Capitolul 3

Convertirea durează întreaga viaţă: să continuăm să progresăm în principiile adevărului

„Religia noastră trebuie absorbită în noi înşine, să fie o parte a fiinţei noastre la care nu se poate renunţa.”

Din viaţa lui Lorenzo Snow

Lorenzo Snow a fost botezat şi confirmat în luna iunie 1836. Amintindu-şi de mărturia sa în curs de creştere, el a spus mai târziu: „Am crezut că ei [sfinţii din zilele din urmă] practicau religia adevărată şi m-am alăturat Bisericii. Până la acel moment, convertirea mea era doar o chestiune de raţiune”¹. El şi-a consemnat: „Eram perfect mulţumit că acţionasem înţelept, date fiind împrejurările”². Deşi a fost mulţumit pentru un timp de măsura în care înţelegea lucrurile, el a tânjit după o manifestare specială a Duhului Sfânt. A spus: „Nu avusesem nicio manifestare, însă aşteptam una”³.

„Această manifestare nu a avut loc imediat după botezul meu, aşa cum mă aşteptam”, îşi amintea el. „Dar, deşi am primit-o mai târziu, impresia pe care mi-a produs-o a fost desăvârşită şi foarte puternică şi miraculoasă, aşa cum cele mai mari speranţe mă făcuseră să o anticipez. Într-o zi, în timp ce eram absorbit de studiile mele, la aproximativ două sau trei săptămâni după ce am fost botezat, am început să mă gândesc la faptul că nu obţinusem o cunoaştere a adevărului lucrării – că nu văzusem împlinirea promisiunii: «Dacă vrea cineva să facă voia [Mea], va ajunge să cunoască… învăţătura» (vezi Ioan 7:17) şi am început să devin foarte neliniştit.

Mi-am pus cărţile deoparte, am ieşit din casă şi am rătăcit pe câmp sub influenţa apăsătoare a unui sentiment de amărăciune şi nefericire, în timp ce un sentiment neplăcut, de nedescris, părea să mă învăluie. Obişnuiam ca, la sfârşitul zilei, să mă retrag pentru a spune o rugăciune, într-o dumbravă, la mică distanţă de casa mea, dar în acel moment nu am simţit nicio dorinţă să fac acest lucru.

Spiritul care mă îndemna să mă rog se depărtase, iar cerurile păreau să se fi închis deasupra capului meu. În cele din urmă, dându-mi seama că timpul obişnuit pentru rugăciunea mea secretă sosise, am hotărât că nu voi renunţa la rugăciunea mea de seară şi, din obişnuinţă, am îngenuncheat la locul meu de rugăciune obişnuit aşa cum aveam obiceiul să fac, dar fără să am sentimentul pe care îl aveam de obicei.

De cum mi-am deschis gura pentru a mă ruga, am auzit un glas, chiar deasupra capului meu, asemenea foşnetului rochiilor de mătase şi, imediat, Spiritul lui Dumnezeu a coborât asupra mea, învăluindu-mă cu totul, din creştetul capului până în tălpile picioarelor şi, oh, ce bucurie şi fericire am simţit! Nu pot descrie în cuvinte tranziţia imediată de la sentimentul puternic de întuneric mintal şi spiritual la strălucirea luminii şi cunoaşterii care au fost oferite minţii mele în acel moment. Am primit atunci o cunoaştere că Dumnezeu trăieşte, că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu şi că preoţia sfântă şi plenitudinea Evangheliei au fost restaurate.

A fost un botez complet – o scufundare fizică în principiul sau elementul ceresc, care este Duhul Sfânt; şi chiar mai desăvârşită şi reală, în ce priveşte efectele sale asupra fiecărei părţi a trupului meu, decât scufundarea în apă; risipind pentru totdeauna, atâta timp cât raţiunea şi memoria vor exista, orice urmă de îndoială că «Pruncul din Betleem» este, într-adevăr, Fiul lui Dumnezeu; de asemenea, că în aceste zile El se descoperă copiilor oamenilor şi le transmite cunoaştere, la fel ca în vremurile apostolice. Eram pe deplin mulţumit, aşa cum trebuia să fiu, căci aşteptările mele fuseseră mai mult decât împlinite, aş putea spune, fără îndoială, că au fost împlinite într-o măsură infinită.

Nu îmi amintesc cât de mult am rămas sub influenţa acestei binecuvântate desfătări şi revelaţii divine, dar trebuie să fi trecut câteva minute înainte ca sentimentul divin, pe care l-am simţit şi care m-a învăluit, să înceapă, treptat, să se retragă. Ridicându-mă din rugăciune, cu inima plină de recunoştinţă faţă de Dumnezeu, dincolo de abilitatea de exprimare, am simţit – am ştiut că El mi-a oferit ceea ce numai o Fiinţă atotputernică poate oferi – acel lucru care are o valoare mai mare decât toată bogăţia şi onorurile pe care le poate oferi lumea”⁴.

Lorenzo Snow a rămas fidel mărturiei pe care a primit-o în acea zi şi a lucrat cu sârguinţă pentru a-şi îmbunătăţi cunoaşterea spirituală şi a-i ajuta pe alţii să facă la fel. „Din acel moment”, a spus el, „am încercat să trăiesc astfel încât să nu pierd Spiritul Său sfânt, ci să fiu condus de el neîncetat, străduindu-mă să-mi înlătur egoismul şi ambiţiile greşite şi să lucrez pentru îndeplinirea scopurilor Sale”⁵. El a declarat: „Atâta timp cât voi avea raţiune şi memorie, nu voi permite ca mărturia şi cunoaşterea puternice ce mi-au fost transmise să rămână fără ecou”⁶. (Vezi sugestia 1 de la pagina 70.)

Învăţături ale lui Lorenzo Snow

Dobândirea unei mărturii este un punct de plecare bun pentru sfinţii din zilele din urmă.

Temelia pe care ne-am aşezat credinţa este minunată şi măreaţă. Ştiu că acest lucru este adevărat. Eram membru al acestei Biserici de foarte puţin timp atunci când am reuşit să dobândesc o cunoaştere perfectă că Dumnezeu există, că există un Fiu, Isus Hristos, şi că profetul Joseph Smith este recunoscut de Dumnezeu ca profet al Său. Aceasta a fost o cunoaştere pe care nu mi-o putea transmite niciun om. Aceasta a venit prin revelaţie de la Cel Atotputernic. Acesta este un punct pe plecare foarte bun pentru fiecare sfânt din zilele din urmă şi este un lucru de care fiecare persoană, care are o oarecare râvnă de a înainta pe această cărare, va avea nevoie într-un moment sau altul. Fiecare persoană se va afla în împrejurări de o aşa natură, încât va avea nevoie de tărie, iar acea tărie va veni din cunoaşterea faptului că drumul pe care merge o va conduce la îndeplinirea celor mai înalte şi minunate dorinţe.⁷

Fraţi şi surori, sunt anumite lucruri la care dumneavoastră şi cu mine trebuie să ne gândim. A venit vremea când fiecare bărbat şi femeie trebuie să dobândească o mărturie personală cu privire la temelia pe care stau. Cu toţii trebuie să ne străduim să ajungem puţin mai aproape de Domnul. Este necesar să înaintăm puţin şi să dobândim o cunoaştere deplină a acelor lucruri pe care trebuie să le înţelegem mai din plin. Este privilegiul fiecărui sfânt din zilele din urmă.⁸ (Vezi sugestia 2 de la pagina 71.)

Ne putem spori credinţa şi cunoaşterea spirituală.

Bărbaţii şi femeile îşi pot spori cunoaşterea spirituală; ei pot deveni mai buni pe măsură ce îmbătrânesc.⁹

Simt că sfinţii din zilele din urmă progresează; că ei dobândesc educaţie. Ne urcăm pe culmi din ce în ce mai mari. Progresăm spre o stare şi sferă mai înalte şi un plan mai înalt şi primim o astfel de educaţie, încât înţelepciunea lumii, cu toate cunoştinţele sale, cu doctrinele şi principiile sale false nu va avea niciun efect asupra sfinţilor din zilele din urmă, pentru că ei se ridică deasupra teoriilor şi ipotezelor născocite de oameni şi se avântă spre lucrurile adevărului care înalţă mintea, exaltă înţelegerea şi se ancorează tot mai mult în adevăratele principii ale vieţii şi gloriei. Inimile noastre sunt pline cu aceste adevăruri şi nu putem cunoaşte ziua sau ceasul în care credinţa noastră a fost întărită, dar simţim, privind în urmă la săptămâna, luna sau anul care a trecut, că am crescut în credinţă şi în cunoaşterea credinţei în Dumnezeu şi a puterii Sale; ştim că ne-am apropiat mai mult de Dumnezeu şi simţim că suntem în comuniune cu Dumnezeu, Tatăl nostru.¹⁰ (Vezi sugestia 3 de la pagina 71.)

Dacă dorim să ne sporim credinţa şi cunoaşterea spirituală, trebuie să depunem efort.

Fiecare om trebuie să înveţe să se bizuie pe propria sa cunoaştere; el nu se poate bizui pe aproapele său; fiecare om trebuie să fie independent; el trebuie să se bizuie, în totalitate, pe Dumnezeu. Depinde de el dacă va reuşi să depăşească necazurile şi obstacolele care sunt aşternute pe cărarea vieţii pentru a împiedica progresul său. Un om poate să obţină informaţii prin manifestările Duhului Sfânt, să se apropie de Dumnezeu şi să-şi sporească credinţa proporţional cu sârguinţa de care dă dovadă.¹¹

Este imposibil să progresăm în principiile adevărului, să creştem în cunoaştere cerească, [dacă nu] ne punem în practică capacitatea de a raţiona şi nu depunem efort aşa cum se cuvine. În Doctrină şi legăminte este consemnat un exemplu de interpretare greşită a acestui principiu de către Oliver Cowdery. Domnul i-a promis darul de a traduce cronicile străvechi. Asemenea multora dintre noi, el avea concepţii greşite despre exercitarea darului. El a crezut că tot ceea ce trebuia să facă, atât timp cât acest dar îi fusese promis de către Dumnezeu, era să aştepte în lenevie, fără a depune vreun efort, până când darul acţiona în mod spontan. Dar, atunci când acele cronici au fost aduse înainte lui, nu i s-a transmis nicio cunoaştere, ele au rămas încă pecetluite, să spunem aşa, pentru că nu a primit nicio putere de a traduce.

Deşi darul de a traduce îi fusese conferit, el nu şi-a putut încheia lucrarea din simplul motiv că nu a depus niciun efort înaintea lui Dumnezeu cu scopul de a-şi dezvolta talentul din el; şi a fost foarte dezamăgit, iar Domnul, în bunătatea şi mila Sa, l-a informat de greşeala pe care o făcuse cu următoarele cuvinte –

„Iată, tu nu ai înţeles; ai crezut că Eu îţi voi da ţie aceasta, deşi tu nu te-ai gândit decât să ceri. Dar iată, Eu îţi spun ţie, tu trebuie să studiezi aceasta profund în mintea ta; apoi trebuie să Mă întrebi dacă este drept şi, dacă este drept, voi face ca inima ta să ardă în tine; astfel vei simţi că este drept” etc. (vezi D&L 9).

Acelaşi lucru ni se aplică şi nouă cu privire la lucrurile pe care le întreprindem. Dacă vrem să ne perfecţionăm, să progresăm în lucrarea ce se găseşte înaintea noastră şi, în final, să dobândim controlul asupra acelor daruri şi glorii, ajungând la acea stare de exaltare pe care o anticipăm, trebuie să ne gândim şi să cugetăm, trebuie să depunem efort pe cât de mult putem.¹²

Trebuie ca noi înşine să dobândim… Spiritul şi să nu ne mulţumim să păşim în lumina altora; trebuie să avem Spiritul în spiritele noastre…

O persoană care încearcă să înveţe să cânte la flaut descoperă că este dificil să cânte notele şi că, pentru a cânta corect un acord, este nevoie de foarte multă sârguinţă şi răbdare. Trebuie să continue, să se oprească, să se întoarcă şi să înceapă din nou, dar, după o vreme, ea va putea, după multe eforturi, să-şi însuşească acel acord. Când i se va cere să cânte acel acord mai târziu, nu va fi nevoie să-şi amintească unde să-şi pună degetele, ci îl va cânta în mod firesc. Nu a fost uşor la început; a avut nevoie de foarte multă răbdare şi muncă înainte de a putea cânta acel acord în mod firesc.

Acelaşi lucru se aplică şi în aspectele referitoare la lucrurile lui Dumnezeu. Trebuie să depunem efort şi să continuăm din har în har, pentru a încorpora atât de bine legea acţiunii în noi înşine, încât să fie normal să facem acele lucruri care ni se cer.¹³ (Vezi sugestia 4 de la pagina 71.)

Pe măsură ce studiem în profunzime lucrurile referitoare la Dumnezeu şi rămânem credincioşi, religia noastră devine o parte din fiinţa noastră.

Există pericolul să ne mulţumim cu un progres superficial, doar cu un progres aparent. Vorbim despre a păşi în lumina Spiritului şi de a simţi că-L avem asupra noastră, dar facem noi aceste lucruri? Trebuie să studiem în profunzime lucrurile referitoare la Dumnezeu, să ne clădim temelia pe stâncă până când vom ajunge la acel râu care va fi în noi ca o fântână nepieritoare de viaţă veşnică.¹⁴

Există printre noi bărbaţi asupra cărora Spiritul Celui Atotputernic a lucrat cândva cu mare putere, ale căror intenţii au fost cândva bune şi pure asemenea îngerilor şi care au făcut legăminte cu Dumnezeu că Îl vor sluji şi Îi vor ţine poruncile în orice fel de situaţie… Dar ce s-a întâmplat acum cu unii dintre acei vârstnici? Ei nu mai au aceeaşi mărturie astăzi. Ei pun preţ pe lucrurile din această lume pe care Domnul le-a permis să le dobândească, astfel încât ei aşteaptă acum până când sunt chemaţi şi, în multe cazuri, când sunt chemaţi, ei se supun mai mult din dorinţa de a-şi păstra chemarea şi poziţia decât dintr-o dragoste sinceră faţă de lucrarea pe care au fost chemaţi să o înfăptuiască.

Aceasta este starea tuturor oamenilor, indiferent cât de bine încep, care permit gândurilor şi dorinţelor lor să urmeze lumea şi căile ei, iar aceasta este o dovadă clară şi de necontestat că, atunci când lucrurile stau astfel cu oamenii, ei iubesc lumea mai mult decât Îl iubesc pe Domnul şi lucrarea Sa pe pământ. Odată ce am primit lumina Evangheliei nepieritoare şi am gustat din lucrurile bune ale împărăţiei şi fiind din seminţia lui Israel şi moştenitori ai promisiunilor măreţe şi glorioase, trebuie să lucrăm cu fidelitate şi sârguinţă pentru a îndeplini lucrurile pe care Domnul le-a pregătit prin noi; trebuie să fim bărbaţi şi femei de credinţă, putere şi fapte bune şi, când observăm că suntem neglijenţi sau câtuşi de puţin de indiferenţi, acest lucru ar trebui să fie suficient pentru ca noi să ne pocăim şi să ne întoarcem pe cărarea îndatoririi noastre.¹⁵

Nimic nu poate fi mai nesăbuit ca ideea ca un om să renunţe la religia sa ca la o mantie sau un veşmânt. Este cu neputinţă ca un om să renunţe la religia sa până când nu renunţă la el însuşi. Religia noastră trebuie să fie absorbită în noi înşine, să fie o parte a fiinţei noastre la care nu se poate renunţa. Dacă un om poate renunţa la religia sa, în momentul în care face aceasta, el intră pe un teritoriu despre care nu ştie nimic, el se lasă în voia puterilor întunericului, este pe teritoriu străin şi nu îşi poate găsi locul acolo. Înjurăturile, minciuna şi beţiile nu sunt demne de vârstnicii Israelului; ei trebuie să se ridice deasupra unor astfel de lucruri. Să eliminăm tot răul din vieţile noastre şi să trăim potrivit fiecărui cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu (vezi D&L 98:11). Să fim energici şi să îndeplinim cu râvnă fiecare sarcină desemnată nouă, pentru a avea mereu înăuntrul nostru Spiritul Dumnezeului nostru, lumina adevărului şi revelaţiile lui Isus Hristos.¹⁶

Rămâneţi pe corabia Sionului. Dacă la mal se ivesc bărci frumos colorate şi fac promisiuni minunate, nu coborâţi din corabie pentru a merge la ţărm să vă urcaţi într-o barcă; ci rămâneţi pe corabie. Dacă cineva de pe corabie care nu are spiritul potrivit, profită de dumneavoastră, amintiţi-vă că această corabie este sigură. Nu trebuie să ne permitem să fim nefericiţi din pricina vreunui lucru pe care oamenii de pe corabie ni l-ar putea face; corabia nu are nicio problemă, conducătorii sunt drepţi şi noi vom fi bine dacă vom rămâne pe corabie. Vă promit că vă va conduce pe pământul slavei.¹⁷

Vă voi da un exemplu cu privire la chemarea şi obţinerea acestui spirit în propria fiinţă şi la cum să devenim foarte dedicaţi, pentru ca în timpul încercărilor să nu fim suflaţi de vânt. Puneţi un castravete într-un butoi cu oţet şi veţi vedea că acesta va avea un efect mic asupra lui după o oră şi chiar după primele 12 ore. Studiaţi-l cu atenţie şi veţi vedea că efectul s-a produs doar asupra cojii, căci este nevoie de mai mult timp pentru a se mura. Botezul administrat unei persoanei care devine membră a Bisericii are un efect asupra acesteia, dar aceasta nu va fi convertită imediat. Legea cu privire la ce este drept şi îndatorire nu pătrunde în inima ei în primele 12 sau 24 de ore; ea trebuie să rămână în Biserică, asemenea unui castravete în oţet, până când se umple de spiritul bun, până când este pătrunsă de „mormonism”, de legea lui Dumnezeu; aceste lucruri trebuie să pătrundă în fiinţa noastră…

Fraţi şi surori, vă las să examinaţi atent subiectul, să-l analizaţi şi să meditaţi asupra lui, rugându-mă Domnului Dumnezeului părinţilor noştri să reverse Spiritul Său asupra poporului Său. Dumneavoastră sunteţi aceia pe care i-a ales Domnul pentru a-L glorifica în prezenţa Sa; şi fie ca Domnul să vă binecuvânteze şi să vă umple cu Spiritul Său şi ca ochii dumneavoastră să fie limpezi pentru a discerne lucrurile ce ţin de salvarea dumneavoastră. Şi, dacă se află vreun bărbat sau vreo femeia care dormitează puţin, mă rog ca Spiritul şi puterea Duhului Sfânt să se reverse asupra lor în curând, ca El să-i înveţe lucruri trecute, prezente şi viitoare şi ca, prin ajutorul Domnului, să insufle fiinţei lor dreptatea şi principiul adevărului pentru a se pregăti pentru dificultăţile care vor veni.¹⁸ (Vezi sugestia 5 de la pagina 71.)

Sugestii pentru studiu şi predare

Gândiţi-vă la aceste idei în timp ce studiaţi acest capitol sau când vă pregătiţi să predaţi. Pentru ajutor suplimentar, vedeţi paginile v–vii.

Recapitulaţi experienţa preşedintelui Snow consemnată la paginile 61, 63–64. În ce fel mărturia dumneavoastră a devenit reală pentru dumneavoastră? Puteţi împărtăşi experienţa dumneavoastră unui membru al familiei sau unui prieten, cum ar fi cineva alături de care slujiţi ca învăţător de acasă sau învăţătoare vizitatoare.
Preşedintele Snow a spus că dobândirea unei mărturii este „un punct pe plecare foarte bun” (pagina 65). De ce mărturia este doar un punct de plecare – şi nu o destinaţie finală?
În secţiunea care începe în partea de jos a paginii 65, preşedintele Snow face o deosebire între educaţia seculară şi educaţia „aleasă” oferită de Domnul. Cum putem continua această „educaţie aleasă”? Ce binecuvântări aţi obţinut făcând acest lucru?
Citiţi secţiunea care începe la pagina 66. Când aţi avut nevoie să „[vă bizuiţi pe propria dumneavoastră] cunoaştere”? Ce pot face părinţii şi învăţătorii pentru a-i ajuta pe copii şi pe tineri să se bizuie pe propria lor cunoaştere?
Recapitulaţi sfatul preşedintelui Snow din ultima secţiune a capitolului (paginile 68–70). Ce credeţi că înseamnă să „studiem în profunzime lucrurile referitoare la Dumnezeu”? Ce credeţi că înseamnă să facem astfel încât religia „să fie absorbită în noi înşine”?

Scripturi suplimentare: 2 Nefi 31:20; Mosia 5:1–4, 15; Alma 12:9–10; 3 Nefi 9:20; Moroni 10:5; D&L 50:24

Ajutor pentru predare: „O parte destul de mare a procesului de predare din cadrul Bisericii este rigidă, asemenea unei predici. Nu reacţionăm foarte bine la predici în timpul orelor. Facem acest lucru la adunarea de împărtăşanie şi la conferinţe, dar predarea poate fi interactivă, astfel încât dumneavoastră să puteţi adresa întrebări. Puteţi adresa uşor întrebări într-o clasă” (Boyd K. Packer, „Principles of Teaching and Learning”, Ensign, iun. 2007, p. 87).

„Trebuie să studiem în profunzime lucrurile referitoare la Dumnezeu, să ne clădim temelia pe stâncă până când vom ajunge la acel râu care va fi în noi ca o fântână nepieritoare de viaţă veşnică.”

La scurt timp după ce Lorenzo Snow a fost botezat şi confirmat, el a obţinut o manifestare liniştită din partea Duhului Sfânt, care i-a schimbat viaţa.

„Bărbaţii şi femeile îşi pot spori cunoaşterea spirituală; ei pot deveni mai buni pe măsură ce îmbătrânesc.”