Sacrificiu

A sacrifica înseamnă a renunţa la ceva ce este valoros pentru ceva ce are o valoare şi mai mare. În calitate de sfinţi ai zilelor din urmă, noi avem ocazia de a sacrifica lucrurile lumeşti pentru Domnul şi împărăţia Sa. Membrii Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă trebuie să fie dornici să facă orice sacrificiu pe care-l cere Domnul. Dacă nu ni s-ar cere să facem sacrificii, nu am putea niciodată să dezvoltăm credinţa necesară pentru salvarea veşnică.

Ispăşirea lui Isus Hristos este sacrificiul cel mai mare şi veşnic şi este esenţa Evangheliei (vezi Alma 34:8–16). Înainte ca Salvatorul să înfăptuiască sacrificiul, poporul Său de legământ sacrifica animale ca simbol al sacrificiului Său. Această practică i-a ajutat să privească înainte spre ispăşire (vezi Moise 5:4–8). Porunca de a sacrifica animale ca jertfă, a luat sfârşit la moartea lui Isus Hristos. Astăzi, în Biserică, noi luăm din împărtăşanie în amintirea sacrificiului ispăşitor al Salvatorului.

Pe lângă amintirea sacrificiului ispăşitor al lui Isus Hristos, trebuie să oferim şi noi un sacrificiu: o inimă frântă şi un spirit smerit. Salvatorul a spus: „Şi voi nu trebuie să mai oferiţi pentru Mine vărsare de sânge; da, jertfele şi darurile voastre arse trebuie să înceteze… Şi voi va trebui să-Mi oferiţi Mie ca jertfă o inimă frântă şi un spirit smerit. Şi oricine va veni către Mine cu inima frântă şi cu spiritul smerit, pe acela îl voi boteza Eu cu foc şi cu Duhul Sfânt“ (3 Nefi 9:19–20).

A avea o inimă frântă şi un spirit smerit înseamnă a fi umil şi receptiv la voinţa Domnului şi a vă sfătui cu cei pe care i-a chemat El să conducă Biserica Sa. Înseamnă, de asemenea, să simţiţi o întristare adâncă din cauza păcatelor şi o dorinţă sinceră de a vă pocăi. Profetul Lehi a subliniat importanţa oferirii de sacrificii: „Iată, [Hristos] se jertfeşte pe El Însuşi ca o jertfă pentru păcat, ca să răspundă la cerinţele legii în favoarea tututror acelora care au o inimă frântă şi un spirit smerit; şi pentru nimeni altul cerinţele legii nu pot să fie împlinite“ (2 Nefi 2:7). Dacă nu oferim sacrificiul unei inimi frânte şi al unui spirit smerit, nu putem primi toate binecuvântările care vin din ispăşire.

Dacă sunteţi dornici să sacrificaţi aşa cum a poruncit Domnul, veţi fi acceptaţi de El. El ne-a învăţat: „Toţi … care ştiu că inima lor este cinstită şi frântă, şi spiritul lor este smerit, şi sunt dornici să respecte legămintele prin sacrificiu – da, fiecare sacrificiu pe care Eu, Domnul, îl voi porunci – aceştia sunt acceptaţi de Mine“ (D&L 97:8). Având o perspectivă a veşniciei, puteţi vedea că renunţarea la lucrurile lumii, nu reprezintă de fapt un sacrificiu. Binecuvântările pe care le primiţi sunt mai mari decât orice lucru la care veţi renunţa vreodată.

Referinţe suplimentare: Matei 19:16–22; D&L 59:8

Vezi, de asemenea, Ispăşirea lui Isus Hristos, Dragostea, Supunerea, Pocăinţa, Împărtăşania, Slujirea