Capitolul 6

Să-i susţinem pe aceia pe care îi susţine Domnul

Conducătorii noştri sunt aleşi de Domnul şi El se aşteaptă ca noi să-i susţinem în cuvânt şi faptă.

Din viaţa lui George Albert Smith

George Albert Smith a fost susţinut ca preşedinte al Bisericii în cadrul conferinţei generale din luna octombrie a anului 1945. Aproape de sfârşitul conferinţei, preşedintele Smith şi-a exprimat recunoştinţa pentru votul de susţinere al sfinţilor: „Vă mulţumesc pentru încrederea arătată, dragi fraţi şi surori, cu speranţa că voi reuşi şi cu promisiunea, pe care unii dintre dumneavoastră aţi făcut-o, că mă veţi ajuta să reuşesc, deoarece sunt doar un om, unul dintre cei mai neînsemnaţi dintre dumneavoastră, însă am fost chemat la această slujire – şi nu aş fi aici dacă nu aş şti că am fost chemat – prin autoritatea Tatălui nostru Ceresc”.

Apoi, a adăugat următoarea solicitare: „Voi avea nevoie de ajutorul fiecărui bărbat, fiecărei femei şi fiecărui copil, nu pentru ca eu să fiu binecuvântat, ci pentru ca dumneavoastră să fiţi binecuvântaţi şi pentru binecuvântarea copiilor oamenilor, oriunde s-ar afla ei. Aceasta nu este responsabilitatea mea, aceasta este responsabilitatea noastră”¹.

Aşa cum arată învăţăturile din acest capitol, George Albert Smith a înţeles marile greutăţi purtate pe umeri de Prima Preşedinţie, chiar înainte ca el să devină preşedintele Bisericii. El i-a învăţat pe sfinţi că loialitatea şi credinţa lor pot ajuta la uşurarea acelor greutăţi şi a exemplificat acest principiu în timpul slujirii sale în cadrul Cvorumului celor Doisprezece Apostoli.

În anul 1946, în timp ce conducea o sesiune a conferinţei generale, preşedintele Smith a prezentat susţinerea oficianţilor Bisericii explicând că acest lucru înseamnă mai mult decât un simplu gest: „Am ajuns acum la un aspect care este un obicei în cadrul acestor conferinţe; este vorba despre prezentarea autorităţilor Bisericii pentru a fi susţinute prin votul oamenilor. Sper să înţelegeţi, cu toţii, că acesta este un privilegiu sacru… Nu este doar ceva simbolic, ci un semn că, având ajutorul Domnului, vă veţi îndeplini partea din lucrare”.² (Vezi sugestia 1 de la pagina 65.)

Învăţături ale lui George Albert Smith

Cei care prezidează asupra Bisericii sunt pregătiţi, aleşi şi inspiraţi de Domnul.

Această Biserică măreaţă a fost prezidată de către bărbaţi care au fost pregătiţi în mod special, care au fost învăţaţi în mod special, care au fost înzestraţi în mod special cu acea mare onoare care le-a fost conferită fiecăruia în parte atunci când şi-a ocupat locul. Tatăl nostru Ceresc, în înţelepciunea Sa, i-a înconjurat pe aceşti conducători ai lui Israel cu alţii care, asemenea lor, au credinţă şi care nu acordă un respect special cuiva datorită personalităţii sau individualităţii acestuia în calitate de preşedinte al Bisericii, ci îl recunosc în calitate de purtător de cuvânt al Tatălui nostru Ceresc, îl susţin, îl sprijină, se roagă pentru el şi îl iubesc pentru ca şi ei să poată primi binecuvântările Tatălui nostru Ceresc.

Nu există o altă organizare ca aceasta în lume. Nu există alţi oameni [care să fie] conduşi aşa cum sunt aceşti oameni. Este adevărat ceea ce se spune, anume că cei care prezidează sunt oameni neprihăniţi. Ei sunt aceia prin intermediul cărora Tatăl nostru Ceresc va înfăptui lucrarea Sa. Prin intermediul lor trebuie propovăduită Evanghelia… Bărbatul care prezidează asupra noastră astăzi nu o face datorită aptitudinii sale native. El nu prezidează pentru că este fiul unui mare conducător, el este în poziţia pe care o ocupă deoarece Tatăl nostru din Cer cunoaşte integritatea sufletului său. Ştiind hotărârea pe care el o va avea pentru a transmite acest mesaj tuturor naţiunilor de pe pământ, El l-a pregătit pentru această măreaţă chemare care i-a fost conferită. El prezidează în calitate de reprezentant al Tatălui nostru Ceresc.³

M-am gândit astăzi la bărbaţii umili, dar măreţi care au condus această Biserică de când a fost organizată… I-am cunoscut bine pe [mulţi dintre] preşedinţii [Bisericii] şi eu cred că ei toţi au fost oameni ai lui Dumnezeu. Este imposibil ca Tatăl nostru Ceresc să aleagă un alt gen de oameni care să prezideze asupra Bisericii Sale.⁴

Ce s-a întâmplat atunci când [Joseph Smith] a murit? … [Sfinţii] nu au întrunit un conclav, nu au ales un director şi nici nu au ales un nou conducător. Conducătorul fusese ales deja de Domnul. El a fost cel mai vechi membru al Cvorumului celor Doisprezece Apostoli, Brigham Young… Biserica, l-a susţinut, ca organizaţie, în toate sesiunile ei în chemarea de preşedinte. Când el a murit, consilierii săi nu au spus că ei erau preşedintele, ci Cvorumul celor Doisprezece a fost acela care a prezidat o perioadă lungă de timp şi, apoi, cel mai vechi membru al acestuia a fost susţinut ca preşedinte al Bisericii. A domnit ordinea perfectă…

Am pus unele dintre aceste lucruri în ordine pentru a nu exista greşeli. Joseph Smith nu s-a ales singur să fie preşedintele Bisericii. De asemenea, niciunul dintre cei care l-au urmat… Însărcinarea vine din partea Tatălui nostru Ceresc prin inspiraţia Sa şi bărbaţii primesc toată puterea care îi este asociată unei anumite însărcinări.⁵

Cât de recunoscători ar trebui să fim pentru că ştim că această lucrare nu este lucrarea omului, ci lucrare Domnului; că această Biserică ce poartă numele lui Isus Hristos, este condusă de El, iar El nu-i va permite niciunui om sau niciunui grup de oameni s-o distrugă. El nu le va permite bărbaţilor care prezidează asupra Bisericii Sale să-i conducă pe oameni pe o cale greşită, ci îi va susţine cu puterea Sa supremă. El îi va mări în ochii oamenilor buni şi minunaţi. El va binecuvânta slujirea lor şi aceasta va fi încununată de succes. Cei care se opun şi caută defecte nu vor găsi bucurie în opoziţia lor. Cei care critică şi caută să distrugă influenţa conducătorilor Bisericii vor suporta consecinţele faptelor rele.⁶

Trebuie să fim recunoscători în inima noastră că suntem conduşi de bărbaţi sfinţi care sunt inspiraţi de Tatăl nostru din Cer pentru a ne învăţa zi de zi.⁷ (Vezi sugestia 2 de la pagina 66.)

Prin intermediul slujitorilor Săi, Domnul ne învaţă calea care duce la fericire şi siguranţă.

Din vremea tatălui Adam şi până în prezent, Domnul i-a avertizat pe oameni prin intermediul slujitorilor Săi. El i-a inspirat pe oameni să trăiască mai bine, atunci când L-au ascultat şi, din veac în veac, aşa cum au cerut copiii Săi, El a trimis bărbaţi sfinţi în lume pentru a propovădui fericirea, i-a inspirat să predice adevărurile glorioase care înnobilează şi îmbogăţesc spiritual omenirea.⁸

Nu cunosc niciun lucru foarte important care să se fi întâmplat în lume fără ca Domnul să nu fi avertizat oamenii în prealabil prin profeţii Săi, ca ei să nu rămână în neştiinţă despre ceea ce se va întâmpla, ca ei să-şi poată planifica viaţa, dacă doreau, ca totul să fie bine…

Un astfel de exemplu este Noe. Domnul i-a poruncit să construiască o arcă în care cei neprihăniţi aveau să fie salvaţi de potopul care avea să vină. Noe a construit arca şi a propovăduit pocăinţă generaţiei sale timp de o sută douăzeci de ani, avertizându-i, astfel, în totalitate. Cu toate acestea, oamenii au fost atât de ticăloşi, încât nu au dat ascultare avertizării. Beneficiind de libertatea de a alege, ei au ales răul în locul neprihănirii. Ploile au căzut şi potopul a venit şi numai Noe şi familia lui, formată din opt persoane, au fost salvaţi. Cu toţii au fost avertizaţi pe deplin dar, din cauza încăpăţânării lor şi a refuzului de a se pocăi, ei s-au înecat (vezi Moise 8:13–30).⁹

Domnul doreşte ca noi să fim fericiţi. Acesta este motivul pentru care El ne-a dat Evanghelia lui Isus Hristos. De aceea El ne-a conferit preoţia. El vrea să fim fericiţi. De aceea El a organizat această Biserică şi a stabilit în cadrul ei diferitele oficii, toate aceste lucruri fiind în ordine… Dacă veţi urma conducerea Domnului şi pe cei pe care Domnul îi susţine, nu veţi ajunge în întuneric, nu veţi pierde lumina, nu veţi încălca legile lui Dumnezeu şi nu vă veţi pierde privilegiile de care El este atât de nerăbdător ca noi, toţi, să ne bucurăm.¹⁰

Pentru mine, există astăzi o singură cale sigură şi aceasta este aceea de a-i urma pe cei pe care Domnul i-a numit să conducă. Eu pot avea propriile idei şi opinii, pot să-mi stabilesc propria-mi judecată asupra lucrurilor, dar ştiu că, atunci când judecata mea nu este în acord cu învăţăturile celor pe care Domnul ni i-a dat pentru a ne arăta calea, eu trebuie să-mi schimb direcţia. Dacă doresc salvarea, atunci îi voi urma pe conducătorii pe care Tatăl nostru Ceresc ni i-a dat, atâta timp cât El îi susţine.¹¹ (Vezi sugestia 3 de la pagina 66.)

Cei care sunt umili şi credincioşi îi susţin şi îi apără pe slujitorii Domnului.

Am cunoscut mii de membri ai acestei Biserici măreţe, în afara conducătorilor ei, bărbaţi şi femei din multe ţări care, fiind umili şi având credinţă, au acceptat Evanghelia pentru a deveni membri ai Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă… Ei s-au rugat pentru conducătorii lor şi i-au susţinut şi, de când sunt membru al Bisericii, nu am cunoscut încă pe cineva care să ţină poruncile Domnului şi care să-şi ridice glasul împotriva celor care au fost chemaţi să prezideze asupra acestei Biserici. Acest lucru este într-adevăr remarcabil…

Pentru mine, una dintre cele mai puternice mărturii despre divinitatea acestei lucrări este aceea că mulţimi de oameni… care au ocazia în cadrul conferinţei de ţăruş… să-şi exprime susţinerea sau refuzul de a-i susţine pe cei care prezidează asupra lor (fiecare persoană exercitându-şi libertatea de a alege), continuă să-şi susţină conducătorii. Cu siguranţă, Spiritul Domnului îi îndeamnă pe oamenii credincioşi, umili să-i susţină pe slujitorii Săi aleşi.¹²

Când Moise i-a condus pe copiii lui Israel din Egipt în pustietate şi în ţara făgăduită, Amalec i-a atacat la Refidim. Moise i-a cerut lui Iosua să aleagă luptători care să-i protejeze pe copiii lui Israel. Moise, Aaron şi Hur s-au urcat pe vârful unui deal de unde se vedea câmpul de luptă. Atunci când Moise ţinea toiagul lui Dumnezeu deasupra capului său, copiii lui Israel biruiau iar, atunci când el îşi lăsa mâinile din cauza oboselii, Amalec biruia. I-a fost pusă la dispoziţie o piatră pe care să se aşeze, iar Aaron şi Hur îi sprijineau mâinile pentru ca binecuvântările lui Dumnezeu să se poată revărsa asupra copiilor lui Israel, ca războinicii lor să poată învinge şi bătălia să fie câştigată. Puterea lui Dumnezeu a fost cu Moise şi a rămas cu el până când el a terminat lucrarea Sa (vezi Exodul 17:8–13). Când el avea parte de sprijinul poporului, ei erau, de asemenea, binecuvântaţi şi aşa a fost cu fiecare slujitor al Domnului care a prezidat asupra copiilor lui Israel…

Atâta timp cât [preşedintele] prezidează asupra acestei Biserici, nu contează câţi ani o va face, Tatăl nostru Ceresc îi va da tărie, putere, înţelepciune, discernământ şi inspiraţie pentru a se adresa copiilor lui Israel aşa cum au nevoie. Noi, lăsându-ne conduşi de el, trebuie să fim ca Aaron şi Hur din vremurile străvechi; noi trebuie să-i sprijinim mâinile, ca prin el, Domnul să poată permite binecuvântărilor cerului să coboare asupra noastră şi asupra acestui popor.¹³

Eu ştiu că aceşti bărbaţi [autorităţile generale] sunt slujitorii Domnului şi că ei caută să binecuvânteze omenirea. Sper ca niciunul dintre dumneavoastră… să nu se afle în situaţia de a nu-i susţine, nu doar cu credinţa şi rugăciunile dumneavoastră ci, dacă ei sunt prezentaţi în mod greşit şi atitudinea lor este înţeleasă greşit, dumneavoastră să fiţi dornici şi nerăbdători să-i apăraţi, dacă este nevoie, deoarece va veni un timp când ei vor avea nevoie de apărarea dumneavoastră. Duşmanul nu a uitat de ei şi, pentru mine, una dintre dovezile divinităţii chemării acestor bărbaţi este că oamenii răi îi vorbesc de rău, iar bărbaţii buni şi femeile bune îi vorbesc de bine.¹⁴ (Vezi sugestia 4 de la pagina 66.)

Când îi criticăm pe conducătorii noştri sau când dispreţuim sfatul lor, îi permitem duşmanului să ne ducă în rătăcire.

Printre noi există aceia… care au fost orbiţi de filozofiile şi nesăbuinţele oamenilor. Sunt aceia care resping sfatul şi ajutorul bărbatului pe care Dumnezeu l-a numit conducătorul acestei Biserici…

Oamenii care nu cunosc prea multe vin dintr-o dată cu o idee strălucită şi sugerează „aceasta este calea” sau „aceea este calea” şi, deşi este în contradicţie cu sfatul Domnului, unii sunt convinşi s-o încerce. Domnul a dat sfaturi şi l-a numit pe preşedintele Bisericii să transmită acele sfaturi. Dacă ignorăm sfaturile lui oferite în calitatea sa de preşedinte al Bisericii, putem ajunge să ne dăm seama că am făcut o greşeală gravă.¹⁵

Membrii preşedinţiei Bisericii… sunt reprezentanţii Tatălui nostru Ceresc, nu doar pentru acest popor, ci Îl reprezintă în faţa tuturor oamenilor de pe pământ. Noi vom face bine dacă îi vom onora şi cinsti pe aceşti bărbaţi pe care El i-a pus să ne conducă. Ei sunt bărbaţi care au slăbiciuni omeneşti, vor face greşeli dar, dacă noi vom fi atât de înţelegători faţă de greşelile pe care ei le fac cum suntem faţă de eşecurile şi greşelile proprii, atunci le vom vedea calităţile aşa cum le vedem şi pe ale noastre.

Dragi fraţi şi surori, stau în faţa dumneavoastră şi vă rog să nu permiteţi să vă iasă de pe buze cuvinte critice sau aspre la adresa celor pe care Domnul i-a chemat să ne conducă. Nu staţi în compania acelora care îi denigrează sau slăbesc influenţa lor asupra copiilor oamenilor. Dacă staţi, vă pot spune că veţi ajunge sub puterea duşmanului. Veţi fi influenţaţi de el să vă îndepărtaţi cât se poate de mult de calea adevărului şi, dacă nu vă veţi pocăi, vă veţi da seama, când va fi mult prea târziu, că aţi pierdut „mărgăritarul de mare preţ”. Din cauza egoismului şi a orbirii dumneavoastră, veţi fi duşi departe, iar cei dragi ai dumneavoastră… vor fi trişti de partea cealaltă a vălului, din cauza slăbiciunii şi nebuniei dumneavoastră.¹⁶ (Vezi sugestia 5 de la pagina 66.)

Duşmanul nu doarme. El îi înşeală pe mulţi şi îi face să păcătuiască… Sunt unii care propovăduiesc doctrină falsă; alţii care caută să-i convingă pe bărbaţi şi pe femei să încalce poruncile Tatălui nostru Ceresc… Dacă membrii acestei Biserici, care găsesc greşeli la conducătorii Bisericii şi îi critică pe aceia care îşi sacrifică până şi viaţa pentru a ne binecuvânta şi ajuta, s-ar gândi numai suficient de mult încât să poată întreba prin rugăciune: „Pe care dintre aceşti conducători este bine să-l urmez?”, atunci nu ar avea probleme să găsească drumul cel bun şi i-ar susţine pe cei pe care Domnul îi susţine.¹⁷

Când îi susţinem pe conducătorii noştri, ne luăm angajamentul să le urmăm sfatul şi să slujim cu credinţă şi sârguinţă în chemările noastre.

Pentru preşedintele acestei Biserici, trebuie să fie o sursă de tărie privirea chipurilor a mii de bărbaţi şi femei cinstite care îşi ridică mâinile în legământ cu Tatăl nostru din Cer, susţinându-l în oficiul în care a fost chemat în calitate de preşedinte al acestei Biserici măreţe. Obligaţia pe care ne-o asumăm, atunci când ne ridicăm mâinile într-o asemenea împrejurare, este una dintre cele mai sacre. Nu înseamnă că ne vom vedea în linişte de treaba noastră şi că vom fi de acord ca profetul Domnului să conducă această lucrare, ci înseamnă – dacă eu înţeleg această obligaţie pe care mi-o asum atunci când îmi ridic mâna – că îl vom susţine; că ne vom ruga pentru el; că îi vom apăra reputaţia şi că ne vom strădui să punem în practică instrucţiunile sale după cum Domnul îl va îndruma să ni le ofere atâta timp cât el va sluji în această chemare.¹⁸

Când mă gândesc la poverile duse de către preşedintele acestei Biserici şi de către consilierii săi şi când înţeleg responsabilităţile care le sunt puse pe umeri, îmi doresc să-i ajut din toată inima pentru ca eu să nu fiu o piedică ci, din oficiul în care am fost chemat, alături de dumneavoastră, fraţii şi surorile mele, să ne ocupăm locul, să ne îndeplinim partea din lucrare şi să slujim cu credinţă şi sârguinţă în chemarea noastră spre cinstea şi slava lui Dumnezeu.¹⁹ (Vezi sugestia 4 de la pagina 66.)

Dumnezeu a permis ca noi, cei care am fost binecuvântaţi din belşug, să-i putem sprijini mâinile slujitorului Domnului care prezidează asupra noastră; ca noi să-l putem ajuta nu doar prin credinţa şi rugăciunile noastre, ci şi prin bunătate şi dragoste atunci când ni se iveşte ocazia; ca noi să mărşăluim sub drapelul care va flutura în timp ce Dumnezeu va continua să-l susţină în calitate de preşedinte al Bisericii, de profet al Domnului în aceste zile din urmă.²⁰

Fie ca noi să-i susţinem pe aceşti bărbaţi pe care Dumnezeu i-a chemat să prezideze asupra noastră. Fie ca noi să-i binecuvântăm, nu doar prin vorbe, ci ajutându-i în toate modurile posibile să poarte povara atât de grea ce se află pe umerii lor… Rugaţi-vă pentru ei, binecuvântaţi-i şi ajutaţi-i.²¹

Sugestii pentru studiu şi predare

Gândiţi-vă la aceste idei în timp ce studiaţi acest capitol sau când vă pregătiţi să predaţi. Pentru ajutor suplimentar, vedeţi paginile v–vii.

Citiţi ultimul paragraf din secţiunea „Din viaţa lui George Albert Smith” (paginile 57–58). Care este „partea dumneavoastră din lucrare”? În timp ce studiaţi acest capitol, gândiţi-vă la moduri prin care puteţi arăta prin cuvintele şi faptele dumneavoastră că-i susţineţi pe conducătorii Bisericii.
Recapitulaţi prima secţiune a învăţăturilor (paginile 58–59), în special al doilea şi al patrulea paragraf. Cum diferă modul Domnului de a alege conducători de cel al lumii? Ce experienţe aţi avut care v-au întărit credinţa că cei care ne conduc sunt aleşi de Domnul?
Studiaţi secţiunea care începe la pagina 59 şi citiţi Doctrină şi legăminte 21:4–7. Ce sfat concret a dat Domnul prin intermediul actualului preşedinte al Bisericii? Dar prin intermediul preşedintelui dumneavoastră de ţăruş sau district? Dar prin intermediul episcopului sau preşedintelui dumneavoastră de ramură? Ce binecuvântări aţi primit pentru că aţi urmat acest sfat?
Recapitulaţi secţiunea care începe la pagina 61 şi citiţi primele două paragrafe întregi de la pagina 64. Ce înseamnă pentru dumneavoastră să-i susţineţi pe conducătorii Bisericii? Cum poate faptul de a-i susţine pe conducătorii Bisericii să ne întărească familiile şi căminele?
Citiţi ultimul paragraf întreg de la pagina 63. De ce este periculos să-i criticăm pe conducătorii Bisericii? Care este modalitatea corespunzătoare de a reacţiona dacă cineva acuză pe vreunul dintre conducătorii dumneavoastră locali?

Scripturi suplimentare: Amos 3:7; Efeseni 4:11–14; Evrei 5:4; Doctrină şi legăminte 84:109–10; 107:22; 112:20.

Ajutor pentru predare: O modalitate de a încuraja învăţarea sârguincioasă este aceea de a asculta cu atenţie atunci când cineva adresează o întrebare sau când cineva face un comentariu. „A asculta este o exprimare a dragostei. Necesită deseori sacrificiu. Când îi ascultăm cu adevărat pe ceilalţi, renunţăm deseori la ceea ce vrem să spunem pentru ca ei să se poată exprima” (Predarea, nu este chemare mai mare, p. 66).

„Sunt doar un om, unul dintre cei mai neînsemnaţi dintre dumneavoastră, însă am fost chemat la această slujire… prin autoritatea Tatălui nostru Ceresc.”

„Noi… trebuie să fim ca Aaron şi Hur din vremurile străvechi; noi trebuie să-i sprijinim mâinile [profetului].”

Noi îi susţinem pe conducătorii noştri atunci când „ne îndeplinim partea din lucrare şi slujim cu credinţă şi sârguinţă în chemarea noastră spre cinstea şi slava lui Dumnezeu.”