Capitolul 10

„Intraţi în templu”

„Cunoaşterea pe care Dumnezeu ne-a oferit-o este minunată şi măreaţă; mintea omenească nu şi-o poate închipui. Intraţi în templu şi vă vom arăta-o.”

Din viaţa lui Lorenzo Snow

La scurt timp după ce a fost botezat şi confirmat, Lorenzo Snow a început să participe la adunări în templul din Kirtland. Acolo, alături de profetul Joseph Smith şi de alţi conducători ai Bisericii, el a primit mari binecuvântări spirituale. El a scris în jurnalul său: „Acolo, noi am avut darul profeţiei – darul limbilor – darul interpretării limbilor – viziuni şi vise măreţe – am auzit corurile cereşti cântând şi am fost martori la manifestarea puterii de a vindeca prin exercitarea preoţiei de către vârstnici. În multe cazuri, bolnavii au fost vindecaţi – surzii şi-au recăpătat auzul – orbii şi-au recăpătat vederea şi şchiopii au mers. A fost o manifestare evidentă că, în acea clădire sacră, s-a răspândit o influenţă divină – o atmosferă spirituală”.¹

Lorenzo Snow a îndrăgit foarte mult templul din Kirtland, ştiind că „Fiul lui Dumnezeu, în slava Sa, l-a cinstit prin prezenţa Sa regală”. Prin urmare, a fost cuprins de veneraţie când a trebuit să predea pentru prima dată de la acel pupitru. El a spus: „Nu-mi pot exprima în cuvinte sentimentele pe care le-am avut atunci când, pentru prima oară, am stat la unul dintre acele pupitre pentru a mă adresa congregaţiei – un pupitru situat deasupra balustradei unde, cu doar puţin timp în urmă, a stat acest Personaj sfânt –«[având] părul de pe cap alb ca zăpada curată şi ochii Lui ca flacăra focului»– unde au apărut, de asemenea, Moise, Elias şi Ilie şi au conferit lui Joseph Smith cheile dispensaţiilor lor” (vezi D&L 110).²

Mulţi ani mai târziu, la 6 aprilie 1892, preşedintele Lorenzo Snow a stat înaintea unei alte congregaţii, de data aceea în faţa templului din Salt Lake aproape finalizat. Aproximativ 40.000 de sfinţi din zilele din urmă s-au înghesuit în scuarul dimprejurul Pieţei Templului şi aproape alţi 10.000 de oameni „s-au urcat pe acoperişurile caselor şi clădirilor din apropiere de unde puteau vedea”³. Mulţimea se adunase pentru o ceremonie organizată cu ocazia fixării cheii de boltă pe cea mai înaltă turlă a templului. În decursul acelei zile, urma ca statuia îngerului Mormoni să fie aşezată pe acea cheie de boltă. Fiind desemnat de Prima Preşedinţie, preşedintele Snow, care era atunci preşedintele Cvorumului celor Doisprezece Apostoli, avea să-i conducă pe sfinţi în Strigătul Osana. După de a explicat mulţimii Strigătul Osana, el şi-a exprimat dragostea şi entuziasmul faţă de lucrarea din templu.

El a spus: „Cuvintele Strigătului Osana, pe care le vom rosti în timpul fixării cheii de boltă sau după aceasta, au fost rostite pentru prima dată de preşedintele Joseph Smith odată cu templul din Kirtland şi au fost folosite în acea adunare solemnă, când puterea lui Dumnezeu s-a manifestat şi viziunea Celui Atotputernic a fost dezvăluită fraţilor. Aceasta nu este o simplă afirmaţie, ci este – şi vrem să fim bine înţeleşi – un strigăt sacru şi este folosit doar cu ocazii deosebite ca cea la care suntem martori acum. De asemenea, vrem să fim bine înţeleşi că dorim ca fraţii şi surorile nu numai să rostească aceste cuvinte, ci ca inimile lor să fie pline de recunoştinţă faţă de Dumnezeul cerului care a înfăptuit, prin libertatea noastră de a alege, această lucrare măreaţă şi extraordinară. Acum treizeci şi nouă de ani a fost aşezată piatra de temelie – piatra din capul unghiului – a acestui templu şi, gândindu-mă şi meditând la binecuvântările minunate pe care Dumnezeu le-a revărsat asupra noastră, poporul Său, în toţi aceşti ani care au trecut de-atunci, dorim ca, atunci când sfinţii vor rosti acest strigăt, s-o facă din inimă. Lăsaţi ca inimile voastre să fie pline de recunoştinţă”. El a arătat felul în care trebuie să se rostească Strigătul Osana şi, apoi, a spus: „Acum, când vom sta în faţa templului şi vom rosti strigătul, dorim ca fiecare femeie şi fiecare bărbat să strige aceste cuvinte cu toată puterea lor, ca fiecare casă din acest oraş să se cutremure, ca oamenii din fiecare parte a acestui oraş să le audă şi ca ele să se înalţe spre lumile eterne”⁴.

Consemnarea următoare despre ceremonia de fixare a cheii de boltă ilustrează reverenţa şi entuziasmul sfinţilor prezenţi la eveniment:

„Imediat ce ceasul a indicat ora prânzului, preşedintele Wilford Woodruff a înaintat în partea din faţă a platformei, în văzul întregii mulţimi adunate asupra căreia domnea o tăcere solemnă. Oamenii s-au entuziasmat foarte mult când el a spus:

«Atenţie, o, casă a lui Israel şi voi, toate naţiunile pământului! Acum vom fixa cea mai înaltă cheie de boltă a templului Dumnezeului nostru, a cărui temelie a fost aşezată şi dedicată de profetul, văzătorul şi revelatorul, Brigham Young!»

Apoi, preşedintele Woodruff a apăsat un buton electric, iar cheia de boltă a templului s-a fixat cu precizie la locul ei. Ceea ce s-a întâmplat după aceea nu poate fi exprimat în cuvinte. Venerabilul preşedinte al Celor Doisprezece, apostolul Lorenzo Snow a înaintat şi a condus patruzeci de mii de sfinţi în Strigătul Osana, care au spus la unison:

«Osana, osana, osana lui Dumnezeu şi Mielului! Amin, amin şi amin!

Osana, osana, osana lui Dumnezeu şi Mielului! Amin, amin şi amin!

Osana, osana, osana lui Dumnezeu şi Mielului! Amin, amin şi amin!».

Fiecare strigăt a fost însoţit de fluturarea batistelor… Ochii a mii de oameni s-au umezit de lacrimi de bucurie. Pământul părea că tremură datorită volumului sonor al cărui ecou s-a propagat pe dealurile învecinate. Nu s-a consemnat în istorie o privelişte mai măreaţă sau mai impunătoare ca această ceremonie de fixare a cheii de boltă a templului. Miile de oameni abia au terminat strigătul, când imensa congregaţie a început să cânte instantaneu minunatul imn: «Spiritul lui Dumnezeu»”⁵.

Preşedintele Woodruff a dedicat templul din Salt Lake la exact un an după aceea, pe 6 aprilie 1893, după ce sfinţii munciseră 40 de ani pentru a-l finaliza. Preşedintele Lorenzo Snow a fost chemat să slujească în calitate de primul preşedinte al acelui templu şi a deţinut acea chemare până când a devenit preşedintele Bisericii, în septembrie 1898. Astăzi, în templul din Salt Lake, se află un portret al preşedintelui Snow, drept amintire a devotamentului său faţă de ceea ce el a numit „lucrarea măreaţă pe care o îndeplinim” în casa Domnului.⁶ (Vezi sugestia 1 de la pagina 151.)

Învăţături ale lui Lorenzo Snow

În temple învăţăm despre binecuvântările minunate pe care Dumnezeu le-a pregătit pentru cei credincioşi.

Cunoaşterea pe care Dumnezeu ne-a oferit-o este minunată şi măreaţă; mintea omenească nu şi-o poate închipui. Intraţi în templu şi vă vom arăta-o. Presupun că mulţi dintre dumneavoastră au fost acolo şi au auzit lucrurile minunate pe care Dumnezeu le-a pregătit pentru cei care-L iubesc şi continuă în credinţă până la sfârşit…

El a pregătit pentru sfinţii din zilele din urmă tot ceea ce şi-ar putea dori sau închipui, pentru a le oferi fericirea deplină de-a lungul eternităţilor fără sfârşit.⁷ (Vezi sugestia 2 de la paginile 151.)

Prin intermediul rânduielilor din templu, noi formăm legături sacre care pot uni familiile în timp şi eternitate.

Gândiţi-vă la promisiunile care vă sunt făcute în timpul frumoasei şi glorioasei ceremonii a legământului căsătoriei din templu. Când un bărbat şi o femeie sfinţi din zilele din urmă se unesc prin căsătorie, le sunt făcute promisiuni referitoare la urmaşii lor, care se extind dincolo de eternitate.⁸

Am primit multă înţelepciune şi cunoaştere referitoare la lucruri ce îi uimesc pe oameni atunci când vorbim despre ele. Am învăţat că, în temple, putem forma legături care nu se rup odată cu moartea, ci rămân valabile de-a lungul eternităţii; legături sacre ce unesc familiile în timp şi eternitate.⁹ (Vezi sugestia 3 de la pagina 151.)

În temple, primim rânduielile necesare exaltării în numele strămoşilor care au decedat.

Fiecare fiu şi fiică a lui Dumnezeu va avea ocazia necesară obţinerii exaltării şi slavei… Există doar o singură cale prin care putem obţine exaltarea şi slava. Trebuie să fim botezaţi pentru iertarea păcatelor şi trebuie să primim Duhul Sfânt prin aşezarea mâinilor pe capul nostru. Aceste rânduieli şi altele sunt absolut necesare pentru a obţine exaltarea şi slava; iar acolo unde oamenii au trăit fără ca Evanghelia să le fie disponibilă, aceste rânduieli pot fi înfăptuite pentru ei de rudele lor. Am venit în această lume acum, pentru a înfăptui aceste lucruri – acesta este cel puţin unul dintre motivele principale ale venirii noastre. Nu putem accentua suficient de mult importanţa acestei lucrări.¹⁰

Nu am venit în această lume în mod întâmplător. Ni s-a dat această viaţă cu un scop anume şi, cu siguranţă, ca urmare a unor învoieli pe care le-am făcut în viaţa premuritoare în care am trăit. Deci, în temple, noi înfăptuim o lucrare măreaţă pentru rudele noastre decedate. Din când în când, avem parte de manifestări importante ale faptului că Dumnezeu a aprobat această lucrare pe care o înfăptuim în temple. Cele mai extraordinare manifestări au fost trăite de oameni care înfăptuiesc lucrarea pentru strămoşii lor. Ceea ce înfăptuim este o lucrare măreaţă. Mii de persoane au fost botezate pentru rudele lor decedate în timpul slujirii noastre în temple…

În templele noastre, oamenii pot intra, după ce şi-au identificat strămoşii, indiferent de cât de multe generaţii şi pot fi botezaţi pentru taţii, bunicii şi străbunicii lor decedaţi şi aşa mai departe, până acolo unde şi-au putut identifica linia genealogică. Apoi, soţiile pot fi pecetluite cu soţii lor, de la părinţi la bunici şi aşa mai departe, până acolo unde şi-au putut identifica linia genealogică. Să luăm, spre exemplu, cazul unui bărbat virtuos, care a trăit înainte ca Evanghelia să fie oferită copiilor oamenilor… El s-a căsătorit şi a avut o familie; dar nu a avut niciodată privilegiul să primească Evanghelia, aşa cum dumneavoastră şi cu mine am avut. Cu toate acestea, el i-a învăţat pe membrii familiei sale principiile morale şi a fost iubitor şi bun faţă de soţia şi copiii săi. Ce putea face mai mult? El nu poate fi vinovat pentru că nu a acceptat Evanghelia, căci nu era nicio Evanghelie de acceptat. El nu trebuie să-şi piardă soţia pentru că nu a existat un templu unde să se fi putut duce pentru a se pecetlui cu ea pentru timp şi eternitate atunci când s-a căsătorit. El a acţionat folosindu-şi cea mai bună judecată, iar ea s-a căsătorit cu el doar pentru această viaţă, după cum era obiceiul ţării. Noi respectăm acea căsătorie oficiată în acord cu legile ţării sale… Noi îi pecetluim pe copii cu părinţii lor şi le pecetluim pe soţii cu soţii lor, de-a lungul tuturor generaţiilor.¹¹

Salvatorul a spus cu o anumită ocazie: „Adevărat, adevărat vă spun că vine ceasul, şi acum a şi venit, când cei morţi vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu” şi a continuat făcând următoarea afirmaţie remarcabilă: „Şi cei ce-L vor asculta, vor învia” (Ioan 5:25). Cred că vor fi foarte puţini oameni care nu vor accepta adevărul. Ei vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu; ei vor auzi glasul preoţiei Fiului lui Dumnezeu, vor accepta adevărul şi vor trăi. Aceşti fraţi şi aceste surori care lucrează cu atâta hărnicie în temple vor avea onoarea de a fi, într-un fel, salvatori ai rudelor şi prietenilor pentru care înfăptuiesc aceste rânduieli.¹² (Vezi sugestia 4 de la pagina 151.)

Trebuie să ne străduim să înfăptuim munca în templu şi cea de istorie a familiei, chiar dacă acest lucru necesită sacrificii din partea noastră.

Fiecare bărbat şi femeie trebuie să aibă în mintea lor obiectivul de a intra în templele noastre şi de a înfăptui această lucrare. Este o lucrare minunată şi importantă. Când vom ajunge în viaţa de apoi şi îi vom găsi pe prietenii noştri care sunt acolo, dacă nu vom fi înfăptuit munca necesară exaltării şi slavei lor, acea întâlnire nu va fi una fericită şi plăcută.

Nu trebuie să aşteptăm mereu ocazii plăcute şi convenabile; ci trebuie să ne străduim, chiar dacă acest lucru necesită efort din partea noastră, să ne punem în situaţia de a înfăptui această lucrare… Ne dorim atât de mult ca fraţii şi surorile să nu neglijeze această lucrare importantă. Ştiţi care va fi cea mai importantă lucrare din timpul celor o mie de ani de odihnă [din timpul Mileniului]? Va fi aceea pe care încercăm să-i îndemnăm pe sfinţii din zilele din urmă să o înfăptuiască acum. Vor fi construite temple pe întreg pământul, iar fraţii şi surorile vor intra în ele şi, poate, că vor lucra zi şi noapte pentru a grăbi lucrarea şi a îndeplini lucrările necesare înainte ca Fiul Omului să-Şi poată prezenta împărăţia Tatălui Său. Această lucrare trebuie să fie îndeplinită înainte ca Fiul Omului să poată veni şi să-Şi primească împărăţia pentru a o prezenta Tatălui Său.¹³ (Vezi sugestia 5 de la pagina 151.)

Când intrăm în templu având o inimă pură, Domnul ne binecuvântează aşa cum consideră El că este cel mai bine pentru noi.

Când intrăm în aceste temple, simţim că ne bucurăm de Spiritul Domnului mai mult decât în oricare alt loc. Ele sunt clădirile Domnului, iar între zidurile lor se desfăşoară cea mai importantă lucrare a Sa…

Sunt mulţumit de faptul că, atunci când oamenii intră în aceste temple, ei nu [pleacă] fără să se simtă mai bine şi fără să fi luat, în mintea lor, hotărârea de a fi mai buni decât au fost în trecut. Acesta este sentimentul pe care dorim ca sfinţii să-l aibă…

Dragi fraţi şi surori, fiţi credincioşi şi perseverenţi; veniţi la templu şi îndepliniţi lucrarea pe care o aveţi de făcut acolo; şi vă veţi bucura şi veţi fi mai bine pregătiţi să faceţi faţă lucrurilor neplăcute ale vieţii.¹⁴

Cei care [intră] în templu, având inima pură şi spiritul smerit, nu [vor] pleca din el fără să primească binecuvântări deosebite, chiar dacă, în puţine sau, poate, în multe cazuri, acele binecuvântări pot fi diferite decât cele pe care le-ar putea aştepta cineva… Poate unii sfinţi se aşteaptă la apariţia îngerilor slujitori… sau se aşteaptă să vadă chipul lui Dumnezeu. Poate nu v-ar fi de folos să aveţi parte de asemenea manifestări. Domnul ştie ce este cel mai bine pentru fiecare persoană şi Îşi va personaliza darurile pentru ca acestea să aibă cele mai bune rezultate pentru cei care le primesc. Se poate presupune, pe drept cuvânt, că fiecare sfânt credincios care intră în acea Casă va primi o binecuvântare ce-i va oferi multă satisfacţie. Înainte ca cei care intră în templu să [iasă] din el, în inima lor se [va] produce un sentiment şi vor dobândi o cunoaştere ce le [va] fi de folos în viitor, în vieţile lor. Ca adevăraţi sfinţi din zilele din urmă, ei [au] acest drept.¹⁵ (Vezi sugestia 6 de la pagina 151.)

Sugestii pentru studiu şi predare

Gândiţi-vă la aceste idei în timp ce studiaţi acest capitol sau când vă pregătiţi să predaţi. Pentru ajutor suplimentar, vedeţi paginile v–vii.

Citiţi relatarea despre ceremonia de fixare a cheii de boltă a templului din Salt Lake (paginile 143–146). Dacă aţi participat la dedicarea unui templu, gândiţi-vă la felul în care v-aţi simţit atunci. Când participăm la rostirea Strigătului Osana, ce îi transmitem Domnului?
Recapitulaţi invitaţia preşedintelui Snow de a„[intra] în templu” (pagina 146). Gândiţi-vă la felul în care puteţi accepta această invitaţie şi la felul în care aţi putea face această invitaţie membrilor familiei şi prietenilor.
În timp ce studiaţi cea de-a doua secţiune de la pagina 146, gândiţi-vă la binecuvântările pe care le puteţi obţine prin rânduielile din templu şi prin facerea legămintelor din templu. În ce fel au influenţat aceste binecuvântări viaţa dumneavoastră şi a familiei dumneavoastră?
Citiţi secţiunea care începe în partea de jos a paginii 147. În ce fel acţionăm noi ca „salvatori ai rudelor şi prietenilor [noştri]” când înfăptuim această lucrare? Ce resurse a pus la dispoziţie Biserica pentru a ne ajuta?
Ce putem face pentru a acorda muncii în templu şi celei de realizare a istoriei familiei atenţia cuvenită? (Recapitulaţi secţiunea care începe la mijlocul paginii 149.)
Care sunt câteva dintre binecuvântările personale spirituale pe care le putem primi atunci când participăm la munca în templu? (Pentru unele exemple, vedeţi pagina 150.)

Scripturi suplimentare: D&L 97:15–17; 109:1–23; 128:15–18; 132:19; 138:57–59

Ajutor pentru predare: „Îi puteţi ajuta pe cei cărora le predaţi să se simtă mult mai încrezători în abilitatea lor de a participa la o discuţie dacă dumneavoastră reacţionaţi pozitiv la fiecare comentariu sincer. De exemplu, puteţi spune: «Vă mulţumesc pentru răspuns. A fost foarte interesant»… sau «Acesta este un exemplu bun» sau «Apreciez tot ceea ce aţi spus astăzi»”(Predarea, nu este chemare mai mare, p. 64).

La 6 aprilie 1892, mii de oameni s-au adunat pentru a fi martori la fixarea cheii de boltă pe cea mai înaltă turlă a templului din Salt Lake.

Părinţii îi pot ajuta pe copiii lor să se pregătească să accepte invitaţia de a intra în templu.