Rânduieli
În Biserică, o rânduială este un act sfânt, oficial, efectuat prin autoritatea preoţiei. Unele rânduieli sunt esenţiale pentru exaltarea noastră. Aceste rânduieli se numesc rânduieli pentru salvare. Aici se numără botezul, confirmarea, rânduirea la Preoţia lui Melhisedec (pentru bărbaţi), înzestrarea în templu şi pecetluirea căsătoriei. Cu fiecare dintre aceste rânduieli, noi intrăm într-un legământ solemn cu Domnul.
Alte rânduieli, cum sunt punerea numelor şi binecuvântarea copiilor, consacrarea uleiului şi slujirea celor bolnavi şi suferinzi, sunt, de asemenea, efectuate prin autoritatea preoţiei. Deşi nu sunt esenţiale pentru salvarea noastră, ele sunt importante pentru confortul, îndrumarea şi încurajarea noastră.
Rânduielile şi legămintele ne ajută să ne amintim cine suntem. Ele ne amintesc de datoria noastră faţă de Domnul. Domnul le-a prevăzut pentru a ne ajuta să venim la El şi să primim viaţa eternă. Atunci când Îl onorăm, El ne întăreşte.
Puteţi avea multe ocazii de a participa la rânduieli ale preoţiei. De câte ori aveţi o astfel de ocazie, faceţi tot ce puteţi pentru a vă pregăti, indiferent că dumneavoastră efectuaţi sau sunteţi beneficiarul binecuvântării. Vă puteţi pregăti, rugându-vă, postind, sfătuindu-vă cu conducătorii preoţiei şi studiind scripturile şi cuvintele profeţilor din zilele din urmă. Dacă sunteţi deţinător al preoţiei, trebuie să fiţi pregătit spiritual întotdeauna pentru a efectua o rânduială. Trăiţi curat, demn şi străduiţi-vă să primiţi constant tovărăşia Duhului Sfânt.
Referinţe suplimentare: D&L 84:19–21; Articolele de credinţă 1:3–5
Vezi, de asemenea, Legământul, Evanghelia, Preoţia