A miza pe bani

Preşedintele Gordon B. Hinckley

Dacă nu aţi fost niciodată implicaţi în jocuri de poker sau alte forme de mize pe bani, să nu începeţi! Dacă sunteţi implicaţi, renunţaţi acum cât timp mai puteţi.

Stimaţii mei fraţi, am avut o minunată întâlnire. Doresc să întăresc toate cele spuse astăzi şi să las binecuvântarea mea cu dumneavoastră.

În primul rând aş dori să spun numai un cuvânt referitor la cei pe care i-am susţinut astăzi în calitate de membrii ai Cvorumului celor Şaptezeci.

Sunt convins de faptul că sunt realmente sute de fraţi demni şi în stare să slujească în calitate de oficianţi generali ai Bisericii. Îi observăm pretutindeni. Cei susţinuţi astăzi au fost aleşi pentru a îndeplini responsabilităţi aparte. În cele mai multe din cazuri, acest lucru va necesita sacrificiu, care va fi oferit cu bunăvoinţă.

Printre cei susţinuţi, aşa după cum aţi observat, este şi fiul meu în vârstă de 63 de ani. O spun clar, că nu eu am propus numele său spre a fi ales. Acest lucru a fost făcut de alţii al căror drept este să facă aceasta. Sunt extrem de vigilent în ceea ce priveşte treaba cu nepotismele. Aşa cum spun avocaţii, mă dezvinovăţesc că n-am luat parte. Totuşi, eu cred că el este demn şi în stare din toate punctele de vedere. Înainte de toate, a avut o mamă unică şi minunată. Mi-aş dori să vi-l fi recomandat şi pe tatăl său tot aşa.

Menţionez acest fapt doar datorită faptului că sunt vigilent în ceea ce priveşte problema cu nepotismele. Vă rog să nu-l neglijaţi datorită relaţiei sale cu mine. El este puternic şi poate fi de ajutor.

Iar acum, să încep cu subiectul despre care aş dori să vorbesc în această seară. Fac acest lucru pentru a răspunde unui număr de rugăminţi care mi-au parvenit întrebând referitor la poziţia Bisericii despre o practică ce devine tot mai obişnuită printre noi, dar mai ales printre tineretul nostru. Aceasta este practica de a miza pe bani în diferite forme.

Povestea spune că într-o duminică, Calvin Coolidge, la un moment dat preşedintele Statelor Unite ale Americii, un om cunoscut pentru felul de a vorbi, se întorcea de la biserică. Soţia sa l-a întrebat despre ce a vorbit predicatorul. El a răspuns: „Despre păcat“. „Ce a spus?“, a întrebat ea. „A fost împotrivă“, veni răspunsul lui.

Eu cred că pot răspunde întrebării referitoare la faptul de a miza pe bani tot aşa pe scurt. Noi suntem împotriva acestuia.

Practica de a miza pe bani se găseşte mai peste tot şi este în creştere. Oamenii joacă poker. Ei pariază pe cai şi câini de curse. Ei joacă la ruletă şi folosesc aparatele de jocuri de noroc. Ei se adună să joace în baruri, localuri, cazinouri şi, mult prea des, în propriile case. Mulţi nu pot renunţa. Devine un viciu. În mult prea multe dintre cazuri duce spre alte vicii şi practici dăunătoare.

Şi mult prea mulţi dintre aceia care devin părtaşi nu-şi permit banii de care au nevoie. În multe dintre cazuri îşi privează soţiile şi copiii de banii atât de necesari.

Jocul de poker, aşa cum este denumit, devine o modă în colegii şi chiar în licee.

Vă citez de la Agenţia de ştiri a New York Times:

„Michael Sandberg a început în urmă cu câţiva ani cu jocuri cu mize mici între prieteni.

Dar toamna trecută, spune el, a devenit o sursă de venituri cu şase zerouri şi un rival al şcolii de drept.

Sandberg, în vârstă de 22 ani, şi-a împărţit timpul, în cele din urmă, între Princeton, unde este cel mai bun elev şi învaţă ştiinţele politice şi oraşul Atlantic, unde joacă poker pe sume exorbitante…

Sandberg este exemplul extrem al unei mişcări în ceea ce priveşte miza pe bani în campusurile din colegiile din întreaga ţară. Sandberg numeşte aceasta ca pe o explozie, una provocată de campionatele de poker televizate şi dezvoltată de locaţiile Web care oferă jocuri de poker în direct.

Experţii spun că dovada popularităţii practicării mizei pe bani este uşor de găsit în campusuri. În luna decembrie, de exemplu, o frăţie de la Universitatea Columbia a dat startul unui campionat de poker la care s-au înscris 80 de jucători, înscrierea fiind de 10 dolari, suma minimă cerută pentru a juca, în timp ce în octombrie Universitatea North Carolina a dat startul primului campionat, competiţie la care s-au înscris 175 de jucători. Pentru ambele jocuri nu mai existau locuri libere şi erau făcute liste de aşteptare. La Universitatea din Pennsylvania, jocuri cu circuit închis sunt promovate în fiecare noapte, folosindu-se o listă de e-mail a campusului“ (Jonathan Cheng, „Poker Is Major College Craze“, în Deseret Morning News, 14 mar. 2005, pag. A2).

Acelaşi lucru se întâmplă chiar aici în Utah.

O mamă mi-a scris următoarele:

„Fiul meu în vârstă de 19 ani joacă poker pe Internet, iar celor de pe Internet [parcă] nu le pasă că nu ai 21 de ani, vârsta legală de a practica jocuri de noroc. Tot ceea ce trebuie să faci este să ai un cont cu bani în bancă. A jucat încontinuu aproape un an de zile. Avea o slujbă, de care s-a lăsat, din cauză că acum este atât de dependent de Internet să joace poker ca să câştige bani. El se înscrie la campionate de poker tot timpul, iar dacă este să câştige, [foloseşte] banii aceia pentru a-şi cumpăra lucrurile de care are nevoie. Tot ceea ce face este să stea şi să se joace pe Internet“.

Mi s-a spus că Utah şi Hawaii sunt acum singurele state din Statele Unite care nu au legalizat practicarea sub nici un fel a jocului la loterie şi a mizei pe bani. Din scrisorile pe care le primesc de la membri ai Bisericii, reiese frecvent faptul că unii dintre tinerii noştri încep prin a juca poker. Prind gustul de a primi ceva din nimic, iar apoi se duc în afara statului pentru a putea practica jocuri de noroc în legalitate.

Cineva mi-a scris într-o scrisoare: „Pot vedea răul acaparând, încet, aşa de multe vieţi în ultima vreme. Este peste tot la televizor. Reţeaua de televiziune prin cablu ESPN are ceva ce se numeşte Campionatele celebre de poker şi poker naţional“.

Ea continuă: „Unul dintre prietenii noştri l-a invitat pe soţul meu să se înscrie, contra unei sume de bani, la jocul campionatului local de poker. Prietenul lui i-a zis: ,Nu practici miza pe bani. Banii tăi merg în report şi cine câştigă ia potul‘“.

Este aceasta miză pe bani? Desigur că este. Practicarea mizei pe bani este un proces simplu care ia bani şi nu oferă o returnare corectă în bunuri sau servicii.

Avem acum loterii de stat la scară largă. Odată, legea le interzicea, aproape peste tot în lume. Acum funcţionează ca mijloace de dobândire de venit.

Cu vreo 20 de ani în urmă, vorbind în cadrul conferinţei, am spus: „Febra loteriilor a crescut când statul New York a anunţat că sunt trei bilete câştigătoare ce vor împărţi câştigul de 41 milioane de dolari. Oamenii [s-au] aşezat la cozi pentru a cumpăra bilete. Un bilet câştigător aparţinea unui număr de 21 de muncitori, urmat de 778 de câştigători pe locul doi şi alţi 113 mii care au primit sume infime. Poate vi se pare destul de binişor.

Dar au fost şi 35.998.956 de persoane care au pierdut, fiecare plătind pentru o şansă de a câştiga şi care n-au primit nimic“ (în Conference Report, oct. 1985, pag. 67; sau Ensign, nov. 1985, pag. 52).

Unele state din America au impus taxe mari la cazinouri, pentru a avea o sursă de venit. Compania care funcţionează trebuie să aibă, de asemenea, profitul ei. Apoi urmează deţinătorul biletului câştigător. Toţi ceilalţi care au cumpărat bilete rămân cu mâna goală.

Eu sunt recunoscător pentru că atunci când Domnul a stabilit Biserica Sa, El ne-a dat legea zeciuielii. Odată, am vorbit cu un oficiant al unei alte biserici care, am înţeles eu, se bazează pe jocul de bingo pentru o parte substanţială a venitului său. I-am spus acestui bărbat: „Te-ai gândit vreodată să plăteşti zeciuială pentru a-ţi ajuta biserica?“. El a răspuns: „Da, şi, vai, mi-aş dori să respectăm această lege în loc să jucăm la bingo. Dar nu mă aştept la această schimbare în viaţa mea“.

Au fost deschise cazinouri în rezervaţiile de indieni ca mijloace de a asigura un venit pentru cei care le deţin. Puţini câştigă dar, majoritatea pierd. Trebuie să fie aşa, dacă unii câştigă şi dacă trebuie să aibă profit şi în casă.

Unul dintre tinerii noştri a spus de curând: „Plăteşti 5 dolari ca să vizionezi un film, plăteşti 5 dolari ca să joci poker, este aceeaşi chestie“.

Nu este acelaşi lucru! Într-o parte primeşti ceva în schimb pentru ceea ce plăteşti; în cealaltă, câştigurile sunt ridicate numai de unul singur, iar ceilalţi rămân cu mâna goală.

Experienţa a demonstrat faptul că jocul de poker poate duce la obsesia de a miza pe bani.

Din zilele timpurii ale Bisericii, practicarea mizelor pe bani a fost denunţată.

În urmă, prin anul 1842, Joseph Smith a descris condiţiile de viaţă din timpul când sfinţii locuiau în Missouri. El a spus: „Am strâns recolte mari din pământ, fermele noastre sunt pline cu belşug, iar pacea şi fericirea erau în casele noastre şi în toată vecinătatea. Dat fiind faptul că nu ne asemănam cu vecinii noştri… la petrecerile lor nocturne, încălcând ziua de sabat, practicând miza pe bani şi cursele de cai, la început ne ridiculizau în glumă, apoi ne persecutau, în cele din urmă o bandă organizată de vandali s-a adunat şi ne-a dat foc la case, turnând smoală încinsă, apoi acoperind cu pene – ca semn de umilire – şi bătând pe mulţi dintre fraţii noştri, iar în final, împotriva legii, a justiţiei şi umanităţii, izgonindu-i din locurile lor“ (în compilaţia lui James L. Clark, Messages of the First Presidency of The Church of Jesus Christ of Latter-day Saints, 6 vol. [1965–1967], 1:139).

În octombrie 1844, Brigham Young a spus referitor la cele întâmplate în Nauvoo: „Noi dorim să desfiinţăm toate birturile, casele de mize pe bani şi să suprimăm toate celelalte case sau activităţi nepotrivite din oraşul nostru şi să nu tolerăm deloc beţia sau orice alt viciu în mijlocul nostru“ (în Message of the First Presidency, 1:242).

Preşedinţii Bisericii, precum şi consilierii din Prima Preşedinţie, au vorbit deseori referitor la acest rău. George Q. Cannon, consilier a trei dintre preşedinţii Bisericii, a spus: „Sunt multe rele în lume împotriva cărora tinerii trebuie să fie înarmaţi. Una dintre acestea este practicarea mizei pe bani. Sunt forme diverse ale răului dar, toate sunt rele şi nu trebuie să ne complacem în ele.“ (Gospel Truth: Discourses and Writings of President George Q. Cannon, selecţie de Jerreld L. Newquist, 2 vol. [1974], 2:223).

Preşedintele Joseph F. Smith a declarat: „Biserica nu aprobă practicarea mizei pe bani, ci mai degrabă condamnă acest lucru ca fiind greşit din punct de vedere moral şi catalogheazã în acelaşi mod şi jocurile de noroc şi de loterie de orice fel, dar şi dezaprobă cu toată convingerea ca oricare dintre membrii săi să se angreneze în aceste activităţi“ („Editor’s Table“, Improvement Era, aug. 1908, pag. 807).

Preşedintele Heber J. Grant ne-a sfătuit: „Biserica a fost şi este şi acum irevocabil împotriva practicării mizei pe bani neţinând cont sub ce formă este. Biserica este împotriva oricăror jocuri de noroc, a profesiunilor sau aşa-ziselor afaceri, care iau bani de la oameni dependenţi de acestea, neoferindu-le în schimb nimic înapoi. Biserica este împotriva tuturor practicilor ale căror tendinţă este să… degradeze sau să coboare standardele morale înalte pe care membrii Bisericii, şi marea parte a comunităţii noastre, le-au menţinut dintotdeauna“ (în Messages of The First Presidency, 5:245).

Preşedintele Spencer W. Kimball a spus: „Încă de la începuturi am fost avertizaţi împotriva mizei pe bani de orice fel. Degradarea şi paguba năvălesc peste cineva, fie că a câştigat sau a pierdut, pentru că a obţinut ceva din nimic, ceva fără pic de efort, ceva fără ca să plătească preţul adevărat“ (în Conference Report, apr. 1975, pag. 6; sau Ensign, mai 1975, pag. 6).

Elder Dallin H. Oaks, care este printre noi în această seară, a ţinut în anul 1987 un discurs excelent despre acest subiect la Colegiul Ricks, cum se numea atunci. Se intitula „A miza pe bani – greşit din punct de vedere moral şi lipsit de maniere“ (vezi Ensign, iunie 1987, pag. 69–75).

Alături de aceste declaraţii referitoare la poziţia Bisericii, o adaug pe a mea. Îndeletnicirea cu jocul de noroc poate părea o distracţie inofensivă. Dar pe lângă aceasta este şi o intensitate care arată de fapt feţele celor care îl practică. Şi în prea multe cazuri, această practică, ce pare inofensivă, poate duce la o adevărată dependenţă. Biserica a fost şi este şi acum împotriva acestei practici. Dacă nu aţi fost niciodată implicaţi în jocuri de poker sau alte forme de mize pe bani, să nu începeţi! Dacă sunteţi implicaţi, renunţaţi acum cât timp mai puteţi.

Există alte modalităţi mai bune de a ne petrece timpul liber. Există alte îndeletniciri mai bune de a capta atenţia şi energia cuiva. Ne stau la dispoziţie atât de multe lucruri minunate de citit. Nu ne vom sătura niciodată să citim. Există muzica, pe care o putem învăţa şi care ne poate delecta. Există posibilitatea de a petrece un timp plăcut împreună – dansând, urcând pe munte, mergând cu bicicleta, sau cu alte cuvinte – băieţi şi fete laolaltă bucurându-se de compania celuilalt într-un mod virtuos.

Am citit o carte nouă, publicată recent de Editura Universităţii Oxford, care a avut parte de o atenţie deosebită din partea noastră. Conţine un studiu condus de un membru al facultăţii din cadrul Universităţii North Carolina în Chapel Hill. Se referă la viaţa spirituală şi religioasă a adolescenţilor din America. Cei care au făcut studiul au intervievat tineri de diferite religii şi culturi (vezi Christian Smith şi Melinda Lundquist Denton, Soul Searching: The Religious and Spiritual Lives of American Teenagers [2005]).

Au ajuns la concluzia că tineretul nostru sfânt din zilele din urmă (SZU) cunosc mai multe despre religia lor, sunt mult mai devotaţi ei şi respectă mai îndeaproape învăţăturile sale referitoare la comportamentul în societate decât alţii din aceeaşi clasă socială ca ei.

Unul dintre cercetători a declarat: „Biserica Sfinţilor din Zilele din Urmă (SZU) cere multe din partea adolescenţilor ei şi… de cele mai multe ori ei fac ceea ce li se cere“ (de Elaine Jarvik, „LDS Teens Rank Tops in Living Their Faith“, Deseret News, 15 mar. 2005, pag. A3).

Tinerii noştri au demonstrat că au aceleaşi crezuri ca şi părinţii lor, mergând la slujbele religioase o dată pe săptămână pentru a-şi împărtăşi credinţa cu ceilalţi, angrenându-se în posturi sau în alte activităţi altruiste, şi că au mai puţine nelămuriri în ceea ce priveşte crezurile lor religioase.

Comentatorii studiului vorbesc despre tineretul nostru care se trezeşte dis-de-dimineaţă pentru a participa la seminar. „Este greu să te trezeşti aşa de devreme“, spune un cursant de la seminar. „Dar există binecuvântări ce vor veni datorită acestui lucru. Este o modalitate minunată de a începe ziua“.

Cercetătorii au subliniat faptul că nu toţi tinerii noştri sunt perfecţi dar, că în general ei ies în evidenţă într-un mod foarte remarcabil. Aş adăuga faptul că nu există timp pentru aceşti liceeni de a juca poker.

Dragii mei prieteni tineri, cei cărora vă vorbesc în această seară, voi însemnaţi aşa de mult pentru noi. Voi sunteţi foarte importanţi. Ca membri ai acestei Biserici şi ca deţinători ai preoţiei, voi aveţi o aşa mare responsabilitate. Vă rog, vă rog să nu vă irosiţi timpul şi talentele voastre cu îndeletniciri fără rost. Dacă veţi face aşa, vă va micşora capacitatea de a face lucrurile care merită. Eu cred că vă va reduce atenţia de concentrare la lecţiile de la şcoală. Vă veţi dezamăgi părinţii şi, pe măsură ce anii vor trece şi vă veţi uita în urmă, veţi fi dezamăgiţi de voi înşivă.

Preoţia pe care o deţineţi ca tineri băieţi, aduce cu sine privilegiul slujirii îngerilor. Tovărăşia aceasta, vă asigur, nu se potriveşte cu indulgenţa jocurilor de noroc.

„Fă ce e drept credinţa sporeşte“ („Fă ce e drept“, Imnuri şi cântece pentru copii, pag. 34).

Mã rog umil ca binecuvântările cerului să se reverse asupra voastră, lăsându-vă mărturia mea despre această lucrare şi dragostea mea pentru toţi cei care sunt angrenaţi în ea, în numele sacru al lui Isus Hristos, amin.