Capitolul 9

Sacrele relaţii de familie

„Dacă suntem credincioşi, noi vom fi împreună într-o stare de nemurire glorioasă… Legăturile pe care ni le formăm aici şi care sunt cele mai de durată vor exista în eternitate.”

Din viaţa lui Lorenzo Snow

În aşteptarea celei de-a 70-a sa zi de naştere, Lorenzo Snow şi-a invitat toţi copiii şi pe familiile acestora în oraşul Brigham, Utah, pentru o „mare reuniune şi sărbătoare aniversară”. El a făcut pregătirile cu privire la cazarea lor, la mâncarea şi la activităţile de care toţi, inclusiv copiii, urmau să se bucure. El a scris: „Cu cât mă gândesc mai mult la acest lucru [la reuniunea familiei], cu atât devin mai nerăbdător şi mai dornic să avem o reuniune de familie, ca să vă pot vedea încă o dată pe toţi cât timp sunt încă în viaţă şi să vă ofer o binecuvântare în calitatea mea de tată”. El i-a îndemnat pe toţi să nu permită niciunui lucru să împiedice prezenţa lor la reuniune, „cu excepţia celor mai grave şi de nedepăşit obstacole”¹.

Membrii familiei Snow s-au reunit în perioada 7-9 mai 1884 şi s-au bucurat de muzică, piese de teatru, monologuri, poezie, jocuri, mâncare şi conversaţii plăcute.² Sora preşedintelui Snow, Eliza, a scris că, pe tot parcursul evenimentului, el a participat la „diferite adunări ale familiei şi, în calitate de patriarh… a conferit binecuvântări membrilor familiei” şi a oferit „multe sfaturi, instrucţiuni şi poveţe părinteşti”. Când reuniunea s-a apropiat de sfârşit, întreaga familie s-a adunat pentru a-l auzi vorbind. Conform consemnărilor Elizei, el şi-a exprimat „plăcerea şi recunoştinţa faţă de Dumnezeu că s-a putut bucura de fericirea de a vedea chipurile luminoase şi vesele ale membrilor numeroasei sale familii şi de binele pe care-l anticipa ca urmare a acestei reuniuni”. Uitându-se la familia sa, preşedintele Snow a spus: „Inima îmi este plină de cele mai călduroase sentimente de recunoştinţă faţă de Tatăl meu Ceresc… Nu pot exprima în cuvinte sentimentele profunde ale inimii mele pentru această ocazie sfântă şi sacră de a fi împreună la aniversarea celei de-a şaptezecea mea zi de naştere şi de a sta aici şi a vedea această privelişte glorioasă şi divină plină de inspiraţie”.

Preşedintele Snow a continuat: „Avem motive să credem că, pentru noi, aceasta este ultima reuniune de familie din această viaţă. Fie ca Dumnezeul părinţilor noştri să ne ajute să respectăm legile Sale, să trăim vieţi onorabile, să nu ne pierdem virtutea şi integritatea, să ascultăm de şoaptele Spiritului Sfânt şi să căutăm cu sârguinţă să ne purificăm, astfel încât niciun membru al acestei familii să nu se piardă abătându-se de la cărarea cea dreaptă şi îngustă, ci ca noi să fim demni să ne ridicăm din moarte în dimineaţa primei învieri, încoronaţi cu slavă, perpetuând în nemurire relaţiile de familie şi continuând să creştem în număr de-a lungul epocilor nesfârşite ale eternităţii”³. (Vezi sugestia 1 de la pagina 139.)

Învăţături ale lui Lorenzo Snow

Relaţiile de familie sunt sacre şi se pot întări de-a lungul eternităţii.

Încurajaţi căsătoria… şi accentuaţi [altora] caracterul sacru al acelei relaţii şi obligaţia pe care o au de a ţine acea poruncă mare pe care le-a dat-o Dumnezeu primilor noştri părinţi de a se înmulţi şi de a umple pământul (vezi Genesa 1:28). Acest lucru este mai mult decât necesar având în vedere tendinţa care există azi în lume de a neglija această lege şi de a necinsti legământul căsătoriei. Este trist de observat rata divorţurilor din ţară şi tendinţa din ce în ce mai mare de a considera copiii o povară şi nu o moştenire preţioasă de la Domnul.⁴

[Domnul] ne-a arătat că, dacă suntem credincioşi, noi vom fi împreună într-o stare de nemurire glorioasă; că legăturile pe care ni le formăm aici şi care sunt cele mai de durată vor exista în eternitate.⁵

Relaţiile care se creează aici vor fi perpetuate de [noi] în lumile eterne. Taţii, mamele, surorile, fraţii – da, mamele care îşi văd copiii murind ştiu că aceştia vor fi copiii lor în lumea spiritelor şi că ei vor fi la fel ca atunci când au părăsit această viaţă. Soţia care îşi vede soţul dându-şi ultima suflare ştie că acesta va fi din nou al ei şi primeşte alinare, consolare şi bucurie prin revelaţiile ce vin de la Cel Atotputernic, ştiind că soţul ei va fi al ei în lumile eterne. Acelaşi fel de relaţii care există aici va exista şi dincolo de văl; legăturile formate în această viaţă vor deveni mai puternice în viaţa ce va veni. Iar sfinţii din zilele din urmă au această siguranţă pentru că Dumnezeu le-a dat-o.⁶ (Vezi sugestia 2 de la pagina 140.)

Sfinţii din zilele din urmă credincioşi, care nu se pot căsători sau nu pot creşte copii în această viaţă, vor primi toate binecuvântările exaltării în viaţa ce va veni.

O femeie a intrat într-o zi în biroul meu dorind să-mi vorbească între patru ochi. Mi-a spus că era foarte tristă, deoarece ocaziile ei de a se căsători nu-i fuseseră favorabile… Dorea să cunoască care va fi situaţia ei în cealaltă viaţă dacă nu va reuşi să aibă un soţ în această viaţă. Presupun că tinerii noştri îşi adresează aceeaşi întrebare… Doresc să clarific puţin acest lucru pentru liniştea şi alinarea oamenilor care se află în această situaţie. Nu există niciun sfânt din zilele din urmă care, după ce a murit ducând o viaţă neprihănită, să fi pierdut ceva doar pentru că nu a putut face anumite lucruri pe care nu a avut ocazia să le facă. Cu alte cuvinte, dacă un tânăr sau o tânără nu are nicio ocazie de a se căsători, dar trăieşte o viaţă neprihănită până la momentul morţii, va avea toate binecuvântările, exaltarea şi slava pe care le va avea orice bărbat sau femeie care a avut această ocazie şi care a folosit-o. Acest lucru este cert şi adevărat…

Oamenilor care nu au nicio ocazie de a se căsători în această viaţă, dacă ei mor în Domnul, li se vor oferi mijloacele prin care ei pot primi toate binecuvântările de care se bucură persoanele căsătorite. Domnul este milos şi blând, El nu este nedrept. Nu este nicio nedreptate în El; totuşi, nu L-am putea considera deloc drept dacă, atunci când o femeie sau un bărbat moare fără să fi avut ocazia de a se căsători, acest lucru nu ar putea fi remediat în cealaltă viaţă. Acel lucru ar fi nedrept, iar noi ştim că Domnul nu este o Fiinţă nedreaptă. Consider că sora mea, Eliza R. Snow, a fost o femeie la fel de bună ca orice altă femeie sfântă din zilele din urmă care a trăit vreodată, iar ea a trăit fără să fie căsătorită până dincolo de vârsta la care mai putea avea copii… Nu îmi pot închipui icio clipă că ea va pierde vreo binecuvântare din acea cauză. Va primi acea binecuvântare în cealaltă viaţă şi va dobândi o împărăţie la fel de mare ca cea pe care ar fi dobândit-o dacă ar fi avut ocazia de a întemeia o familie în această viaţă.⁷

Când soţul şi soţia nutresc aceleaşi sentimente unul pentru celălalt, ei încurajează dragostea şi blândeţea în cadrul căminului.

Aveţi grijă ca neînţelegerile mici şi neînsemnate pe seama preocupărilor din familie să nu vă şubrezească fericirea.⁸

Dragi soţii, fiţi fidele soţilor dumneavoastră. Ştiu că trebuie să înduraţi multe lucruri neplăcute, tot aşa cum trebuie să facă şi soţii dumneavoastră. Fără îndoială, sunteţi puse uneori la încercare de către soţii dumneavoastră, poate din pricina neştiinţei soţilor dumneavoastră sau poate că, uneori, din pricina neştiinţei dumneavoastră…

Spun doar că soţii dumneavoastră sunt răi – la fel de răi precum sunteţi dumneavoastră şi, poate, unii dintre ei sunt mai răi; dar nu are importanţă: încercaţi să faceţi faţă neplăcerilor care apar din când în când iar, când vă veţi întâlni amândoi în cealaltă viaţă, veţi fi bucuroşi că aţi îndurat acele lucruri.

Soţilor le spun: mulţi dintre dumneavoastră nu îşi preţuiesc soţiile aşa cum ar trebui… Fiţi buni cu ele. Când trebuie să plecaţi împreună undeva, dumneavoastră trebuie să duceţi în braţe copilul cel puţin jumătate din timpul în care sunteţi plecaţi. Când are nevoie să fie legănat şi nu aveţi multe de făcut, legănaţi-l. Fiţi amabili atunci când acest lucru necesită un mic sacrificiu din partea dumneavoastră; daţi dovadă de amabilitate indiferent de sacrificiul necesar.⁹

Bărbaţii trebuie să dea dovadă de mai multă grijă părintească acasă, să aibă sentimente mai gingaşe, să fie mai amabili şi mai asemănători lui Dumnezeu cu soţiile şi copiii lor, cu vecinii şi prietenii lor. Când vizitez o familie, admir felul în care capul familiei are grijă de ea ca un adevărat om al lui Dumnezeu, cu bunătate şi blândeţe, plin de Duhul Sfânt şi de înţelepciunea şi cunoaşterea divine.¹⁰

Dacă veţi întemeia vreodată o familie în Sion, dacă veţi avea vreodată parte de o căsătorie celestială, lucru necesar pentru ca aceasta să poată dăinui, trebuie să uniţi acea familie, iar capul familiei trebuie să aibă Spiritul Domnului şi acea lumină şi acea cunoaştere care, dacă vor fi puse în practică în viaţa şi în comportamentul de zi cu zi al membrilor familiei, vor aduce salvarea membrilor acelei familii, căci el, deţine cheile salvării întregii sale familii.

El se străduieşte şi stabileşte, pe cât de mult poate, o legătură între sentimentele sale şi cele ale membrilor familiei sale şi depune efort să asigure toate lucrurile necesare nevoilor şi bunăstării lor, iar ei, pe de altă parte, trebuie să fie dispuşi să arate şi să dea dovadă, pe cât de mult pot, de aceleaşi sentimente, de aceeaşi bunătate şi aceeaşi atitudine de recunoştinţă pentru binecuvântările pe care le primesc.

Acest lucru este necesar pentru a exista armonie, sentimente şi dragoste reciproce, astfel încât unitatea lor să fie întărită în acest fel.¹¹

Atunci când [bărbaţii] îngenunchează în rugăciune alături de soţiile şi copiii lor, ei trebuie să fie inspiraţi prin darul şi puterea Duhului Sfânt pentru ca soţul să fie un asemenea bărbat încât o soţie bună să-l cinstească şi ca darul şi puterea lui Dumnezeu să fie mereu asupra lor. Soţul şi soţia trebuie să fie uniţi în familia lor, pentru ca Duhul Sfânt să poată pogorî asupra lor şi trebuie să trăiască astfel încât, prin rugăciune, soţia să devină pură, ca ea să vadă nevoia de a deveni pură în prezenţa soţului ei şi în prezenţa copiilor, ca împreună, să fie uniţi, astfel încât soţul şi soţia să devină un tot unitar pur, demni să ocupe un loc în organizarea şi structura împărăţiei lui Dumnezeu, ca ei să insufle un spirit pur şi să ofere cele mai neîntinate învăţături copiilor şi nepoţilor lor.¹² (Vezi sugestia 3 de la pagina 140.)

Copiii învaţă cel mai bine Evanghelia când părinţii lor caută inspiraţie şi stabilesc exemple demne de urmat.

Lucrarea în care ne-am angajat nu este a noastră, este lucrarea lui Dumnezeu. Suntem îndrumaţi în acţiunile noastre de o Fiinţă superioară… Viitorul acestei împărăţii va depinde de urmaşii noştri; iar puterea şi triumful ei final vor depinde de educaţia şi instruirea lor corespunzătoare. Dacă dorim să avem o influenţă pozitivă asupra membrilor familiilor noastre, trebuie să le dăm exemple bune şi să le predăm principii corecte. Trebuie să putem zice: „Faceţi ceea ce fac eu” şi „Faceţi ceea ce spun eu”.¹³

Străduiţi-vă să le predaţi copiilor dumneavoastră atât prin exemplu, cât şi prin precept, astfel încât ei să păşească, fără ezitate, pe urmele dumneavoastră şi să devină la fel de curajoşi în susţinerea adevărului aşa cum aţi fost dumneavoastră.¹⁴

Bărbaţii care doresc să îşi menţină înaintea lui Dumnezeu poziţia în cadrul preoţiei sfinte trebuie să aibă spiritul profeţiei şi să fie demni să administreze viaţa şi salvarea oamenilor; şi, chiar dacă nu vor putea să facă acest lucru în lume, ei trebuie să facă aceasta acasă, în familiile lor, în atelierele lor şi pe străzi, pentru ca inimile acestora să poată fi atinse de cuvintele vieţii, atât atunci când ei le vor preda Evanghelia copiilor şi vecinilor lor la gura sobei, cât şi atunci când le vor vorbi de la acest pupitru fraţilor din Biserică. Faptul de a avea Spiritul o scurtă perioadă de timp atunci când le vorbim oamenilor iar, apoi, de a-L pierde, nu este acceptabil. Unii bărbaţi le vor vorbi oamenilor iar, apoi, se vor duce acasă… şi, în loc să păstreze cuvintele vieţii în inimile lor, ei devin morţi din punct de vedere spiritual, dar acest lucru nu va mai fi deloc acceptabil.

Taţilor din Israel le revine obligaţia de a se deştepta şi de a deveni salvatori ai oamenilor, ca ei să păşească înaintea Domnului având acea tărie a credinţei şi dorinţă, prin care Cel Atotputernic le va oferi inspiraţia de a le preda familiilor lor cuvintele vieţii…

Astfel, vom vedea o atitudine fermă ce ne va ajuta să fim uniţi, ca noi să învăţăm cum să ne iubim unii pe alţii şi mă rog lui Dumnezeu ca El să dea naştere acelui sentiment de dragoste pe care L-a avut Isus, Fiul Său, în inimile fiecăruia dintre noi şi ca El să continue să ne ofere o cunoaştere a ceea ce este bun.¹⁵

Este datoria tatălui să fie demn să îi înveţe şi să-i instruiască pe copiii săi şi să le predea principii care, dacă vor fi puse în practică, îi vor face pe copii cât se poate de fericiţi în copilăria lor şi, în acelaşi timp, îi vor ajuta să înveţe principiile prin care pot dobândi cea mai mare fericire şi bucurie când vor ajunge la maturitate.¹⁶

Dacă vom dezvolta cu sârguinţă principiile pure ale vieţii şi salvării în inimile noastre, copiii noştri vor creşte având aceste cunoştinţe, vor putea încuraja cu mai multă uşurinţă formarea unei societăţi cereşti şi vor putea întemeia fericirea şi pacea în jurul lor.¹⁷ (Vezi sugestiile 4 şi 5 de la pagina 140.)

Sugestii pentru studiu şi predare

Gândiţi-vă la aceste idei în timp ce studiaţi acest capitol sau când vă pregătiţi să predaţi. Pentru ajutor suplimentar, vedeţi paginile v–vii.

Recapitulaţi pasajele care descriu sentimentele preşedintelui Snow, pe care le-a avut cu privire la reuniunea întregii sale familii (paginile 133–134). Ce lucruri bune se pot întâmpla atunci când ne strângem familiile laolaltă? Cum ne putem ajuta familiile să rămână unite?
În ce fel se aplică în zilele noastre cel de-al doilea paragraf întreg de la pagina 134? Ce putem face pentru a-i ajuta pe tinerii din Biserică să înţeleagă caracterul sacru al legământului căsătoriei? Ce putem face pentru a-i ajuta să aştepte cu nerăbdare momentele în care se vor căsători şi vor deveni părinţi?
Preşedintele Snow ne-a spus că „neînţelegerile mici şi neînsemnate” pot să „[ne] şubrezească fericirea” în cadrul căminului (pagina 136). Ce idei concrete ne pot ajuta să evităm această şubrezire? (Pentru unele exemple, vedeţi paginile 136–137.)
Studiaţi secţiunea care începe la pagina 137. De ce credeţi că părinţii trebuie să poată spună „Faceţi ceea ce fac eu”, pe lângă „Faceţi ceea ce spun eu”? În ce fel pot preda părinţii prin exemplu? Care sunt câteva dintre principiile pe care le-aţi învăţat datorită exemplelor bune ale părinţilor dumneavoastră?
Preşedintele Snow şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la părinţii care predau cu putere la Biserică, dar nu şi acasă (paginile 135–137). Gândiţi-vă la ce puteţi face pentru a împărtăşi „cuvintele vieţii” membrilor familiei dumneavoastră.

Scripturi suplimentare: 1 Nefi 8:10–12; Helaman 5:12; D&L 68:25–28; 93:40–50; 132:19–20

Ajutor pentru predare: „Trebuie să aveţi grijă să nu vorbiţi mai mult decât este necesar sau să nu vă exprimaţi părerea prea des. Aceste acţiuni îi pot face pe cursanţi să-şi piardă interesul… Grija dumneavoastră principală trebuie să fie ajutarea celorlalţi să înveţe Evanghelia, nu să faceţi o prezentare impresionantă. Acest lucru include să le oferiţi cursanţilor şanse de a-şi preda unul celuilalt” (Predarea, nu este chemare mai mare, p. 64).

Copiii sunt „o moştenire [preţioasă] de la Domnul”.

Părinţii trebuie să se străduiască să-şi „[unească familia]”.