Capitolul 16

„Oferă sacramentele tale în ziua Mea sfântă”

Ţinerea sfântă a zilei de sabat şi luarea din împărtăşanie fiind demni ne măresc tăria spirituală.

Din viaţa lui George Albert Smith

Copil fiind, George Albert Smith a învăţat despre importanţa respectării zilei de sabat. Deseori, în zilele de duminică, băieţii din vecini veneau la el acasă, după Şcoala de duminică, pentru a-l invita să joace fotbal. „Eu gândeam ca şi băieţii”, a spus el. „Credeam că ar fi foarte distractiv să mă joc cu mingea sau alte jocuri. Dar am avut o mamă minunată. Ea nu a spus: «Nu poţi să te joci», ci a spus: «Fiule, vei fi mai fericit dacă nu vei face acest lucru». Doresc să vă spun că sunt recunoscător pentru acel fel de instruire de acasă”¹. Impactul învăţăturilor mamei sale poate fi observat în faptul că preşedintele Smith aminteşte deseori sfinţilor că ţinerea sfântă a zilei de sabat aduce mari binecuvântări.

În calitate de autoritate generală, George Albert Smith a avut prilejul să participe la adunările de duminica ale Bisericii în numeroase locuri. În timp ce îi observa pe sfinţi preaslăvind împreună în ziua de sabat, el a fost plăcut impresionat de atitudinea lor pioasă faţă de împărtăşanie: „Simt că înţelegerea sacralităţii împărtăşaniei din Cina Domnului este importantă pentru membrii Bisericii… Mă bucur când îi văd pe fraţii şi surorile noastre venind la Biserică şi luând din aceste simboluri… fiind demni”². (Vezi sugestia 1 de la pagina 179.)

Învăţături ale lui George Albert Smith

Porunca lui Dumnezeu ca noi să ţinem sfântă ziua de sabat nu este o povară, ci o binecuvântare.

[Domnul] ne-a învăţat că noi trebuie să respectăm ziua de sabat pentru a o ţine sfântă. El a pus deoparte ca zi a Sa o zi dintre cele şapte şi, având în vedere toate binecuvântările pe care El le-a revărsat asupra noastră în celelalte zile, consider că trebuie să găsim fericire în îndeplinirea lucrurilor pe care El ne cere să le facem în ziua Sa sfântă şi cred că, dacă nu vom face aceasta, nu vom găsi fericire… El doreşte ca noi să fim fericiţi şi ne spune cum putem să avem parte de această fericire.³

Noi trebuie să ne gândim la scopul zilei [Domnului] şi să ne bucurăm de influenţa preaslăvirii. Cum ar fi lumea dacă toţi copiii Tatălui nostru Ceresc – şi noi suntem, toţi, copiii Săi – ar respecta dorinţa Sa ca sabatul să fie o zi de preaslăvire? Nu există nicio modalitate de a evalua schimbarea benefică ce ar putea avea loc, nu numai în naţiunea noastră, ci în toate naţiunile lumii, dacă am respecta ziua de sabat şi am ţine-o sfântă.⁴

Sabatul a devenit ziua de joacă… ziua pusă deoparte de mii de oameni pentru a încălca porunca pe care Dumnezeu a dat-o cu mult, mult timp în urmă şi eu sunt convins că multe dintre tristeţile şi necazurile care afectează şi vor continua să afecteze omenirea pornesc de la faptul că oamenii au ignorat îndemnul Său de a ţine sfântă ziua de sabat.⁵ (Vezi sugestia 2 de la pagina 179.)

Una dintre primele cuvântări care au fost rostite în această vale [Salt Lake] a fost aceea a preşedintelui Brigham Young şi el a avertizat oamenii să respecte ziua de sabat şi s-o ţină sfântă şi, oricât de grele le-ar fi condiţiile de trai, să nu meargă şi să muncească în ziua de sabat… Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă şi-a încurajat oamenii să-şi amintească de ziua de sabat pentru a o ţine sfântă pentru că Tatălui nostru Ceresc Îi place să facem acest lucru.⁶

Să-i învăţăm pe aceşti băieţi şi aceste fete [din Biserică], în timp ce cresc, să facă lucrurile pe care Domnul le-ar dori ca ei să le facă în ziua de sabat şi va fi surprinzătoare influenţa pe care ei o vor putea avea în comunităţile în care vor trăi. Dacă lumea nu se pocăieşte de nepăsarea şi indiferenţa ei, dacă noi, sfinţii din zilele din urmă, în multe cazuri, nu ne pocăim de atitudinea noastră de indiferenţă faţă de ziua sfântă a Tatălui nostru Ceresc, nu vom avea parte de întreaga bucurie şi fericire de care dorim să ne bucurăm aici şi nu le vom avea în eternitate.⁷

Unii oameni par să creadă că, dacă participă la adunările religioase sau îndeplinesc o parte a slujirii care li se cere în ziua de duminică, ei au atunci libertatea de a căuta plăceri şi a participa la activităţi incompatibile cu scopul sabatului, continuând, în acelaşi timp, să beneficieze de aprobarea Tatălui nostru. Vă spun că, dacă membrii Bisericii, considerând că ei ştiu mai bine, persistă în pângărirea zilei de sabat prin căutarea plăcerilor lumeşti, ei îşi vor pierde credinţa; şi Spiritul Tatălui nostru Ceresc se va retrage de la ei.⁸

Încălcarea zilei de sabat nu este un lucru neînsemnat. Vreau să vă spun că, de fiecare dată când încălcaţi ziua de sabat, pierdeţi mai mult decât câştigaţi, indiferent ce credeţi dumneavoastră că veţi câştiga.⁹

Este lipsă de recunoştinţă să uiţi, aşa cum par să facă unii dintre noi, că ea [ziua de sabat] este ziua Domnului. El a pus deoparte o zi din şapte nu pentru a o face să fie o povară, ci pentru a aduce bucurie în vieţile noastre şi pentru a face din căminele noastre un loc de adunare a familiei, a face ca părinţii şi copiii să se adune ca familie făcând astfel să crească dragostea noastră, a unuia faţă de celălalt …

Respectaţi ziua de sabat şi ţineţi-o sfântă, sfinţi din zilele din urmă, şi ea vă va aduce multă bucurie şi Tatăl nostru Ceresc va revărsa asupra dumneavoastră binecuvântările care rezultă din supunere faţă de îndemnul şi sfatul Său.¹⁰

Participarea la adunările Bisericii este o parte importantă a ţinerii zilei de sabat sfinte.

Dacă facem ce doreşte Tatăl nostru Ceresc să facem, noi vom merge la casa Sa sfântă în ziua de sabat şi, acolo, vom lua din împărtăşanie în amintirea sacrificiului care a fost făcut pentru noi de către Mântuitorul omenirii.¹¹

Aceasta [ziua de sabat] este ziua sfântă a Domnului; aceasta este ziua pe care El a pus-o deoparte ca zi în care să-L preaslăvim şi, în aceste zile din urmă, El ne-a dat o poruncă suplimentară – ca noi să mergem la casa de rugăciune şi să postim în ziua Sa sfântă şi să ne recunoaştem greşelile şi să ne depunem mărturiile unul în prezenţa celuilalt (vezi D&L 59:9–12) …

În această eră minunată, în care oamenii pot sta confortabil acasă şi auzi muzica lumii şi asculta cuvântările publice şi predicile, ei vor rămâne în căminele lor şi vor simţi probabil că primesc tot ce ar putea primi dacă ar merge în locul desemnat pentru ceremonii religioase.

Sfinţii din zilele din urmă nu trebuie să se lase înşelaţi cu privire la acest lucru. Nu doar cuvântul pe care îl auzim ne este de folos, ci şi influenţa care predomină în casele noastre de preaslăvire şi care vine de la Tatăl nostru Ceresc are un rol esenţial. Poate avem acasă un receptor radio, dar nu ne va fi util din punct de vedere spiritual în aceeaşi măsură în care ne este prezenţa în ziua Sa sfântă în casa Domnului, loc în care ne este permis să luăm din împărtăşanie şi în care ne rugăm şi invocăm binecuvântările Tatălui nostru Ceresc şi primim [o] mărturie despre adevărul menit să salveze omenirea.¹² (Vezi sugestia 3 de la pagina 179.)

Este un privilegiu sacru să luăm din împărtăşanie în ziua de sabat.

Cred că, probabil, cei mai mulţi dintre noi înţeleg ce dar ne este făcut atunci când ni se permite să ne adunăm în pace şi linişte, să fim împreună şi să luăm din simbolurile trupului frânt şi sângelui vărsat al Învăţătorului. Aceasta trebuie să fie și presupun că este, în mintea fiecăruia dintre noi, o ocazie deosebit de sacră şi solemnă de a înţelege că noi ne înnoim legămintele făcute cu El, Cel care Şi-a dat viaţa pentru ca noi să putem fi înviaţi şi exaltaţi. Când luăm din aceste simboluri, sunt sigur că noi, toţi, înţelegem, că împărtăşania, instituită de El înainte de a muri, trebuie să fie pentru noi un lucru înălţător, o inspiraţie şi o binecuvântare în toată eternitatea.¹³

Împărtăşania are o mare importanţă. Domnul Însuşi a rânduit ca noi să luăm din aceste simboluri. Există mulţi oameni care consideră că este necesar să fie botezaţi şi să se facă în numele lor alte rânduieli ale Evangheliei şi, totuşi, devin indiferenţi şi neglijenţi cu privire la împărtăşania din cina Domnului. A fost considerată atât de importantă de către Tatăl nostru din Cer încât, prin Fiul Său Preaiubit şi apostoli şi profeţi, aşa cum se consemnează în scripturi, sfinţii au fost îndemnaţi să ia cu regularitate din împărtăşanie. Trei dintre evanghelişti [scriitori ai evangheliilor] vorbesc despre ea (vezi Matei 26:26–28; Marcu 14:22–24; Luca 22:19–20) şi constatăm că scripturile ne învaţă, în multe locuri, despre importanţa ei, aşa cum a fost propovăduită de Domnul Însuşi când a locuit în trupul Său muritor. Tatăl nostru din Cer nu ne dă porunci sau sfaturi care nu sunt importante. El ne învaţă în scopul înălţării noastre, al creşterii şi progresului nostru şi, dacă noi Îi vom urma sfatul, acesta ne va pregăti să ne întoarcem în prezenţa Sa… În fiecare zi de sabat, se aşteaptă din partea noastră să ne adunăm şi să luăm din simbolurile trupului şi sângelui Mântuitorului nostru înviat…

Acest lucru este menţionat şi în capitolul 18 din 3 Nefi, în care Salvatorul îi instruieşte pe oamenii de pe acest continent [american], întocmai cum Şi-a învăţat ucenicii de pe vechiul continent, să respecte împărtăşania. Aici se spune:

„Iar atunci când mulţimea a mâncat şi a fost sătulă, El a spus către ucenici: Iată, unul dintre voi va fi rânduit, iar lui îi voi da Eu puterea să rupă pâinea şi să o binecuvânteze şi să o dea poporului Bisericii Mele, tuturor acelora care vor crede şi care se vor boteza în numele Meu.

Şi lucrul acesta trebuie să-l faceţi voi întotdeauna aşa precum am făcut Eu, aşa cum Eu am rupt pâinea şi am binecuvântat-o şi v-am dat-o vouă”.

În următorul verset, citim:

„Şi aceasta o veţi face voi în amintirea trupului Meu pe care Eu vi L-am arătat vouă. Şi aceasta va fi o mărturie către Tatăl, că voi vă aduceţi întotdeauna aminte de Mine. Şi dacă voi vă veţi aduce aminte întotdeauna de Mine, atunci voi veţi avea Spiritul Meu cu voi” (3 Nefi 18:5–7)…

Pe lângă aceasta, vedem că, în zilele noastre chiar, Domnul ne-a dat o revelaţie despre acest subiect. În secţiunea 20 din Doctrină şi legăminte, Domnul ne dă instrucţiuni despre această problemă. În această revelaţie, începând cu versetul al 75-lea, El spune:

„Este necesar ca membrii Bisericii să se întâlnească împreună, deseori, pentru împărtăşanie cu pâine şi vin în amintirea Domnului Isus;

Şi vârstnicul sau preotul o va administra; şi va fi administrată în acest mod – el va îngenunchea cu membrii Bisericii şi-L va chema pe Tatăl în rugăciune solemnă, spunând –”

Observaţi frumoasa rugăciune care urmeză…

„O Dumnezeule, Tată Veşnic, noi Te rugăm, în numele Fiului Tău, Isus Hristos, să binecuvântezi şi să sfinţeşti această pâine pentru sufletele tuturor acelora care se împărtăşesc din ea, pentru ca ei să mănânce în amintirea trupului Fiului Tău şi să-Ţi mărturisească Ţie, o Dumnezeule, Tată Veşnic, că ei doresc cu adevărat să ia asupra lor numele Fiului Tău, şi să-şi amintească totdeauna de El, şi să ţină poruncile pe care El le-a dat lor, pentru ca ei să poată avea totdeauna Spiritul Său cu ei. Amin” (D&L 20:75–77).

Rugăciunea pentru binecuvântarea apei este oarecum similară (vezi D&L 20:78–79).

Cât de sacre, cât de profund sacre sunt gândurile exprimate în rugăciunea de împărtăşanie! Vă îndemn, fraţii mei, ca, atunci când oficiem în administrarea împărtăşaniei, să repetăm… exact cuvintele date prin revelaţie şi să facem aceasta cu Spiritul Domnului. Când repetăm aceste rugăciuni, ar trebui să simţim sentimentele exprimate de cuvintele pe care le rostim.¹⁴

Mă tem că, uneori, când este administrată împărtăşania, în unele dintre adunările noastre nu există atmosfera solemnă care ar trebui să existe. Aceasta este un privilegiu atât de sacru… Cei care [iau] din împărtăşanie trebuie să se gândească la obligaţia indicată în rugăciune.¹⁵ (Vezi sugestia 4 de la pagina 179.)

Când luăm din împărtăşanie fiind demni, tăria noastră spirituală se măreşte.

Luăm din hrana fizică – adică, luăm din pâine şi apă etc. pentru a ne hrăni trupul fizic. Dar este la fel de necesar să luăm din simbolurile trupului şi sângelui Domnului nostru înviat pentru a ne mări tăria spirituală. Se observă că bărbaţii şi femeile care, an după an, nu iau din cina Domnului pierd treptat Spiritul Tatălui nostru Ceresc; ei pierd compania Lui deşi au avut prilejul de a beneficia de această binecuvântare, dar nu au profitat de el …

Am deschis la un pasaj din scriptură, capitolul al unsprezecelea din 1 Corinteni, versetul al 23-lea, în care citim:

„Căci am primit de la Domnul ce v-am învăţat; şi anume că, Domnul Isus, în noaptea în care a fost vândut, a luat o pâine.

Şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, a frânt-o, şi a zis: «Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul Meu, care se frânge pentru voi; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea».

Tot astfel, după cină, a luat paharul, şi a zis: «Acest pahar este legământul cel nou în sângele Meu; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea, ori de câte ori veţi bea din el».

Pentru că, ori de câte ori mâncaţi din pâinea aceasta şi beţi din paharul acesta, vestiţi moartea Domnului, până va veni El.

De aceea, oricine mănâncă pâinea aceasta sau bea paharul Domnului în chip nevrednic, va fi vinovat de trupul şi sângele Domnului.

Fiecare să se cerceteze dar pe sine însuşi, şi aşa să mănânce din pâinea aceasta şi să bea din paharul acesta.

Căci cine mănâncă şi bea, îşi mănâncă şi bea osânda lui însuşi, dacă nu deosebeşte trupul Domnului.

Din pricina aceasta sunt între voi mulţi neputincioşi şi bolnavi, şi nu puţini dorm” (1 Corinteni 11:23–30).

… Doresc să vă atrag atenţia asupra faptului că suntem în pericol dacă o facem [luăm din împărtăşanie] fiind nedemni. Înainte de a lua din împărtăşanie, inimile noastre trebuie să fie curate; mâinile noastre trebuie să fie nevinovate; noi trebuie să abandonăm toată duşmănia faţă de semenii noştri; trebuie să fim împăcaţi cu semenii noştri; şi trebuie să avem în inimile noastre dorinţa de a face voia Tatălui nostru şi de a ţine poruncile Sale. Dacă facem aceste lucruri, luarea din împărtăşanie va fi o binecuvântare pentru noi şi ne va înnoi tăria spirituală…

Noi trebuie să ne gândim serios la legămintele pe care le facem cu Tatăl nostru. Să acordăm atenţie strictă acestor legăminte şi să ne asigurăm că mâncăm şi bem fiind demni pentru binecuvântarea sufletelor noastre şi pentru creşterea tăriei noastre spirituale. Aceste binecuvântări sunt pentru dumneavoastră, fraţi şi surori, care sunteţi fraţi şi surori în credinţă. Să le preţuim şi să trăim demni de ele pentru ca, prin vieţile noastre, noi să ne arătăm credinţa. Niciunul dintre noi să nu se găsească vinovat pentru că ia din împărtăşanie fiind nedemn, fiind lipsit prin aceasta de compania Spiritului Tatălui nostru.¹⁶

Trebuie să luăm din ea [împărtăşanie] cu umilinţă, pregătindu-ne să avem mâini nevinovate şi inimi curate şi dorind să fim plăcuţi Tatălui nostru; atunci, noi o vom primi fiind demni şi ne vom bucura de binecuvântarea pe care o vom avea.¹⁷

Fie ca Domnul să ne binecuvânteze; fie ca Spiritul Său să fie revărsat în continuare asupra noastră. Fie ca noi să ne iubim unul pe altul, aşa cum Tatăl ne-a poruncit că trebuie să facem. Dacă putem lua din împărtăşanie fiind demni, ne putem iubi unul pe altul, chiar aşa cum Tatăl nostru a rânduit; să ne amintim că El ne-a spus: „Dacă nu sunteţi unul, nu sunteţi ai Mei” (vezi D&L 38:27).¹⁸ (Vezi sugestia 5 de la pagina 179.)

Sugestii pentru studiu şi predare

Gândiţi-vă la aceste idei în timp ce studiaţi acest capitol sau când vă pregătiţi să predaţi. Pentru ajutor suplimentar, vedeţi paginile v–vii.

Citiţi ultimul paragraf de la pagina 171. Dacă preşedintele Bisericii ar participa la adunarea dumneavoastră de împărtăşanie, care credeţi că ar fi impresiile sale? Ce puteţi face, personal, pentru a arăta mai mult respect faţă de Domnul şi împărtăşanie?
Meditaţi asupra cuvintelor preşedintelui Smith din paragrafele doi şi trei de la pagina 172. Cum ar beneficia societatea în general dacă ziua de sabat ar fi respectată de mai mulţi oameni? În ce moduri adecvate ne-am putea ajuta familiile şi pe alţii să vadă în respectarea zilei de sabat o binecuvântare şi nu o povară?
Care sunt unele dintre beneficiile preaslăvirii împreună în ziua de duminică pe care nu le primim prin simpla studiere a Evangheliei în căminele noastre? (Vezi pagina 173 pentru câteva exemple; vezi, de asemenea, D&L 59:9–12.)
În timp ce citiţi secţiunea care începe la pagina 174, gândiţi-vă la ce puteţi face pentru ca rânduiala împărtăşaniei să devină o parte mai plină de semnificaţie a vieţii dumneavoastră. În ce moduri pot fi ajutaţi copiii să se pregătească pentru împărtăşanie și să fie pioşi în timpul ei?
În timp ce citiţi ultimele patru paragrafe ale învăţăturilor (pagina 178), căutaţi ceea ce spune preşedintele Smith că ne pregăteşte să luăm din împărtăşanie fiind demni. De ce credeţi ca luarea din împărtăşanie fiind demni ne măreşte tăria spirituală?

Scripturi suplimentare: Exodul 20:8–11; Isaia 58:13–14; Matei 18:20; 3 Nefi 18:1–12; 20:8–9; Moroni 6:5–6.

Ajutor pentru predare: „Un învăţător experimentat nu se gândeşte la «Ce voi face astăzi la curs?», ci se întreabă: «Ce vor face cursanţii mei astăzi la curs?»; nu se întreabă: «Ce voi preda astăzi?», ci: «Cum îmi voi ajuta studenţii să descopere ceea ce trebuie să cunoască?»” (Virginia H. Pearce, în Predarea, nu este chemare mai mare, pagina 61).

„Respectaţi ziua de sabat şi ţineţi-o sfântă, sfinţi din zilele din urmă, şi ea vă va aduce multă bucurie.”

„Împărtăşania, instituită de [Învăţător] înainte de a muri, trebuie să fie pentru noi un lucru înălţător, o inspiraţie şi o binecuvântare în toată eternitatea.”