Capitolul 2

Botezul şi darul Duhului Sfânt

„Aceasta… a fost ordinea lucrurilor în Evanghelie în zilele apostolilor, credinţa în Isus Hristos, pocăinţa, botezul prin scufundare pentru iertarea păcatelor şi aşezarea mâinilor pentru primirea Duhului Sfânt. Când această ordine era înţeleasă şi îndeplinită corespunzător, urmau imediat putere, daruri, binecuvântări şi privilegii glorioase.”

Din viaţa lui Lorenzo Snow

Chiar şi după ce a obţinut o mărturie că Joseph Smith era profet, lui Lorenzo Snow i-a fost greu să ia hotărârea de a deveni membru al Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă. Ştia că, dacă devenea membru al Bisericii, el trebuia să abandoneze unele dintre aspiraţiile sale lumeşti. Dar, ca urmare a unei experienţe pe care el a numit-o „cea mai cumplită încercare a inimii şi sufletului său”, a hotărât să fie botezat. El a relatat: „Cu ajutorul Domnului – căci sunt sigur că El m-a ajutat – mi-am sacrificat mândria, ambiţia şi aspiraţiile lumeşti şi, umil, asemenea unui copil, am intrat în apele botezului şi am primit rânduielile Evangheliei… Am primit botezul şi rânduiala aşezării mâinilor de la cineva care a declarat că are autoritate divină”¹.

După ce a primit această binecuvântare, el a fost dornic să o împărtăşească altora. În timp ce slujea ca misionar în Italia, el a scris într-o scrisoare: „În majoritatea ţărilor, deschiderea porţii împărăţiei lui Dumnezeu vine după multă durere şi frământare. Noi am trăit o mare parte dintre acestea. De aceea, am intrat cu mare plăcere în apă însoţit de primul candidat la viaţa veşnică. Niciodată nu ni s-a părut limba italiană atât de dulce ca în acel moment important în care am administrat acea rânduială sacră şi am deschis o uşă pe care niciun om nu o poate închide”². (Vezi sugestia 1 de la pagina 59.)

Învăţături ale lui Lorenzo Snow

Atunci când urmăm principiile pe care Dumnezeu le-a stabilit, primim binecuvântări de la El.

Există anumite principii stabilite de Dumnezeu, care, dacă sunt înţelese şi respectate, îi vor pune pe oameni în posesia cunoaşterii spirituale, a darurilor şi a binecuvântărilor. Atât în vremurile străvechi, cât şi în zilele apostolilor, oamenii au intrat în posesia puterilor spirituale şi a diferitelor privilegii prin dobândirea unei înţelegeri a anumitor reguli stabilite de Domnul şi respectarea lor cu credinţă. De exemplu, după ce Abel, unul dintre fiii lui Adam, a obţinut informaţia că oferirea jertfelor era un sistem stabilit de Dumnezeu prin care oamenii puteau primi binecuvântări, s-a pus pe lucru, a urmat sistemul şi a înfăptuit jertfa, obţinând astfel manifestări glorioase ale Celui Preaînalt (vezi Geneza 4:4; Evrei 11:4).

De asemenea, când antediluvienii (oamenii care au trăit înainte de potop) au devenit corupţi şi timpul în care urmau să fie distruşi se apropia, Domnul a revelat o cale prin care cei drepţi puteau scăpa; prin urmare, toţi cei care au înţeles şi urmat calea au obţinut cu siguranţă binecuvântarea promisă (vezi Geneza 6–8).

Înainte să intre în posesia Ierihonului, Iosua a trebuit să urmeze anumiţi paşi stabiliţi de Dumnezeu. După ce paşii au fost făcuţi în mod corespunzător, în acord cu porunca dată, oraşul a intrat imediat în posesia sa (vezi Iosua 6).

Un alt exemplu: cazul lui Naaman, conducătorul oştirii siriene; suferind de lepră şi auzind de profetul Elisei, a trimis un sol pentru a-i cere să-i îndepărteze acel chin. Profetul, având Duhul Sfânt cu el, care [transmite] voinţa lui Dumnezeu, l-a informat că, dacă s-ar scălda în apele Iordanului de şapte ori, s-ar putea însănătoşi. La început, Naaman a considerat această acţiune prea simplă, a fost nemulţumit şi a dorit să nu se conformeze – să nu se folosească de un mijloc atât de simplu. Totuşi, după ce a meditat mai mult, umilinţa umplându-i sufletul, el s-a supus regulilor; când, ce să vezi! A primit imediat binecuvântarea (vezi 2 Împăraţi 5:1–14)…

De fiecare dată când a început o nouă dispensaţie a Evangheliei, darurile şi binecuvântările au fost obţinute prin intermediul unor principii asemănătoare; adică prin supunere faţă de anumite reguli stabilite. Domnul a indicat mereu anumite acţiuni, promiţând tuturor acelora care le împlineau anumite privilegii unice; iar când acele sarcini erau îndeplinite – respectate în fiecare amănunt – binecuvântările promise erau, cu siguranţă, obţinute.³

Rânduielile vizibile ale botezului şi confirmării sunt inseparabil legate de lucrările invizibile ale credinţei şi pocăinţei.

Unii oameni îşi închipuie în van că, în timpul dispensaţiei Evangheliei, darurile şi binecuvântările au fost obţinute, nu prin împlinire la vedere, ci doar prin credinţă şi pocăinţă, prin acţiuni mintale, fără efort fizic. Dar, lăsând deoparte tradiţiile, superstiţiile şi crezurile oamenilor, vom privi spre cuvântul lui Dumnezeu, unde vom descoperi că lucrările înfăptuite la vedere sau rânduielile vizibile, cerute de dispensaţia Evangheliei, au fost inseparabil legate de lucrările invizibile, de credinţă şi pocăinţă. În sprijinul acestei afirmaţii, am să fac următoarea observaţie –

Salvatorul a spus: „De ce-Mi ziceţi: «Doamne, Doamne!» şi nu faceţi ce spun Eu?” (Luca 6:46). De asemenea, El spune: „De aceea, pe orişicine aude aceste cuvinte ale Mele, şi le face, îl voi asemăna cu un om cu judecată, care şi-a zidit casa pe stâncă”. (Vezi Matei 7:24.) Şi: „Cine va crede şi se va boteza, va fi mântuit” (Marcu 16:16). De asemenea, El spune: „Dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu” (Ioan 3:5). Aceste cuvinte ale Salvatorului ne învaţă că oamenii trebuie să înfăptuiască lucrări care se văd pentru a-şi obţine salvarea.

În ziua Cincizecimii, Petru a spus mulţimii din jurul său: „Pocăiţi-vă… şi fiecare din voi să fie botezat… spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh” (vezi Faptele apostolilor 2:38). Din această declaraţie profetică, învăţăm că oamenii trebuie să realizeze o lucrare înfăptuită la vedere, botezul prin apă, pentru a primi iertarea păcatelor şi, apoi, darul Duhului Sfânt. Dar, înainte de a îndeplini acea lucrare la vedere, trebuie înfăptuită lucrarea care nu se vede – credinţa şi pocăinţa. Credinţa şi pocăinţa preced botezul; iar botezul precede iertarea păcatelor şi primirea Duhului Sfânt…

Unii oameni consideră că este greşit să includă, în rândul principiilor esenţiale rânduite de Dumnezeu, înfăptuirea botezului pentru obţinerea iertării păcatelor. În replică, noi declarăm că Salvatorul şi apostolii au făcut aceasta înaintea noastră; de aceea, ne simţim obligaţi să urmăm exemplul lor… Botezul… ne curăţă sufletele de păcate şi murdărie prin credinţă în măreaţa ispăşire…

Este limpede demonstrat că lucrările care se văd trebuie înfăptuite în aceeaşi măsură cu credinţa şi pocăinţa pentru a primi binecuvântările Evangheliei.⁴ (Vezi sugestia 2 de la pagina 59.)

Botezul este înfăptuit prin scufundare, iar darul Duhului Sfânt este conferit prin aşezarea mâinilor.

Pentru că botezul în apă este o parte din Evanghelia lui Hristos, observăm că slujitorii lui Dumnezeu din timpurile străvechi acordau multă atenţie înfăptuirii lui…

Acum, vom vorbi puţin pentru a încerca să dobândim o viziune corectă a modalităţii în care era înfăptuit botezul. Este destul de evident că exista o singură cale sau modalitate în care trebuia să se înfăptuiască această rânduială, iar acea modalitate le-a fost explicată apostolilor şi a fost urmată cu stricteţe de fiecare dată când era înfăptuită de aceştia. Pentru a putea dobândi o idee corectă despre acest subiect, va fi necesar să ne referim la împrejurările în care se înfăptuia botezul.

Este scris că Ioan [Botezătorul] boteza în Enon pentru că acolo erau multe ape (vezi Ioan 3:23); atunci, dacă stropitul ar fi fost modalitatea de botez, este puţin probabil că s-ar fi dus la Enon pentru că era multă apă în acel loc, deoarece, cu puţină apă, i-ar fi stropit pe toţi cei aflaţi în Iudeea, lucru pe care l-ar fi putut îndeplini fără să fie nevoit să călătorească la Enon. De asemenea, ni se spune că el a botezat în Iordan şi că, după ce rânduiala a fost înfăptuită pentru Salvatorul nostru, El a ieşit afară din apă, indicând, în mod clar, că El fusese scufundat în apă pentru ca rânduiala să fie înfăptuită în mod corespunzător (vezi Matei 3:16). De asemenea, se vorbeşte despre famen, care a coborât în apă cu Filip şi, apoi, a ieşit afară din apă (vezi Faptele apostolilor 8:26–38); acum, oricine pretinde că are raţiune şi logică trebuie să recunoască faptul că, dacă stropirea unei cantităţi mici de apă pe frunte ar fi fost suficientă pentru acest scop, atunci, aceste persoane nu ar fi intrat niciodată în apă pentru a fi primit rânduiala. Pavel, scriindu-le sfinţilor, ne oferă o mărturie simplă care susţine ideea scufundării… Acest apostol afirmă, aici, că sfinţii fuseseră îngropaţi împreună cu Hristos prin botez (vezi Romani 6:4; Coloseni 2:12).

Este evident faptul că nu ar fi putut să fie îngropaţi prin botez fără să fi fost scufundaţi sau acoperiţi în întregime de apă. Nu se poate spune despre un obiect că este îngropat dacă vreo parte a acestuia rămâne descoperită; în acelaşi mod, un om nu este îngropat în apă prin botez decât dacă întreaga lui persoană este scufundată în mediul lichid. Această explicaţie a unui apostol cu privire la modalitatea de înfăptuire a botezului este în armonie, foarte frumoasă, cu cea dată de Salvatorul nostru, dacă nu se naşte cineva din apă etc. A se naşte dintr-un lucru înseamnă a se afla în acel lucru; şi a ieşi la lumină sau a ieşi din el, a se naşte din apă trebuie să însemne, de asemenea, a fi pus în pântecele apei şi a fi adus afară din acesta din nou.

Sunt încredinţat că s-au spus deja destule pentru a convinge fiecare minte înţeleaptă şi fără prejudecăţi că scufundarea era modul în care era înfăptuită rânduiala botezului în primele zile ale creştinismului, când Evanghelia era proclamată în puritatea şi plenitudinea ei; aşadar îmi voi încheia remarcile cu privire la acest subiect.

Învăţăm din Evrei, (capitolul) 6, că aşezarea mâinilor se număra printre principiile Evangheliei. Este un fapt cunoscut de toţi că această rânduială, ca şi botezul pentru iertarea păcatelor, prin scufundare, este neglijată în mare măsură în aceste zile de bisericile creştine; de aceea, sper că vor fi de folos câteva remarci în legătură cu acest subiect. Avem mai multe exemple în care Hristos şi-a aşezat mâinile pe cei bolnavi şi i-a vindecat; iar, atunci când i-a chemat pe apostoli, ultimul capitol din Marcu, El spune: „Iată semnele care îi vor însoţi pe cei ce vor crede… îşi vor pune mâinile peste bolnavi, şi bolnavii se vor însănătoşi” etc. Anania şi-a pus mâinile pe Saul, care şi-a recăpătat vederea imediat după ce a fost înfăptuită rânduiala (vezi Faptele apostolilor 9:17–18). Pavel, când a naufragiat pe insula Malta, şi-a aşezat mâinile peste tatăl lui Publius, mai marele insulei, şi l-a vindecat de friguri (vezi Faptele apostolilor 28:8). Aceste câteva observaţii arată clar faptul că aşezarea mâinilor a fost desemnată de Dumnezeu să fie un [mod] prin care pot fi obţinute binecuvântările cereşti.

Deşi vindecarea celor bolnavi a fost asociată cu înfăptuirea acestei rânduieli, totuşi, când studiem acest subiect în profunzime, descoperim că de această rânduială era legată o binecuvântare mai mare. Ni se spune că, în oraşul Samaria, bărbaţi şi femei fuseseră botezaţi de către Filip, fapt care le-a adus mare bucurie celor care fuseseră botezaţi. Aceştia se bucurau, probabil, ca urmare a faptului că primiseră iertarea păcatelor, prin credinţă, pocăinţă şi botez şi ca urmare a primirii unei părţi din Spiritului Sfânt al lui Dumnezeu, care a urmat în mod firesc după acestea, după ce obţinuseră mărturia unui cuget curat prin iertarea păcatelor lor. Prin această parte din Spiritul Sfânt, în posesia căreia intraseră, aceştia au început să vadă împărăţia lui Dumnezeu. Căci ne vom aminti că Salvatorul nostru a afirmat că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu iar, în versetul următor, El spune că, dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia Lui (vezi Ioan 3:3–5).

Aceşti oameni din Samaria fuseseră născuţi din apă – ei primiseră prima naştere; prin urmare, erau în stare să vadă împărăţia lui Dumnezeu, să vadă cu ochiul credinţei numeroasele sale binecuvântări, privilegii şi glorii; dar, pentru că nu fuseseră născuţi a doua oară, adică din Spirit, ei nu intraseră în împărăţia lui Dumnezeu – ei nu primiseră plenitudinea privilegiilor Evangheliei. Când apostolii de la Ierusalim au auzit de succesul lui Filip, aceştia i-au trimis pe Petru şi Ioan la Samaria, cu scopul de a înfăptui aşezarea mâinilor. Aşadar, când au ajuns la Samaria, ei şi-au aşezat mâinile asupra celor care fuseseră botezaţi, iar aceştia au primit Duhul Sfânt (vezi Faptele apostolilor 8:5–8, 12, 14–17).⁵ (Vezi sugestia numărul 3 de la pagina 59.)

Binecuvântările botezului şi confirmării vin numai atunci când aceste rânduieli sunt administrate prin autoritatea corespunzătoare.

Dacă [rânduielile] nu sunt înfăptuite de o persoană care este, într-adevăr, trimisă de Dumnezeu, aceste binecuvântări nu vor veni. Apostolii şi Cei Şaptezeci au fost rânduiţi de Isus Hristos pentru a administra rânduielile Evangheliei, prin care oamenii se pot bucura de darurile şi binecuvântările lumilor eterne. Aşadar, Hristos le spune apostolilor: „Celor ce le veţi ierta păcatele, vor fi iertate; şi celor ce le veţi ţine vor fi ţinute” (vezi Ioan 20:23), adică fiecărui om care va veni cu umilinţă, pocăindu-se cu sinceritate de păcatele sale, şi va primi botezul de la apostoli îi vor fi iertate păcatele prin sângele ispăşitor al lui Isus Hristos iar, prin aşezarea mâinilor, vor primi Duhul Sfânt; dar cei care vor refuza să primească această ordine a lucrurilor sunt cei asupra cărora vor rămâne propriile păcate… Această putere şi această autoritate de administrare a Evangheliei au fost conferite altora de către apostoli, astfel încât apostolii nu au fost singurii care au deţinut acest oficiu de mare răspundere… Până când nu se găseşte o persoană care să deţină un astfel de oficiu, o persoană care să aibă autoritatea să boteze şi să-şi aşeze mâinile, nimeni nu are nicio obligaţie să primească aceste rânduieli, nici nu se poate aştepta să obţină binecuvântările respective, dacă acestea nu au fost administrate corespunzător…

Autoritatea de a înfăptui rânduielile Evangheliei [a fost] pierdută timp de multe secole… Biserica stabilită de apostoli a intrat, treptat, în declin, a rătăcit în pustiu şi şi-a pierdut autoritatea, preoţia şi, îndepărtându-se de ordinea lui Dumnezeu, şi-a pierdut, de asemenea, darurile şi harurile; aceasta a încălcat legile şi a schimbat rânduielile Evangheliei; a schimbat scufundarea în stropire şi a neglijat în întregime aşezarea mâinilor; a dispreţuit profeţia şi nu a crezut în semne…

Ioan, în Apocalipsa, văzând şi vorbind despre rătăcirea în întuneric a Bisericii… scrie în [capitolul 14, versetul 6] despre restaurarea Evangheliei. „Şi am văzut un alt înger care zbura prin mijlocul cerului, cu o Evanghelie vecinică, pentru ca s-o vestească locuitorilor pământului”; aşadar, este evident că profeţia urma să se împlinească la ceva timp înainte de cea de-a Doua Venire a Salvatorului…

Acum, depun mărturie, având deplină siguranţă, prin revelaţie de la Dumnezeu, că această profeţie a fost deja împlinită, că un înger de la Dumnezeu a vizitat omul în aceste ultime zile şi a restaurat ceea ce s-a pierdut, chiar preoţia – cheile Împărăţiei – plenitudinea Evangheliei nepieritoare.⁶ (Vezi sugestia 4 de la pagina 59.)

Când păstrăm legământul făcut la botez şi căutăm îndrumarea Duhului Sfânt, binecuvântările promise vor veni cu siguranţă.

Aceasta… a fost ordinea lucrurilor în Evanghelie în zilele apostolilor, credinţa în Isus Hristos, pocăinţa, botezul prin scufundare pentru iertarea păcatelor şi aşezarea mâinilor pentru primirea Duhului Sfânt. Când această ordine era înţeleasă şi îndeplinită corespunzător, urmau imediat putere, daruri, binecuvântări şi privilegii glorioase; şi, în fiecare generaţie şi epocă, atunci când aceşti paşi sunt urmaţi şi înfăptuiţi în ordinea lor corespunzătoare, aceleaşi binecuvântări vor veni cu siguranţă; dar, când sunt neglijaţi parţial sau în întregime, va rezulta fie o absenţă totală a acelor binecuvântări, fie o scădere a numărului acestora.

În însărcinarea pe care a dat-o apostolilor, Hristos vorbeşte despre daruri neobişnuite care erau primite de cei care se supuneau acestei ordini a lucrurilor (vezi Marcu 16:15–18). Pavel… oferă o descriere mai completă a diferitelor daruri care însoţeau plinătatea Evangheliei; el menţionează nouă dintre ele şi ne aduce la cunoştinţă că acestea sunt rezultatele sau roadele Duhului Sfânt (vezi 1 Corinteni 12:8–10). Duhul Sfânt a fost promis tuturor celor pe care Domnul îi va chema (vezi Faptele apostolilor 2:37–39). Deoarece acest dar este neschimbător în natura şi funcţiile sale şi inseparabil legat, prin promisiune, cu acest tipar sau această ordine a lucrurilor, este rezonabil, întemeiat şi conform scripturii să anticipăm aceleaşi daruri şi binecuvântări; şi dacă Noe, după ce a construit arca, a putut cere şi obţine salvarea sa temporală în acord cu promisiunea făcută (vezi Moise 7:42–43); sau dacă Iosua, după ce a înconjurat Ierihonul de câte ori i s-a spus, s-a pornit asupra zidurilor sale dărâmate şi i-a putut lua captivi pe locuitorii oraşului (vezi Iosua 6:12–20); sau dacă israeliţii, după ce au oferit jertfele care le fuseseră poruncite, au putut avea păcatele iertate, după cum le fusese promis (vezi Leviticul 4:22–35); sau dacă Naaman, după ce s-a supus poruncii lui Elisei, scăldându-se de şapte ori în apele Iordanului, şi-a putut cere şi obţine vindecarea (vezi 2 Împăraţi 5:1–14); sau, nu în ultimul rând, dacă orbul (din naştere), după ce s-a spălat în scăldătoarea Siloamului, şi-a putut cere şi obţine răsplata promisă (vezi Ioan 9:1–7), atunci pot spune, cu precizie şi în mod ferm, că, ori de câte ori, un om îşi va da la o parte prejudecata, noţiunile diferitelor secte şi tradiţiile false şi se va conforma întregii ordini a Evangheliei lui Isus Hristos, nu va fi nimic pe acest pământ care-l va putea împiedica să ceară şi să obţină darul Duhului Sfânt şi toate binecuvântările asociate Evangheliei din vremurile apostolice.

Pentru a obţine religia care ne va salva în prezenţa lui Dumnezeu, trebuie să obţinem Duhul Sfânt şi, pentru a obţine Duhul Sfânt, trebuie să credem în Domnul Isus, apoi să ne pocăim de păcatele noastre, adică, să ne lepădăm de ele, apoi să facem următorul pas şi să fim scufundaţi în apă pentru iertarea păcatelor, apoi să primim aşezarea mâinilor.⁷

Atunci când am primit Evanghelia, am făcut legământ înaintea lui Dumnezeu că ne vom lăsa conduşi şi guvernaţi de Spiritul Sfânt şi că vom urma îndemnurile Sale dătătoare de viaţă, de cunoaştere, de înţelegere a lucrurilor lui Dumnezeu şi care ne transmit voia lui Dumnezeu; că vom munci pentru a îndeplini scopurile lui Dumnezeu cu privire la salvarea oamenilor, alegând drept slogan „Împărăţia lui Dumnezeu sau nimic”. Noi înşine trebuie să apreciem cât de bine am respectat aceste legăminte… şi am urmat îndemnurile Spiritului Sfânt. În măsura în care am făcut acest lucru, binecuvântările Celui Atotputernic s-au revărsat asupra noastră şi minţile noastre au fost luminate, înţelegerea noastră a sporit şi noi am înaintat pe cărarea spre sfinţenie, pe cărarea spre desăvârşire… În măsura în care nu am fost credincioşi… am devenit perdanţi în această lucrare în care ne-am angajat pentru a obţine viaţă veşnică, înţelepciune, cunoaştere şi inteligenţă divină, suficiente pentru a depăşi relele şi ispitele care ne înconjoară. Şi, în măsura în care am urmat îndemnurile Spiritului divin, am avut pace şi bucurie în inimile noastre, am învins duşmanul, ne-am aşternut comori pe care moliile şi rugina nu le pot distruge şi am înaintat pe cărarea spre împărăţia celestială.⁸ (Vezi sugestia 5 de mai jos.)

Sugestii pentru studiu şi predare

Gândiţi-vă la aceste idei în timp ce studiaţi acest capitol sau când vă pregătiţi să predaţi. Pentru ajutor suplimentar, vedeţi paginile 00(v)–00(vii).

În timp ce citiţi consemnările de la paginile 49–50, gândiţi-vă la botezul şi confirmarea dumneavoastră sau la momentele în care aţi văzut pe altcineva primind aceste rânduieli. Ce legăminte aţi făcut când aţi primit aceste rânduieli? În ce fel v-au influenţat aceste legăminte viaţa?
De ce credinţa şi pocăinţa nu sunt suficiente fără rânduieli? De ce rânduielile nu sunt suficiente fără credinţă şi pocăinţă? În timp ce vă gândiţi sau discutaţi despre aceste întrebări, recapitulaţi învăţăturile preşedintelui Snow despre lucrările ce vin din inimă şi despre rânduieli (paginile 51–52).
Studiaţi învăţăturile preşedintelui Snow de la paginile 52–55, acordând atenţie scripturilor la care a făcut referire. În cel fel aceste scripturi vă sporesc înţelegerea nevoii de scufundare? De ce credeţi că aşezarea mâinilor pentru primirea darului Duhului Sfânt este „o binecuvântare mai mare” decât aşezarea mâinilor pentru binecuvântarea celor bolnavi?
Citiţi secţiunea care începe la pagina 56. Ce „daruri şi haruri” sunt prezente în viaţa dumneavoastră datorită preoţiei restaurate?
Studiaţi ultimele două paragrafe ale capitolului. Ce înseamnă pentru dumneavoastră să fiţi conduşi şi guvernaţi de „îndemnurile Spiritului Sfânt”?
În ce fel versetele din Doctrină şi legăminte 68:25–28 au legătură cu învăţăturile din acest capitol? Ce pot face părinţii pentru a-i ajuta pe copii să înţeleagă credinţa, pocăinţa, botezul şi darul Duhului Sfânt?

Scripturi suplimentare: 2 Nefi 31:12, 17–20; Mosia 18:8–10; Alma 5:14; D&L 20:37; 36:2; 39:6; 130:20–21

Ajutor pentru predare: „Evitaţi tentaţia de a preda prea mult material… Noi predăm oamenilor, nu predăm materii; şi… fiecare plan de lecţie pe care l-am văzut vreodată include, inevitabil, mai mult material decât putem prezenta în timpul pus la dispoziţie (Jeffrey R. Holland, „Teaching and Learning in the Church”, Ensign, iun. 2007, p. 91).

Isus Hristos a stabilit un exemplu pentru noi când a fost botezat prin scufundare.

În ziua Cincizecimii, au fost botezaţi aproximativ 3.000 de oameni.

Darul Duhului Sfânt îl primim prin aşezarea mâinilor.