Veşti bune din Cumora
Dar şi voi şi eu putem nu numai să supravieţuim, dar şi să învingem, aşa cum a făcut Moroni, în strădaniile noastre de a apăra adevărul în vremuri grele.
Pe când vizitam casa din lemn, mică şi sărăcăcioasă, a lui Joseph Smith, am simţit că mă aflam într-un loc sfânt. Eram în locul în care îngerul Moroni i s-a arătat pentru prima dată lui Joseph Smith pentru a vesti lucrarea măreaţă şi minunată a restaurării Evangheliei lui Isus Hristos. În timp ce meditam la felul în care s-au împletit vieţile acestor doi mari profeţi, Moroni, ultimul profet al epocii sale, şi Joseph, primul profet al dispensaţiei noastre, am trecut în revistă multe asemănări în vieţile lor. În timp ce îmi depun mărturia despre această „lucrare mare şi minunată“, permiteţi-mi să vă împărtăşesc câteva învăţăminte legate de felul în care se aplică scripturile în vieţile noastre.
Când l-a întâlnit prima oară pe Moroni, Joseph avea numai 17 ani, vârsta pe care o aveţi multe dintre voi, tinerele fete. Noi cunoaştem momentul şi locul. A fost în noaptea de 21 septembrie 1823, în dormitorul de la etaj, în timp ce cinci dintre fraţii săi dormeau. Joseph s-a rugat „pentru a putea cunoaşte starea şi situaţia [sa] în faţa Lui [Dumnezeu]“ (Joseph Smith-Istorie 1:29). Joseph s-a simţit imperfect şi nedemn în faţa lui Dumnezeu. El a spus că nu se făcuse vinovat de nici un „păcat mare sau răutăcios“, dar a făcut „multe greşeli prosteşti şi [a] dat dovadă de slăbiciunile tinereţii“ (vezi Joseph Smith-Istorie 1:28), aşa că s-a rugat ca să fie întărit. Pot înţelege pe deplin sentimentele lui Joseph, aşa cum ştiu că o pot face multe dintre voi. Cât de des am căzut fiecare dintre noi în genunchi cu aceleaşi sentimente de imperfecţiune şi cu nevoia de a primi întărire divină?
Ca răspuns la rugăciunea plină de credinţă şi pocăinţă, lui Joseph i s-a arătat Moroni, un mesager ceresc. Josehp a consemnat: „El m-a chemat pe nume şi mi-a spus… că Dumnezeu avea o lucrare pe care să o fac eu“ (Joseph Smith–Istorie 1:33). Joseph s-a minunat „mult de ceea ce [îi] fusese spus de acest mesager extraordinar“ (Joseph Smith-Istorie 1:44). Şi noi putem primi tărie spirituală ca răspuns la rugăciunile noastre. Putem primi mărturie că Tatăl nostru din Cer ne cunoaşte pe nume şi că El are o misiune pământeană pentru noi.
Îngerul Moroni i s-a arătat lui Joseph de alte două ori în acea noapte, apoi, din nou, pe câmp şi pe deal în ziua următoare şi, apoi, câte o dată în fiecare din următorii patru ani în locul pe care noi îl cunoaştem sub numele de dealul Cumora. În acea primă zi, Moroni a repetat mereu acelaşi mesaj. Puteţi să asemănaţi aceasta cu vreo experienţă pe care aţi trăit-o? Copiii mei mă tachinează uneori spunându-mi că le spun mereu aceleaşi lucruri. Nu-i judecaţi prea aspru pe părinţii şi conducătorii voştri când repetă. Domnul l-a pus pe Moroni să-l înveţe pe tânărul profet repetându-i. Repetarea sădeşte principiile Evangheliei în minţile şi inimile noastre.
Prin aceste vizite periodice făcute de înger, s-a creat o legătură spirituală între acel profet din vechime, care a pecetluit plăcile, şi profetul modern, care a fost ales să le aducă din nou la lumină. Eu cred că ar trebui să dezvoltăm în inimile noastre dragostea pentru profeţi, atât cei din vechime, cât şi cei moderni. Cât de elocvent este faptul că o statuie reprezentându-l pe îngerul Moroni se află în vârful majorităţii templelor noastre moderne. Aceasta aminteşte faptul că Moroni este acel glorios „înger din înalt /A întrerupt tăcerea“ (Hymns, nr. 13) despre care va cânta în această seară corul nostru.
Joseph Smith a învăţat atât de multe de la Moroni. Apoi, în sfinţenia şi siguranţa acelei case din lemn, în care Moroni i s-a arătat, Joseph a împărtăşit multe din cele pe care le învăţase familiei sale care era receptivă. Mama sa a spus:
„Joseph a continuat să primească instrucţiuni din când în când şi, în fiecare seară, ne adunam copiii şi petreceam timpul discutând despre acele lucruri… Eu cred că noi arătam ca fiind cea mai neobişnuită familie care a trăit vreodată pe pământ, aşezaţi aşa în cerc… ascultând cu atenţie, cu sufletul la gură, învăţăturile religioase ale unui băiat de 18 ani“ (The Revised and Enhanced History of Joseph Smith by His Mother, publicată de Scot Facer Proctor şi Maurine Jensen Proctor[1996], pag. 111).
Ca urmare a acestor seri de familie zilnice, Lucy Mack Smith a declarat că aceasta a fost o perioadă în care dragostea pentru unitate, fericire şi linişte au domnit în casa lor. Tânărul Joseph este pentru noi un model de cum ne putem întări căminul şi familia! El nu a păstrat pentru sine mărturia sa şi experienţele spirituale, ci le-a împărtăşit deseori părinţilor şi fraţilor săi. Noi putem face la fel în căminele noastre.
Membrii familiei Smith trebuia să se bizuie unul pe altul pentru că persecuţiile împotriva lui Joseph şi a familiei lui erau numeroase. Poate că învăţăturile şi exemplul lui Moroni l-au ajutat pe profetul Joseph să înveţe cum să fie martor într-o lume plină de răutăţi. Moroni a trăit în acest fel de lume despre care el a prezis că va exista în timpurile moderne – o „zi când… vor fi crime şi furturi, minciuni şi înşelăciuni, curvie şi tot felul de lucruri abominabile“ (Mormon 8:31).
Moroni a cunoscut personal, de asemenea, singurătatea şi descurajarea. După o luptă mare şi grea între nefiţi şi lamaniţi, în care poporul său a fost distrus, el spunea cu durere: „Sunt singur. Tatăl meu a fost ucis în bătălie, precum şi toate neamurile mele, iar eu nu am nici prieteni şi nici unde să mă duc; şi cât timp va dori Domnul ca eu să mai trăiesc, eu nu ştiu“ (Mormon 8:5). Puteţi simţi singurătatea şi descurajarea lui Moroni?
Îmi dau seama că multe dintre noi ne simţim, uneori, fără prieteni şi singure într-o lume rea. Unele dintre noi simţim că nu avem „nici unde să [ne] duc[em]“ atunci când ne confruntăm cu încercări. Dar şi voi şi eu putem nu numai să supravieţuim, dar şi să învingem, aşa cum a făcut Moroni, în strădaniile noastre de a apăra adevărul în vremuri grele. Ce a făcut el când s-a confruntat într-o lume singură şi ostilă? El, supunându-se cu credinţă îndrumării tatălui său, a încheiat de scris cronica de pe plăcile de aur. A ajuns să cunoască foarte bine scrierile profeţilor. Mai presus de toate, el s-a luptat pentru a ieşi din starea de descurajare bizuindu-se pe promisiunile Domnului cu privire la viitor. El s-a bizuit pe legămintele pe care Dumnezeu le-a făcut cu casa lui Israel de a o binecuvânta pentru totdeauna.
Moroni şi-a exercitat credinţa în binecuvântările promise generaţiilor viitoare. Elder Jeffrey R. Holland a explicat că această previziune plină de bucurie a profeţilor din trecut, inclusiv Moroni, a fost posibilă pentru că ei au văzut zilele noastre în viziune. Ei au văzut tinere ca voi, puternice, care respectă legămintele şi care vor îndeplini lucrarea Domnului în această ultimă dispensaţie. Elder Holland a spus: „Conducătorii din acele vremuri de demult au fost capabili să-şi continue calea… nu pentru că ştiau că ei vor reuşi, ci pentru că ei ştiau că voi veţi reuşi… o congregaţie magnifică de tineri şi tinere ca voi… care fac eforturi hotărâte pentru a se asigura că Evanghelia învinge şi triumfă“ („Terror, Triumph, and a Wedding Feast“, seară la gura sobei a Sistemului Educaţional al Bisericii, 12 sept. 2004; vezi www.ldsces.org). Noi avem această responsabilitate uriaşă de a îndeplini „previziunea plină de bucurie“ a lui Moroni.
Noi, cei care facem parte din Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă suntem legaţi de legământul făcut cu Domnul. El a spus: „Eu nu te voi uita cu nici un chip… Iată că te-am săpat pe mâinile Mele“ (Isaia 49:15–16; vezi, de asemenea, 1 Nefi 21:15–16).
Puterea liantă şi întăritoare a legămintelor în vieţile noastre a devenit foarte reală pentru mine recent, când dragii noştri prieteni au suferit o pierdere grea în familia lor. În timp ce Catherine şi Kimball Herod şi cei patru copii mici ai lor, cu vârste cuprinse între nouă luni şi şapte ani, se îndreptau cu maşina lor spre casă, după o cină în familie la bunicii lor, o roată dublă de la un tir uriaş, care circula pe autostradă în sens opus, s-a desprins brusc, a zburat peste scuarul de pe mijlocul drumului şi a lovit portiera dinspre şofer a dubiţei familiei. Kimbal, şofer, soţ şi tată, a fost grav rănit şi şi-a pierdut cunoştinţa. Catherine a reuşit să scoată maşina de pe carosabil şi a chemat ajutoare. În timp ce-i privea pe paramedicii de la urgenţă acordând asistenţă soţului ei şi celor doi copii mai mari, ea s-a aşezat într-o maşină a poliţiei, cu cei doi copii mici în braţe şi început să se roage cu glas tare: „Tată Ceresc, noi ştim că Tu ai puterea să-l vindeci pe Kimball dacă aceasta este voinţa Ta dar, dacă nu este, noi avem credinţa că Tu ne vei ajuta să trecem prin aceasta“. Kimbal a fost dus la spital cu un elicopter, dar n-a reuşit să ajungă acolo în viaţă.
După ce copiii au fost îngrijiţi pentru tăieturi, zgârieturi şi alte răni minore, externaţi din spital şi după ce s-au aflat în siguranţă acasă în pat, Catherine s-a întors la spital pentru a-şi lua rămas bun pe acest pământ de la soţul ei. Deşi momentele prin care trecea erau foarte grele, ea a spus părinţilor ei care se aflau cu ea: „Eu ştiu că Kimball şi cu mine suntem pecetluiţi de legămintele pe care le-am făcut în templu şi că vom fi din nou împreună într-o zi“. În cea mai teribilă încercare din viaţa unei mame tinere, legămintele au susţinut-o.
La funeralii, ni s-a reamintit puterea legămintelor de a ne susţine în „momente de nefericire şi durere“. În timp ce intonam imnul de încheiere, am auzit cu toţii din acel grup glasul lui Taylor, fiul de cinci ani, care cânta cu putere „Familiile pot fi împreună pentru totdeauna“ (Hymns, nr. 300). A fost o bucurie pentru congregaţie să ştie că un copil a fost învăţat despre legămintele pecetluirii, care aveau să-l lege de tatăl şi mama sa.
Am văzut, de asemenea, puterea legămintelor în cuvântarea rostită de tatăl lui Catherine. El a citat o scriptură din preţioasa cronică pe care Moroni a pecetluit-o şi pe care a scos-o, apoi, la lumină prin profetul Joseph, reamintindu-ne că Evanghelia ne promite o stâncă de care să ne ancorăm în timpul furtunilor şi vârtejurilor, nu o umbrelă.
„Aduceţi-vă aminte, aduceţi-vă aminte că pe stânca Mântuitorului nostru, care este Hristos, Fiul lui Dumnezeu, trebuie să vă clădiţi voi temelia voastră ca, atunci când diavolul îşi va trimite vânturile lui puternice… aceasta să nu aibă nici o putere asupra voastră ca să vă târască spre adâncul nefericirii şi al suferinţei fără de sfârşit, datorită stâncii pe care voi sunteţi zidiţi, care este o temelie sigură“ (Helaman 5:12).
Tăria profundă pe care au dovedit-o membrii familiei este rezultatul cunoaşterii că ei sunt legaţi pentru eternitate unul de altul ca familie şi că sunt legaţi de Tatăl Ceresc şi nu pot fi separaţi de El.
Ca Moroni, Joseph Smith, Catherine şi Kimball, şi noi putem ieşi victorioase din încercări, răutăţi şi persecuţii. Legămintele preoţiei ne unesc pentru veşnicie cu familiile noastre pământene şi cereşti şi ne înarmează cu neprihănire şi putere.
Cât sunt de recunoscătoare să trăiesc în această zi măreaţă şi minunată, în care Evanghelia a fost restaurată! Mărturisesc şi îmi exprim recunoştinţa faţă de cei doi mari profeţi, Moroni şi Joseph Smith, care s-au întâlnit în acel dormitor de la etaj şi, apoi, au lucrat împreună pentru a scoate la iveală Cartea lui Mormon. Permiteţi-mi să închei făcându-mă ecoul exclamaţiei pline de bucurie a profetului Joseph referitoare la Evanghelia restaurată:
„Ori, ce auzim în Evanghelia pe care am primit-o? Un glas de bucurie!…
Veşti bune din Cumora! Moroni, un înger din cer, declarând împlinirile profeţilor: cartea care trebuia revelată…
Fraţilor [şi surorilor] să nu perseverăm noi într-o cauză aşa măreaţă?… Inima voastră să se bucure şi să fie foarte veselă…
De aceea, noi, ca Biserică şi ca oameni… să-I oferim Domnului o ofrandă în dreptate“ (vezi D&L 128:19, 20, 22, 24).
Eu ştiu că aceasta este Biserica lui Isus Hristos. Fie ca fiecare dintre noi să lase Evanghelia să pătrundă adânc în sufletul său, pentru ca noi să-L iubim şi să-L slujim pe Dumnezeu cu toată inima, în numele lui Isus Hristos, amin.