Capitolul 23

„Vouă vi se cere să iertaţi”

Iertându-i pe alţii, ne eliberăm de povara urii şi ne pregătim pentru viaţa veşnică.

Din viaţa lui George Albert Smith

În anul 1897, când era încă un tânăr băiat, George Albert Smith s-a înrolat în Garda Naţională a statului Utah. Încurajat de unii dintre colegii săi, el a candidat pentru un post repartizat prin vot în cadrul gărzii dar, în săptămânile de dinaintea alegerilor, un contracandidat a început să răspândească zvonuri care-l acuzau pe George Albert Smith de practici lipsite de etică. Ca urmare, sergentul Smith a pierdut alegerile pe care ar fi trebuit să le câştige. Ceea ce a făcut ca situaţia să fie şi mai grea a fost faptul că bărbatul care a răspândit zvonurile false îi fusese odată prieten.

Deşi a încercat să şteargă totul cu buretele, jignirea a umplut inima lui George Albert Smith cu amărăciune. El a mers la biserică în duminica următoare, dar a simţit că nu era corect să ia din împărtăşanie. El s-a rugat pentru a primi ajutor şi a înţeles că trebuia să se pocăiască pentru resentimentul pe care îl avea. A hotărât să-l caute pe prietenul lui şi să se împace cu el.

George Albert Smith s-a dus direct la biroul bărbatului şi a spus cu glas blând: „Frate, aş dori să mă ierţi pentru că te-am urât în ultimele câteva săptămâni”.

Inima prietenului a fost înduioşată pe loc. „Frate Smith, tu nu ai nevoie de iertare”, a spus el. „Eu sunt cel care are nevoie de iertarea ta.” Ei şi-au dat mâna şi, după aceea, au rămas prieteni buni.¹ (Vezi sugestia 1 de la pagina 256.)

Câţiva ani mai târziu, George Albert Smith a făcut din iertarea altora unul dintre obiectivele vieţii sale scriind în crezul personal: „Nu voi răni în mod intenţionat sentimentele nimănui, nici măcar ale celui care a greşit faţă de mine, ci voi căuta să-i fac bine şi să mi-l fac prieten”².

O persoană apropiată preşedintelui Smith a observat că puterea de a ierta era, într-adevăr, una dintre caracteristicile sale definitorii: „Într-adevăr, el i-a iertat pe toţi oamenii. Întreaga viaţă, el a ţinut seama de porunca lui Dumnezeu: Dumnezeu va ierta pe cine vrea El să ierte. Nouă ni se cere să-i iertăm pe toţi oamenii. El putea să facă acest lucru şi, apoi, lăsa problema în seama lui Dumnezeu. După ce ierta, sunt sigur că uita problema. Când cineva care iartă poate uita, atunci acel om este, cu adevărat, un om neobişnuit, cu adevărat un om al lui Dumnezeu!”³.

Învăţături ale lui George Albert Smith

Dacă înţelegem Evanghelia lui Isus Hristos, noi suntem mai dornici să-i iertăm pe alţii.

Există un lucru pe care ne-am putea strădui mai mult să-l cultivăm şi acesta este dorinţa de a ne ierta unul altuia greşelile. Spiritul iertării este o virtute fără de care nu vom înţelege niciodată pe deplin binecuvântările pe care sperăm să le primim.⁴

Oamenii lumii nu înţeleg… ce a simţit Salvatorul când, în agonia sufletului Său, L-a rugat pe Tatăl Său Ceresc cerându-I să nu-i condamne şi să nu-i distrugă pe cei care Îi luau viaţa muritoare, spunând:

„Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac!” (Luca 23:34).

Aceasta ar trebui să fie atitudinea tuturor membrilor Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă. Aceasta ar trebui să fie atitudinea tuturor fiilor şi fiicelor lui Dumnezeu şi ar fi, este părerea mea, dacă ei ar înţelege pe deplin planul salvării… Furia şi ura din inimile noastre nu ne vor aduce pace şi fericire.⁵

Domnul ne-a dat multe informaţii importante, ne-a dezvăluit gândul şi voinţa Sa, ne-a învăţat lucruri pe care lumea nu le cunoaşte şi, în conformitate cu informaţiile pe care le-am primit, El ne face răspunzători în faţa Sa şi se aşteaptă să trăim o viaţă cu standarde mai înalte, o viaţă mai aproape de desăvârşire decât cei care nu înţeleg Evanghelia la fel de deplin ca noi. Spiritul iertării este ceva ce sfinţii din zilele din urmă ar putea să manifeste mai din plin, cu beneficii, între ei… Noi trebuie să ajungem la o stare în care să-i putem ierta pe fraţii noştri.⁶ (Vezi sugestia 2 de la pagina 256.)

Când îi iertăm pe alţii, noi arătăm recunoştinţă pentru iertarea pe care Tatăl Ceresc ne-o acordă.

Referitor la această problemă [a iertării altora], vă voi citi câteva versete din Matei, capitolul optsprezece, începând cu versetul douăzeci şi unu. Se pare că apostolii erau cu Învăţătorul iar Petru a venit la El şi a spus:

„«Doamne de câte ori să iert pe fratele meu când va păcătui împotriva mea? Până la şapte ori?»

Isus i-a zis: «Eu nu-ţi zic până la şapte ori, ci până la şaptezeci de ori câte şapte»” (Matei 18:21–22).

Apoi, Salvatorul a spus pilda… a doi bărbaţi. Unul dintre bărbaţi îi datora stăpânului lui o sumă mare de bani şi el a venit la el şi i-a spus că nu putea să plătească ce datora şi i-a cerut, dacă se putea, se fie iertat de datorie. Stăpânului robului aceluia i s-a milă de el şi i-a iertat datoria. Imediat acest bărbat, care fusese iertat, a ieşit afară şi a întâlnit pe unul dintre ceilalţi robi, care îi datora o sumă mică de bani şi i-a cerut să-i plătească. Sărmanul om nu avea banii pentru a se achita de obligaţie şi a cerut, la rândul lui, să fie iertat de datorie. Dar el nu a fost iertat; dimpotrivă, a fost luat şi aruncat în închisoare de cel care fusese iertat de stăpânul lui. Când ceilalţi robi au văzut ce făcuse acesta, ei s-au dus şi i-au spus stăpânului acestui om iar el s-a mâniat şi l-a dat pe cel pe care îl iertase pe mâna chinuitorilor până avea să plătească tot ce datora. Sufletul lui nu a fost destul de mare pentru a aprecia mila ce i s-a arătat şi, din cauza lipsei de caritate, el a pierdut tot (vezi Matei 18:23–35).

Uneori, între noi apar mici neînţelegeri şi uităm răbdarea pe care o are cu noi Tatăl nostru Ceresc, supraestimând în inimile noastre importanţa unor lucruri neînsemnate pe care fratele nostru sau sora noastră le-ar putea face sau spune cu privire la noi. Noi nu trăim întotdeauna potrivit acestei legi pe care Domnul doreşte s-o respectăm cu privire la aceste probleme. Noi uităm porunca pe care El a dat-o apostolilor prin cuvintele rugăciunii în care li se spunea să se roage pentru ca ei să poată fi iertaţi de greşelile lor aşa cum ei iartă celor care greşesc faţă de ei (vezi Matei 6:12). Eu simt că trebuie să învăţăm foarte mult în această privinţă. Nu ne conformăm în măsura în care ar trebui cerinţelor Tatălui nostru Ceresc.⁷ (Vezi sugestia 3 de la pagina 256.)

Alegând să nu ne simţim jigniţi, putem să ne curăţăm inimile de toate sentimentele de răutate.

Am fost învăţaţi să ne iubim duşmanii şi să ne rugăm pentru aceia care ne dispreţuiesc şi ne vorbesc de rău (vezi Matei 5:44)… Când sunteţi insultaţi, nu răspundeţi cu insultă. Când alţii spun lucruri rele despre dumneavoastră, să vă fie milă de ei şi să vă rugaţi pentru ei. Aduceţi-vă aminte de exemplul Învăţătorului Divin care, atunci când a fost ridicat pe stâlpul nemilos, a spus: „Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac!”⁸.

Uneori, un frate cu autoritate jigneşte pe unul dintre membrii Bisericii, probabil fără să-şi dea seama, şi acel copil al Tatălui nostru continuă, în tăcere, să se simtă rănit, în loc să facă aşa cum a poruncit Domnul – să meargă la omul care l-a jignit şi să-i spună, cu bunătate, ce simte în inima lui şi să-i dea acelui frate prilejul de a-i spune: „Îmi pare rău că te-am jignit şi doresc să mă ierţi”. Rezultatul este că, în unele cazuri, constatăm că există resentimente care au fost instigate de Satana.⁹ (Vezi sugestia 4 de la pagina 256.)

Nu avem resentimente faţă de niciunul dintre semenii noştri; nu avem niciun motiv. Dacă ei ne înţeleg greşit, ne citează greşit şi ne persecută, trebuie să ne aducem aminte că ei sunt în mâinile Domnului… Astfel, când ne împărtăşim din cina Domnului… să ne curăţim inimile de toate sentimentele de răutate pe care le avem unul faţă de altul şi faţă de fraţii şi surorile care nu sunt de credinţa noastră.¹⁰

Iertându-i pe alţii, noi ne pregătim pentru împărăţia celestială.

Fiecare dintre noi să trăiască astfel încât duşmanul să nu aibă putere asupra noastră. Dacă aveţi dispute unii cu alţii, dacă există neînţelegeri între dumneavoastră şi vecinii dumneavoastră, soluţionaţi-le cât puteţi de repede, sub influenţa Spiritului Domnului, pentru ca, atunci când vine timpul, atât dumneavoastră, cât şi urmaşii dumneavoastră, care v-ar putea urma, să fiţi pregătiţi să primiţi o moştenire în împărăţia celestială.¹¹

În Doctrină şi legăminte, găsim o referinţă cu privire la acest subiect al iertării în care Domnul dă o poruncă; se găseşte în secţiunea 64 şi se referă la noi, cei din aceste zile. Aici se spune:

„Adevărat vă spun vouă, Eu, Domnul, iert păcatele acelora care le mărturisesc înaintea Mea şi cer iertare, care n-au comis un păcat care duce la moarte.

Ucenicii Mei, din timpurile străvechi, căutau ocazii unii împotriva altora şi nu se iertau unul pe altul în inima lor; şi pentru acest rău ei au fost năpăstuiţi şi pedepsiţi sever.

De aceea, Eu vă spun vouă că trebuie să iertaţi unul altuia; pentru că acela care nu iartă fratelui său greşelile lui este condamnat înaintea Domnului; pentru că rămâne în el păcatul mai mare”.

Ultimele versete pe care le voi citi sunt cele pe care doresc să le subliniez.

„Eu, Domnul, voi ierta pe cine vreau Eu să iert, dar vouă vi se cere să-i iertaţi pe toţi oamenii.

Şi voi trebuie să spuneţi în inima voastră: să judece Dumnezeu între mine şi tine şi să te răsplătească după faptele tale” (D&L 64:7–11).

Dacă ne-am trăi viaţa astfel încât, atunci când avem o dispută cu vecinul nostru, în loc să ne erijăm în judecători, unul împotriva celuilalt, să putem apela cu onestitate şi conştiinciozitate la Tatăl nostru din Cer şi să spunem: „Tată, judecă între mine şi fratele meu; Tu cunoşti inima mea; Tu cunoşti că eu nu am niciun sentiment de mânie împotriva lui; ajută-ne să vedem la fel şi dă-ne înţelepciune pentru ca noi să ne putem purta cu dreptate unul faţă de celălalt”, cât de diferite ar fi lucrurile şi câtă bucurie şi câte binecuvântări am avea! Dar, mici dificultăţi apar din timp în timp şi ele tulbură echilibrul vieţii noastre zilnice iar noi continuăm să fim nefericiţi pentru că noi preţuim o influenţă nepotrivită şi nu avem caritate…

„Acum, Eu vă vorbesc despre familiile voastre: Dacă oamenii vă lovesc o dată, pe voi sau pe familiile voastre, şi suportaţi cu răbdare, şi nu îi insultaţi, nici nu căutaţi să vă răzbunaţi, voi veţi fi răsplătiţi;

Dar, dacă nu suportaţi cu răbdare, se va socoti ca o măsură justă faţă de voi” (D&L 98:23–24).

Şi acesta este cuvântul Învăţătorului adresat nouă. Dacă trăim conform acestei legi, noi vom creşte în slavă şi tărie zi după zi şi vom fi plăcuţi Tatălui nostru Ceresc. Credinţa va creşte în inimile copiilor noştri. Ei ne vor iubi pentru dreptatea şi integritatea vieţilor noastre şi se vor bucura că s-au născut având astfel de părinţi. Vă spun că această poruncă nu este dată fără un motiv; pentru că Domnul a declarat că El nu dă nicio lege fără un motiv anume, ci fiecare lege este dată pentru ca ea să poată fi ţinută de noi şi ca noi să trăim potrivit ei.

Noi vom fi, în această lume, numai o scurtă perioadă de timp. Cei mai tineri şi mai puternici dintre noi se pregătesc pentru cealaltă viaţă şi, înainte de a intra în slava Tatălui nostru şi a ne bucura de binecuvântările pe care sperăm să le primim prin credinţă, noi va trebui să trăim potrivit legilor răbdării şi să ne exercităm iertarea faţă de cei care greşesc faţă de noi şi să îndepărtăm din inimile noastre toate sentimentele de ură faţă de ei.

„Şi din nou, dacă duşmanul vostru vă loveşte a doua oară şi voi nu îl insultaţi pe duşmanul vostru, şi suportaţi cu răbdare, răsplata voastră va fi însutită.

Şi din nou, dacă el vă va lovi a treia oară şi voi veţi suporta cu răbdare, răsplata voastră va creşte de patru ori” (D&L 98:25–26) …

Fie ca în noi să sălăşluiască Spiritul Învăţătorului, ca noi să-i iertăm pe toţi oamenii, aşa cum a poruncit El, să iertăm, nu numai cu buzele, ci din străfundul inimilor noastre, fiecare greşeală pe care ar fi putut s-o comită împotriva noastră. Dacă facem acest lucru în timpul vieţii noastre, binecuvântările Domnului vor rămâne în inimile noastre şi în căminele noastre.¹² (Vezi sugestia 5 de la pagina 257.)

Sugestii pentru studiu şi predare

Gândiţi-vă la aceste idei în timp ce studiaţi acest capitol sau când vă pregătiţi să predaţi. Pentru ajutor suplimentar, vedeţi paginile v–vii.

Meditaţi asupra povestirii de la pagina 249 şi citiţi 3 Nefi 12:22–24. De ce credeţi că ne cere Domnul să ne împăcăm cu fraţii şi surorile noastre înainte de a putea veni la El?
La paginile 251–252, preşedintele Smith explică cum cunoaşterea planului salvării trebuie să ne ajute să fim mai iertători. De ce credeţi că trebuie să fim astfel? Cum putem „ajunge la starea” (pagina 252) în care îi putem ierta pe alţii?
În timp ce studiaţi secţiunea care începe la pagina 252, gândiţi-vă la o situaţie în care Tatăl Ceresc v-a iertat pe dumneavoastră. De ce credeţi că faptul de a nu-i ierta pe alţii ne-ar face nedemni de iertarea pe care o dorim?
Citiţi al doilea paragraf întreg de la pagina 253. Ce ne împiedică să ne împăcăm cu un conducător al Bisericii sau cu altcineva care, intenţionat sau neintenţionat, ne-a jignit? Ce putem face pentru a depăşi aceste dificultăţi?
Revedeţi ultima secţiune a învăţăturilor (paginile 253–256). Cum ne pregăteşte pentru împărăţia celestială dorinţa noastră de a ierta? Cum sunt binecuvântate familiile noastre când noi îi iertăm pe ceilalţi?

Scripturi suplimentare: Matei 5:23–24, 38–48; 6:12, 14–15; 7:1–5; 18:15; 1 Nefi 7:16–21; Doctrină şi legăminte 42:88.

Ajutor pentru predare: „Când o persoană adresează o întrebare, gândiţi-vă să-i invitaţi pe ceilalţi să răspundă în loc să răspundeţi dumneavoastră. De exemplu, puteţi să spuneţi: «Este o întrebare interesantă. Ce cred ceilalţi?» sau «Poate să ne ajute cineva cu această întrebare?»” (Predarea, nu este chemare mai mare, p. 64).

„Aduceţi-vă aminte de exemplul Învăţătorului Divin care, atunci când a fost ridicat pe stâlpul nemilos, a spus: «Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac!».”

„Dacă există neînţelegeri între dumneavoastră şi vecinii dumneavoastră, soluţionaţi-le cât puteţi de repede, sub influenţa Spiritului Domnului.”