Capitolul 4

Întăriţi prin puterea Duhului Sfânt

„Luaţi hotărârea să fiţi umili şi să trăiţi astfel încât să fiţi întotdeauna demni de prietenia Spiritului Domnului.”

Din viaţa lui Lorenzo Snow

La prima sa cuvântare în cadrul unei conferinţe generale ca preşedinte al Bisericii, Lorenzo Snow ne-a învăţat: „Avem nevoie de Spiritul Domnului să ne ajute şi să ne dezvăluie din când în când ce este necesar să îndeplinim în situaţiile neobişnuite în care putem fi puşi”¹. Poate că preşedintele Snow nu ar fi fost în viaţă pentru a face această declaraţie dacă doi dintre prietenii săi nu ar fi urmat îndemnurile Spiritului Domnului într-o situaţie neobişnuită ce avusese loc cu 34 de ani înainte.

În 1864, vârstnicii Lorenzo Snow şi Ezra T. Benson, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, se aflau în misiune în Insulele Hawaii. Erau însoţiţi de alţi trei misionari: vârstnicii Joseph F. Smith, William Cluff şi Alma L. Smith. Când vasul pe care se aflau a ancorat în largul litoralului insulei Maui, cu toţii, în afară de Joseph F. Smith, s-au urcat într-o barcă pentru a merge la ţărm. În timp ce se apropiau de insulă, barca a fost lovită de valuri mari, ceea ce a dus la pierderea controlului bărcii de către cârmaci. Barca s-a răsturnat şi toţi cei aflaţi în ea au fost aruncaţi în apă. La puţin timp după aceea, toţi au ieşit la suprafaţă cu excepţia vârstnicului Snow. Un grup de oameni, care se afla pe insulă, a venit repede în ajutor, luându-i pe William Cluff şi Alma L. Smith într-o barcă de salvare pentru a-l căuta pe prietenul lor. Vârstnicul Cluff a descris situaţia:

„La început, am văzut părul de pe capul fratelui Snow plutind pe apă la unul dintre capetele bărcii răsturnate. Imediat ce l-am ridicat în barcă, le-am spus luntraşilor să tragă la mal cât se poate de repede. Trupul său era ţeapăn şi părea lipsit de viaţă.

Fratele A. L. Smith şi cu mine stăteam unul lângă altul. L-am pus pe fratele Snow în braţele noastre şi, în drum spre mal, i-am oferit o binecuvântare şi L-am rugat pe Domnul să-i cruţe viaţa pentru a se putea întoarce acasă, la familia sa.

Odată ajunşi la mal, l-am dus puţin mai departe, lângă nişte butoaie mari aflate pe nisipul plajei. L-am aşezat cu faţa în jos pe unul dintre butoaie şi l-am învârtit înainte şi înapoi până când am reuşit să scoatem din el apa pe care o înghiţise…

După ce am încercat un timp să-l readucem la viaţă fără vreun semn că şi-ar reveni, cei prezenţi acolo au spus că nu se mai putea face nimic pentru el. Dar nu am simţit că trebuia să-l abandonăm şi am continuat să ne rugăm şi să încercăm să-l salvăm, având certitudinea că Domnul ne va auzi şi va răspunde rugăciunilor noastre.

În cele din urmă, am simţit îndemnul că trebuie să ne punem, pe rând, gura pe gura sa, în încercarea de a-i umfla plămânii, suflând aer în plămâni şi scoţându-l, imitând, pe cât de mult posibil, procesul natural al unei respiraţii. Am continuat să facem acest lucru până când am reuşit să-i umflăm plămânii. După puţin timp, am observat indicii foarte slabe ale revenirii lui la viaţă. O mişcare aproape inobservabilă a ochilor care, până atunci, fuseseră deschişi şi parcă fără viaţă şi un zgomot foarte slab venit din gât au fost primele semne de revenire la viaţă. Acestea au devenit din ce în ce mai distincte, până când şi-a recăpătat pe deplin cunoştinţa”.

Gândindu-se la această experienţă, vârstnicul William Cluff a ştiut de ce el şi vârstnicul Alma L. Smith au putut să-i salveze viaţa vârstnicului Snow. „Nu am făcut doar ceea ce se obişnuia în asemenea cazuri”, a apus el, „ci, de asemenea, ceea ce ne-a şoptit Spiritul”². (Vezi sugestia 1 de la pagina 83.)

Învăţături ale lui Lorenzo Snow

Prin darul Duhului Sfânt, suntem conduşi către adevăr şi întăriţi în credinţa noastră.

[Există] o anumită binecuvântare obţinută numai prin supunere faţă de Evanghelie, cea a darului Duhului Sfânt… Salvatorul, care cunoştea, fără îndoială, cel mai bine natura şi caracterul acestui dar, a spus că acesta îi va conduce pe toţi cei care îl vor primi la cunoaşterea întregului adevăr şi le va descoperi lucrurile viitoare (vezi Ioan 16:13). El trebuie să reprezinte mai mult decât acel Spirit care vine de la Dumnezeu, umplând imensitatea spaţiului şi dând lumină fiecărui om care vine pe lume (vezi D&L 84:46); darul Duhului Sfânt ne va călăuzi pentru a afla tot adevărul şi va descoperi lucrurile viitoare.

Mai mult, vorbind despre efectele sale, apostolul [Pavel] ne spune: „Şi fiecăruia i se dă arătarea Duhului spre folosul altora… altuia credinţa”. (Vezi 1 Corinteni 12:7, 9.) Nu o credinţă obişnuită şi simplă, pe care unii oameni pretind că o au în aceste zile; ci o credinţă care le dădea puterea celor care o aveau să fie tăiaţi în două, să fie aruncaţi în gropi cu lei, în cuptoare aprinse şi să sufere torturi de tot felul. Aceasta era credinţa pe care le-a insuflat-o Duhul Sfânt acelora care Îl aveau, dându-le puterea celor care Îl deţineau să reziste în faţa fiecărei dificultăţi, să înfrunte orice opoziţie şi să-şi dea viaţa, dacă era nevoie, pentru cauza pe care o susţineau. Exista o putere inspiratoare atotputernică în această credinţă, dată de Domnul prin Duhul Sfânt, pe care niciun alt principiu nu o putea transmite. Unuia îi era dată credinţa, altuia cunoaşterea (vezi 1 Corinteni 12:8), nu acea cunoaştere care se dobândeşte doar prin cititul cărţilor, ci cunoaştere de la Cel Atotputernic. Erau însoţiţi de un principiu călăuzitor, care era vizibil, aducându-le o înţelegere a cauzei pe care o susţineau. Ei au ştiut prin revelaţie de la Dumnezeu că acea cauză pe care o urmaseră era adevărată, fiindu-le revelată într-o manieră ce nu putea fi pusă sub semnul întrebării şi ei ştiau acest lucru prin experienţă personală. Ei aveau temelia… pe piatra revelaţiei.³

Predicându-le oamenilor, Petru a spus: „Pocăiţi-vă… şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh. Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri, şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru” (Faptele apostolilor 2:38–39). Darul Duhului Sfânt este un principiu diferit de orice vedem manifestându-se în lumea confesiunilor. Este un principiu al cunoaşterii şi revelaţiei. Este un principiu care revelează lucruri din trecut, prezent şi viitor, iar aceste daruri ale Duhului Sfânt puteau fi primite prin supunere faţă de cerinţele Evangheliei, aşa cum erau proclamate în acele zile şi aşa cum sunt proclamate azi de vârstnicii Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă. Credinţa lor trebuia întemeiată pe această stâncă; din această sursă ei trebuiau să dobândească o cunoaştere a doctrinei pe care o susţineau şi, ni se spune de către Salvator, că „porţile iadului nu vor birui împotriva lor” (vezi 3 Nefi 11:39)…

Temelia pe care este clădită Biserica lui Isus Hristos este piatra revelaţiei – piatra pe care Isus a spus că Îşi va clădi Biserica şi porţile locuinţei morţilor nu o vor birui (vezi Matei 16:17–18). Nu ni s-a descoperit această cunoaştere prin carne şi sânge, nu am primit această mărturie de la oameni, nu am primit-o citind Biblia… sau Cartea lui Mormon, ci am primit-o prin manifestările Duhului Sfânt, care ne învaţă lucrurile lui Dumnezeu, lucruri trecute, prezente şi viitoare şi care ne învaţă lucrurile lui Dumnezeu, făcând ca acestea să fie clare pentru noi în viaţa noastră. Acest fel de cunoaştere nu ne poate fi luat prin întemniţare sau orice fel de persecuţie. O vom susţine până la moarte.⁴ (Vezi sugestia 2 de la pagina 83.)

Fiecare sfânt din zilele din urmă poate avea Duhul Sfânt drept prieten care îi dă sfaturi.

Există o modalitate prin care oamenii îşi pot păstra conştiinţa curată în faţa lui Dumnezeu şi a oamenilor şi aceasta este prin păstrarea în vieţile lor a Spiritului lui Dumnezeu, care este spiritul revelaţiei dat fiecărui bărbat şi fiecărei femei. Duhul Sfânt le va revela oamenilor ce trebuie să facă chiar şi în cele mai simple dintre situaţii, dându-le sugestii. Trebuie să încercăm să învăţăm natura acestui Spirit pentru a-I înţelege îndemnurile şi, apoi, vom putea întotdeauna să facem ceea ce este drept. Acesta este minunatul privilegiu al fiecărui sfânt din zilele din urmă. Ştim că este dreptul nostru să primim îndemnuri din partea Spiritului în fiecare zi din vieţile noastre.

Oamenii vin la mine nerăbdători să primească sfaturi cu privire la un subiect sau altul. Nu este nevoie să vină mereu la mine (în anumite împrejurări, bineînţeles, ar fi foarte potrivit), căci Spiritul se găseşte în ei pentru a face bine şi a îndeplini scopurile lui Dumnezeu… Nu este mereu nevoie ca ei să se întâlnească cu preşedintele Bisericii, cu Cei Doisprezece sau cu vârstnicii Israelului pentru a primi îndrumare; ei pot obţine singuri lucrurile de care au nevoie; există un prieten care ştie exact ce trebuie să le spună. Din momentul în care primim Evanghelia, intrăm în apele botezului şi, apoi, ni se aşează mâinile pe cap pentru darul Duhului Sfânt, noi avem un prieten, dacă nu Îl alungăm de lângă noi făcând ceea ce este greşit. Acel prieten este Spiritul Sfânt, Duhul Sfânt, care cunoaşte lucrurile lui Dumnezeu şi ni le dezvăluie. Acesta este un mijloc minunat, oferit de Domnul, pentru ca noi să putem cunoaşte lumina şi să nu fim nevoiţi să bâjbâim mereu în întuneric.⁵ (Vezi sugestia 5 de la pagina 84.)

Duhul Sfânt ne poate aduce fericire şi linişte sufletească.

Domnul ne-a creat punându-ne în piept anumite dorinţe şi sentimente fireşti şi acest lucru este valabil pentru întreaga omenire, pentru toată familia umană. Înăuntrul nostru sunt implantate şi împletite anumite dorinţe şi abilităţi menite să ne bucure, dorinţe care, prin natura lor, sunt menite să ne asigure pacea şi bunăstarea, să răspundă sentimentelor şi să promoveze bucuria; lumea nu ştie şi nici nu înţelege cum să obţină împlinirea acestor abilităţi şi dorinţe, dar Domnul a găsit potrivit să ne aducă pe făgaşul şi calea înţelegerii acestor lucruri când suntem credincioşi şi păşim în lumina Spiritului Sfânt şi acceptăm adevărul.⁶

Este privilegiul sfinţilor din zilele din urmă să trăiască în acord cu Evanghelia, astfel încât să primească aprobarea lui Dumnezeu. Desigur că, uneori, facem lucruri de care ne este ruşine atunci când ne aducem aminte de ele, dar ne pocăim de ele în inimile noastre şi luăm hotărârea să nu le repetăm. Aceasta este tot ceea ce vrea Domnul de la noi; iar bărbaţii şi femeile care trăiesc astfel, trăiesc fără a fi condamnaţi. Ei trăiesc în dreptate şi au bucurie în Duhul Sfânt.⁷

Dacă păstrăm lumina Spiritului în noi, putem păşi trăind în acord cu principiile Evangheliei, astfel încât să ne bucurăm de mai multă pace şi fericire în această lume; şi, în timp ce mergem înainte, străduindu-ne să obţinem pacea şi fericirea care se întrezăresc înaintea noastră, vom avea liniştea sufletească de care se bucură numai cei care sunt plini de Duhul Sfânt.⁸ (Vezi sugestia 3 de la pagina 83.)

Avem nevoie de ajutorul Duhului Sfânt în timp ce trecem prin încercări, ne îndeplinim îndatoririle şi ne pregătim pentru gloria celestială.

Sunt multe lucruri importante care ni se cer şi multe lucruri pe care le putem face atunci când suntem ajutaţi de Spiritul Domnului deşi, uneori, par imposibil de făcut.⁹

Doresc să le amintesc fraţilor şi surorilor mele… că, pentru informarea şi inteligenţa noastră, trebuie să ne bizuim pe Spiritul lui Dumnezeu, care se poate afla în noi, dacă este cultivat cum se cuvine, care este un spirit al inspiraţiei, al revelaţiei, pentru a ne dezvălui lucrurile astfel încât să înţelegem clar mintea şi voinţa lui Dumnezeu şi a ne învăţa îndatoririle şi obligaţiile noastre şi ceea ce ni se cere… Avem nevoie de ajutor. Suntem predispuşi să facem lucruri care ne conduc spre necazuri şi întuneric şi lucruri care nu ne vor aduce niciun bine, dar, cu ajutorul acelui Mângâietor pe care Domnul l-a promis sfinţilor, dacă Îi vom asculta cu atenţie îndemnurile şi vom înţelegem caracterul limbajului Său, putem evita multe probleme şi situaţii dificile.¹⁰

Suntem pe deplin dependenţi de spiritul inspiraţiei şi, dacă a existat vreodată o perioadă de timp, de când Adam a fost pus în Grădina Edenului, în care Spiritul lui Dumnezeu să fi fost mai necesar decât la această vreme, eu nu am cunoştinţă despre ea. Semnele vremurilor şi apropierea rapidă a evenimentelor care vor pune la încercare inimile sfinţilor din zilele din urmă şi integritatea lor fac ca noi să căutăm cu sârguinţă acum Spiritul lui Dumnezeu şi ajutorul divin, căci va fi, cu siguranţă, nevoie de El în decursul evenimentelor care se apropie cu repeziciune. Ştim că am avut nevoie de ajutor divin în trecut. Putem vedea cu uşurinţă că, dacă nu am fi avut Spiritul lui Dumnezeu pentru a ne îndruma în decursul evenimentelor numeroase prin care am trecut, nu ne-am fi putut bucura de speranţa noastră de acum de a obţine exaltare şi glorie, iar împrejurările noastre ar fi fost mult mai puţin favorabile. Şi, dacă am avut nevoie de Spiritul Sfânt în trecut, ne putem da cu adevărat seama că va fi nevoie de El în viitor.¹¹

Trebuie să înţelegem – şi eu presupun că, în general, înţelegem – că lucrarea pe care trebuie să o îndeplinim venind pe această lume nu poate fi înfăptuită spre slava lui Dumnezeu sau spre satisfacţia noastră personală numai prin inteligenţa noastră firească. Avem nevoie de Spiritul Domnului să ne ajute şi să ne transmită din când în când ce trebuie să facem în situaţiile neobişnuite în care ne putem afla.¹²

Ar fi pur şi simplu absurd ca, într-adevăr, să ne aşteptăm ca sfinţii din zilele din urmă să se supună legii celestiale, legii care vine de la Dumnezeu şi planurilor Sale de a-i înălţa pe oameni în prezenţa Sa, fără ca ei să fie sprijiniţi de o putere supranaturală [cerească]. Evanghelia promite acest lucru. Promite darul Duhului Sfânt, care este divin prin natura Sa, de care nu se poate bucura nicio altă categorie de oameni şi care, ne spune Salvatorul, trebuie să călăuzească în tot adevărul, să-i inspire pe cei care îl au şi să le ofere o cunoaştere despre Isus, o cunoaştere despre Tatăl şi despre lucruri referitoare la lumea celestială; el le va oferi celor care îl au o cunoaştere a lucrurilor viitoare şi a lucrurilor trecute; şi să-i inspire într-o asemenea măsură încât ei să se bucure de daruri supranaturale – darul limbilor şi al profeţiei, darul de a-şi aşeza mâinile pe capul bolnavilor, prin care ei trebuie să fie vindecaţi.

Acelora care au acceptat Evanghelia li s-au promis aceste puteri şi daruri supranaturale şi o cunoaştere personală, ca ei să nu depindă de niciun om sau grup de oameni în ceea ce priveşte adevărul religiei pe care au acceptat-o; ci să primească o cunoaştere de la Tatăl că religia a venit de la El, că Evanghelia a venit de la El şi că slujitorul Său a avut dreptul şi autoritatea să înfăptuiască acele rânduieli, ca niciun vânt de doctrină să nu-i clatine sau să-i înlăture de pe cărarea pe care păşesc; ca ei să fie pregătiţi pentru gloria ce va fi dezvăluită şi să devină participanţi la aceasta; ca ei să îndure orice încercare sau nenorocire pe care Dumnezeu va alege s-o aducă asupra lor pentru a-i pregăti mai bine pentru gloria celestială; ca ei să nu umble în întuneric, ci în lumina şi puterea lui Dumnezeu şi să fie ridicaţi deasupra lucrurilor din lume şi să fie superiori acestora, ca ei să fie independenţi pe pământ şi în ochii lui Dumnezeu şi ai cerului, ca oameni liberi, urmând acel drum pe care li-l va arăta Duhul Sfânt, acel drum prin care ei vor dobândi o cunoaştere aleasă şi putere, pregătindu-se, astfel, să primească gloria pe care Dumnezeu a pregătit-o pentru a le-o conferi şi să trăiască în locul exaltat în care Dumnezeu a plănuit să-i înalţe.¹³

Trebuie să trăim astfel încât să ştim dacă drumul nostru în viaţă este plăcut lui Dumnezeu. Trebuie să recunoaştem glasul şi şoaptele Spiritului Sfânt. În zilele în care cerul nu este acoperit de nori, descoperim lucrurile înconjurătoare, frumuseţea şi scopul lor. În acelaşi fel depindem de Spiritul lui Dumnezeu să lumineze principiile adevărului şi salvării. Nicio persoană care pretinde a fi un sfânt din zilele din urmă nu pate fi fericită dacă nu trăieşte în acord cu principiile adevărului, primind, astfel, îndrumare divină.¹⁴ (Vezi sugestia 4 de la pagina 84.)

Când suntem umili, Duhul Sfânt ne ajută să înaintăm pe cărare.

Luaţi hotărârea să fiţi umili şi să trăiţi astfel încât să fiţi întotdeauna demni de prietenia Spiritului Domnului, pentru a vă oferi, din când în când, îndemnurile necesare în situaţiile neobişnuite cu care vă veţi putea confrunta…

Cât de mult voi mai trăi nu ştiu şi nu-mi fac griji cu privire la aceasta. Doresc, şi este un lucru pe care ar trebui să vi-l doriţi şi dumneavoastră, să fiu umil, supus şi simplu pentru a mă bucura de spiritul revelaţiei. Este privilegiul dumneavoastră, al fiecăruia dintre dumneavoastră, să aveţi spiritul revelaţiei în suficientă măsură pentru a cunoaşte exact ce este potrivit să faceţi. Este privilegiul dumneavoastră să îl aveţi, la fel cum este privilegiul meu să ştiu ce trebuie să fac mâine, când mâine va veni, pentru bunul mers al Bisericii, în general.¹⁵

Trebuie să depunem efort, pe cât de mult putem, să uităm toate lucrurile lumeşti care ne întristează şi ne supără şi să ne îndreptăm minţile numai asupra Domnului, având Spiritul Sfânt cu noi într-o măsură suficientă pentru a putea primi acea cunoaştere şi acele îndrumări care ne vor ajuta să înaintăm pe cărare.¹⁶ (Vezi sugestia 5 de mai jos.)

Sugestii pentru studiu şi predare

Gândiţi-vă la aceste idei în timp ce studiaţi acest capitol sau când vă pregătiţi să predaţi. Pentru ajutor suplimentar, vedeţi paginile v–vii.

În timp ce recapitulaţi povestirea de la paginile 73–76, gândiţi-vă la momente în care aţi fost binecuvântaţi pentru că altcineva a urmat îndemnurile Duhului Sfânt. De asemenea, gândiţi-vă la momente în care dumneavoastră aţi urmat un îndemn pentru a ajuta pe altcineva.
Citiţi secţiunea care începe la pagina 76. Ce credeţi că înseamnă să avem „temelia… pe piatra revelaţiei”? (Pentru unele exemple, vedeţi paginile 76–79.) Cum poate să ne dea revelaţia personală puterea „să [rezistăm] în faţa fiecărei dificultăţi” şi să „[înfruntăm] orice opoziţie”?
Preşedintele Snow a spus că Duhul Sfânt ne poate ajuta „să ne bucurăm de [mai multă] pace şi fericire în această lume” (pagina 77). Când v-a ajutat Duhul Sfânt să fiţi fericiţi şi să simţiţi pace? În ce alte moduri ne poate ajuta Duhul Sfânt? (Pentru unele exemple, vedeţi pagina 79.)
În timp ce studiaţi secţiunea care începe la pagina 80, gândiţi-vă la felul în care aţi învăţat să recunoaşteţi îndemnurile Duhului Sfânt. În cel fel aţi putea ajuta un membru al familiei sau un prieten să recunoască îndemnurile Spiritului?
Acest capitol face două menţiuni cu privire la Duhul Sfânt, numindu-L prieten (paginile 79 şi 82). De ce credeţi că ne trebuie umilinţă şi simplitate pentru ca Duhul Sfânt să fie prietenul nostru?

Scripturi suplimentare: Luca 12:12; Ioan 14:26–27; Romani 14:17; 1 Corinteni 12:4–11; Galateni 5:22–25; 1 Nefi 10:17–19; 2 Nefi 32:5

Ajutor pentru predare: „Pentru a încuraja participarea, folosiţi întrebările din fiecare capitol… Aţi putea formula întrebări proprii pentru cei cărora le predaţi” (de la pagina vi din această carte).

Începuturile muncii misionare în Insulele Hawaii

Când vârstnicul Lorenzo Snow a slujit în misiune în Insulele Hawaii, viaţa sa a fost salvată prin slujirea inspirată a colegilor săi.

„Este dreptul nostru să primim îndemnuri din partea Spiritului în fiecare zi din vieţile noastre.”