Alte resurse
Satana


Satana

Satana, numit şi adversarul sau diavolul, este duşmanul dreptăţii şi al celor care caută să-L urmeze pe Dumnezeu. El este un fiul de spirit al lui Dumnezeu care a fost odată un înger „care avea autoritate în prezenţa lui Dumnezeu“ (D&L 76:25; vezi, de asemenea, Isaia 14:12; D&L 76:26–27). Dar în consiliul din ceruri din existenţa premuritoare, Lucifer, cum se numea atunci Satana, s-a răzvrătit împotriva Tatălui Ceresc şi a planului salvării. În această răzvrătire împotriva lui Dumnezeu, Satana „a căutat să distrugă libertatea de a alege a omului“ (Moise 4:3). El a spus: „Eu voi mântui întreaga omenire, ca nici un suflet să nu fie pierdut, şi cu siguranţă voi face aceasta; de aceea, dă-mi onoarea Ta“ (Moise 4:1).

Satana a convins „a treia parte din oştirile cerului“ să se îndepărteze de Tatăl (D&L 29:36). Ca rezultat al acestei rebeliuni, Satana şi discipolii săi au fost alungaţi din prezenţa lui Dumnezeu şi li s-a respins binecuvântarea de a primi un trup fizic (vezi Apocalipsa 12:9). Lor li s-a respins şi oportunitatea de a primi orice moştenire în vreo împărăţie a slavei.

Tatăl Ceresc îi permite Satanei şi adepţilor lui să ne ispitească, ca o parte a experienţei noastre din viaţa muritoare (vezi 2 Nefi 2:11–14; D&L 29:39). Pentru că Satana „caută ca toţi oamenii să fie nenorociţi la fel ca şi el“ (2 Nefi 2:27), el şi adepţii lui încearcă să ne depărteze de dreptate. El conduce cea mai intensă opoziţie în cele mai importante aspecte ale planului fericirii al Tatălui Ceresc. De exemplu, el caută să-L discrediteze pe Salvator şi preoţia, să arunce îndoieli asupra puterii ispăşirii, să falsifice revelaţia, să ne abată de la adevăr şi să contrazică responsabilitatea individuală. El încearcă să submineze familiile prin a da naştere confuziilor, promovează relaţii sexuale în afara căsătoriei, ridiculizează căsătoria şi descurajează graviditatea la adulţii căsătoriţi care altfel ar creşte copii în dreptate.

Dumneavoastră nu trebuie să cedaţi ispitelor Satanei. Aveţi puterea să alegeţi binele în locul răului şi puteţi mereu să căutaţi ajutorul Domnului prin rugăciune. (Vezi, „Ispita“ paginile 174–176).

Referinţe suplimentare: Isaia 14:12–17; 1 Nefi 15:23–24; 2 Nefi 2:16–18; Moroni 7:12; D&L 10:5; 29:36–40, 46–47; 76:25–29

Vezi, de asemenea, Libertatea de a alege, Păcatul, Ispita