veselă că făcusem călătoria gratuit…

Am alergat bucuroasă la tata să-i spun de norocul meu. El mi-a ascultat povestea cu răbdare. Începusem să cred că avusesem un mare succes… Eram sigură că şoferul nu ştia că nu plătisem pentru călătorie şi, ca urmare, totul era bine.

Când mi-am terminat povestea, tata a spus: «Dar, draga mea, chiar dacă şoferul nu ştie acest lucru, tu ştii, eu ştiu şi Tatăl Ceresc ştie. Deci, suntem trei pe care trebuie să-i mulţumeşti plătind în totalitate ceea ce primeşti»”.

Edith s-a întors la colţul străzii şi şi-a plătit biletul când autobuzul a revenit în staţie. Mai târziu, ea şi-a exprimat recunoştinţa pentru modul în care tatăl ei a rezolvat situaţia: „Sunt cu adevărat recunoscătoare pentru un tată care a fost destul de înţelept pentru a-mi arăta cu bunătate greşeala, pentru că, dacă ar fi fost trecută cu vederea, aş fi putut crede că o aprobase şi aş fi putut să încerc ceva similar altă dată”². (Vezi sugestia 1 de la pagina 247.)

Învăţături ale lui George Albert Smith

Principala responsabilitate a părinţilor este să-i înveţe Evanghelia pe copiii lor.

Una dintre cele mai mari şi mai depline dintre toate binecuvântările dumneavoastră va fi aceea pe care o veţi primi dacă le veţi învăţa aşa cum trebuie s-o faceţi şi le veţi instrui aşa cum trebuie s-o faceţi pe aceste spirite alese pe care Tatăl nostru Ceresc le trimite în lume în aceste zile din urmă… Nu lăsaţi instruirea copiilor voştri în seama şcolilor publice. Nu lăsaţi instruirea lor în seama Societăţii Primare, a Şcolii de duminică, a [organizaţiilor de tineret ale Bisericii]. Ele vă vor ajuta şi vor avea o contribuţie preţioasă, dar aduceţi-vă aminte că Dumnezeu Însuşi a spus că păcatul va fi asupra capetelor părinţilor care nu-şi învaţă copiii credinţa în Dumnezeu, pocăinţa, botezul şi aşezarea mâinilor la vârsta de opt ani (vezi D&L 68:25–28). Aceasta nu este o ameninţare, dragi fraţi şi surori, ci este sfatul blând şi plin de dragoste al Tatălui nostru Ceresc, care cunoaşte toate lucrurile şi înţelege şi vede ce se întâmplă când li se permite copiilor să crească fără această instruire.³

Doresc foarte mult ca ceea ce vă voi spune să se imprime profund în mintea fiecărui părinte din Sion şi anume că, deşi Domnul a pus la dispoziţie toate aceste instituţii de învăţământ minunate, deşi ştiinţa a contribuit atât de mult la confortul şi binecuvântarea noastră, deşi Biserica a pregătit locuri în care ne putem trimite copiii pentru a fi învăţaţi Evanghelia lui Hristos, aceasta nu vă scuteşte pe dumneavoastră sau pe mine de responsabilitatea şi obligaţia care ne-au fost încredinţate de Tatăl nostru Ceresc, acelea de a-i învăţa pe propriii noştri copii… Nu este suficient ca, în cadrul organizaţiilor auxiliare, copiii mei să fie învăţaţi credinţa, pocăinţa, botezul şi aşezarea mâinilor pentru conferirea darului Duhului Sfânt. Tatăl meu din Cer a poruncit că eu însumi trebuie să fac acest lucru.⁴

Nimeni altcineva nu poate îndeplini partea pe care Dumnezeu ne-a încredinţat-o nouă, ca părinţi. Ne-am asumat o obligaţie când am devenit mijloacele de a aduce copii în această lume. Nu putem trece această responsabilitate niciunei organizaţii. Ne aparţine… În primul rând, dumneavoastră şi cu mine avem obligaţia nu numai de a îndruma şi sfătui, ci şi de a instrui, prin exemplul personal, prin petrecerea unei perioade de timp suficiente cu cei dragi, aceşti băieţi şi fete, pentru ca ei să nu fie conduşi pe… căi interzise.⁵

Strângeţi-vă familiile în jur şi, dacă, în trecut, nu aţi reuşit să le faceţi să înţeleagă scopurile vieţii şi să cunoască Evanghelia Domnului nostru, faceţi aceste lucruri acum, pentru că vă spun, în calitate de slujitor al Domnului că ele au nevoie de acestea acum şi vor avea şi în viitor.⁶ (Vezi sugestia 2 de la pagina 247.)

Celelalte preocupări nu trebuie să ne determine să pierdem din vedere datoria pe care o avem de a-i învăţa pe copiii noştri.

În Luca, ni se spune că va fi o vreme în care oamenii vor fi înăbuşiţi de grijile, bogăţiile şi plăcerile vieţii acesteia (vezi Luca 8:14). Am în minte… chiar acum, bărbaţi şi femei, pe care îi iubesc, a căror spiritualitate este înăbuşită chiar de aceste lucruri şi duşmanul îi conduce pe acea cale uşoară a plăcerii şi ei îşi neglijează îndatorirea de părinţi şi de membri ai Bisericii lui Isus Hristos…

Acum, în mijlocul confuziei, agitaţiei şi tuturor plăcerilor acestei vieţi… să nu uităm datoria pe care o avem faţă de aceşti băieţi şi fete care sunt creaţi după chipul lui Dumnezeu. El este Tatăl spiritelor lor şi vom răspunde în faţa Sa pentru ceea ce ei au fost învăţaţi. Sper şi mă rog ca noi să-i învăţăm astfel încât, când sfârşitul va veni, noi să putem primi de la El această binecuvântare: „Bine, rob bun şi credincios, intră în bucuria Stăpânului tău” şi ca noi să-i avem pe cei dragi alături de noi în eternitate.⁷

Doresc să vă relatez o povestire. Cu ani în urmă, în Indiana trăiau doi băieţi, tineri care lucrau la ferme – ferme aflate la depărtare de 8 până la 11 kilometri una de alta. Ei munceau din greu în fiecare zi făcând treburile casei, mulgând vacile etc. Într-o zi, pe când avea 13 sau 14 ani, primul băiat s-a dus la tatăl său şi i-a spus: „Tată, aş vrea să merg în oraş. Aş vrea să văd luminile strălucitoare. Crezi că aş putea să merg într-o după-amiază, dacă muncesc din greu şi îmi termin treburile?”. Tatăl a spus: „Nu vei putea face asta pentru că nu-ţi vei putea termina treburile”. „Dacă mă trezesc în zori şi muncesc toată ziua, pot să merg în oraş? Nu este foarte departe şi aş putea sta acolo o oră sau două iar, apoi, vin acasă devreme.” Tatăl a spus: „Desigur, dacă îţi vei face toate treburile, atunci vei putea merge”. Taţii ştiu. Rezultatul a fost că el a plecat. A ajuns în oraş când era aproape întuneric. Magazinele şi băncile erau închise. Erau deschise multe săli de biliard şi cu jocuri de noroc. Toţi oamenii buni erau acasă, cei mai mulţi dintre ei în propriile lor case. Toţi vagabonzii erau pe străzi sau în aceste locuri. Ei l-au văzut pe acest tânăr băiat intrând şi l-au înhăţat. Nu a trecut mult timp până când ei i-au arătat unele dintre lucrurile pe care niciun băiat nu ar trebui să le vadă. Aceasta a fost experienţa sa. I-a lăsat gustul a ceva ce nu era bun pentru el.

Al doilea băiat a mers la tatăl său în acelaşi fel. El a spus: „Tată, aş dori să merg în oraş odată. Nu ţi-ar plăcea să merg şi să văd lucrurile pe care nu le-am văzut niciodată? Va trebui să merg înainte de a se lăsa întunericul, ca să văd ceva”. „Băiatul meu”, a răspuns tatăl, „cred că ai dreptul să mergi în oraş şi cred că ai dreptul ca tatăl tău să meargă cu tine. Alege ziua şi te voi ajuta la treburi, astfel vom putea merge destul de devreme ca să-i cunoşti pe unii dintre prietenii mei”.

Vorbesc despre aceeaşi zonă – cele două ferme nu erau departe una de cealaltă. Într-o săptămână, el alesese ziua. Ei au făcut treburile casei şi au plecat în oraş. Au sosit cu puţin înainte de ora patru după-amiaza. Au ajuns înainte ca băncile să se închidă. Băiatul era îmbrăcat în hainele lui bune. Tatăl a intrat cu fiul său în bancă şi l-a prezentat bancherului care l-a luat de mână şi i-a spus: „Când eşti în oraş, vino să ne vizitezi şi te vom primi cu plăcere”.

Tatăl l-a dus la câteva birouri unde el avea afaceri şi unde oamenii l-au salutat cu amabilitate. Când au ajuns acasă împreună, după ce văzuseră un spectacol, acel băiat cunoscuse pe unii dintre cei mai buni bărbaţi din comunitate. Rezultatul a fost că, atunci când a crescut şi a mers în oraş, cunoştinţele lui erau oameni buni.⁸ (Vezi sugestia 3 de la pagina 247.)

Doresc să vă spun că… cel mai bun mod în care vă puteţi petrece timpul, cel mai bun mod în care vă puteţi folosi timpul este să vă instruiţi băieţii şi fetele să fie demni de binecuvântările Tatălui nostru Ceresc.⁹

Exemplul unui părinte îl poate conduce pe un copil către protecţie, neprihănire şi fericire.

Să fim exemple de neprihănire pentru copiii noştri, să ne rugăm în familie şi să binecuvântăm hrana. Să-i lăsăm pe copiii noştri să vadă că noi, ca soţ şi soţie, suntem afectuoşi unul cu celălalt. Ca soţ şi soţie, folosiţi prilejurile, cât mai este încă timp, să vă binecuvântaţi unul pe celălalt cu dragostea dumneavoastră, cu bunătatea dumneavoastră şi ajutorul pe care îl puteţi oferi în orice fel. Folosiţi prilejurile, cât mai este încă timp, să vă învăţaţi fiii şi fiicele cum să trăiască pentru a fi fericiţi… Căminele noastre să fie sanctuare ale păcii, speranţei şi dragostei.¹⁰

Cu numai câteva zile în urmă, am văzut o scrisoare de la un bărbat care probabil îşi trăise jumătate din viaţă. Scriindu-i tatălui lui, el spunea: „Respectul tău pentru cei dragi, învăţătura pe care mi-ai dat-o, exemplul pe care mi l-ai dat m-au inspirat să fac ceea ce Domnul ar fi vrut să fac. Am simţit că, dacă mergeam pe urmele tale, aveam să fiu în siguranţă”. Acela a fost un tată înţelept, acela a fost un tată binecuvântat care a putut inspira fiului său atâta încredere… Datorită comportamentului tatălui – cel puţin în scrisoarea sa el a vorbit despre influenţa tatălui său – datorită exemplului pe care tatăl l-a dat în casa lui, el este astăzi unul dintre oamenii de nădejde ai acestei Biserici. El poate să trăiască în lume şi să ţină poruncile Domnului. Dorinţa sa de a face bine a fost inspirată de casa în care a trăit. El nu a descoperit egoismul acasă, ci altruismul. Părinţii nu au fost dornici să adune tot ce puteau şi să ţină, cu egoism, numai pentru ei, ci ei i-au căutat pe cei care aveau nevoie de ei, i-au încurajat şi i-au binecuvântat. Toate vorbele din lume nu ar fi pus în inima bărbatului ceea ce are astăzi, dacă nu ar fi fost exemplul părinţilor săi, al celor care au trăit în casa în care el a trăit.

Nu am nicio îndoială că există sute de bărbaţi şi de femei, mii de oameni, poate, în comunităţile în care trăim şi în lume, care ar spune acelaşi lucru despre învăţăturile taţilor şi mamelor lor. Dar mă tem că unii dintre noi sunt influenţaţi de obiceiurile lumii şi sunt obsedaţi de ideea că trebuie să urmăm mulţimea indiferent de ce crede sau face ea. În acest caz, exemplul nostru nu va fi o binecuvântare, ci ar putea să distrugă fericirea copiilor noştri.¹¹

Să depunem mărturie prin faptele noastre zilnice, precum şi prin cuvintele noastre, că noi credem că aceasta este lucrarea Tatălui şi vom avea parte de bucurie imensă iar copiii care cresc în casele noastre vor creşte în credinţă şi umilinţă. Ei vor fi binecuvântaţi şi li se va da putere să reziste ispitelor duşmanului prin care îi ademeneşte şi, în locul nefericirii de care au parte copiii oamenilor din cauza păcătoşeniei, va fi alinare, pace şi fericire şi… pe acest pământ, vor locui bărbaţi şi femei care vor avea tăria de caracter să ignore relele acestei vieţi.¹² (Vezi sugestia 4 de la pagina 247.)

Iubindu-i şi învăţându-i pe tinerii noştri, noi putem contribui la protejarea lor împotriva răului.

Sfinţi din zilele din urmă, învăţaţi-vă copiii să respecte legea moralei. Înconjuraţi-i cu braţele dragostei dumneavoastră, pentru ca ei să nu aibă nicio dorinţă să cedeze în faţa ispitelor răului care îi înconjoară din fiecare parte…

Ce privilegiu au părinţii să stea în căminele lor, înconjuraţi de o familie de băieţi puri şi fete pure, daţi lor de Tatăl nostru Ceresc, spiritele lor fiind zămislite de Tatăl nostru din Cer! Ce bucurie este să-i vedem interacţionând şi având parte de binecuvântările Tatălui nostru Ceresc, bucurându-se în compania Spiritului Său şi să-i vedem atât de instruiţi în tinereţea lor, încât, în timp ce progresează spre maturitate, ei îşi păstrează puritatea vieţilor lor!

Dragi fraţi şi surori, vă implor ca, dovedind mai multă atenţie, mai multă înţelepciune, mai multă răbdare decât înainte, să protejaţi generaţia care se ridică împotriva capcanelor pe care duşmanul le aşterne la picioarele lor. Multe dintre [filmele] noastre, programele radio, revistele, cărţile etc. sunt nepotrivite şi, dacă noi nu neutralizăm influenţa acestor lucruri prin învăţături folositoare şi un mediu adecvat, aducând tinerilor beneficiile ce derivă din cunoaşterea vieţilor bărbaţilor buni şi femeilor bune, învăţându-i virtuţile profeţilor şi înţelesul Evangheliei lui Isus Hristos, unii dintre cei pe care îi iubim ar putea să se îndepărteze de noi…

Să-i învăţăm pe copiii noştri să fie puri în viaţa lor, să fie neprihăniţi. Învăţaţi-vă băieţii să apere virtutea surorilor lor şi prietenelor lor. Învăţaţi-vă fetele să-şi apere virtutea în faţa băieţilor cu care se împrietenesc… Să ne specializăm, dacă pot folosi acest termen, în creşterea băieţilor şi fetelor noastre sub influenţa Spiritului lui Dumnezeu, pentru ca duşmanul să nu aibă nicio putere să-i ducă pe căi greşite.¹³ (Vezi sugestiile 5 şi 6 de la pagina 247.)

Studiul Evangheliei în familie ne va ajuta să ne ţinem copiii aproape.

Dragi fraţi şi surori, în căminele noastre, avem privilegiul, avem datoria să-i adunăm pe membrii familiei împreună pentru a se bucura împreună, a se întări şi susţine unul pe celălalt, pentru a fi învăţaţi adevărurile Scripturilor Sfinte. În fiecare casă, copiii trebuie să fie încurajaţi să citească învăţătura Domnului aşa cum ne-a fost revelată în toate dispensaţiile. Trebuie să citim Biblia, Cartea lui Mormon, Doctrină şi legăminte şi Perla de mare preţ; nu numai să le citim în căminele noastre, ci şi să le explicăm copiilor noştri ca ei să poată înţelege… prezenţa lui Dumnezeu în viaţa oamenilor de pe pământ.

Să vedem dacă nu putem face, în viitor, mai multe dintre aceste lucruri decât am făcut în trecut. Să ne dedicăm principiului şi practicii de a ne aduna familiile în jurul nostru în căminele noastre. Fiecare dintre noi să se întrebe: „Mi-am făcut datoria în căminul meu în ce priveşte citirea şi predarea Evangheliei aşa cum a fost revelată prin profeţii Domnului? Mi-am ţinut copiii aproape şi am făcut din cămin un loc plăcut şi un loc al pioşeniei, dragostei, înţelegerii şi dedicării?”.

Dacă nu am făcut aceste lucruri, să ne pocăim de neglijenţa noastră şi să ne adunăm familiile în jur şi să le învăţăm adevărul…

„Am pus ordine în casa mea?” Această întrebare trebuie să fie în fiecare inimă. Nu, a făcut vecinul meu aşa? Ci, am făcut eu ce mi-a cerut Domnul?¹⁴

Copiii noştri sunt cel mai preţios dar pe care Tatăl nostru l-a revărsat asupra noastră. Dacă le putem îndruma paşii pe calea salvării, noi şi ei vom avea bucurie eternă…

Un mod în care îi putem ţine mai aproape de noi este să ne adunăm mai des împreună în căminele noastre. Biserica a cerut să fie rezervată cel puţin o seară pentru familie în fiecare săptămână, în care toţi membrii familie să se adune şi să se bucure fiecare de compania celorlalţi, să se bucure de plăcerile simple ale serilor în familie şi să discute împreună despre acele lucruri care au o importanţă mare şi de durată…

În anul 1915, Prima Preşedinţie a scris despre aceasta „preşedinţilor de ţăruşi, episcopilor şi părinţilor din Sion” şi citez din ce au spus membrii ei atunci:

„Noi vă sfătuim şi vă îndemnăm să începeţi punerea în practică a «serilor în familie» în întreaga Biserică; în cadrul lor, taţii şi mamele îşi pot aduna în jur, în căminele lor, băieţii şi fetele şi îi pot învăţa cuvântul Domnului… Seara în familie trebuie dedicată rugăciunii, intonării de imnuri, cântecelor, muzicii instrumentale, citirii scripturilor, subiectelor legate de familie, însuşirii principiilor Evangheliei şi problemelor etice ale vieţii, precum şi îndatoririlor şi obligaţiilor copiilor faţă de părinţi, cămin, Biserică, societate şi naţiune”.

Iar aceasta a fost binecuvântarea promisă celor care aveau să facă ce li s-a cerut:

„Dacă sfinţii ascultă sfatul acesta, noi promitem că vor decurge mari binecuvântări. Dragostea în casă şi supunerea faţă de părinţi se vor mări. Credinţa va creşte în inimile tinerilor lui Israel şi ei vor dobândi putere pentru a contracara influenţele rele şi ispitele care îi vor asalta”.

Aceste principii şi promisiuni încă ne aşteaptă.¹⁵

Dacă seara în familie ar fi pusă în practică printre sfinţii din zilele din urmă, dacă într-o seară pe săptămână am fi împreună ca familie, sub influenţa spiritului Domnului, în căminele personale, înconjuraţi de aceia pe care Domnul ni i-a dat şi ne-a spus, insistând, că trebuie să-i instruim, cât de multe cămine fericite ar exista acolo unde, azi, este tristeţe şi discordie şi nefericire…

Când vom lăsa afară lumea şi lucrurile din lumea exterioară şi, sub puterea rugăciunii şi recunoştinţei, vom oferi fiilor şi fiicelor noastre acele adevăruri bogate pe care Domnul ni le-a încredinţat pentru bunăstarea noastră şi a lor, vom avea parte de o creştere firească a credinţei. Sper că va fi posibil să ne întoarcem, dacă ne-am îndepărtat de acest sfat. Să ne adunăm copiii în jurul nostru şi să facem din căminele noastre un sălaş pentru Spiritul Domnului. Dacă ne vom face partea, putem şti şi putem fi siguri că Tatăl nostru Ceresc o va face pe a Sa.¹⁶ (Vezi sugestia 7 de la pagina 248.)

Sugestii pentru studiu şi predare

Gândiţi-vă la aceste idei în timp ce studiaţi acest capitol sau când vă pregătiţi să predaţi. Pentru ajutor suplimentar, vedeţi paginile v–vii.

Gândiţi-vă la povestirea de la pagina 238. De ce credeţi că George Albert Smith a putut s-o înveţe cu atâta succes pe fiica sa, Edith? Gândiţi-vă la o perioadă din tinereţea dumneavoastră în care un părinte v-a învăţat ceva ce v-a influenţat viaţa. De ce a fost lecţia aceea atât de eficientă?
Studiaţi prima secţiune a învăţăturilor (paginile 238–239) şi Doctrină şi legăminte 93:37–40. De ce credeţi că Domnul a dat părinţilor şi nu altor organizaţii responsabilitatea de a-i învăţa Evanghelia pe copiii lor? Cum pot organizaţiile Bisericii să-i ajute pe părinţi în îndeplinirea acestei responsabilităţi? Cum pot să ajute rudele familiei? Dacă nu aveţi copii, gândiţi-vă la modalităţi în care puteţi avea o influenţă bună asupra tinerilor din Biserică într-un mod care să-i ajute pe părinţi.
Recapitulaţi povestirea de la paginile 240–241. Care sunt beneficiile copiilor când părinţii lor petrec timp cu ei? Care sunt unele dintre „grijile şi… plăcerile vieţii acesteia” (pagina 240) care ne pot determina să ne neglijăm responsabilităţile faţă de familiile noastre? Ce putem face pentru a îndepărta aceste lucruri care ne distrag atenţia?
Citiţi secţiunea care începe la pagina 241. Gândiţi-vă la atitudinea dumneavoastră faţă de „obiceiurile lumii” şi modul în care acea atitudine îi poate influenţa pe copiii dumneavoastră. Care sunt câteva „fapte zilnice” care depun în faţa copiilor noştri o mărturie deosebit de puternică despre crezurile noastre?
Care sunt unele dintre ispitele cu care se confruntă copiii şi tinerii în comunitatea dumneavoastră? Studiaţi secţiunea care începe la pagina 243, căutând lucruri pe care le pot face părinţii, bunicii şi alte persoane pentru a-i ajuta pe tineri să se împotrivească ispitei.
Preşedintele Smith ne-a spus că trebuie să ne „specializăm” sau să devenim experţi în creşterea copiilor sub influenţa Spiritului (vezi pagina 244). Ce înseamnă aceasta pentru dumneavoastră? Ce fel de lucruri pot face părinţii pentru a se specializa în creşterea în neprihănire a copiilor lor?
La paginile 245–246, preşedintele Smith trece în revistă câteva dintre promisiunile făcute familiilor care ţin, cu regularitate, serile în familie. Cum s-au împlinit aceste promisiuni în familia dumneavoastră? Ce sfat aţi da unei familii care nu a ţinut niciodată o seară în familie până acum, dar care doreşte să înceapă?

Scripturi suplimentare: Proverbe 22:6; Isaia 54:13; Enos 1:1–3; Mosia 4:14–15; Alma 56:45–48; Doctrină şi legăminte 68:25–31; vezi, de asemenea, „Familia: o declaraţie oficială către lume”, Ensign, noiembrie 2010, p. 129.

Ajutor pentru predare: „Fiţi atenţi să nu încheiaţi discuţiile bune prea devreme încercând să prezentaţi tot materialul pe care l-aţi pregătit. Chiar dacă este important să parcurgeţi materialul, este şi mai important să ajutaţi cursanţii să simtă influenţa Spiritului, să le rezolvaţi întrebările, să le măriţi cunoaştere despre Evanghelie şi să le aprofundaţi angajamentul de a ţine poruncile” (Predarea, nu este chemare mai mare, p. 64).

Soţia lui George Albert Smith, Lucy, şi fiicele lor, Edith (stânga) şi Emily (dreapta).

„Cel mai bun mod în care vă puteţi petrece timpul, cel mai bun mod în care vă puteţi folosi timpul este să vă instruiţi băieţii şi fetele să fie demni de binecuvântările Tatălui nostru Ceresc.”

„Dacă seara în familie ar fi pusă în practică printre sfinţii din zilele din urmă… cât de multe cămine fericite ar exista!”