Cine-i de partea Domnului? Cine?

Elder Robert C. Oaks

din Preşedinţia celor Şaptezeci

Domnul trebuie să ştie în cine se poate încrede.

Aş dori, în această seară, să-mi concentrez comentariile asupra entuziasmatei chemări la slujire a unuia dintre imnurile mele favorite: „Cine-i de partea Domnului? Cine? / Acum e vremea să o arate.“ (Hymns, nr. 260).

În acest timp, al dispensaţiei plenitudinii timpurilor, pe măsură ce ne pregătim pentru bătăliile finale împotriva forţelor răului în aşteptarea întoarcerii lui Hristos pe pământ, este foarte important să ştim cine-i de partea Domnului. Domnul trebuie să ştie în cine se poate încrede.

Speraţi că ne-am putea încrede în faptul că fiecare deţinător al preoţiei vine să slujească în oastea Domnului. Astăzi, în Biserică sunt aproximativ trei milioane de deţinători ai preoţiei, împărţiţi în mod egal între Preoţia aaronică şi Preoţia lui Melhisedec.

Din păcate, prea mulţi dintre aceşti bărbaţi, mai mult sau mai puţin tineri, lipsesc, sunt absenţi nemotivaţi, AN.

Într-o zi, fiecare dintre ei a stat umil, în timp ce bărbaţi cu autoritate şi-au aşezat mâinile pe capetele lor şi le-au conferit preoţia. În acea zi, ei toţi au făcut cu Dumnezeu un legământ al supunerii şi al slujirii.

Pentru a înţelege importanţa acestor legăminte trebuie să ne întrebăm: „Ce este preoţia?“. Orice diacon pregătit ştie răspunsul la această întrebare: preoţia este puterea de a acţiona în numele lui Dumnezeu.

Ce înseamnă acest lucru pentru dumneavoastră, diaconi, învăţători şi preoţi? În primul rând, înseamnă că sunteţi autorizaţi să împărţiţi, să pregătiţi şi să binecuvântaţi împărtăşania. Este acesta un lucru important? Absolut!

Cine a fost Acela care, potrivit oricărei cronici, a administrat prima împărtăşanie? Bineînţeles că răspunsul este Domnul Isus Hristos. În seara dinaintea suferinţei Sale din grădina Ghetsimani, Hristos a pregătit, a binecuvântat şi a împărţit împărtăşania discipolilor Săi. Deci, atunci când noi facem această rânduială sacră stăm de fapt în locul Salvatorului Însuşi. Acel lucru este special!

Ioan Botezătorul şi-a aşezat mâinile pe capetele lui Joseph Smith şi Oliver Cowdery şi le-a conferit preoţia lui Aaron, declarând: „Vă confer preoţia lui Aaron, care deţine cheile slujirii îngerilor, ale Evangheliei pocăinţei şi ale botezului prin scufundare pentru iertarea păcatelor“ (vezi D&L 13:1). Aceasta este o responsabilitate importantă pentru bărbaţii de orice vârstă. Având această responsabilitate, suntem în mod evident de partea Domnului.

Dar în ceea ce priveşte preoţia lui Melhisedec? Secţiunea 84 din Doctrină şi legăminte spune: „Şi această preoţie mai mare administrează Evanghelia şi deţine cheia tainelor împărăţiei, chiar cheia cunoaşterii lui Dumnezeu“ (vezi versetul 19). Această preoţie deţine cheia de a administra şi de a conduce, de a binecuvânta şi de a vindeca, de a învăţa şi de a pecetlui. Aceste activităţi de slujire ale preoţiei îi plasează pe fraţii care le practică, în mod evident, de partea Domnului.

Unul dintre cele mai bune exemple ale puterii de pecetluire a preoţiei este povestea lui Nefi, fiul lui Helaman. Datorită sârguinţei sale în declararea cuvântului lui Dumnezeu, Domnul i-a dat puterea de pecetluire, astfel încât, „orice tu vei pecetlui pe pământ să fie pecetluit în ceruri; şi orice tu vei dezlega pe pământ să fie dezlegat în ceruri“ (Helaman 10:7). Nefi ar fi fost, în orice dispensaţie, un conducător puternic în oastea Domnului.

Ce mare dovadă de încredere vine din partea Tatălui nostru Ceresc când împărtăşeşte cu noi o parte din puterea Sa, pentru ca noi să-L putem ajuta în măreaţa Sa lucrare, pe măsură ce aceasta se rostogoleşte pentru a umple pământul.

Remarcaţi cât de precis am fost instruiţi în ceea ce priveşte modul de a conferi autoritatea preoţiei. Când am împlinit 12 ani, tatăl meu, Charles Oaks, împreună cu episcopul meu, George Collard, şi-au aşezat mâinile pe capul meu, conferindu-mi Preoţia aaronică şi rânduindu-mă ca diacon.

Câţiva ani mai târziu, elder Gordon B. Hinckley a folosit aceeaşi procedură venită direct din cer pentru a mă rândui ca unul din cei Şaptezeci. Fiecare rânduire reflectă încă un adevăr divin, precum şi o nouă oportunitate de a sluji de partea Domnului.

Când oştile sunt formate, bătăliile se desfăşoară, în general, pe câmpuri mari de luptă. Dar această bătălie pentru suflete este foarte diferită. Lupta se desfăşoară în fiecare zi în vieţile individuale şi pune faţă în faţă trupele Domnului cu forţele lăcomiei, ale egoismului şi ale poftei Satanei.

Cei 2060 de luptători viteji şi puternici ai lui Helaman, umăr la umăr, sugerează nevoia unei mari puteri fizice pentru a ne alătura oştirii lor. Însă există loc în această acţiune pentru fiecare suflet curajos şi hotărât.

Noi avem un nepot în vârstă de 11 ani, Andrew, care este imobilizat într-un scaun cu rotile, probabil pentru tot restul vieţii sale. El va fi rânduit la toamnă ca diacon şi se va alătura oştii de preoţi ai Domnului. Handicapul său fizic nu-l va face să fie cu nimic mai prejos în această luptă deoarece armele alegerii nu sunt suliţele şi săbiile folosite pe un câmp de luptă haotic.

În schimb, armele valorii eterne care reflectă întreaga armătură a lui Dumnezeu sunt adevărul, dreptatea, credinţa, rugăciunea şi cuvântul lui Dumnezeu (vezi Efeseni 6:13–18). Aceste arme sunt folosite de minţile, gurile şi acţiunile noastre. Fiecare gând şi cuvânt bun, fiecare faptă bună este o victorie pentru Domnul.

De aceea Andrew nu are nici un handicap în această bătălie. Părinţii lui l-au învăţat bine. El este pregătit să se alăture fraţilor din cadrul preoţiei.

Riscurile sunt foarte mari. Miza este sufletul fiecăruia dintre fiii şi fiicele lui Dumnezeu, salvarea lor eternă. Aceste suflete vor fi câştigate sau pierdute în funcţie de virtute şi puritate, de caritate şi slujire, precum şi în funcţie de credinţă şi speranţă.

Andrew se va alătura cvorumului diaconilor din episcopia sa. Ei îl vor învăţa să împartă împărtăşania şi să strângă darurile de post. Ei vor avea grijă de el, deoarece acesta este rolul cvorumurilor preoţiei – să se îngrijească unul de celălalt. De fapt, acesta este modul în care este organizată oastea de preoţi ai Domnului, în cvorumuri.

Mi-am petrecut majoritatea vieţii ca pilot al forţelor aeriene ale Statelor Unite. Bărbaţii escadrilei mele au rămas până şi în ziua de astăzi, un grup unit, care, după 40 de ani, ţin legătura unul cu altul.

În pregătirea noastră ca piloţi de luptă, una dintre primele şi cele mai de bază reguli era următoarea: „Protejează-ţi ‚omul de la aripă. Verifică-i constant spatele pentru a te asigura că nici un inamic nu se furişează în spatele lui“.

Dacă acesta este un sfat bun pentru a proteja colegii din cadrul unei escadrile de avioane de luptă, atunci acesta este un sfat foarte bun de care ar trebui să ţinem seama pentru a-i proteja pe membrii cvorumului nostru, pe măsură ce ne străduim să rămânem fermi de partea Domnului. Ar trebui să fim entuziasmaţi să mergem şi să-i găsim atunci când se rătăcesc.

Să rămâi ferm de partea Domnului este un lucru foarte preţios astăzi. Profetul nostru ne indică deseori faptul că acestea sunt zilele din urmă. Ştim din semnele timpurilor că sfârşitul se apropie. Satana cunoaşte, de asemenea, acest lucru. El şi forţele sale nu par să doarmă niciodată.

Într-o adunare de pregătire a conducătorilor preoţiei din întreaga lume, preşedintele Hinckley, fiind conştient de condiţiile imorale din lume, a declarat: „Eu nu ştiu dacă lucrurile au fost mai grave în timpul Sodomei şi Gomorei“.

El a continuat, spunând: „Acestea şi locuitorii lor ticăloşi au fost anihilaţi. Astăzi vedem că se întâmplă lucruri asemănătoare. Ele triumfă peste tot în lume. Cred că Tatăl nostru plânge când priveşte în jos la fiii şi fiicele sale îndărătnice“ („Rămânând fermi şi neclintiţi“, Adunarea de pregătire a conducătorilor din întreaga lume, 10 ianuarie 2004, pag. 20).

Nu ştiu ce altceva trebuie să ne mai spună profetul nostru pentru ca să ne considerăm avertizaţi.

Într-o cuvântare din timpul unei conferinţe recente, elder Dallin H. Oaks, a declarat: „Semnele celei de-a Doua Veniri sunt peste tot în jurul nostru şi par a creşte în frecvenţă şi intensitate … În timp ce noi nu avem nici o putere de a schimba realitatea celei de-a Doua Veniri şi nu-i putem şti timpul exact, putem să ne accelerăm propria pregătire, precum şi să încercăm să influenţăm pregătirea celor din jurul nostru. Trebuie să facem atât pregătiri temporale cât şi spirituale pentru evenimentele profeţite în legătură cu cea de-a Doua Venire“ („Pregătirea pentru a Doua Venire“, Liahona, mai 2004, pag. 7–9).

Şi aceste declaraţii de avertizare au fost date cu mult înainte de perioada distrugerilor nemaiîntâlnite provocate de uraganul din zona Caraibilor şi de devastatoarele valuri Tsunami din Asia de Est.

Imnul nostru, „Cine-i de partea Domnului?“, ne instruieşte că, „acum este timpul să o arătăm“. Acum este timpul să rămânem neclintiţi în credinţa şi principiile noastre, aşa cum a făcut căpitanul Moroni. Este nevoie de noi acum, diaconi, învăţători, preoţi, episcopi, elderi, înalţi preoţi şi patriarhi. Acum este timpul să ne arătăm aprecierea pentru sacrificiul ispăşitor al Domnului nostru, Isus Hristos. Acum este timpul să ne arătăm credinţa prin supunerea noastră faţă de porunci aşa de fundamentale cum sunt legea castităţii şi cea a zeciuielii, Cuvântul de Înţelepciune şi ţinerea zilei de Sabat sfântă.

Acum este timpul să ne avertizăm vecinii împărtăşind cu ei mesajul Evangheliei. Acum este timpul să oferim lumii un exemplu al decenţei şi modestiei, un exemplu de virtute şi puritate. Nu ar trebui să irosim niciodată puterea preoţiei decăzând în mizeria corupătoare şi distrugătoare a pornografiei.

Acum este timpul să ne reamintim legămintele pe care le-am făcut cu Domnul în apele botezului, legămintele pe care le-am făcut atunci când am acceptat jurământul şi legământul preoţiei, precum şi legămintele pe care le-am făcut în templele Sale sfinte.

Acum este, cu siguranţă, timpul să arătăm că noi suntem de partea Domnului.

Dragi fraţi, aceasta este lucrarea Sa. Evanghelia lui Isus Hristos a fost restaurată în plenitudinea sa în aceste zile din urmă prin profetul Joseph Smith. Hristos este capul acestei biserici conducând-o înainte prin profetul Său în viaţă, Gordon B. Hinckley. Hristos se va întoarce pe pământ pentru a conduce şi a domni, iar într-o zi, fiecare dintre noi vom sta în faţa Lui pentru a fi judecaţi pentru gândurile noastre, faptele noastre şi pentru dorinţele inimilor noastre. El este Salvatorul şi Mântuitorul nostru, iar eu mărturisesc aceasta în numele Său sfânt, amin.