Ce e mai valoros noi ştim: prieteni cum a fost Hristos
Dumnezeu cunoaşte nevoile copiilor Lui şi, deseori, lucrează prin noi îndemnându-ne să ne ajutăm unul pe altul.
Cu câteva săptămâni în urmă, soţul meu şi cu mine am participat la o sesiune din templu. Când am intrat, am fost salutaţi de un lucrător de la templu, o prietenă dragă din episcopia noastră. Acea întâmpinare a fost începutul unei experienţe remarcabile pentru noi. Am fost întâmpinaţi şi ajutaţi, mai mult decât oricând, de mulţi oameni pe care-i cunoşteam: prieteni din episcopiile noastre precedente, prieteni din comunitate, bărbaţi şi femei pe care îi slujisem în diferite chemări. Ultima persoană pe care am întâlnit-o a fost o tânără fată pe care n-am recunoscut-o. Era drăguţă şi când a început să vorbească, mi-am reamintit imediat: Robin, una dintre tinerele fete din clasa mea Laur când am fost la început preşedinta Tinerelor Fete. În timp ce am stat de vorbă, am schimbat amintiri şi experienţe din viaţă şi ea mi-a povestit ce mult însemnase acel timp pentru ea. La fel am simţit şi eu.
Am părăsit templul simţindu-mă impresionată de atâta bunătate, conştientă de ce prieteni importanţi am avut de-a lungul vieţii. Domnul a înduioşat spiritul meu în repetate rânduri şi, de foarte multe ori, El m-a impresionat prin mâna unui prieten.
În luna aceasta, se împlinesc 38 de ani de când Dean şi cu mine, pe vremea aceea căsătoriţi de curând, am făcut o călătorie la New Mexico pentru a-i vizita pe părinţii mei. În timp ce eram acolo, într-o zi, tatăl meu ne-a dus într-o călătorie de o zi în partea de nord a statului. În acea după amiază, am dat de o maşină rămasă în pană pe marginea drumului cu un cauciuc dezumflat. Conducătorul maşinii i-a spus tatălui meu că şi cauciucul său de rezervă era, de asemenea, dezumflat şi că trebuia să facă un drum până la cel mai apropiat oraş pentru a i se repara cauciucul. Tatăl meu, văzând familia bărbatului înăuntrul maşinii, i-a spus: „Nu vei reuşi să ajungi în oraş şi să te reîntorci înainte de a se întuneca. Dar ascultă, ai roata de aceeaşi mărime cu a mea. Ia roata mea de rezervă şi data viitoare când vii la Albuquerque, adu-mi-o înapoi“.
Străinul, şocat de ofertă, a spus: „Dar nici nu mă cunoşti“.
Răspunsul tatălui meu, tipic pentru el, a fost: „Eşti un om cinstit, nu-i aşa? Îmi vei aduce roata înapoi“.
Câteva săptămâni mai târziu, l-am întrebat pe tata despre roata de rezervă. El mi-a povestit că ea îi fusese adusă înapoi. Tatăl meu, acum în vârstă de peste 90 de ani, încă îşi trăieşte viaţa în acelaşi mod. Mulţi oameni de vârsta lui primesc „masa pe rotile“ (un serviciu care distribuie zilnic hrană caldă pentru oamenii bătrâni), dar tatăl meu distribuie mâncare la cei „în vârstă“. El este deseori la capul căpătâiul prietenilor care sunt bolnavi sau sunt pe moarte. El merge cu fierăstrăul lui pentru a ajuta Clubul Rotary în eforturile lor anuale de înfrumuseţare. Când mă gândesc la viaţa şi la faptele tatălui meu, îmi amintesc de cugetarea preşedintelui Packer: El este „activ în Evanghelie“ („Anii de aur“, Liahona, mai 2003, pag. 82). Viaţa lui, aşa cum sugerează şi imnul, influenţează vieţile în bine şi, în acest fel, ele sunt îmbogăţite (vezi „Fiecare viaţă care ne influenţează în bine vieţile noastre“, Hymns, nr. 293). Tatăl meu înţelege prietenia.
Ca Preşedinţie a Societăţii de Alinare, auzim câteodată femei spunând că nu simt dragostea Domnului. Dar, poate ar simţi mai mult dragostea Sa, dacă ar căuta mâna Lui în acţiunile celor care au grijă de ele. Poate fi o membră din ramura sau episcopia lor, un vecin sau chiar un străin care le binecuvântează şi le demonstrează dragostea lui Hristos. Elder Henry B. Eyring ne-a învăţat: „Sunteţi chemaţi să-L reprezentaţi pe Salvator. Când mărturisiţi, vocea dumneavoastră devine la fel ca vocea Domnului şi sunteţi instrumente în mâinile Sale…“ („Ridicaţi-vă la înălţimea chemării dumneavoastră“, Liahona, noiembrie 2002, pag. 76). Dacă putem să-i ridicăm pe alţii în numele lui Hristos, cu siguranţă putem şi noi fi ridicaţi.
Un învăţător de acasă pe care îl cunosc făcea vizite lunare la o văduvă în vârstă. Mai mult decât o simplă vizită, totuşi, în fiecare toamnă el pregătea aerul condiţionat al surorii pentru vreme rece şi verifica filtrul de aer al coşului de fum. Era aceasta dragostea lui Dumnezeu sau dragostea învăţătorului de acasă? Desigur, răspunsul este: amândouã.
„Daruri de la Tine primim,
Ce e mai valoros noi ştim:
Prieteni cum a fost Hristos
Ne-mbogăţesc viaţa frumos.“
(Hymns, nr. 293)
Am fost binecuvântată în toată viaţa mea cu prieteni asemănători lui Hristos – de la prietenele din tinereţea mea, la oamenii mulţi care au binecuvântat familia mea în toate episcopiile în care am trăit. Credinţa şi angajamentul lor faţă de Evanghelia lui Isus Hristos, slujirea lor, instruirea lor înţeleaptă şi blândă au îmbogăţit vieţile noastre. Unii dintre prietenii mei sunt foarte diferiţi de mine. Nu suntem de acord în unele privinţe şi chiar ne putem supăra unul pe altul. Dar prietenia îngăduie diferenţe – de fapt, ea le include. Îmi place să vizitez ţăruşi formaţi din oameni de condiţii, vârste şi origini etnice diferite.
Încerc o dimensiune specială a prieteniei de când slujesc împreună cu sora Parkin şi sora Pingree şi cu alte femei în preşedinţiile organizaţiilor auxiliare. Acestea sunt femei bune. O, cât le iubesc. După trei ani de lucru împreună, surorile mele dragi mă cunosc bine. Ele cunosc credinţa mea şi mărturia mea, dar cunosc şi nesiguranţele şi îngrijorările mele. Ele ştiu că atunci când sunt obosită după o călătorie lungă, eu însămi nu sunt cea mai bună. Dar simt dragostea şi răbdarea lor şi ştiu că ele, totuşi, mă plac. Mărturiile şi rugăciunile lor mă întăresc. Râsul lor luminează ziua mea. Suntem surori din toate punctele de vedere.
Am avut o experienţă asemănătoare în familia mea. Una dintre surorile mele mai tinere s-a luptat cu un cancer lunile trecute. Nu locuim aproape, dar convorbirile la telefon o aduc aproape. Am împărtăşit dragostea, rugăciunile, amintirile şi mărturii calme când a trecut prin încercări grele. Surorile mele sunt prietene nepreţuite. La fel sunt şi fraţii mei, iubitul meu soţ, copiii şi nepoţii mei (indiferent de cât sunt de zgomotoşi acei nepoţi).
În primii ani ai restaurării, noii membri s-au adunat pentru a crea „Sionul“. Sionul era atât un loc, cât şi un scop – un spirit. Noi nu ne mai adunăm în Sion în acelaşi fel. Acum ramurile şi episcopiile noastre sunt Sionul nostru. Dar spiritul Sionului este acolo când membrii au grijă unul de altul. Cu tristeţe, auzim uneori despre femei şi bărbaţi ale căror sentimente au fost rănite de către alţi membri ai Bisericii şi se înstrăinează. Dacă sunteţi de oricare parte a acestei dileme – persoana care a ofensat sau cea ofensată – căutaţi iertarea; înţelegeţi care a fost partea dumneavoastră în greşeală. Amintiţi-vă de îndemnul lui Hristos către noi: „Eu vă spun vouă, fiţi unul; şi dacă nu sunteţi unul, nu sunteţi ai Mei“ (vezi D&L 38:27).
Recent, am avut ocazia să vorbesc cu o femeie care m-a întrebat despre Joseph Smith. Ea era complet sceptică cu privire la chemarea şi misiunea ei. Când i-am vorbit, cuvintele Domnului către Oliver Cowdery mi-au venit în minte: „Stai credincios lângă slujitorul meu Joseph… “ (vezi D&L 6:18). Sper că în acea zi, şi în orice moment din viaţa mea, să se poată spune despre mine: „Ea a stat lângă Joseph“. Doresc să fiu prietenul lui.
Joseph Smith, el însuşi, a fost un bun prieten pentru mulţi. El a spus: „Prietenia este unul dintre principiile fundamentale ale ,mormonismului‘; [el este destinat] să revoluţioneze şi să civilizeze lumea şi să determine încetarea războaielor şi a discordiei şi să îi facă pe oameni să devină prieteni şi fraţi“ (History of the Church 5:517).
Şi, cu toate acestea, el a ştiut că prietenia era mai mult decât o idee abstractă. Într-o zi, el a aflat că unui frate din Biserică îi fusese arsă casa de către duşmani. Când membrii Bisericii au spus că le pare rău pentru el, profetul a luat nişte bani din buzunarul lui şi a spus: „Îmi pare rău pentru acest frate şi-i donez cinci dolari. Dar dumneavoastră, cât de mult… vă pare rău [pentru el] şi cât donaţi?“ în Hyrum L. Andrus şi Helen Mae Andrus, compilaţie, They Knew the Prophet, [1974] pag. 150).
Avem noi aceleaşi sentimente pe care le-a avut profetul Joseph despre prietenie? Transformăm noi sentimentele noastre bune în ajutor practic? Dumnezeu cunoaşte nevoile copiilor Lui şi, deseori, lucrează prin noi îndemnându-ne să ne ajutăm unul pe altul. Când acţionăm la asemenea îndemnuri, călcăm pe pământ sfânt, pentru că ni se acordă ocazia de a sluji ca reprezentant al lui Dumnezeu răspunzând la o rugăciune.
Stimaţi fraţi şi surori, dacă suntem prieteni cu profetul Joseph Smith, suntem prieteni şi cu Dumnezeu. Trăim noi oare vieţi care proclamă „devotament faţă de numele Salvatorului“? (vezi Hymns, nr. 293). Joseph Smith a trăit astfel, şi în acest an, când îl cinstim pe omul care a inaugurat dispensaţia plenitudinii timpurilor, trebuie să ne amintim nu numai prietenia lui faţă de umanitate, ci şi prietenia şi dedicarea lui faţă de Domnul. Profetul a spus: „Voi încerca să fiu mulţumit cu soarta mea ştiind că Dumnezeu este prietenul meu. În El îmi voi găsi mângâierea“ (The Personal Writings of Joseph Smith, compilaţie Dean C. Jessee [1984], pag. 239; ortografie şi punctuaţie standard).
Trebuie să fie evident pentru noi toţi, că prietenia noastră absolută trebuie să fie cu Tatăl Ceresc şi cu Fiul Său, Isus Hristos. Salvatorul ne-a spus cu afecţiune: „Vă voi chema prietenii Mei, pentru că voi sunteţi prietenii Mei…“ (vezi D&L 93:45). Dorinţa Sa cea mai mare cu privire la noi, fraţii şi surorile Lui, este aceea de a ne aduce înapoi la Tatăl nostru. Şi calea este foarte clară: să dezvoltăm în timpul vieţii noastre, în măsura în care putem, calităţile şi însuşirile lui Hristos. Să ne supunem poruncilor şi să împlinim lucrarea şi voia Sa.
Când mă uit în urmă la ziua în care am fost întâmpinată în templu de atât de mulţi pe care îi iubesc, îmi place să-mi imaginez că vieţile noastre zilnice pot fi binecuvântate în mod egal. Am simţit o dragoste care părea o licărire a dragostei pure a lui Hristos – caritatea care trebuie să umple inimile noastre. Îmi imaginez episcopii şi ramuri unde prieteni de vârste şi condiţii sociale diferite stau împreună şi îşi modelează vieţile lor pe baza învăţăturilor lui Isus Hristos.
Astăzi, îmi depun mărturia că Hristos trăieşte. Îmi aduc mulţumirile mele pentru El. Mă rog să pot fi întotdeauna prietenul Său şi făcând astfel, voi fi şi prietenul dumneavoastră. În numele lui Isus Hristos, amin.