Să fim recunoscători sfatului celor care sunt gârboviţi de ani

Elder Stephen B. Oveson

din Cei Şaptezeci

Fie ca noi să adăugăm înţelegere şi o mai mare apreciere pentru puterea ce-o are mărturia, mai ales cum este oferită de cei care sunt gârboviţi de ani.

Dragii mei fraţi şi surori, în timp ce ne pregătim să ascultăm cuvântarea de încheiere ce va fi rostită de preşedintele Gordon B. Hinckley la sfârşitul acestei minunate conferinţe generale, eu, cu ardoare, sper ca fiecare dintre noi să simtă cât de binecuvântaţi suntem să fi primit, din partea profeţilor şi apostolilor Domnului, înţelepciunea şi sfaturile lor strânse laolaltă şi că, dacă au fost atent ascultate şi vor fi urmate, ne vor ajuta să ne îndreptăm calea şi mai aproape de cea a Salvatorului nostru. Trebuie să fim recunoscători, în mod deosebit pentru faptul că trăim într-o perioadă când conducătorii Bisericii noastre, în pofida faptului că unii sunt în vârstă, continuă să primească revelaţia şi inspiraţia care înaintează împărăţia pe zi ce trece.

Când eram tânăr, mi s-a înmânat, în scris, un sfat dur, de a demonstra că sunt un fiu credincios şi supus, astfel că, atunci când am mai crescut şi oricând aveam nevoie de o îndrumare sau un sfat, mă duceam la părinţii mei, ştiind că erau „gârboviţi de ani“ ca să primesc înţelepciune, alinare şi îndrumare din partea lor. Tatăl meu a decedat de mai bine de 20 de ani, fiindu-mi o măreaţă şi exemplară sursă de înţelepciune în toate zilele vieţii mele, iar lunea trecută am îngropat-o pe mama mea, în vârstă de 101 ani, să stea alături de tovarăşul ei etern. Când avea 100 de ani, ea a declarat mărturia-i de-o viaţă prin aceste cuvinte: „Evanghelia este un mod de viaţă, este o parte a planului ca să ne ajute să evităm amărăciunea. Mai mult ca oricând, eu cred că această viaţă este bună dar, cea de după este mai bună“ („Growing Old Graciously: Lessons from a Centenerian“, Religious Educator, pag. 5, nr. 1:11 [2004]).

Mama mea îmi spunea deseori că se ruga în fiecare zi pentru mine şi pentru familia noastră. Pe când se apropia tot mai mult de văl, rugăciunile sale erau extrem de pline de ardoare şi însemnătate pentru mine. Ambii mei părinţi, ca de altfel şi socrii mei, au îndurat sau îndură până la sfârşit pe căile dreptăţii, lăsând o moştenire de credinţă devotată către toţi urmaşii lor ce vor urma.

În revista Ensign din noiembrie 1989, preşedintele Ezra Taft Benson este citat, după cum urmează: „Domnul îi ştie şi îi iubeşte pe cei în vârstă din poporul Său. Aşa a fost dintotdeauna, iar asupra lor El a lăsat multe dintre responsabilităţile Sale cele mai mari. În diferite dispensaţii, El şi-a îndrumat poporul prin profeţi care erau înaintaţi în vârstă. El avea nevoie de înţelepciunea şi experienţa trecerii anilor, de îndrumarea inspirată a celor peste care au trecut mulţi ani dovedind credinţă în Evanghelia Sa“ („To the Elderly in the Church“, pag. 4).

Aceste gânduri m-au făcut să mă gândesc la minunatele cuvântări, binecuvântări, mărturii şi sfaturi pe care le-au dat, pe tot parcursul anilor ce-au trecut, profeţii şi apostolii, mai ales pe măsură ce s-au simţit a fi untdelemnuri vechi sau că se pregătesc să se pogoare în ţărână. Unele dintre aceste pasaje de sfârşit sunt, pentru noi, printre cele mai interesante citate scripturi. De exemplu, în Moise 6:57, Enoh spune clar: „De aceea, învaţă-i pe copiii tăi că toţi oamenii, de pretutindeni, trebuie să se pocăiască sau ei nu vor putea, în nici un mod, să moştenească împărăţia lui Dumnezeu, pentru că nici un lucru care nu este curat nu poate locui… în prezenţa Sa“. Aceste principii de bază ale Evangheliei au fost predate din vremea lui Adam şi a Evei, transmise din generaţie în generaţie, aşa cum atestă scripturile, de nenumărate ori.

Iosif, cel care a fost vândut în Egipt, a lăsat aceste cuvinte de îndrumare către poporul lui Israel: „Eu am să mor! Dar Dumnezeu vă va cerceta, şi vă va face să vă suiţi din ţara aceasta în ţara, pe care a jurat că o va da lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov“ (Genesa 50:24).

După generaţii, pe când profeţia lui Iacov era gata de a se împlini, Moise a dat binecuvântările sale tuturor triburilor lui Israel şi i-a predat responsabilitatea conducerii lui Iosua, cel care a condus poporul înapoi pe pământul făgăduinţei. Pe măsură ce zilele i se sfârşeau, Iosua a declarat nepieritoarele cuvinte: „Alegeţi astăzi cui vreţi să slujiţi… Cât despre mine, eu şi casa mea vom sluji Domnului“ (Iosua 24:15).

Alţi profeţi de mai târziu, ca Ieremia, Isaia sau Maleahi au lăsat, de asemenea, mărturii de neuitat pe parcursul slujirii lor, profeţind venirea lui Mesia şi ispăşirea Sa infinită.

Găsim acelaşi model peste tot în Cartea lui Mormon, în special în ultimele cuvântări ale lui Nefi, Iacov şi regele Beniamin – a căror discursuri măreţe au schimbat inimile unui întreg popor – nemaipomenind de cuvintele fără egal ale lui Abinadi, care a vorbit cu îndrăzneală ştiind că zilele-i sunt numărate: „Învăţaţi-i că mântuirea vine prin Hristos Domnul, care este Însuşi Tatăl cel Veşnic“ (Mosia 16:15). Lista continuă cu Alma şi fiul său, Alma, de asemenea, Helaman, fiul lui Helaman, care a dat sfaturi nepreţuite fiilor săi: „Şi acum, fiii mei, aduceţi-vă aminte, aduceţi-vă aminte că pe stânca Mântuitorului nostru, care este Hristos, Fiul lui Dumnezeu, trebuie să vă clădiţi voi temelia voastră… care este o temelie sigură, o temelie pe care dacă oamenii zidesc, ei nu pot să cadă“ (Helaman 5:12).

Aceşti profeţi, precum şi alţii din Cartea lui Mormon, inclusiv Mormon însuşi, au scris pentru zilele noastre, ştiind că vom avea nevoie de cunoaşterea şi înţelepciunea lor, care să ne ajute în aceste vremuri grele. Cartea lui Mormon însăşi se încheie cu incomparabilul îndemn al lui Moroni, fiul lui Mormon, când ne spune: „Da, veniţi la Hristos şi perfecţionaţi-vă pentru El şi lepădaţi-vă de orice necredinţă; şi dacă voi vă veţi lepăda de orice necredinţă şi-L veţi iubi pe Dumnezeu cu toată puterea, mintea şi tăria voastră, atunci harul Lui este destul pentru voi“ (Moroni 10:32).

Avem exemple similare de „mărturii de încheiere“ în Noul Testament, ca de exemplu măreaţa declaraţie a lui Pavel: „M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa“ (2 Timotei 4:7), demonstrându-ne că el a îndurat până la sfârşit.

Dobândim o mare înţelegere din creşterea credinţei mai marelui apostol Petru, prin declaraţia sa: „Să fiţi împodobiţi cu smerenie. Căci, ,Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriţi le dă har‘. Smeriţi-vă dar sub mâna tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la vremea Lui, El să vă înalţe“ (1 Petru 5:5–6).

Şi, cu siguranţă că cel mai minunat personaj al tuturor timpurilor, de la care să învăţăm, este Însuşi Domnul înviat, care a îndemnat pe apostolii Lui şi pe cei ce-L urmau: „Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului“ (Matei 28:19–20).

Câtă bogăţie de convingere şi înţelepciune ne oferă aceste scripturi strânse laolaltă. Putem noi găsi inspiraţii asemănătoare uitându-ne printre fiecare din ele? Eu cred că acestea sunt uşor de recunoscut:

că Hristos, Fiul lui Dumnezeu, trăieşte şi este Salvatorul şi Mântuitorul nostru;
că trebuie să-L urmăm şi să ne arătăm dragostea faţă de El, amintindu-ne de El şi respectând cu umilinţă poruncile Sale;
că prin ispăşirea Sa, noi putem să ne pocăim şi să fim curăţiţi;
că suntem poporul Lui de legământ şi trebuie întotdeauna să respectăm legămintele pe care le-am acceptat;
că trebuie să răspândim Evanghelia Sa în toată lumea
şi că trebuie să avem credinţă, pocăinţă, că trebuie să fim botezaţi, să primim Darul Duhului Sfânt, precum şi să îndurăm până la sfârşit.

În dispensaţia noastră, profeţii din zilele noastre de la restaurare au repetat iar şi iar aceleaşi principii. Din învăţăturile preşedintelui John Taylor luăm la cunoştinţă faptul că: „În calitate de Fiu al omului, El a îndurat tot ceea ce este cu putinţă pentru carne şi sânge să îndure; în calitate de Fiu al lui Dumnezeu, El a biruit peste toate şi s-a ridicat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu“ (Teachings of Presidents of The Church: John Taylor [2001], pag. 44).

Una dintre mărturiile mele preferate este de la preşedintele Spencer W. Kimball:

„Lângă mărturiile acestor minunaţi bărbaţi şi apostoli din vechime – fraţii noştri în slujirea aceluiaşi Învăţător – adaug propria mea mărturie. Eu ştiu că Isus Hristos este Fiul Dumnezeului cel Viu şi că El a fost răstignit pentru păcatele lumii.

El este prietenul meu, Salvatorul meu, Domnul meu, Dumnezeul meu.

Din toată inima, mă rog ca sfinţii să… dobândească o moştenire eternă alături de El în gloria celestială“ („An Eternal Hope in Christ“, Ensign, nov. 1978, pag. 73).

Profetul nostru de astăzi, preşedintele Gordon B. Hinckley, continuă să ne îndrume cu o convingere puternică, aşa cum a declarat la o recentă conferinţă de ţăruş: „Am o mărturie reală, arzătoare şi vitală despre adevărul acestei munci. Ştiu că Dumnezeu, Tatăl nostru Etern, trăieşte şi că Isus este Hristosul, Salvatorul şi Mântuitorul meu. El este capul acestei Biserici. Tot ce doresc este să continuu această muncă, aşa cum El ar fi dorit să fie continuată“ („Gânduri inspirate“, Liahona, oct. 2003, pag. 5).

Făcând un sumar al mărturiilor tuturor profeţilor şi apostolilor din vechime şi din zilele noastre, obţinem cuvintele nemuritoare ale profetului Joseph Smith care a spus:

„Şi acum, după numeroasele mărturii care au fost date despre El, aceasta este mărturia, ultima dintre toate, pe care o dăm despre El: Că El trăieşte!

Pentru că L-am văzut, chiar la dreapta lui Dumnezeu; şi I-am auzit glasul depunând mărturie că El este Singurul Născut al Tatălui“ (vezi D&L 76:22–23).

Eu doresc să adaug umila mea afirmaţie despre adevărul mărturiilor celor menţionaţi. Eu ştiu că Tatăl nostru este realmente Tatăl spiritelor noastre şi că Isus Hristos este Salvatorul nostru, Mântuitorul nostru şi Domnul Nostru, iar dacă păzim poruncile Sale, este şi Prietenul nostru (vezi Ioan 15:14). Pe măsură ce studiem scripturile, fie ca noi să adăugăm înţelegere şi o mai mare apreciere pentru puterea ce-o are mărturia, mai ales cum este oferită de cei cu mare înţelepciune şi gârboviţi de ani, aceasta este rugăciunea mea, în numele lui Isus Hristos, amin.