Capitolul 2

„Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”

Întinderea braţelor către alţii cu dragoste şi compasiune este esenţială în Evanghelia lui Isus Hristos.

Din viaţa lui George Albert Smith

George Albert Smith a fost foarte cunoscut pentru capacitatea lui de a-i iubi pe alţii. Preşedintele J. Reuben Clark jr., unul dintre consilierii lui în Prima Preşedinţie, a spus despre el: „Adevăratul său nume a fost Dragoste… El şi-a oferit dragostea tuturor celor pe care i-a întâlnit. El şi-a oferit dragostea tuturor celor pe care nu i-a întâlnit”.¹

Dragostea preşedintelui Smith faţă de alţii a izvorât din convingerea sa sinceră că noi suntem toţi fraţi şi surori, copii ai aceluiaşi Tată Ceresc. Aproape de sfârşitul vieţii sale, el le-a spus sfinţilor:

„Nu ştiu să am vreun duşman şi nu există niciun om în lume faţă de care să am sentimente de duşmănie. Toţi bărbaţii şi toate femeile sunt copii ai Tatălui meu şi am căutat în timpul vieţii mele să ţin cont de înţeleapta îndrumare a Mântuitorului omenirii – să-mi iubesc aproapele ca pe mine însumi… Nu veţi şti niciodată cât de mult vă iubesc. Nu o pot exprima în cuvinte. Şi vreau să am astfel de sentimente pentru fiecare fiu şi fiică a Tatălui meu Ceresc”.²

Preşedintele Smith şi-a arătat dragostea faţă de alţii prin intermediul nenumăratelor acte de compasiune. Un observator a consemnat: „Este ceva normal ca preşedintele Smith să-şi lase deoparte treburile pentru a mângâia şi binecuvânta pe cei bolnavi, pe cei deprimaţi, făcându-i să fie recunoscători pentru încurajările lui plăcute. Nu este un lucru neobişnuit să-l vezi, înainte şi după programul său de muncă, mergând pe holurile din spitale, vizitând salon după salon, binecuvântând, încurajând şi înveselind cu apariţiile sale neaşteptate în acele locuri în care prezenţa sa alinătoare şi încurajatoare este atât de binevenită… Este un lucru obişnuit ca el să meargă oriunde simte că poate oferi ajutor şi încurajare”.³

Preşedintele Thomas S. Monson a împărtăşit un exemplu concret în care preşedintele Smith s-a dus şi a dat dovadă de dragoste faţă de cineva nevoiaş:

„Într-o dimineaţă rece de iarnă, echipa de muncitori care curăţa străzile [în oraşul Salt Lake] îndepărta bucăţi mari de gheaţă de pe rigolele străzii. Muncitorii angajaţi permanent erau ajutaţi de lucrători temporari care aveau nevoie disperată de un loc de muncă. Unul dintre ei purta doar un pulover subţire şi îi era foarte frig. Un bărbat zvelt cu o barbă bine îngrijită s-a oprit lângă echipă şi l-a întrebat pe muncitor: «Aveţi nevoie de mai mult decât de un pulover într-o dimineaţă ca aceasta. Unde este paltonul dumneavoastră?» Bărbatul i-a răspuns că nu avea un palton pe care să-l poarte. Bărbatul aflat în trecere şi-a dat jos paltonul, i l-a dat bărbatului şi a spus: «Acest palton este al dumneavoastră. Este din lână groasă şi vă va ţine cald. Eu lucrez peste drum». Strada se numea South Temple. Bunul samaritean care a intrat în clădirea administrativă a Bisericii pentru a merge la munca sa zilnică şi care nu mai avea palton era George Albert Smith, preşedintele Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă. Gestul său de generozitate altruistă a arătat inima sa tandră. Cu siguranţă el a fost păzitorul fratelui său”.⁴ (Vezi sugestia 1 de la pagina 18.)

Învăţături ale lui George Albert Smith

Toţi oamenii sunt fraţii şi surorile noastre, copii ai Tatălui nostru Ceresc.

Noi îi privim pe toţi bărbaţii ca fiind fraţii noştri, pe toate femeile ca fiind surorile noastre; o privim pe fiecare fiinţă umană din lume ca pe un copil al Tatălui nostru şi, pentru că noi credem că fiecare este făcut după chipul Tatălui, tot aşa fiecare posedă o frântură de divinitate care, dacă este dezvoltată, ne va pregăti să ne întoarcem în prezenţa Sa…

Acesta este modul nostru de a înţelege scopul existenţei noastre în lume şi explică atenţia pe care o acordăm aproapelui nostru. Mulţi au presupus că noi ne izolăm de alţi oameni, iar alţii au gândit că nu ne asociem decât cu membri ai Bisericii. Adevărul este că noi îl privim pe fiecare copil care se naşte în lume ca fiind un fiu sau o fiică a lui Dumnezeu, ca fiind fratele sau sora noastră şi simţim că fericirea noastră nu va fi completă în împărăţia cerului dacă nu ne vom bucura de compania familiilor noastre şi de cea a prietenilor şi asociaţilor noştri pe care i-am cunoscut şi pentru al căror bine alocăm atât de mult timp din timpul nostru pe pământ.⁵

Când mă gândesc la respectul şi dragostea mea faţă de familia Tatălui meu, familia umană, îmi amintesc de ceva ce tatăl meu pământean a spus, iar eu cred că, probabil, eu am moştenit acest lucru şi de la el. El a spus: „Nu am văzut niciodată un copil al lui Dumnezeu într-o stare de degradare profundă şi să nu am acel impuls de a mă apleca şi a-l ridica, de a-l pune pe picioare şi a-l ajuta să-şi reînceapă viaţa”. Doresc să spun că nu am văzut niciodată în viaţa mea vreun copil al Tatălui meu despre care să nu cred că el era fratele meu şi că Dumnezeu îl iubeşte pe fiecare dintre copiii Săi.⁶

Ce lume fericită ar fi dacă oamenii de pretutindeni i-ar accepta pe semenii lor ca fraţi şi surori şi dacă, după aceea, i-ar iubi pe cei de lângă ei ca pe ei înşişi.⁷ (Vezi sugestia 2 de la pagina 18.)

Evanghelia lui Isus Hristos ne învaţă să-i iubim pe toţi copiii lui Dumnezeu.

Evanghelia ne învaţă să dăm dovadă de caritate faţă de toată lumea şi să-i iubim pe semenii noştri. Salvatorul a spus:

„«Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, şi cu tot cugetul tău». Aceasta este cea dintâi, şi cea mai mare poruncă.

Iar a doua, asemenea ei, este: «Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi». În aceste două porunci se cuprind toată Legea şi Proorocii” (Matei 22:37–40).

Fraţi şi surori, dacă Evanghelia lui Isus Hristos, aşa cum vă este transmisă, nu a plantat în inima dumneavoastră sentimentul dragostei faţă de semenii dumneavoastră, atunci doresc să spun că nu v-aţi bucurat pe deplin de acel dar minunat care a venit pe pământ atunci când această Biserică a fost organizată.⁸ (Vezi sugestia 3 de la pagina 19.)

Slujirea noastră este una a dragostei. Slujirea noastră este una care ne îmbogăţeşte viaţa… Dacă noi trăim aşa cum Dumnezeu doreşte ca noi să trăim, dacă slujim aşa cum El doreşte să slujim, fiecare zi a vieţii noastre va fi mai bogată prin influenţa Spiritului Său, dragostea noastră faţă de semenii noştri va creşte şi sufletele noastre se vor mări până când vom simţi că i-am putea lua în braţe pe toţi copiii lui Dumnezeu, dorind să-i binecuvântăm şi să-i ajutăm să înţeleagă adevărul.⁹

În calitate de membri ai Bisericii lui Hristos, noi trebuie să ţinem poruncile Sale şi să ne iubim unul pe altul. Apoi, dragostea noastră va trebui să depăşească limitele Bisericii cu care ne identificăm şi să se îndrepte către copiii oamenilor.¹⁰

Să dovedim prin comportamentul nostru, prin bunătatea noastră, prin dragostea noastră, prin credinţa noastră că noi ţinem cu adevărat acea mare poruncă despre care Salvatorul a spus că este asemenea primei mari porunci: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”¹¹.

Noi dăm dovadă de caritate întinzându-ne braţele către cei care au nevoie de ajutor şi încurajare.

Măsurarea rezultatului a ceea ce dragostea şi caritatea pot aduce în lume este imposibilă. În fiecare ramură, în fiecare episcopie şi misiune ne este oferită ocazia de a umple lumea cu lumină, de a aduce mai multă fericire, de a-i ridica pe cei descurajaţi şi de a le aduce bucurie şi mângâiere celor îndureraţi.¹²

Domnul spune:

„Vedeţi să vă iubiţi unul pe altul, încetaţi de a mai fi lacomi; învăţaţi să împărţiţi unul la altul aşa cum cere Evanghelia…

Şi mai presus de toate lucrurile, îmbrăcaţi-vă, precum cu o mantie, cu legătura carităţii, care este legătura perfecţiunii şi a păcii” (D&L 88:123, 125).

Urmaţi sfatul Său cu privire la caritate? Doresc să spun că, exact în acest moment al vieţii noastre, trebuie să dăm dovadă de caritate, nu doar împărţind din bunurile noastre celor nevoiaşi, ci trebuie să dăm dovadă de caritate faţă de slăbiciunile, eşecurile şi greşelile copiilor Tatălui nostru.¹³

Dacă găsim un bărbat sau o femeie care nu a reuşit în viaţă, pe cineva a cărui credinţă slăbeşte, haideţi să nu-i întoarcem spatele; haideţi să căutăm să-l vizităm şi să mergem la el cu bunătate şi dragoste, să-l încurajăm să se întoarcă de pe calea sa greşită. Ocazia de a face muncă individuală printre noi, ca oameni, este prezentă pretutindeni; şi sunt puţini bărbaţi şi puţine femei în această Biserică ce nu ar putea, dacă ar dori, să-şi deschidă braţele puţin mai larg, dincolo de cercul social din care fac parte şi să spună o vorbă bună sau să predice adevărul unora dintre copiii Tatălui nostru… Aceasta este lucrarea Tatălui nostru. Este cel mai important lucru cu care putem fi asociaţi în această viaţă.¹⁴

Eu am numai dorinţe bune în inimă pentru omenire. Nu am nicio animozitate în inimă faţă vreo fiinţă umană. Cunosc unele persoane care aş dori să se comporte puţin mai bine decât o fac, însă aceasta este pierderea lor, nu a mea. Dacă îmi pot bune braţul pe umărul lor şi-i pot ajuta să se întoarcă pe calea fericirii învăţându-i Evanghelia lui Isus Hristos, atunci fericirea mea va fi mai mare… Nu-i puteţi forţa pe oameni să facă lucruri care sunt bune, dar îi puteţi influenţa să le facă prin dragostea dumneavoastră, dacă ei pot să vadă, în exemplul dumneavoastră, că luaţi în serios ceea ce spuneţi.¹⁵ (Vezi sugestia 4 de la pagina 19.)

Adevărata fericire rezultă din dragostea faţă de alţii şi slujirea lor.

Nu uitaţi că nu contează cât de mulţi bani oferiţi, nu contează cum doriţi ca lucrurile acestei lumi să vă facă fericit, fericirea dumneavoastră va fi direct proporţională cu caritatea dumneavoastră, cu bunătatea dumneavoastră şi cu dragostea dumneavoastră faţă de cei cu care interacţionaţi aici, pe pământ. Tatăl nostru Ceresc a spus foarte clar că cel care spune că Îl iubeşte pe Dumnezeu şi nu-l iubeşte pe fratele său este un mincinos (vezi 1 Ioan 4:20).¹⁶

Nu doar ce primim ne face fericiţi, ci şi ceea ce oferim şi, cu cât oferim mai mult copiilor Tatălui nostru din ceea ce înalţă şi îmbogăţeşte, cu atât avem mai multe de oferit. Se dezvoltă ca o fântână a vieţii şi va duce la fericire veşnică.¹⁷

După ce viaţa noastră aici se va încheia şi ne vom întoarce acasă, acolo vom vedea că se va ţine cont de fiecare faptă bună pe care am făcut-o, de fiecare gest de bunătate de care am dat dovadă, de fiecare efort pe care l-am depus în folosul semenilor noştri…

Să ne dovedim aprecierea faţă de ceea ce ne-a dat Domnul slujindu-I, iar noi Îi slujim atunci când le facem un bine copiilor Săi. Fără plată am primit, fără plată dăm (vezi Matei 10:8). Cu inima încălzită de dragoste şi bunătate faţă de semenii noştri, să mergem înainte cu fermitate până când vom fi chemaţi acasă şi ne vom cunoaşte consemnarea din cartea vieţii. Atunci, dacă ne-am îmbunătăţit talentele, dacă am fost oneşti, fideli, caşti, binevoitori şi caritabili şi dacă am căutat să ridicăm fiecare suflet cu care am interacţionat, dacă ne-am ridicat la înălţimea luminii pe care am primit-o şi am propagat acea lumină de fiecare dată când am avut ocazia, cât de fericiţi vom fi şi cât de pline de recunoştinţă vor fi inimile noastre atunci când vom auzi din partea Creatorului cerului şi al pământului cuvintele de aprobare: „Bine, rob bun şi credincios; ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău” (Matei 25:21).¹⁸ (Vezi sugestia 5 de la pagina 19.)

Sugestii pentru studiu şi predare

Gândiţi-vă la aceste idei în timp ce studiaţi acest capitol sau când vă pregătiţi să predaţi. Pentru ajutor suplimentar, vedeţi paginile v–vii.

Gândiţi-vă la modalităţi în care puteţi da dovadă de dragoste aşa cum a făcut preşedintele Smith (vezi paginile 11–13). De exemplu, cum putem da dovadă de dragoste îndeplinindu-ne responsabilităţile de învăţători de acasă sau de învăţătoare vizitatoare?
Când studiaţi prima secţiune a învăţăturilor (paginile 13–14), gândiţi-vă la cum punerea în practică a acestor învăţături vă poate îmbunătăţi relaţiile cu vecinii dumneavoastră, colegii de muncă, membrii familiei şi cu alţii.
Citiţi ultimul paragraf întreg de la pagina 14. Care sunt unele dintre învăţăturile sau povestirile din scripturi care vă inspiră să-i iubiţi şi să le slujiţi altora?
Studiaţi secţiunea care începe la pagina 16, în mod special ultimele două paragrafe. Gândiţi-vă la cineva care poate nu face parte din „cercul social din care [faceţi] parte”. Ce lucru concret puteţi face pentru a vă întinde braţele către o astfel de persoană?
Cugetaţi la învăţăturile preşedintelui Smith de la paginile 17–18. Ce experienţe aţi trăit din care aţi învăţat că adevărata fericire rezultă din a-i face pe alţii fericiţi?

Scripturi suplimentare: Matei 5:43–44; 25:34–40; Luca 10:25–37; Ioan 13:34–35; 1 Ioan 4:7–8; 1 Nefi 11:16–25; Moroni 7:44–48.

Ajutor pentru predare: „O mare parte a predării din cadrul Bisericii este făcută atât de rigid, sub formă de prelegere. La clase, noi nu reacţionăm prea bine la prelegeri. Reacţionăm bine la acestea în cadrul adunării de împărtăşanie şi al conferinţelor, însă predarea trebuie să fie interactivă, pentru ca dumneavoastră să puteţi adresa întrebări. Puteţi stimula uşor adresarea de întrebări în timpul unei clase” (Boyd K. Packer, „Principles of Teaching and Learning”, Ensign, iunie 2007, p. 87).

„Evanghelia ne învaţă să dăm dovadă de caritate faţă de toată lumea şi să-i iubim pe semenii noştri.”

„Să dovedim prin comportamentul nostru… că noi ţinem cu adevărat acea mare poruncă… «Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi».”

„[Umpleţi] lumea cu lumină, [aduceţi] mai multă fericire, [ridicaţi] pe cei descurajaţi şi [aduceţi] bucurie şi mângâiere celor îndureraţi.”