Capitolul 20

Împărăţia lui Dumnezeu îşi continuă progresul

„Este responsabilitatea celor care declară că sunt implicaţi în lucrarea [lui Dumnezeu] să meargă mai departe, să înainteze… Atâta timp cât putem să facem un pas înainte, acel pas trebuie făcut.”

Din viaţa lui Lorenzo Snow

În anul 1844, în timp ce-şi îndeplinea responsabilitatea în estul Statelor Unite, Lorenzo Snow a aflat că profetul Joseph Smith şi fratele lui, Hyrum, fuseseră ucişi. El a spus: „Vestea despre acest eveniment trist, desigur, a venit total pe neaşteptate şi m-a uimit şi îndurerat profund, într-un mod ce nu poate fi exprimat în cuvinte”. Supunându-se instrucţiunilor Cvorumului celor Doisprezece Apostoli, el a făcut pregătirile necesare pentru a se întoarce acasă, în Nauvoo, Illinois.¹

Mai târziu, el a spus: „Pe vremea lui Joseph, erau unii care credeau că această Biserică nu putea prospera decât dacă Joseph o conducea şi, când vremea a sosit ca el să plece din această lume, ca martir, în lumea spiritelor, sfinţii din întreaga împărăţie a lui Dumnezeu au fost foarte tulburaţi. A fost ceva neaşteptat. Ei abia puteau înţelege ce urma să se întâmple. Responsabilitatea [de a conduce Biserica] a revenit, apoi, Cvorumului celor Doisprezece Apostoli; şi, prin binecuvântările pe care Dumnezeu le-a revărsat asupra lor şi prin spiritul inspiraţiei care exista în inima lor, precum şi datorită îndrumării Celui Atotputernic, împărăţia şi-a continuat progresul”².

Al doilea preşedinte al Bisericii, Brigham Young, a decedat în anul 1877, după ce a condus Biserica timp de 33 de ani. Vârstnicul Lorenzo Snow, pe atunci membru al Cvorumului celor Doisprezece, a fost din nou martorul unei schimbări în conducerea de pe pământ a Bisericii. El a spus mai târziu că preşedintele Young „a murit aproape pe neaşteptate. Sfinţii nu erau pregătiţi aproape deloc pentru acel eveniment. Cu toate acestea, împărăţia lui Dumnezeu şi-a continuat progresul”³.

Când John Taylor, al treilea preşedinte al Bisericii, a murit în anul 1887, vârstnicul Snow i-a încurajat pe sfinţi: „Domnul a crezut de cuviinţă să-l cheme acum pe fratele nostru preaiubit, preşedintele Taylor, departe de aceste scene ale suferinţei, aceste scene ale martiriului, iar Biserica încă îşi continuă progresul”⁴.

În anul 1898, la aproximativ 11 ani după ce i-a încurajat pe sfinţi la funeraliile preşedintelui Taylor, Lorenzo Snow a simţit el însuşi nevoia unei astfel de încurajări. La acea vreme, el slujea în calitate de preşedinte al Cvorumului celor Doisprezece. Preşedintele Wilford Woodruff slujea în calitate de preşedinte al Bisericii, iar sănătatea lui fizică era firavă. Preşedintele Snow ştia că, în acord cu regula stabilită privind succesiunea la conducerea Bisericii, el ar urma să prezideze asupra Bisericii dacă mai trăia după moartea preşedintelui Woodruff. Într-o seară, el s-a simţit extrem de copleşit din cauza acestei posibilităţi. Considerându-se nepotrivit să preia conducerea Bisericii, s-a dus să se roage singur într-o încăpere a templului din Salt Lake. El L-a rugat pe Dumnezeu să-i cruţe viaţa preşedintelui Woodruff, însă a şi promis că va îndeplini orice responsabilitate îi va da Dumnezeu.

Preşedintele Woodruff a murit la data de 2 septembrie 1898, la scurt timp după rugăciunea spusă cu ardoare de către preşedintele Snow în templu. Preşedintele Snow se afla în oraşul Brigham, la aproximativ 100 de kilometri (60 de mile) nord de oraşul Salt Lake, atunci când a primit vestea. El a făcut aranjamentele necesare pentru a călători, la Salt Lake, cu trenul, în aceeaşi seară. Imediat după sosire, el s-a dus din nou să se roage singur într-o încăpere din templu. El şi-a recunoscut sentimentele de nepotrivire, însă şi-a exprimat dorinţa de a face voia Domnului. El a cerut îndrumare şi a aşteptat un răspuns, însă nu a primit niciunul. Prin urmare, a părăsit încăperea.

Intrând într-un hol mare, el a primit răspunsul – şi încurajarea – pe care le căutase. În faţa lui stătea Salvatorul înviat care i-a spus ce trebuia să facă. Preşedintele Snow i-a spus, mai târziu, nepoatei sale, Alice Pond, despre această experienţă. Alice a consemnat conversaţia pe care a avut-o cu bunicul ei în templul din Salt Lake:

„Aflându-mă în holul mare care duce la camera celestială, am făcut câţiva paşi înaintea bunicului, moment în care el m-a oprit şi a spus: «Stai puţin, Allie, vreau să-ţi spun ceva. Acesta este locul în care Domnul Isus Hristos mi S-a arătat atunci când a murit preşedintele Woodruff. El m-a instruit să mă duc şi să reorganizez imediat Prima Preşedinţie a Bisericii şi să nu mai aştept aşa cum s-a făcut după moartea foştilor preşedinţi, precum şi că eu trebuia să fiu succesorul preşedintelui Woodruff».

Apoi, bunicul a făcut un pas către mine, şi-a întins mâna stângă şi a spus: «El a stat chiar aici, la aproximativ un metru deasupra podelei. Părea că El stătea pe o placă de aur masiv».

Bunicul mi-a spus ce Personaj plin de slavă este Salvatorul şi mi-a descris mâinile, picioarele, înfăţişarea şi minunatele Sale robe albe, toate acestea fiind de un alb şi o strălucire atât de puternice, încât el abia a putut privi spre El.

Apoi, bunicul a făcut un alt pas către mine, şi-a pus mâna dreaptă pe capul meu şi a spus: «Acum, draga mea nepoată, doresc ca tu să-ţi aminteşti că aceasta este mărturia bunicului tău, că el ţi-a spus cu propria lui gură că el L-a văzut cu adevărat pe Salvator aici, în templu, şi a vorbit cu El faţă în faţă»”⁵.

Întâlnirea preşedintelui Snow cu Salvatorul a fost o confirmare sacră a unui adevăr pe care el îl cunoştea de mulţi ani – că Isus Hristos este conducătorul Bisericii. Inspirat de acest adevăr, preşedintele Snow a mărturisit des că Biserica va continua să progreseze în pofida opoziţiei. El şi-a exprimat recunoştinţa pentru privilegiul de a lua parte la progresul lucrării Domnului în zilele din urmă. În cadrul conferinţei generale din luna octombrie a anului 1898, când a fost susţinut în calitate de preşedinte al Bisericii, el a spus: „Fie ca noi să hotărâm în inima noastră, fie ca noi să-I mărturisim Domnului în interiorul nostru că la următoarea conferinţă vom fi oameni mai buni, mai uniţi decât suntem astăzi. Acesta trebuie să fie sentimentul şi aceasta trebuie să fie hotărârea fermă a fiecărui bărbat şi fiecărei femei prezenţi în această adunare solemnă. Simt în inima mea că voi încerca să fiu mai devotat decât am fost în trecut intereselor împărăţiei lui Dumnezeu şi îndeplinirii scopurilor Sale”.⁶ (Vezi sugestia 1 de la pagina 257.)

Învăţături ale lui Lorenzo Snow

Pentru a împlini profeţia, Domnul a restaurat Biserica Sa pe pământ.

În calitate de slujitor al lui Dumnezeu, eu depun mărturie despre revelarea voii Sale în secolul al XIX-lea. A avut loc prin propriul Său glas din ceruri, prin arătarea personală a Fiului Său şi prin slujirea îngerilor sfinţi. El le porunceşte tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască, să se întoarcă de pe căile răului şi să renunţe la dorinţele lor păcătoase, să fie botezaţi pentru iertarea păcatelor lor pentru a-L putea primi pe Duhul Sfânt şi a ajunge să aibă o legătură strânsă cu El. El a început lucrarea de mântuire despre care au vorbit toţi profeţii sfinţi, înţelepţii şi văzătorii tuturor veacurilor şi raselor omenirii.⁷

Mormonismul, o poreclă dată adevăratei religii a sfinţilor din zilele din urmă, nu pretinde să fie ceva nou, cu excepţia acestei generaţii. El se declară a fi planul original al salvării, stabilit în ceruri înainte ca lumea să fi fost şi revelat omului de către Dumnezeu în diferite veacuri. Noi, ca Biserică, credem cu adevărat că Adam, Enoh, Noe, Avraam, Moise şi alţi omeni demni din vechime au avut această religie în mod succesiv, într-o serie de dispensaţii… Pe scurt, mormonismul este credinţa creştină străveche restaurată, Evanghelia străveche readusă – de această dată pentru a inaugura ultima dispensaţie, pentru a stabili începerea Mileniului şi pentru a încheia lucrarea de mântuire privind această planetă.⁸

Putem vedea mâna Celui Atotputernic stabilind o împărăţie despre care a vorbit, în veacurile de mult trecute, profetul Daniel – o împărăţie care va creşte şi va umple tot pământul (vezi Daniel 2:44), când lumina şi inteligenţa vor fi răspândite atât de mult, încât nu va mai fi necesar pentru niciun om să-i spună aproapelui său: „Cunoaşte pe Domnul! [Căci toţi Îl] vor cunoaşte, de la cel mai mic până la cel mai mare” (vezi Ieremia 31:34); şi când Spiritul Domnului va fi revărsat asupra tuturor făpturilor într-o asemenea măsură încât fiii şi fiicele lor vor profeţi, bătrânii lor vor visa visuri şi tinerii lor vor vedea vedenii (vezi Ioel 2:28) şi când nu se va mai face niciun rău şi nicio pagubă pe tot muntele Domnului (vezi Isaia 11:9).⁹ (Vezi sugestia 2 de la pagina 257.)

Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă este zidită pe o temelie sigură şi va continua să progreseze în pofida opoziţiei.

Dragi fraţi şi surori, Dumnezeu a întemeiat Biserica şi Împărăţia Sa pe pământ pentru folosul şi binecuvântarea familiei umane, pentru a o îndruma pe calea adevărului, pentru a o pregăti pentru exaltarea în prezenţa Sa, pentru venirea Sa glorioasă şi pentru împărăţia Sa pe pământ. Scopurile Sale vor fi îndeplinite în pofida întregii opoziţii pe care ar putea-o avea din partea oamenilor ticăloşi şi puterilor întunericului. Tot ce va sta în calea acestei lucrări va fi dat la o parte. Nimic nu se va putea împotrivi puterii Sale şi tot ceea ce El a hotărât se va îndeplini în totalitate şi în mod perfect. Dragostea lui Dumnezeu pentru oamenii Săi va continua şi va rămâne, iar ei vor triumfa prin puterea Lui.¹⁰

Să vorbim acum despre distrugerea acestei împărăţii… Aţi putea încerca, de asemenea, să smulgeţi stelele de pe cer sau luna ori soarele de pe orbitele lor! Nu se va întâmpla niciodată, căci aceasta este lucrarea Celui Atotputernic.¹¹

Împărăţia lui Dumnezeu progresează cu forţă şi putere, având un succes mare şi glorios.¹²

Această lucrare este zidită pe o temelie sigură, fiind clădită pe stânca veacurilor… În pofida celor care se pierd de la cărare şi şi-au distrus credinţa, Biserica va progresa.¹³

Această Biserică va rezista, deoarece este zidită pe o temelie sigură. Nu este rezultatul unui om; nu este rezultatul studiului din Noul Testament sau din Vechiul Testament; nu este rezultatul cunoaşterii pe care am dobândit-o în colegii sau la seminare, ci vine direct de la Domnul. Domnul ne-a arătat-o prin principiul revelator al Spiritului Sfânt al adevărului şi fiecare om poate avea parte de aceeaşi experienţă…

El ne oferă cunoaştere despre ceea ce trebuie să facem, în măsura în care noi suntem dornici să ne sacrificăm viaţa în loc să ne opunem acelei cunoaşteri. El ne revelează secretele împărăţiei celestiale şi ne comunică în mod constant lucruri pe care nu le-am ştiut niciodată înainte. Această cunoaştere şi inteligenţă creşte continuu în noi…

Noi am primit prea multă cunoaştere pentru a putea fi opriţi în scopurile noastre. În ceea ce-i priveşte pe cei care doresc să persecute sau să distrugă mormonismul, lăsaţi-i să-şi facă lucrarea… Lucrarea noastră este să creştem în cunoaşterea lui Dumnezeu, să ţinem poruncile lui Dumnezeu, să fim credincioşi, să continuăm să progresăm şi să devenim din ce în ce mai perfecţi pe măsură ce înaintăm în ani.¹⁴ (Vezi sugestia 3 de la pagina 257.)

Noi suntem oamenii lui Dumnezeu şi El ne va proteja în timp ce noi vom merge înainte şi vom face tot ceea ce El ne cere.

În multe situaţii… când distrugerea oamenilor lui Dumnezeu părea iminentă şi nu se întrevedea nicio cale de scăpare… a apărut, pe neaşteptate, ceva sau cineva care a fost pregătit pentru salvarea lor împiedicând distrugerea care ar fi avut loc. Observăm aceasta în cazul israeliţilor care au fost conduşi de Moise. Când au ajuns la Marea Roşie şi oastea egipteană era în spatele lor ameninţând să-i distrugă, nu păreau să aibă nicio şansă de scăpare însă, chiar în momentul în care a fost necesară eliberarea, iată, şansa s-a ivit, iar ei au fost eliberaţi (vezi Exodul 14:10–25).

Aşa a fost şi aşa va fi cu noi mereu. Deşi dificultăţile noastre pot părea foarte mari, totuşi ne vor fi oferite mijloacele scăpării noastre dacă noi ne îndeplinim responsabilităţile care ne-au fost date în calitatea noastră de copii ai lui Dumnezeu. Dar, în viitor, ar putea fi necesar – şi aceasta este ideea a ceea ce vreau să spun – ca unii sfinţi să aibă rolul Esterei, împărăteasa, şi să fie dornici să sacrifice orice şi tot ce li se cere pentru scopul de a duce la îndeplinire eliberarea sfinţilor din zilele din urmă.

Mai întâi, trebuie să ştim că suntem oamenii lui Dumnezeu… Este responsabilitatea noastră să luăm iniţiativa, aşa cum a făcut Estera, şi să fim dornici să riscăm tot pentru salvarea oamenilor. Acceptându-şi responsabilitatea, Estera a spus: „Dacă va fi să pier, voi pieri” (vezi Estera 4:3–16)… Însă oamenii lui Dumnezeu nu vor pieri. Întotdeauna va exista un berbec încurcat cu coarnele într-un tufiş ca plată pentru eliberarea lor (vezi Genesa 22:13)…

Domnul a spus: „Am hotărât în inima Mea să vă încerc în toate lucrurile pentru a vedea dacă rămâneţi în legământul Meu, chiar până la moarte, pentru ca să fiţi demni. Pentru că, dacă nu veţi rămâne în legământul Meu, nu veţi fi demni de Mine” (vezi D&L 98:14–15). Avem suficiente motive pentru care să dorim să trăim, însă avem şi mai multe motive pentru a renunţa la viaţa noastră pentru Domnul. Însă nu există moarte în aceste aspecte. Există salvare şi viaţă dacă oamenii lui Dumnezeu – cei care se numesc după numele Domnului Isus Hristos – vor ţine poruncile Sale şi vor face ceea ce este plăcut în faţa Lui. Planul Celui Atotputernic nu include opţiunea ca oamenii Săi să fie distruşi. Dacă noi vom face ceea ce trebuie şi vom ţine poruncile Sale, El ne va elibera în mod sigur din orice dificultate.¹⁵ (Vezi sugestia 4 de la pagina 257.)

Este timpul ca noi să ne smerim înaintea lui Dumnezeu şi să realizăm lucrarea pe care El ne-a încredinţat-o.

Este responsabilitatea celor care declară că sunt implicaţi în lucrarea Sa să meargă mai departe, să înainteze… fără să cârtească sau să trebuiască să fie îmboldiţi; atâta timp cât putem să facem un pas înainte, acel pas trebuie făcut.¹⁶

Acum este timpul ca sfinţii din zilele din urmă să se smerească înaintea Celui Atotputernic… Acum este timpul ca sfinţii din zilele din urmă să afle ce şi-au luat angajamentul să facă şi să devină; este timpul ca sfinţii din zilele din urmă să se pocăiască de păcatele şi nesăbuinţele lor şi să se roage Celui Atotputernic, pentru ca ajutorul Lui să poată fi oferit… ca noi să putem merge înainte şi să realizăm măreaţa lucrare care ne-a fost încredinţată.¹⁷

Suntem implicaţi în lucrarea lui Dumnezeu. Viitorul nostru poate fi glorios, dar să ne amintim mereu, în tot ceea ce facem, că suntem slujitorii lui Dumnezeu şi că facem voia Sa. Fie ca integritatea noastră să nu fie îndoielnică, iar credinţa noastră să crească în mod continuu pe măsură ce trecem prin viaţă. Voi fi mulţumit să acţionez acolo unde m-a pus Dumnezeu şi-L voi întreba pe Domnul ce pot face pentru a ajuta la clădirea împărăţiei lui Dumnezeu în acel loc şi-I voi cere să mă ajute să procur cele necesare traiului familiei mele.¹⁸

Noi putem creşte în cunoaştere şi putere, precum şi în capacitatea noastră de a clădi împărăţia lui Dumnezeu pe pământ, această creştere realizându-se prin sârguinţa noastră, umilinţa noastră şi loialitatea faţă de legămintele pe care le-am făcut.¹⁹

Se pare că, din cauza ignoranţei noastre de a nu înţelege pe deplin căile Domnului şi scopurile Sale, atunci când lucrăm la îndeplinirea planului Domnului, ajungem la un moment dat când ne oprim pentru a ne odihni pentru o vreme, însă realitatea este că nu există un astfel de moment în responsabilitatea noastră şi nici nu poate fi unul atâta timp cât oamenii continuă să lucreze şi să-şi pună încrederea în promisiunile lui Dumnezeu…

Fie ca toţi oamenii să fie credincioşi şi foarte sârguincioşi în ţinerea poruncilor lui Dumnezeu şi să nutrească dorinţa de a face bine celor din jurul lor; şi dacă, analizându-ne trecutul, nu am acţionat în conformitate cu îndemnurile conştiinţei noastre, atunci să ne punem viaţa în ordine, astfel încât să fim oameni buni în faţa lui Dumnezeu şi în faţa oamenilor, pentru a putea fi pregătiţi pentru orice s-ar putea întâmpla. Fie ca lucrarea de a clădi temple şi case de preaslăvire să progreseze; fie ca [noi] să continuăm să [ne] educăm copiii şi să-i creştem cu frica de Domnul şi fie ca Evanghelia să fie dusă în continuare popoarelor din depărtare…

Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu şi El îi îndrumă direcţia şi progresul pe pământ, iar această lucrare trebuie să fie mereu cel mai important lucru din mintea noastră; şi, atâta timp cât continuăm să slujim putem să rămânem în mod sigur stabili, fermi şi hotărâţi în scopul nostru, arătând astfel lumii credinţa şi devotamentul nostru faţă de principiile adevărului pe care Dumnezeu le-a revelat…

Este foarte posibil ca Domnul să facă în aşa fel încât să avem parte de o încercare mare, cum ar fi să ceară un sacrificiu mare din partea oamenilor Săi. Întrebarea pentru noi este, vom face acel sacrificiu? Această lucrare este lucrarea Celui Atotputernic, iar binecuvântările promise pe care le căutăm vor veni după ce vom fi puşi la încercare şi vom dovedi că suntem credincioşi. Nu încerc să le spun acestor oameni că vor avea parte sau că nu vor avea parte de o încercare foarte grea prin care vor trebui să treacă; întrebarea mea este: Sunt eu pregătit să primesc orice binecuvântare ar dori Domnul să ne ofere mie sau oamenilor Săi şi s-o folosesc în mod adecvat sau, pe de altă parte, sunt pregătit să fac orice sacrificiu mi-ar cere? N-aş da un şfanţ pe vreo religie pentru care nu ar merita să trăieşti şi pentru care nu ar merita să mori; şi nu aş aprecia prea mult un bărbat care nu ar fi dornic să sacrifice tot ce are de dragul religiei sale.

Prin urmare, vă spun tuturor: Mergeţi mai departe! Mergeţi mai departe şi dobândiţi salvarea Domnului şi nu fiţi pasivi!²⁰ (Vezi sugestia 5 de mai jos.)

Sugestii pentru studiu şi predare

Gândiţi-vă la aceste idei în timp ce studiaţi acest capitol sau când vă pregătiţi să predaţi. Pentru ajutor suplimentar, vedeţi paginile v–vii.

Recapitulaţi povestirile de la paginile 247–251. Ce credeţi că înseamnă să spui că împărăţia lui Dumnezeu progresează? Ce întâmplări v-au ajutat să vedeţi progresul împărăţiei lui Dumnezeu?
În ultimul paragraf de la pagina 251, preşedintele Snow face referire la patru profeţii din Vechiul Testament. Cum sunt aceste profeţii împlinite astăzi?
Studiaţi învăţăturile preşedintelui Snow despre progresul Bisericii în pofida opoziţiei (paginile 253–254). Cum ne-ar putea ajuta aceste învăţături atunci când oamenii ne persecută din cauza credinţei noastre? Cum aţi trecut peste opoziţia cu care s-a confruntat mărturia dumneavoastră?
Analizaţi al treilea şi al patrulea paragraf ale penultimei secţiuni. Ce putem învăţa din exemplul Esterei atunci când ni se cere să facem sacrificii? În astfel de situaţii, cum credeţi că ne va ajuta să „ştim că suntem oamenii lui Dumnezeu”?
În ultima secţiune a capitolului, preşedintele Snow îi sfătuieşte pe membri să clădească împărăţia lui Dumnezeu oriunde i-a aşezat Domnul. Cum ajută eforturile depuse de părinţi acasă la clădirea împărăţiei lui Dumnezeu pe întreg pământul? Cum pot învăţătorii de acasă şi învăţătoarele vizitatoare să clădească împărăţia lui Dumnezeu?

Scripturi suplimentare: Matei 24:14; Eter 12:27; Moroni 7:33; D&L 12:7–9; 65:1–6; 128:19–23

Ajutor pentru predare: „Este un ajutor, deseori, să începeţi să vă gândiţi la lecţia care urmează la scurt timp după ce aţi predat lecţia precedentă. Probabil veţi fi cel mai conştient de cei cărora le predaţi, de nevoile şi interesele lor imediat după ce aţi fost cu ei” (Predarea, nu este chemare mai mare, p. 97).

Preşedintele Lorenzo Snow a mărturisit despre restaurarea Evanghelie prin intermediul profetului Joseph Smith.

„Dragi fraţi şi surori, Dumnezeu a întemeiat Biserica şi Împărăţia Sa pe pământ pentru folosul şi binecuvântarea familiei umane.”