Capitolul 15

Să facem să progreseze lucrarea Domnului

Dumnezeu îndrumă lucrarea Sa şi El îl cheamă pe fiecare membru al Bisericii să participe la progresul ei.

Din viaţa lui George Albert Smith

În anul 1903, când George Albert Smith a fost chemat să slujească în Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, numărul de membri ai Bisericii era puţin mai mare de 300.000. Până la sfârşitul slujirii sale ca preşedinte al Bisericii, numărul lor era mai mare de un milion. Preşedintele Smith s-a bucurat de o astfel de creştere pentru că însemna că mesajul salvării ajungea la tot mai mulţi oameni. „Cât de fericiţi ar trebui să fim”, a spus el celor prezenţi la Conferinţa Generală din anul 1950, „nu pentru că a crescut numărul de membri ai organizaţiei căreia îi aparţinem, ci pentru că mai mulţi dintre copiii Tatălui nostru, mai mulţi dintre fiii şi fiicele Sale, au fost aduşi la o înţelegere a adevărului şi intră în organizaţia Sa pe care El a pregătit-o pentru a ne învăţa calea vieţii şi a ne conduce de-a lungul căii fericirii eterne”¹.

Din anul 1903 şi până la decesul preşedintelui Smith în anul 1951, Biserica s-a confruntat cu multe dificultăţi în progresul ei în lumea întreagă. Evenimente, cum ar fi Primul Război Mondial, al Doilea Război Mondial, Marea Depresiune (o criză economică larg răspândită), au limitat considerabil numărul de misionari care puteau fi trimişi peste hotare. În ciuda acestor greutăţi, George Albert Smith a rămas încrezător că Biserica avea să continue să crească şi să-şi împlinească destinul de a fi „umplut tot pământul” (Daniel 2:35). În anul 1917, în punctul culminant al Primului Război Mondial, el a spus sfinţilor: „Nu mă voi descuraja pentru că acest adevăr nu se răspândeşte mai repede. Dimpotrivă, văd în evenimentele de azi intervenţia personală a unui Tată Înţelept care pregăteşte calea pentru răspândirea Evangheliei pe care El a restaurat-o pe pământ în zilele noastre”².

Deşi prima jumătate a secolului al XX-lea a venit cu probleme considerabile, ea a adus de asemenea, tehnologii noi despre care preşedintele Smith a spus că vor ajuta lucrarea Domnului să progreseze. El a fost un susţinător înfocat al industriei aviatice şi a considerat-o un mod de realizare a călătoriilor pe care trebuia să le facă pentru a-şi îndeplini mai eficient însărcinările de autoritate generală. De asemenea, el a susţinut utilizarea de către Biserică a radioului şi televiziunii pentru a duce cuvântul Domnului unui auditoriu mai numeros. „Trebuie să privim aceste [invenţii] ca pe binecuvântări de la Domnul”, a spus el. „Ele ne lărgesc mult posibilităţile. Ele pot deveni, cu adevărat, binecuvântări dacă le utilizăm în dreptate pentru răspândirea adevărului şi înaintarea lucrării Domnului printre oameni. Marea provocare cu care se confruntă lumea astăzi o reprezintă scopul în care noi utilizăm multe dintre aceste invenţii. Le putem utiliza pentru a distruge, aşa cum am făcut uneori, în trecut, sau le putem utiliza pentru a informa şi binecuvânta omenirea, aşa cum Tatăl nostru Ceresc doreşte ca noi să facem”³.

Într-o cuvântare rostită în cadrul conferinţei generale din anul 1946, preşedintele Smith a profeţit despre utilizarea unor astfel de tehnologii: „Nu va mai trece mult timp până când, de la acest pupitru şi din alte locaţii, slujitorii Domnului vor putea transmite mesaje unor grupuri izolate, aflate atât de departe încât nu se va putea ajunge la ele. În acest mod şi în altele, Evanghelia lui Isus Hristos, Domnul nostru, singura putere a lui Dumnezeu pentru mântuire şi pregătire pentru împărăţia celestială, va fi auzită în toate părţile lumii şi mulţi dintre dumneavoastră, cei care vă aflaţi aici, vor trăi să vadă acea zi”⁴ (vezi sugestiile 1 şi 4 de la pagina 168).

Preşedintele Smith a înţeles că lucrarea Bisericii are succes pentru că este lucrarea Domnului şi el i-a învăţat pe sfinţi că prilejul de a participa la această lucrare este o binecuvântare pe care Domnul o oferă fiecărui membru al Bisericii Sale. În timpul primei conferinţe generale desfăşurate după ce el a fost pus deoparte ca preşedinte al Bisericii, el a spus: „Sunt conştient de marea responsabilitate ce se află pe umerii mei. Ştiu că, fără ajutorul Tatălui nostru Ceresc, organizaţia din care facem parte nu poate avea succes. Nici un om sau grup de oameni nu o poate face să aibă succes dar, dacă membrii acestei Biserici vor continua să ţină poruncile lui Dumnezeu, să trăiască potrivit religiei lor, să fie un exemplu pentru lume [şi] să-şi iubească semenii ca pe ei înşişi, noi vom merge înainte şi o fericire tot mai mare se va revărsa asupra noastră”⁵.

Învăţături ale lui George Albert Smith

Fiecărui membru i se oferă un mare prilej de a participa la lucrarea Domnului.

Responsabilitatea realizării acestei lucrări nu revine numai [preşedintelui Bisericii] sau numai consilierilor săi sau numai cvorumului apostolilor; ci ea revine fiecărui om care este botezat de către slujitorii lui Dumnezeu şi devine membru al Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă… Chiar dacă am vrea, nu putem să trecem altor oameni această responsabilitate; Tatăl nostru a pus-o pe umerii noştri şi noi trebuie să ni-i întărim şi să ajutăm la îndeplinirea ei triumfală.⁶

Eu cred în dumneavoastră, dragi fraţi şi surori. Am încredere în credinţa dumneavoastră şi în integritatea dumneavoastră… Fiecare dintre dumneavoastră [este], de asemenea, răspunzător în faţa [Domnului] pentru progresul acestei lucrări, aşa cum sunt şi cei care prezidează asupra dumneavoastră. Eu nu pot spune: „Sunt eu păzitorul fratelui meu?”. Nu pot pasa altcuiva responsabilitatea … ci, stând în rândurile copiilor Tatălui nostru, eu trebuie să-mi fac partea, trebuie să port acea parte a poverii pe care Domnul a pus-o pe umerii mei şi, dacă mă sustrag, ştiu că atunci pierd binecuvântarea de care aş avea parte prin supunere faţă de poruncile Tatălui nostru.⁷

Cât de nerăbdători ar trebui să fim să mergem să facem bine. Cel care aşteaptă să i poruncească în toate lucrurile este un slujitor leneş (vezi D&L 58:26–27). Tatăl nostru Ceresc se aşteaptă ca noi să ne îndeplinim cu credinţă şi sârguinţă chemarea, oriunde ar fi, oricât de umile ne-ar fi condiţiile de viaţă.⁸

Nu este necesar ca un om să fie membru al Cvorumului celor Doisprezece sau al Preşedinţiei Bisericii pentru a obţine cele mai mari binecuvântări în împărăţia Tatălui nostru Ceresc. Acestea sunt doar oficii necesare în Biserică; există mulţi oameni credincioşi şi devotaţi care sunt demni să slujească în acele oficii, ale căror talente şi timp sunt necesare în întreaga Biserică… Amintiţi-vă că, printre membri şi în întreaga Biserică, există prilejuri considerabile pentru fiecare bărbat şi fiecare femeie să facă ceva pentru binecuvântarea semenilor lor şi pentru progresul lucrării Domnului.⁹

Există o tendinţă a unora care deţin preoţia şi a unora care deţin funcţii în Biserică să neglijeze adunările de împărtăşanie şi alte îndatoriri importante şi să-şi limiteze activităţile la unele chemări speciale. Ei ar putea fi conducători şi învăţători la Şcoala de duminică şi, atunci când slujesc la Şcoala de duminică, consideră că este suficient; sau ar putea fi conducători ai [Tinerelor Fete ori ai Tinerilor Băieţi] ori ai Societăţii Primare, lucrători în cadrul muncii de genealogie ori de bunăstare ori ar putea avea alte însărcinări şi, dacă îşi îndeplinesc obligaţiile în chemarea respectivă, ei consideră că şi-au îndeplinit întreaga îndatorire.

Oricât de mult îi iubim şi binecuvântăm pe toţi aceştia pentru slujirea măreaţă pe care o oferă, suntem obligaţi să ne amintim că nouă, tuturor, ni se cere să trăim potrivit fiecărui cuvânt care iese din gura Tatălui nostru din Cer (vezi D&L 84:44). În general vorbind, însărcinările speciale nu ne absolvă de celelalte obligaţii ale noastre; şi, de obicei, adunările speciale nu înlocuiesc sau depăşesc în importanţă adunările obişnuite ale Bisericii. Şi, dincolo de obligaţiile şi însărcinările noastre speciale, se aşteaptă din partea noastră să ne comportăm zi de zi ca sfinţi din zilele din urmă în cel mai larg sens al expresiei, astfel încât, dacă vedem că cineva suferă sau duce lipsă de ceva sau are nevoie de sfat şi încurajare în vreo situaţie, noi trebuie, imediat, să acţionăm ca slujitori ai Domnului în lucrurile pe care le facem.

Şi, apoi, sunt aceia care acceptă doar cu numele calitatea de membru al Bisericii, care par să se simtă scutiţi de a oferi slujire în vreun fel. Dar, mai devreme sau mai târziu, constată că au o nelinişte în inimă şi îndoială în gânduri, cum ni se întâmplă tuturor când nu facem ceea ce ştim că este pe deplin datoria noastră. Omul care trăieşte în conformitate cu Evanghelia lui Isus Hristos nu se îndoieşte niciodată de succesul ei; dar omul care îşi neglijează îndatorirea, care nu îşi ţine legămintele pierde Spiritul Domnului şi, apoi, începe să se întrebe ce se va întâmpla cu Sionul …

Când vă veţi face pe deplin datoria, veţi şti, aşa cum ştiţi că trăiţi, că aceasta este lucrarea Tatălui nostru şi că El o va duce la un final triumfător.¹⁰

Nu vedeţi cum o lucrare minunată şi un miracol merg înainte? Nu vedeţi cum noi, individual, am contribuit cu bănuţul nostru, dar membrii s-au unit şi cuvântul Domnului a fost răspândit printre copiii oamenilor; nu într-un mod militant, ci cu bunătate şi dragoste, cu dorinţa de a binecuvânta întreaga omenire?¹¹ (Vezi sugestia 2 de la pagina 168.)

Opoziţia nu va opri progresul Bisericii pentru că este lucrarea lui Dumnezeu, nu a omului.

Biserica a început cu numai şase membri. Ea a crescut zi după zi, în ciuda opoziţiei duşmanului. Dacă nu ar fi fost braţul puternic al neprihănirii, dacă nu ar fi vegheat Tatăl nostru Ceresc, această Biserică ar fi fost zdrobită, cu mult timp în urmă, precum coaja unui ou. Totuşi, Domnul a spus că El ne va păzi şi ne-a promis protecţie dacă Îl vom cinsti şi vom ţine poruncile Sale.¹²

Creşterea acestei Biserici nu s-a produs pentru că a fost îndrăgită. S-a produs în ciuda opoziţiei înţelepţilor lumii; s-a produs în ciuda opoziţiei învăţătorilor de religie şi a continuat să adune, ici şi colo, spirite alese, care au trăit astfel încât ele au putut să înţeleagă adevărul.¹³

Citeam un jurnal al bunicului meu, George A. Smith… Am citit experienţele pe care le-a trăit, unele foarte dureroase şi altele miraculoase. În tinereţe, a fost trimis să predice Evanghelia Domnului nostru. Această experienţă a fost trăită şi de alţi bărbaţi care au fost chemaţi să slujească. Oameni răi le-au adus acuzaţii mincinoase lui şi tovarăşilor lui, dar el a continuat cu credinţă şi Domnul i-a dezvinovăţit şi i-a mărit în ochii oamenilor şi le-a dat o mărturie despre divinitatea acestei lucrări care a fost atât de puternică, încât nu a existat pentru ei nicio însărcinare prea greu de îndeplinit pentru a răspândi adevărul.

Bunicul a făcut parte din grupul trimis în Anglia pentru a predica Evanghelia în anul 1839. Acolo, duşmanul a căutat să-i descurajeze în toate felurile. Jurnalele pe care le-au scris în acea vreme dezvăluie faptul că ei erau defăimaţi de oameni răi şi atacaţi de spirite rele, dar Domnul i-a apărat şi ei au înfăptuit o muncă măreaţă. Opt membri ai Cvorumului Celor Doisprezece s-au aflat acolo în acea vreme. Printre cei chemaţi să meargă în Anglia s-au aflat bărbaţi fără mijloace să-şi plătească drumul, dar au pornit de acasă mergând pe jos. Din cauza unei boli prelungite, unul dintre aceşti bărbaţi a fost prea slăbit pentru a străbate trei kilometri pentru a lua diligenţa, dar a fost ajutat de un prieten să parcurgă distanţa. Ei au avut credinţă în Dumnezeu; ei au ştiut că aceasta este Biserica Sa şi şi-au continuat drumul iar prieteni care nu erau membri ai Bisericii au fost inspiraţi să le dea bani şi să le plătească traversarea oceanului, acolo unde ei şi-au rostit mesajul şi mulţi oameni credincioşi au acceptat adevărul ca urmare a slujirii lor.¹⁴

Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu. Nu este lucrarea vreunui om. Nici un om sau grup de oameni nu ar fi putut s-o promoveze şi să-i aducă succesul în faţa opoziţiei lumii. De multe ori, ei [cei care se opun lucrării] au simţit că a venit sfârşitul Bisericii şi, de fiecare dată, prin maiestuoasa Sa putere, Domnul a ridicat-o şi ea a mers mai departe din oraş în oraş, din sat în sat, din naţiune în naţiune.¹⁵

Ştiu că există multe probleme şi vor exista probleme mai mari pe măsură ce zilele trec, dar acelaşi Tată din Cer care i-a condus pe copiii lui Israel, care i-a salvat pe Daniel şi pe cei trei copii iudei de la distrugere, acelaşi Tată Ceresc care i-a protejat pe strămoşii noştri care au venit în [valea Salt Lake] şi i-a stabilit aici şi i-a binecuvântat şi a făcut posibil, în pofida sărăciei oamenilor, să aibă acest măreţ templu [Salt Lake] şi alte temple măreţe… acelaşi Tată, Tatăl dumneavoastră şi al meu, este pregătit să-Şi reverse binecuvântările asupra noastră astăzi.¹⁶

Nu există motiv de descurajare. Evanghelia lui Isus Hristos continuă să se rostogolească. Avem promisiunea, de la Tatăl nostru Ceresc, că va continua să se rostogolească. Nici o altă dispensaţie nu a avut asigurările pe care le avem noi. În dispensaţiile din trecut, Evanghelia a fost luată de pe pământ. Când a fost restaurată în zilele noastre, a fost cu promisiunea că nu va mai fi luată niciodată de pe pământ sau dată unui alt popor. Aşa că vă implor pe cei care aţi pus mâna pe plug să nu vă uitaţi înapoi. Slujiţi-L pe Dumnezeu şi ţineţi poruncile Sale.¹⁷

Nu trebuie să ne îngrijoreze progresul Sionului, pentru că buna şi bătrâna navă va continua să navigheze mândră iar cei care sunt credincioşi şi fideli vor acosta cu ea în siguranţă în portul lui Dumnezeu, încoronaţi cu slavă, nemurire şi viaţă veşnică. Nu îmi este teamă pentru aceşti bărbaţi şi femei în vârstă, care şi-au păstrat credinţa. Nu îmi este teamă pentru băieţii şi fetele care au păşit cu supunere faţă de poruncile Domnului… Dar mă tem că sfinţii din zilele din urmă care, deşi cunosc voinţa Tatălui nostru, nu o împlinesc, aceia care aud învăţăturile Domnului din când în când şi le întorc spatele nu vor atinge scopul dacă nu se întorc la calea bună şi nu se pocăiesc din toată inima.¹⁸

Lucrarea Sa este progresivă, noi trebuie să fim activi dacă vrem să ţinem pasul cu ea. În fiecare an care a trecut de la organizarea ei, Biserica a fost mai puternică decât în anul precedent. Astăzi, perspectiva succesului continuu este mai bună decât niciodată. Mai mulţi oameni află adevărul despre noi şi atitudinea noastră faţă de ei. Prejudiciul provocat de ignoranţă este depăşit pe măsură ce lumina este răspândită printre oameni …

Ar trebui să fie evident pentru toţi, şi va fi într-o zi, că opoziţia faţă de această lucrare ar fi înfrânt-o cu mult timp în urmă dacă ea nu ar fi fost divină. Fie ca întreaga lume să afle că ea nu poate fi zădărnicită fiindcă „ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede” (vezi Romani 1:16).¹⁹ (Vezi sugestia 3 de la pagina 168.)

Dumnezeu adaptează condiţiile din lume astfel încât lucrarea Sa să se poată răspândi pe tot pământul.

[Dumnezeu] a hotărât că mesajul care a fost proclamat de slujitorii Săi în erele trecute, înnoit şi declarat de slujitorii Săi din zilele din urmă, trebuie auzit şi, prin forţa puterii Sale, El va adapta condiţiile din această lume şi îi va umili pe copiii oamenilor până când ei se vor pocăi şi vor dori să asculte. Adevărurile pe care le propovăduim noi, adică adevărurile pe care Dumnezeu ne cere să le propovăduim în lume, se răspândesc.²⁰

Domnul a dezvăluit unuia dintre profeţii Săi că, la apariţia Cărţii lui Mormon, El va începe, printre naţiuni, lucrarea Sa de restaurare a poporului Său (vezi 2 Nefi 30:3–8; 3 Nefi 21:1–14; 29:1–2). Când înţelegem cu ce viteză poate fi răspândită acum Evanghelia lui Isus Hristos în comparaţie cu anul 1830, putem vedea că Domnul şi-a întins mâna şi oamenilor le este oferit prilejul de a cunoaşte. Acum nu va mai dura mult până când, în fiecare parte a acestei lumi, Evanghelia va putea fi auzită prin slujitorii Domnului care o vor proclama cu putere. Tatăl nostru Ceresc va adapta condiţiile din lume astfel încât Evanghelia să poată fi predicată.²¹

Salvatorul a spus că această Evanghelie a împărăţiei va fi predicată în toată lumea ca mărturie pentru toate naţiunile şi, apoi, va veni sfârşitul! (Vezi Joseph Smith–Matei 1:31.) Domnul nu va cere un lucru imposibil. El îndepărtează obstacolele şi Evanghelia „va fi predicată”.²²

Sionul va fi mântuit şi lumea, care acum nu înţelege lucrarea „mormonismului”, va trăi să afle că este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea acelora care vor ţine poruncile Tatălui nostru. Mărturia mea este că lucrarea înaintează repede şi copiii oamenilor primesc „mormonismul” în sufletele lor; adică lucrarea Tatălui nostru. Noi înşine putem fi plăpânzi şi slabi dar, dacă vom fi virtuoşi şi puri în vieţile noastre, dacă vom face ce ştim că este drept, bărbaţii şi femeile vor fi ridicaţi pentru a continua lucrarea Domnului până când lucrarea Tatălui nostru va fi făcută în felul în care doreşte El. Cei care nu ne înţeleg ne vor cunoaşte mai bine. Cei care cred că avem motive egoiste vor fi eliberaţi de înşelăciune şi fraţii noştri şi surorile noastre din lume, care doresc adevărul şi vor să ştie ce doreşte Domnul de la ei, vor fi străpunşi în inimi şi vor accepta Evanghelia. Sionul se va ridica şi va străluci şi va deveni slava întregului pământ, aşa a decretat Domnul Dumnezeul lui Israel.²³ (Vezi sugestia 4 de mai jos.)

Sugestii pentru studiu şi predare

Gândiţi-vă la aceste idei în timp ce studiaţi acest capitol sau când vă pregătiţi să predaţi. Pentru ajutor suplimentar, vedeţi paginile v–vii.

Preşedintele Smith a profeţit că „Evanghelia lui Isus Hristos, Domnul nostru… va fi auzită în toate părţile lumii” (pagina 161). Ce tehnologii fac posibil acest lucru? În ce alte moduri contribuie noile tehnologii sau progrese ştiinţifice la lucrarea Domnului?
În timp ce citiţi prima secţiune a învăţăturilor (paginile 162–164, gândiţi-vă la chemarea dumneavoastră actuală sau la însărcinarea pe care o aveţi în Biserică. Cum vă permite îndeplinirea chemării să participaţi la „progresul lucrării Domnului”? În ce fel contribuie la această lucrare eforturile pe care le faceţi ca învăţător de acasă sau învăţătoare vizitatoare? În ce moduri, în afara chemărilor şi însărcinărilor noastre oficiale, putem noi, toţi, participa?
La paginile 164–167, preşedintele Smith îşi depune mărturia că Domnul îndrumă lucrarea Bisericii Sale. Ce experienţe aţi trăit care v-au arătat că acest lucru este adevărat? În ce mod ne demonstrează credinţa în lucrarea Domnului predarea Evangheliei şi viaţa trăită potrivit ei în căminele noastre?
La paginile 161 şi 167–168, căutaţi lucrurile pe care preşedintele Smith a spus că Domnul le va face pentru a pregăti calea pentru predicarea Evangheliei Sale. Ce dovezi vedeţi că aceste lucruri s-au petrecut sau se petrec în lume astăzi?

Scripturi suplimentare: Daniel 2:44–45; Ioel 2:27–28; Mosia 27:13; Doctrină şi legăminte 64:33–34; 65:1–6; 107:99–100; Moise 1:39.

Ajutor pentru predare: „Pot exista momente în care nu ştiţi răspunsul la o întrebare. Dacă aceasta se întâmplă, spuneţi simplu că nu ştiţi. Puteţi spune că veţi încerca să găsiţi răspunsul. Sau le puteţi cere cursanţilor să găsească răspunsul, acordându-le timp într-o altă lecţie să raporteze despre ceea ce au învăţat” (Predarea, nu este chemare mai mare, p. 64).

Preşedintele Smith a fost încredinţat că progresele tehnice „pot deveni, cu adevărat, binecuvântări dacă le utilizăm în dreptate pentru răspândirea adevărului şi înaintarea lucrării Domnului printre oameni”.

„În întreaga Biserică, există prilejuri considerabile pentru fiecare bărbat şi fiecare femeie să facă ceva pentru binecuvântarea semenilor lor şi pentru progresul lucrării Domnului.”