Să stăm în locuri sfinte
Îi încurajez pe sfinţii din toată lumea, oriunde este posibil, să se străduiască să stea mult mai des în locuri sfinte.
Stimaţi fraţi, surori şi prieteni din toată lumea, este o bucurie şi o mare responsabilitate să mă adresez dumneavoastră. Îmi exprim dragostea, respectul şi aprecierea faţă de fiecare dintre dumneavoastră.
Suntem asaltaţi din toate direcţiile de un număr mare de mesaje pe care nu le dorim sau de care nu avem nevoie. Într-o singură zi sunt generate mai multe informaţii decât putem asimila într-o viaţă întreagă. Pentru a ne bucura în întregime de viaţă, noi toţi trebuie să avem momentele noastre de calm, de linişte şi de pace.1 Cum putem face aceasta? Există un singur răspuns. Trebuie să ne ridicăm deasupra lucrurilor rele care pun stăpânire pe noi. Trebuie să urmăm sfatul Domnului, care spune: „Este voinţa mea ca toţi aceia care cheamă numele Meu şi Mă preaslăvesc potrivit Evangheliei Mele nepieritoare să se adune şi să stea în locuri sfinte“.2
Inevitabil, noi stăm în multe locuri care nu sunt sfinte şi care sunt subjugate mult lucrurilor vulgare, necinstite şi care distrug Spiritul Domnului, încât îi încurajez pe sfinţii din toată lumea, oriunde este posibil, să se străduiască să stea mult mai des în locuri sfinte. Locurile noastre cele mai sfinte sunt templele sacre. Înăuntrul lor este un sentiment de confort sfânt. Trebuie să căutăm să fim demni să ducem familiile noastre la templu pentru a fi pecetluiţi pentru eternitate. De asemenea, trebuie să cercetăm înregistrările pentru rudele noastre care au murit astfel încât şi ele să poată fi pecetluite cu noi în unul dintre temple. Trebuie să ne străduim pentru sfinţenie fiind „o pildă pentru credincioşi: în vorbire, în purtare, în dragoste, în credinţă, în curăţie“.3
În acest fel, putem menţine şi întări propria noastră relaţie cu Dumnezeul nostru.
Sfinţenia este tăria sufletului. Ea vine prin credinţă şi prin supunere faţă de legile şi rânduielile Domnului. Dumnezeu purifică după aceea inima prin credinţă şi inima devine purificată de ceea ce este profan şi nedemn. Când sfinţenia este realizată prin supunere faţă de voinţa lui Dumnezeu, o persoană ştie prin intuiţie ceea ce este greşit şi ceea ce este drept înaintea Domnului. Când este linişte, sfinţenia poate să comunice cu noi, încurajând ceea ce este bun sau dojenind ceea ce este greşit.
Sfinţenia este, de asemenea, un standard al dreptăţii. În unele observaţii făcute de preşedintele Brigham Young în Tabernacolul Salt Lake, la 16 februarie 1862, el a folosit expresia „Sfinţenie Domnului“. El a explicat mai departe ce înseamnă „Sfinţenie Domnului“. Citez: „Experienţa de treizeci de ani m-a învăţat că fiecare moment al vieţii mele trebuie să fie sfinţenie Domnului, decurgând din cinste, dreptate, milostenie şi integritate în toate acţiunile mele, aceasta fiind singura cale prin care pot păstra Spiritul Atotputernicului pentru mine“.4
Anul trecut, unul dintre nepoţii mei s-a dus cu soţia şi părinţii lui la New York pentru a participa la noul şi frumosul Templu Manhattan. Activităţile agitate şi zgomotul miilor de oameni de afară erau asurzitoare. Când taxiul s-a oprit în faţa templului, Katherine, soţia nepotului meu, a început să plângă. Chiar în afara templului ea a simţit sfinţenia lui. Ei au intrat, au părăsit lumea zgomotoasă şi au preaslăvit în Casa Domnului. A fost o experienţă sacră şi de neuitat pentru ei.
Preşedintele Gordon B. Hinckley ne-a învăţat: „Este nevoie, din când în când, să părăsim tumultul lumii şi să păşim în interiorul împrejmuit de zidurile casei lui Dumnezeu, să simţim spiritul Său într-o ambianţă de sfinţenie şi de pace“.5 Cu adevărat, rugăciunii lui Joseph Smith de dedicare a Templului din Kirtland i s-a răspuns: „Şi ca toţi aceia care vor trece pragul casei Domnului să simtă puterea Ta şi să fie constrânşi să recunoască că… este casa Ta, un loc al sfinţeniei Tale“.6
La funeraliile patriarhului Joseph Smith, senior, sentimentele lui despre templu au fost descrise în următoarele cuvinte: „A locui în casa Domnului şi a face cercetări în templul Său era plăcerea lui zilnică; şi datorită acestui lucru el se bucura de multe binecuvântări şi petrecea multe ore în dulce comuniune cu tatăl lui Ceresc. El a umblat prin încăperile sfinte, solitar şi izolat de oameni, cu mult înainte ca lumina zilei să împodobească orizontul răsăritean; şi el şi-a dezvăluit dorinţele inimii sale între zidurile templului, când natura era adormită. În incintele lui sfinte viziunile cerului i-au deschis mintea şi sufletul său s-a desfătat cu bogăţiile eternităţii“.7
Sunt recunoscător pentru că pe toate templele noastre sunt înscrise cuvintele: „Casa Domnului, Sfinţenie Domnului“. Această aducere aminte a locurilor sfinte are rădăcini care duc înapoi la Vechiul Testament. Zaharia ne reaminteşte că va veni ziua când „va sta scris până şi pe zurgălăii cailor ,SFINŢENIE DOMNULUI… Da, orice oală din Ierusalim şi din Iuda va fi închinată Domnului oştirilor“.8 Admir nespus de mult mânerele uşii Templului Salt Lake. Ele sunt o lucrare de artă, fiecare purtând aceste cuvinte de aducere aminte, „Sfinţenie Domnului“.
Când eram tânăr, în sudul statului Utah, cu mai mult de 65 de ani în urmă, simţeam, de obicei, o emoţie când cuvintele „Sfinţenie Domnului“ apăreau pe clădiri în micile oraşe. Aceste cuvinte de aur erau, de obicei, podoaba principală a celor mai importante clădiri, cum ar fi magazinul cooperativei şi magazia episcopului. Am câteva certificate de acţionar de la Întreprinderea de Comerţ a Cooperativei din Sion, o întreprindere de comerţ pionieră. Ele poartă semnăturile lui John Taylor, Brigham Young, Wilford Woodruff, Joseph F. Smith, Lorenzo Snow, Heber J. Grant, George Albert Smith şi David O. McKay. Pe fiecare certificat de acţionar sunt scrise cuvintele „Sfinţenie Domnului“. Mă întreb ce s-a întâmplat cu aceste motouri de sfinţenie? Au dispărut ele odată cu alte multe lucruri care ne amintesc de credinţă şi de devotament?
Zilele vieţilor noastre vor fi binecuvântate din plin dacă frecventăm templele pentru a învăţa relaţiile spirituale excepţionale pe care le avem cu divinitatea. Trebuie să încercăm mai ferm pentru a fi găsiţi în locuri sfinte. Ceremoniile din templu pentru legăminte şi regulile din templu sunt mijloace care ajută la consolidarea sfinţeniei caracterului. În dorinţa noastră de a crea în oamenii noştri mai mult angajament faţă de munca sfântă din temple, noi trebuie să-i îndemnăm să examineze mai intens înţelesul spiritual profund care se găseşte acolo. Aşa cum ne-a reamintit Pavel, „căci slova omoară, dar Duhul dă viaţă“.9
În zilele noastre, preşedintele Gordon B. Hinckley ne-a spus: „Dacă fiecare bărbat din această Biserică, după ce a fost rânduit la Preoţia lui Melhisedec s-ar califica pentru a deţine o recomandare pentru templu şi, după aceea ar merge la Casa Domnului şi ar reînnoi legămintele sale în solemnitate înaintea lui Dumnezeu şi a martorilor, am fi oameni mai buni. Printre noi, infidelitatea ar fi într-o mică măsură, sau deloc. Divorţul ar dispărea aproape în întregime. Inimile îndurerate şi durerile copleşitoare ar fi evitate. Ar fi mai multă pace, dragoste şi fericire în căminele noastre. Ar fi mai puţine soţii şi copii care să verse lacrimi. Ar exista un grad mai mare de apreciere şi de respect mutual printre noi. Şi sunt încrezător că Domnul ne-ar zâmbi cu mai multă plăcere“.10
Sfinţii trebuie să facă munca de cercetare a familiei şi să meargă la templu, deoarece ei sunt îndemnaţi de Spirit să facă astfel. Printre alte motive, trebuie să mergem la templu pentru a apăra sfinţenia noastră personală şi pe cea a familiilor noastre.
Pe lângă temple, cu siguranţă că un alt loc sfânt pe pământ trebuie să fie căminele noastre. Sentimentele de sfinţenie pe care le am în casa mea mă pregătesc pentru sentimentele de sfinţenie din templu. Înainte de a merge în prima mea misiune în Brazilia, mama mea a lucrat de mână, cu dragoste, un set de îmbrăcăminte pentru templu ca să-l port când merg la templu. Acum este vechi şi ros, dar este un simbol special şi sacru al dragostei mamei pentru ceea ce este sfânt.
Mulţumită soţiei mele, Ruth, pot spune că şi căminul nostru a fost un loc unde noi am căutat să onorăm spiritul de sfinţenie Domnului. Nu am reuşit întotdeauna. Desigur cã nu. Dar am încercat. Când am fost copleşit de responsabilităţile de a asigura temporar cele necesare familiei mele ca tânăr tată, de îndeplinirea chemărilor în Biserică şi de alte multe îndatoriri civice, Ruth, m-a adus înapoi, cu dragoste şi blândeţe, la responsabilităţile mele de părinte în căminul nostru.
De exemplu, ea îmi reamintea când era timpul pentru serile de familie şi, după aceea, îmi sugera cu blândeţe ce ar fi potrivit să studiem în serile noastre de familie. De asemenea, ea mă ajuta să urmăresc evenimentele importante ale familiei, cum ar fi zilele de naştere şi activităţile copiilor la care aceştia aveau nevoie de timpul şi de sprijinul meu. Ea face, încă, acest serviciu important şi apreciat. Dacă dorim cu adevărat ca şi casele noastre să fie locuri sfinte, vom încerca mai mult să facem acele lucruri care sunt favorabile Spiritului Domnului.
Capelele noastre sunt dedicate Domnului ca locuri sfinte. Ni s-a spus că trebuie să mergem la casa de rugăciuni şi să oferim sacramentele noastre în ziua Lui sfântă.11 Luarea din împărtăşanie este un privilegiu solemn şi sfânt. În capelele noastre, suntem instruiţi în principiile Evangheliei, copiii sunt binecuvântaţi, membrii sunt confirmaţi şi li se dă darul Duhului Sfânt şi mărturiile despre adevărul Evangheliei sunt depuse. O convertită din Texas, a spus că atunci când a trecut de uşa capelei, a avut un sentiment de sfinţenie pe care nu l-a mai simţit niciodată în viaţa ei.
Trebuie să încercăm mai hotărât să fim, oameni sfinţi. Trăim în plenitudinea timpurilor. Foarte multe lucruri au fost restaurate prin profetul Joseph Smith. Acest lucru ne plasează pe noi într-o relaţie specială cu Domnul. Noi suntem beneficiarii, păzitorii şi îngrijitorii acestor responsabilităţi sub autoritatea şi îndrumarea preşedintelui Hinckley care deţine toate cheile. În calitatea de copii ai Domnului trebuie să ne străduim în fiecare zi să ne ridicăm la un nivel mai înalt de virtute personală în toate faptele noastre. Trebuie să ne ferim în permanenţă de toate influenţele Satanei.
După cum ne-a învăţat preşedintele Brigham Young: „Fiecare moment al vieţii noastre trebuie să fie sfinţenie Domnului… aceasta fiind singura cale prin care [noi putem] păstra Spiritul Atotputernicului pentru noi“. Domnul să binecuvânteze pe fiecare dintre noi şi pe toţi în responsabilitatea noastră deosebită de a găsi sfinţenia Domnului stând în locuri sfinte. Pentru că aici vom găsi adăpostul spiritual de care avem nevoie pentru noi şi pentru familiile noastre. Aceasta este sursa de ajutor pentru a duce mai departe cuvântul Domnului în timpurile noastre. Stând în locuri sfinte, vom fi ajutaţi să creştem mai presus de influenţele rele ale timpurilor noastre şi să ne apropiem mai mult de Salvator. Dacă facem aceasta mărturisesc că Domnul ne va binecuvânta veşnic şi ne va face puternici „în cuvânt şi în faptă“.12 În numele lui Isus Hristos, amin.