Fericirea
Mărturisind despre „scopurile… veşnice“ ale lui Dumnezeu, profetul Lehi ne-a învăţat: „Oamenii sunt ca să poată avea bucurie“ (2 Nefi 2:15, 25).
Tatăl Ceresc doreşte ca noi să găsim adevărata fericire de durată. Fericirea noastră este ţelul tuturor binecuvântărilor pe care ni le dă El – învăţăturile Evangheliei, poruncile, rânduielile preoţiei, relaţiile de familie, profeţii, templele, frumuseţile creaţiei şi chiar ocazia de a trăi experienţa încercărilor potrivnice. Planul Său pentru salvarea noastră este deseori numit „marele plan al fericirii“ (Alma 42:8). El L-a trimis pe Preaiubitul Său Fiu să ducă la îndeplinire ispăşirea, aşa încât noi să putem fi fericiţi în această viaţă şi să primim deplinătatea bucuriei în veşnicie.
Mulţi oameni încearcă să-şi găsească fericirea şi împlinirea în activităţi ce contravin poruncilor Domnului. Ignorând planul lui Dumnezeu pentru ei, aceştia resping singura sursă a fericirii reale. Ei cedează în faţa diavolului care „caută ca toţi oamenii să fie nenorociţi la fel ca şi el“ (2 Nefi 2:27). În cele din urmă, ei învaţă adevărul avertismentului dat de Alma fiului său Corianton: „Ticăloşia niciodată nu a fost fericire“ (Alma 41:10).
Alţii caută numai să se distreze în viaţă. Acesta fiindu-le scopul principal, ei permit plăcerii temporare să le distragă atenţia de la fericirea de durată. Ei se jefuiesc singuri de bucuriile îndelungate ale creşterii spirituale, slujirii şi muncii grele.
Când căutaţi să fiţi fericiţi, aduceţi-vă aminte că singura cale către fericirea adevărată este viaţa dusă potrivit Evangheliei. Veţi afla fericirea veşnică plină de pace pe măsură ce vă veţi strădui să ţineţi poruncile, să vă rugaţi pentru a primi putere, să vă pocăiţi de păcatele dumneavoastră, să participaţi la activităţi înălţătoare şi să slujiţi. Veţi învăţa să vă distraţi în limitele stabilite de un Tată din Cer iubitor.
Fericirea dumneavoastră poate fi contagioasă. Este posibil ca alte persoane care vă văd să dorească să cunoască sursa bucuriei dumneavoastră. Apoi, şi ele ar putea trăi experienţa fericirii care vine prin viaţa dusă potrivit Evangheliei lui Isus Hristos.
Referinţe suplimentare: Psalmii 35:9; 2 Nefi 5:27; Mosia 2:41; 3 Nefi 17:18–20; 4 Nefi 1:15–16; D&L 18:10–16
Vezi, de asemenea, Munca misionară, Planul Salvării, Slujirea