Capitolul 14

„La Dumnezeu toate lucrurile sunt cu putinţă”

„Lucrurile care ni se cer [sunt] de o aşa natură încât nimeni nu le poate îndeplini fără ajutorul Celui Atotputernic… El a promis acest ajutor.”

Din viaţa lui Lorenzo Snow

Preşedintele Lorenzo Snow a fost un om muncitor, urmându-şi sfatul pe care l-a repetat des: „Trebuie să depunem efort… Să rămânem leneşi în loc să trecem la acţiune nu ne este de niciun folos”¹. Dar el a recunoscut că, în dorinţa sa de a clădi împărăţia lui Dumnezeu, eforturile sale proprii nu ar fi niciodată suficiente fără harul lui Dumnezeu – sau „ajutor supranatural”², aşa cum l-a numit adesea. De aceea, în timp ce i-a încurajat pe membrii Bisericii să lucreze asiduu pentru „dezvoltarea principiilor [neprihănirii]”, el a mai declarat şi că „noi, în calitate de sfinţi din zilele din urmă, trebuie să înţelegem şi să ţinem minte că salvarea vine prin harul lui Dumnezeu”³. El a depus mărturie că Dumnezeu va completa eforturile noastre cu tăria Sa: „Acolo unde ne pune Domnul, trebuie să rămânem; când ne cere să depunem efort pentru a susţine aceste principii sfinte, trebuie să ne supunem; acesta este singurul lucru care trebuie să ne preocupe; Tatăl nostru Ceresc va avea grijă de restul”⁴.

Sora preşedintelui Snow, Eliza, a remarcat că el a fost fidel acestei învăţături. Ea l-a descris ca fiind un bărbat care a avut „încredere deplină în sprijinul oferit de puterea şi harul [lui Dumnezeu]”. Ea a spus că el a „ştiut în cine şi-a pus încrederea” şi, de aceea, a putut îndura „fiecare greutate, fiecare opoziţie” şi „depăşi fiecare obstacol”⁵.

Lorenzo Snow şi-a arătat încrederea în sprijinul oferit de puterea lui Dumnezeu când a călătorit în Anglia în anul 1840 pentru a sluji în misiune. În timpul voiajului de 42 de zile pe Oceanul Atlantic, el şi tovarăşii săi de călătorie au avut de înfruntat trei furtuni mari. El a scris mai târziu că acestea au fost „furtuni teribile – furtuni pe care cei obişnuiţi cu oceanul le-au considerat foarte periculoase”. El a observat o diferenţă între reacţia sa faţă de furtuni şi reacţia unora dintre ceilalţi pasageri: „În multe momente, pentru a nu spune decât atât, situaţia era foarte gravă. Nu am fost surprins că bărbaţii, femeile şi copiii care nu învăţaseră să se încreadă în Dumnezeu îşi frământau mâinile fiind îngroziţi de frică şi plângeau. Eu mi-am pus încrederea în Cel care a creat mările şi a stabilit limitele lor. Eram în slujba Lui – ştiam că am fost trimis în această misiune prin autoritatea pe care El o recunoaşte şi, deşi elementele se dezlănţuiseră, iar vaporul se clătina şi vibra în mijlocul valurilor uriaşe, El era la cârmă, iar viaţa mea era în siguranţă în grija Sa”⁶.

Mulţi ani mai târziu, când Lorenzo Snow a devenit preşedintele Bisericii, el a găsit, din nou, alinare în cunoaşterea faptului că Domnul era la cârmă. Într-o adunare desfăşurată în data de 13 septembrie 1898, membrii Cvorumului celor Doisprezece Apostoli şi-au exprimat în unanimitate angajamentul de a-l susţine în calitate de preşedinte al Bisericii. O consemnare a adunării menţionează că, după aceea, el s-a ridicat şi a spus că „nu avea sens ca [el] să găsească scuze cu privire la incapacitatea sa etc. de [a-şi] asuma responsabilităţile uriaşe pe care le implica acea chemare… [El] a simţit că trebuia să [facă] tot ce [putea] mai bine şi să [se bizuie] pe Domnul”⁷. (Vezi sugestia 1 de la pagina 190.)

Învăţături ale lui Lorenzo Snow

Cu ajutorul lui Dumnezeu, putem face tot ceea ce ni se cere.

Doresc să vorbesc într-un fel care să contribuie la edificarea şi progresul nostru comun în lucrurile ce ţin de salvarea noastră. În acest scop, doresc să fac apel la credinţa şi rugăciunile tuturor celor care cred, să privească spre Domnul pentru a fi instruiţi şi a primi cunoaştere.

Trebuie să ne dăm seama de relaţia pe care o avem cu Domnul Dumnezeul nostru şi de poziţia unică pe care o ocupăm. Pentru a ne îndeplini cum se cuvinte obligaţiile pe care le avem, avem nevoie de ajutor supranatural…

Isus i-a spus [unui] tânăr, care a venit la el şi a vrut să ştie ce trebuie să facă pentru a moşteni viaţă veşnică, să ţină poruncile. Tânărul I-a spus că el a ţinut poruncile menţionate încă din copilăria lui. Salvatorul, privindu-l, Şi-a dat seama că lipsea ceva. Tânărul ţinuse legea morală, legea dată lui Moise şi Isus îl iubea pentru aceasta, dar a văzut că lipsea ceva. El era un om bogat şi, datorită bogăţiei sale mari, era o persoană influentă în lume. Isus a ştiut că, înainte de a-l putea exalta pe el sau pe oricare altul în lumea celestială, era nevoie ca el să fie supus în toate lucrurile şi să vadă că supunerea faţă de legea celestială este cea mai importantă. Isus a ştiut de ce este nevoie pentru ca fiecare om să obţină o coroană celestială – ca nimic să nu fie preţuit mai mult ca supunerea faţă de cerinţele cereşti. Salvatorul a simţit că acest tânăr iubea mai mult un lucru ce nu era în armonie cu legea împărăţiei celestiale. A văzut în el o oarecare predispoziţie în a-şi fixa inima pe lucruri care erau periculoase pentru el şi care ar fi făcut ca supunerea faţă de toate cerinţele Evangheliei să fie neconfortabilă sau imposibil de realizat, de aceea, i-a spus că trebuie să se ducă şi să vândă tot ce are şi „[să dea la săraci, apoi să-L urmeze]”.

Această poruncă l-a întristat pe tânăr. El a privit bogăţiile ca fiind scopul principal al vieţii, care i-ar fi oferit o poziţie influentă în lume şi toate lucrurile care erau de dorit; ca pe un mijloc de a-şi asigura binecuvântările şi plăcerile vieţii şi de a-l ridica la un rang înalt în societate. El nu putea concepe ideea ca cineva să dobândească, fără bogăţie, binecuvântările, plăcerile şi privilegiile vieţii şi toate celelalte lucruri pe care le dorea în mod firesc. Dar Evanghelia avea puterea de a asigura lucrurile necesare şi de a satisface nevoile şi necesităţile omului şi de a-l face fericit. Bogăţiile nu au fost menite în acest scop; iar Domnul dorea ca el să renunţe la acele idei şi să le înlăture din mintea şi inima sa pentru ca el să fie slujitorul Său în toate lucrurile. El a dorit ca acel tânăr să se dedice întru totul slujirii Sale, să-şi înceapă lucrarea cu toată sinceritatea inimii, să urmeze îndemnurile Spiritului Sfânt şi să se pregătească pentru gloria celestială. Dar acel tânăr nu a fost dispus să facă aceasta; era un sacrificiu prea mare. Iar Salvatorul a spus cu acea ocazie: „Greu va intra un bogat în Împărăţia cerurilor. Vă mai spun iarăşi că este mai uşor să treacă o cămilă prin urechea acului, decât să intre un bogat în împărăţia lui Dumnezeu”.

Ucenicii „au rămas uimiţi de tot” la auzul acestor cuvinte şi au zis unii către alţii: „Cine poate, atunci să fie mântuit?”. Ei au crezut că niciun bogat nu putea fi salvat în împărăţia lui Dumnezeu. Aceasta a fost ideea pe care au înţeles-o din cuvintele Salvatorului. Dar Isus a răspuns: „La oameni lucrul acesta este cu neputinţă, dar la Dumnezeu toate lucrurile sunt cu putinţă” (vezi Matei 19:16–26; vezi, de asemenea, Joseph Smith Translation în Matei 19:26, nota de subsol a, şi Marcu 10:27, nota de subsol a)⁸. (Vezi sugestia 2 de la pagina 190.)

Dumnezeu a promis să ne ajute în eforturile noastre personale de a trăi în acord cu Evanghelia.

Nu putem ţine, de unii singuri, toate poruncile pe care ni le-a dat Dumnezeu. Isus Însuşi nu a putut să Îşi ducă la bun sfârşit lucrarea fără ajutor divin de la Tatăl Său. El a spus la un moment dat: „Eu nu pot face nimic de la Mine Însumi: judec după cum aud; şi judecata Mea este dreaptă, pentru că nu caut să fac voia Mea, ci voia Tatălui, care M-a trimis” (Ioan 5:30). Şi, dacă El, Domnul nostru, a avut nevoie de sprijin divin, este cu atât mai important ca noi să primim sprijinul Său. În fiecare împrejurare şi indiferent de condiţiile în care se află sfinţii din zilele din urmă în îndeplinirea îndatoririlor lor, ei sunt îndreptăţiţi să primească ajutor supranatural de la Spiritul Sfânt, să fie sprijiniţi în situaţiile în care se află şi în îndatoririle pe care le au de îndeplinit…

Nu îmi pot închipui nimic atât de important ca lucrarea de a obţine propria exaltare şi slavă. Acesta este, cu siguranţă, unul dintre scopurile măreţe pentru care am venit în lume… Nimeni nu trebuie să se descurajeze când simte că nu poate îndeplini ceea ce ar vrea să facă, ci trebuie să facem cu toţii tot ce putem pentru a duce la bun sfârşit lucrarea măreaţă pentru care suntem aici.⁹

Religia pe care am acceptat-o cere să avem un anumit comportament pe care nicio altă religie pe care o cunosc nu îl cere de la membrii ei; iar lucrurile care ni se cer [sunt] de o aşa natură încât nimeni nu le poate îndeplini fără ajutorul Celui Atotputernic. Este necesar să înţelegem, măcar în parte, binecuvântările minunate şi importante pe care le vom obţine, în cele din urmă, prin supunere faţă de cerinţele religiei sau Evangheliei pe care am acceptat-o. Sacrificiile care se cer din partea noastră sunt de aşa natură încât nimeni nu le poate face decât dacă este ajutat de o putere supranaturală; iar atunci când Domnul a stabilit aceste condiţii, nu a intenţionat niciodată să li se ceară vreodată oamenilor Lui să le îndeplinească fără ajutor supranatural şi fără acel tip de ajutor despre care nu predică nicio altă categorie de oameni religioşi. El a promis acest ajutor…

Aceste lucruri… au fost cerute în fiecare epocă şi perioadă de timp în care Dumnezeu a chemat un popor să-L slujească şi să primească legile Sale. Ele au fost cerute în zilele lui Israel, atunci când s-a format acel popor. Ele le-au fost cerute lui Avraam, Isaac şi Iacov. I-au fost cerute lui Moise şi tuturor oamenilor pe care el i-a condus afară din robia egipteană. Ele au fost cerute tuturor profeţilor care au existat din zilele lui Adam până în această perioadă de timp. Ele le-au fost cerute apostolilor care şi-au primit însărcinarea prin aşezarea mâinilor de către Isus Hristos, Fiul Dumnezeului cel Viu şi celor care au acceptat religia pe care au propovăduit-o şi au predicat-o apostolii oamenilor în zilele lor; şi niciun om, grup sau categorie de oameni de la Adam până în zilele noastre nu a putut să se supună acestor cerinţe, cu excepţia poporului lui Dumnezeu, după cum a fost înzestrat cu putere de sus, care a putut veni numai de la Domnul Dumnezeul nostru.¹⁰ (Vezi sugestia 3 de la pagina 190.)

Când participăm la lucrarea lui Dumnezeu, avem nevoie de ajutorul lui Dumnezeu.

Indiferent de ce întreprindeţi pentru a promova scopurile Sionului, trebuie să depindeţi de Domnul pentru a avea succes.¹¹

Mintea omului trebuie să fie îndreptată numai către slava lui Dumnezeu de fiecare dată când începe să facă ceva. Trebuie să avem în vedere că nu putem face nimic de unii singuri. Suntem copiii lui Dumnezeu. Ne aflăm în întuneric [dacă] Dumnezeu nu ne luminează înţelegerea. Nu avem nicio putere [dacă] Dumnezeu nu ne ajută. Lucrarea pe care o avem de făcut aici este de aşa natură încât nu o putem îndeplini fără sprijinul Celui Atotputernic… Aceasta este marea problemă pe care o au oamenii din lume şi pe care o au prea des şi vârstnicii Israelului; uităm că lucrăm pentru Dumnezeu; uităm că suntem aici pentru a duce la bun sfârşit anumite scopuri pe care le-am promis Domnului că le vom îndeplini. Suntem implicaţi într-o lucrare glorioasă. Este lucrarea Celui Atotputernic; iar El a ales bărbaţii şi femeile despre care ştie, din experienţele din trecut, că vor duce la bun sfârşit scopurile Sale.¹²

Această lucrare în care dumneavoastră şi cu mine ne-am angajat poate prospera şi avansa numai prin binecuvântările pe care Dumnezeu ni le oferă în eforturile noastre cinstite şi pline de credinţă şi în hotărârea noastră de a îndeplini lucrările pentru care am venit în această viaţă. Când privim înapoi la experienţele prin care am trecut, înţelegem cu uşurinţă că prosperitatea noastră a depins de eforturile noastre sincere de a îndeplini lucrarea lui Dumnezeu, de a munci pentru binele oamenilor şi de a ne lepăda, pe cât de mult putem, de egoism. Pentru că aşa a fost în trecut, putem să credem foarte bine că progresul nostru viitor va depinde de hotărârea noastră de a face voia lui Dumnezeu în toate împrejurările şi de ajutorul pe care El ni-l va oferi.¹³ (Vezi sugestia 4 de mai jos.)

Sugestii pentru studiu şi predare

Gândiţi-vă la aceste idei în timp ce studiaţi acest capitol sau când vă pregătiţi să predaţi. Pentru ajutor suplimentar, vedeţi paginile v–vii.

Recapitulaţi povestirea de la paginile 183–185. De ce credeţi că oamenii care se încred în Dumnezeu reacţionează la încercări în mod atât de diferit faţă de oamenii care nu se încred în El?
Gândiţi-vă la povestirea despre Salvator şi tânărul bogat (paginile 185–187). Care sunt câteva dintre lucrurile asupra cărora oamenii îşi fixează inima şi care îi pot face să „[plece întristaţi]”? De ce trebuie să înlăturăm astfel de lucruri din vieţile noastre înainte de a putea primi cele mai minunate binecuvântări ale Domnului?
Preşedintele Snow ne-a învăţat că până şi Salvatorul a avut nevoie de „ajutor divin” pentru a-Şi „[duce] la bun sfârşit lucrarea” (pagina 187). Cum aţi putea folosi cuvintele preşedintelui Snow pentru a ajuta pe cineva care se simte nepregătit să trăiască în acord cu cerinţele Evangheliei?
Studiaţi ultima secţiune din acest capitol (paginile 189–190). De ce credeţi că uneori nu Îi cerem ajutor lui Dumnezeu? Gândiţi-vă la ce puteţi face pentru a primi mai mult ajutor din partea Sa în viaţa dumneavoastră.

Scripturi suplimentare: Filipeni 4:13; 2 Nefi 10:23–24; 25:23; Iacov 4:6–7; Mosia 24:8–22; Articolele de credinţă 1:3

Ajutor pentru predare: „Desemnaţi cursanţi care să citească întrebări selectate de la sfârşitul capitolului (fie individual, fie în grupuri mici). Rugaţi-i să caute în capitol învăţăturile care au legătură cu întrebările respective. Apoi, invitaţi-i să-şi împărtăşească gândurile şi părerile celorlalţi membri ai grupului” (pagina vii din această carte).

Înainte să vindece un orb, Salvatorul a spus: „Trebuie să lucrez lucrările Celui ce M-a trimis” (Ioan 9:4).

„[Lucrarea] în care dumneavoastră şi cu mine ne-am angajat poate prospera şi avansa numai prin binecuvântările pe care Dumnezeu ni le oferă în eforturile noastre cinstite şi pline de credinţă.”