Cuplurile de misionari: binecuvântări primite datorită sacrificiului şi slujirii
Tatăl dumneavoastră Ceresc are nevoie de dumneavoastră. Lucrarea Sa, sub îndrumarea Salvatorului nostru Isus Hristos, are trebuinţă de ceea ce, în mod unic, sunteţi pregătiţi să oferiţi.
În urmă cu patru ani am vorbit tot la această conferinţă despre cuplurile care slujesc în misiuni cu timp deplin. Rugăciunea mea era: „Duhul Sfânt [va atinge] inimile şi, undeva, un soţ sau o soţie… [va face] un semn discret partenerului de viaţă şi o să trăiască împreună un moment al adevărului [un moment în care să ia o decizie]“.1 O soră mi-a scris, apoi, despre o experienţă ca aceasta. Ea a spus: „Şedeam, fără griji, în casa noastră bucurându-ne să urmărim conferinţa la televizor… Când vorbeaţi, inima mea a fost profund atinsă. M-am uitat la soţul meu, iar el s-a uitat la mine. Acea clipă mi-a schimbat viaţa pentru totdeauna“.
Dacă aveţi sau daca veţi avea în curând vârsta pentru a fi misionar în vârstă, vin în faţa dumneavoastră în această după-amiază pentru a mărturisi despre binecuvântările care vă pot schimba viaţa pentru totdeauna. Tatăl dumneavoastră Ceresc are nevoie de dumneavoastră. Lucrarea Sa, sub îndrumarea Salvatorului nostru Isus Hristos, are trebuinţă de ceea ce, în mod unic, sunteţi pregătiţi să oferiţi. Fiecare experienţă misionară necesită credinţă, sacrificiu şi slujire, iar acestea sunt totdeauna urmate de o revărsare de binecuvântări.
Pe măsură ce vom vorbi despre aceste binecuvântări, vă veţi gândi în mod normal, ca fiind cele patru motive de poticnire, aşa cum le-am denumit eu: teama, problemele familiale, descoperirea celei mai potrivite misiuni şi problemele financiare.2 Pot să adaug încă un motiv, mult mai important şi mai puternic – credinţa. Numai datorită credinţei noastre putem da atenţie îndrumării primite de la Dumnezeu: „Alegeţi voi în ziua aceasta pe cine vreţi să slujiţi“3 – „a-L sluji pe Domnul Dumnezeu care v-a făcut“.4 Şi numai printr-o încercare a credinţei noastre putem primi binecuvântările miraculoase pe care le dorim pentru noi şi familiile noastre. „Căci dacă nu ar fi deloc credinţă printre copiii oamenilor, Dumnezeu nu poate face nici o minune printre ei; de aceea El nu S-a arătat decât după credinţa lor“.5
Permiteţi-mi să vă împărtăşesc câteva dintre aceste binecuvântări miraculoase din scrisorile şi relatările pe care le-am primit în ultimii patru ani. Un cuplu umil din Idaho şi-a înfruntat teama prin credinţă atunci când Domnul i-a chemat să slujească în Rusia. Au scris următoarea scrisoare de acceptare: „Nimeni nu-şi închipuia că vom fi chemaţi la această însărcinare. N-aveam nici cea mai vagă idee cum vom învăţa limba sau cum ne vom descurca pentru a putea sluji dar, totuşi, am acceptat cu şi mai multă teamă, mergând întru totul pe credinţă, ştiind că Domnul şi profetul Său cunosc mai multe decât noi, locul unde trebuie să slujim“. După zece luni, Templul Stockholm, Suedia, a primit vizita a treizeci de sfinţi dintr-o ramură mică din Rusia condusă de acest cuplu din Idaho care abia începuse să înveţe limba rusă. Scripturile ne spun: „Dumnezeu a oferit o posibilitate ca omul, prin credinţă, să poată face mari minuni“.6 Astfel, lucrarea lui Dumnezeu este înfăptuită prin copiii Săi: „Pentru ca să poată creşte credinţa pe pământ… Pentru ca plenitudinea Evangheliei Mele să poată fi proclamată de cei slabi şi simpli până la marginile pământului şi înaintea regilor şi a conducătorilor“.7
Un alt cuplu a făcut faţă cu credinţă problemelor familiale. O soră credincioasă a scris: „Decizia de a sluji într-o misiune n-a fost grea. Dar mamei mele, în vârstă de 90 de ani, i-a fost foarte teamă că plecăm. A fost foarte alinată când a auzit că familiile noastre vor fi binecuvântate cât timp vom sluji“. Un frate credincios a exprimat acelaşi tip de probleme, aceea de a-şi lăsa părinţii în vârstă, dar tatăl său i-a răspuns: „Nu te folosi de mama ta şi de mine ca scuză să nu pleci într-o misiune cu soţia ta. Roagă-te cu privire la aceasta şi urmează îndemnurile Spiritului“.
Unei generaţii de misionari mai demult chemaţi să-şi părăsească familiile, Domnul le-a oferit această asigurare: „Şi, dacă vor face aceasta cu toată smerenia inimii… Eu, Domnul, le fac promisiunea că voi avea grijă de familiile lor“.8
Cu siguranţă că problemele familiale sunt reale şi nu trebuie desconsiderate. Dar nu putem înfrunta problemele familiale fără a avea binecuvântările Domnului; iar atunci când ne sacrificăm pentru a sluji în calitate de cuplu misionar cu timp deplin, aceste binecuvântări se vor revărsa. De exemplu, un cuplu era îngrijorat că-şi lăsa fiica cea mai mică şi care nu mai era activă în Biserică. Credinciosul său tată a scris: „Ne rugam continuu pentru ea şi posteam în mod frecvent. Apoi, în timpul conferinţei generale, Spiritul mi-a şoptit: ,Dacă vei sluji, nu va mai trebui să te îngrijorezi cu privire la fiica ta‘. Aşa că ne-am dus la episcopul nostru. La o săptămână după ce am primit chemarea noastră, ea împreună cu prietenul ei, ne-au anunţat că s-au logodit. Înainte de a pleca în Africa am avut o nuntă la noi acasă. [Apoi ne-am adunat familia laolaltă şi] am ţinut un consiliu de familie… Mi-am depus mărturia despre Domnul şi despre Joseph Smith… şi le-am spus că aş dori să dau fiecăruia o binecuvântare în calitate de tată. Am început cu fiul cel mai în vârstă şi cu soţia lui după care până la cel mai tânăr… [inclusiv noul nostru ginere].“
Atunci când ne gândim să slujim în calitate de cuplu misionar, este bine să implicăm familiile noastre în acelaşi mod. În întâlnirile consiliului de familie, le putem oferi copiilor noştri ocazia de a-şi exprima sprijinul, de a ne ajuta atunci când avem nevoie şi putem să le oferim binecuvântări ale preoţiei pentru a-i întări în absenţa noastră. Acolo unde este cazul, putem primi binecuvântări ale preoţiei şi noi de la ei. În timp ce credinciosul tată din această povestire îşi binecuvânta familia, ginerele său a simţit influenţa Duhului Sfânt. Tatăl a consemnat: „După un an în misiune, inima ginerelui nostru a început să se înmoaie în ceea ce priveşte Biserica. Cu puţin înainte de a ne întoarce acasă din misiune, el şi fiica noastră au venit să ne viziteze. În valiza lui erau primele haine de duminică pe care le-a avut vreodată. Au venit cu noi la Biserică, iar după ce ne-am întors acasă el a fost botezat. După un an, au fost pecetluiţi în templu“.9
Cu toate că detaliile despre această poveste pot fi inedite, principiul este adevărat pentru toţi cei care spun Domnului: „Voi merge unde vei vrea Tu“.10 Vă mărturisesc că atunci când ne punem încrederea în Domnul El va găsi ocazia misionară potrivită pentru noi. Aşa după cum a spus El: „Dacă Îmi slujeşte cineva, Tatăl îl va cinsti“.11
Luând în calcul ocaziile misionare, cele mai multe cupluri din întreaga lume au o dorinţă puternică de a sluji dar, prea puţine resurse. Dacă vă aflaţi în această situaţie, nu uitaţi că cea mai potrivită chemare în misiune nu va fi într-o ţară îndepărtată cu nume greu de pronunţat. Cea mai bună chemare pentru dumneavoastră poate fi în ţăruşul sau zona dumneavoastră. „Tatăl vostru cel ceresc ştie că aveţi trebuinţă de ele“.12 Sfătuiţi-vă cu rudele, episcopul sau preşedintele dumneavoastră de ramură. Când slujitorii Domnului înţeleg situaţia dumneavoastră temporală, veţi putea fi pregătiţi să primiţi binecuvântările eterne datorate slujirii cu timp deplin.
Dacă nu puteţi sluji într-o misiune din cauza unor probleme grave de sănătate sau a unei alte împrejurări excepţionale, vă veţi gândi să faceţi o contribuţie bănească pentru a-i ajuta pe cei care pot? Sacrificiul raţional al faptei dumneavoastră nu-i va binecuvânta doar pe alţi misionari şi pe cei cărora le slujesc, ci şi pe dumneavoastră şi pe familia dumneavoastră, de asemenea.
Iar acum, către cei care nu au putut sluji o misiune în tinereţea lor, pot să vorbesc deschis. Poate că o dată cu trecerea anilor aţi fost măcinaţi de sentimente de regret sau v-aţi simţit mai neînsemnaţi decât ar fi trebuit, deoarece nu aţi avut o ocazie misionară de a sluji şi de a creşte atunci când aţi fost mai tineri. Permiteţi-mi să vă dau un sfat: Priviţi înainte, şi nu înapoi! Începeţi să vă pregătiţi pentru misiunea dumneavoastră de cuplu misionar de vârstnici începând de astăzi! Economisiţi puţini bani în fiecare lună. Studiaţi scripturile. Acceptaţi chemările din Biserică. Rugaţi-vă pentru a simţi iubirea Salvatorului faţă de ceilalţi şi primiţi iubirea şi încrederea ce v-o poartă. Într-o bună zi veţi putea pretinde toate binecuvântările datorate slujirii misionare.
Şi ce binecuvântări minunate sunt acestea! După o căsnicie de 51 ani, am fost întrebat: „Ce perioadă a vieţii aţi dori s-o retrăiţi?“. N-am ezitat şi am răspuns: „Aceea în care soţia mea şi cu mine am slujit împreună în minunata muncă misionară a Domnului“. Simţămintele unui alt cuplu misionar sunt ca un ecou al sentimentelor pe care, soţia mea şi cu mine, le avem: „Decizia noastră de a merge într-o misiune a adus cu sine vigoare, sentimente, prieteni, locuri şi provocări noi. Ne-a apropiat mai mult unul de altul ca soţ şi soţie, aveam un obiectiv comun şi o adevărată tovărăşie. Şi, cel mai mult dintre toate, a adus o nouă creştere spirituală, în loc de o ieşire spirituală la pensie“. Dragi fraţi şi surori, haideţi să nu ajungem să ieşim spiritual la pensie.
Îmi permiteţi acum să adresez o provocare epsicopilor şi preşedinţilor de ramură din întreaga lume? În următoarele şase luni, este posibil ca fiecare dintre dumneavoastră să luaţi în calcul recomandarea unuia sau mai multor cupluri misionare, în afara celor planificate deja să slujească? Sursele dumneavoastră cele mai mari pentru a putea îndeplini această provocare vor fi acei membri în vârstă din episcopia dumneavoastră care au slujit deja în misiuni. În episcopia mea, un episcop inspirat a ţinut o întâlnire deosebită cu posibilele cupluri şi cele întoarse din misiune. Când ne-am depus mărturia despre sacrificiu şi slujire, Spiritul ne-a mărturisit tuturor că o chemare de a sluji este într-adevăr o chemare de „a-I şti binecuvântarea“.13
Am auzit despre un preşedinte de ţăruş care a planificat o clasă pentru cuplurile în vârstă ca astfel să inspire posibilele cupluri misionare şi să le ajute să se pregătească să slujească. Dragi conducători ai preoţiei, când căutaţi, cu evlavie, să încurajaţi slujirea în misiune cu timp deplin, nu uitaţi faptul că atunci când un cuplu este chemat, nu ajută doar la îndeplinirea lucrării Domnului în întreaga lume, ci plantează o sămânţă de slujire în familiile lor care va creşte pentru generaţiile ce vor urma. Sunt recunoscător în mod continuu pentru influenţa părinţilor mei care au slujit în calitate de cuplu misionar în Anglia şi care au stabilit un exemplu pentru urmaşii lor.
Dumneavoastră, posibile cupluri misionare, vă rog acum să nu aşteptaţi ca să vorbească episcopul cu dumneavoastră pentru a sluji într-o misiune! Duceţi-vă dumneavoastră la el. Împărtăşiţi-vă simţămintele. Când este vorba despre slujirea misionară, Domnul aşteaptă de la noi să ne exprimăm dorinţa. Când facem aceasta, putem să ne încredem că acelaşi Spirit care ne îndeamnă să dorim o chemare în misiune îl va inspira pe profet să ne cheme în chemarea potrivită.
Şi sunt atât de multe chemări! Sunt chemări pentru a preda Evanghelia celor care doresc să primească adevărul, inclusiv pentru tinerii din cadrul Sistemului Educaţional al Bisericii, chemări de a lucra în cadrul serviciilor de bunăstare şi umanitare, în temple, în centrele de istoria familiei, în birourile misiunii şi în locurile de importanţă istorică; chemări de a „face cel mai mare bine semenilor tăi şi… [de a] promova slava Aceluia care este Domnul tău“.14
Luaţi în considerare aceste exemple: Un cuplu chemat în India a ajutat o şcoală specială pentru nevăzători să se doteze cu instalaţii sanitare şi să achiziţioneze maşini speciale de scris. Un cuplu în Hawaii a avut grijă de o ramură mică de 20 de membri care a ajuns la 200 de membri şi a pregătit 70 de membri să participe împreună la rânduielile din templu. Un cuplu din Peru a aranjat ca medicamente şi jucării de Crăciun să fie asigurate unui număr de 550 de copii dintr-un orfelinat. Un cuplu în Cambogia a predat clasele de institut şi a învăţat modul de a fi conducător într-o ramură care, după numai 10 luni, a crescut la 180 de membri. Un cuplu în Rusia a ajutat fermierii locali să-şi mărească recolta de cartofi de 11 ori faţă de fermele de stat, în timp ce un cuplu în Filipine a ajutat în jur de 700 de familii sărace să înveţe cum să crească iepuri şi să cultive legume de grădină. Un cuplu în Pennsylvania a ajutat 60 de persoane, jumătate dintre ele fiind de alte credinţe, să-şi pregătească formularele despre genealogia familiilor lor. Un cuplu în Ghana a ajutat la săparea şi curăţarea fântânilor, asigurând apă pentru 190.000 de oameni în sate şi în taberele de refugiaţi.
Fie că rezultatele fiecărei misiuni sunt sau nu destul de clare pentru ochii muritorilor de rând, toţi aceia care slujesc aduc o contribuţie nepreţuită în ochii Domnului, deoarece toţi au „fost milostivi, arătând că pot face ceva“.15 Cuplurile misionare sunt modele şi exemple de tărie continuă pentru misionarii cu timp deplin şi pentru conducătorii preoţiei şi ai organizaţiilor auxiliare de pe tot cuprinsul lumii. Îmi exprim recunoştinţa pentru toţi aceştia şi pentru celelalte sute care slujesc din plin, contribuind cu milioane de ore de slujire pentru semenii lor.
Dragii mei fraţi şi surori, dacă aţi simţit impulsurile de a vă îmbarca în această lucrare, indiferent cât de mici sunt aceste sentimente, nu amânaţi ziua slujirii dumneavoastră. Acum este momentul să vă pregătiţi, acum este timpul de a fi chemaţi, perioada de a face sacrificiu. Acum este clipa de a împărtăşi darurile şi talentele dumneavoastră şi tot acum este ceasul de a primi binecuvântările lui Dumnezeu pentru dumneavoastră şi familia dumneavoastră. „Este o nevoie continuă pentru mai multe cupluri misionare“, a spus preşedintele Gordon B. Hinckley.16 Pe măsură ce această lucrare continuă să înainteze, această nevoie este în creştere. Haideţi ca noi, datorită anilor bogaţi în experienţă, maturitate, înţelepciune şi, mai presus de toate, datorită credinţei noastre să ne ridicăm pentru a îndeplini acea nevoie aşa cum numai noi putem.
Noi, mai presus de oricine, avem motive întemeiate de a face acest lucru. Datorită experienţei de-o viaţă noi putem să ne uităm în urmă şi să recunoaştem bunătatea Tatălui nostru din Cer şi a Fiului Său, Isus Hristos, faţă de noi şi familiile noastre. Aşa cum a explicat un frate credincios: „Eu şi soţia mea dorim să slujim în cinci misiuni – câte una pentru fiecare copil minunat cu care Dumnezeu ne-a binecuvântat!“. Oricare ar fi binecuvântările pe care le-am primit fiecare în parte, eu mărturisesc că noi toţi am primit cea mai mare binecuvântare dintre toate: „Atât de mult a iubit Dumnezeu [Tatăl nostru Ceresc] lumea că a dat pe singurul Lui Fiu“17 iar Fiul Său, Isus Hristos „iubeşte lumea, chiar într-atât, încât Şi-a jertfit propria viaţă“.18 Îmi depun mărturia mea deosebită despre faptul că sacrificiul Său ispăşitor este dovada supremă a acestei dragoste.
În calitate de membri ai Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă, este marele nostru privilegiu de a-I întoarce dragostea prin sacrificiu şi slujire şi prin a cere promisiunea Sa sfântă: „Şi oricine îşi va da viaţa pentru cauza Mea, pentru numele Meu, o va găsi din nou, chiar viaţa veşnică“.19 Rugăciunea mea arzătoare este ca noi să facem întocmai, în numele lui Isus Hristos, amin.