Să-i întăreşti pe fraţii tăi
Trebuie să faceţi ceea ce Salvatorul şi profeţii Săi… v-au învăţat întotdeauna: să le slujiţi, să le întăriţi credinţa şi să-i hrăniţi pe cei care au nevoie de dragostea şi de binecuvântarea dumneavoastră
Răspunzând la întrebarea: „Învăţătorule, care este cea mai mare poruncă din lege?“, Isus a spus: „Iubeşte pe Domnul, Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău. Aceasta este cea dintâi şi cea mai mare poruncă. Iar a doua, asemenea ei, este: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. În aceste două porunci se cuprinde toată Legea şi Proorocii.“1
În vechiul Israel şi de-a lungul timpului, profeţii Săi din trecut şi din prezent au predicat întotdeauna acest atotcuprinzător adevăr etern pe care trebuie să-l preţuim în inimile noastre pentru a putea moşteni viaţa veşnică: dragoste faţă de Dumnezeu, Tatăl nostru Etern şi dragoste pentru semenii noştri.
În ultimele ore ale slujirii Sale pământeşti, Isus i-a spus lui Petru: „Dar Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credinţa ta; Şi după ce te vei întoarce la Dumnezeu, să întăreşti pe fraţii tăi.“2
Petru avea o mărturie, născută din Spirit, despre divinitatea lui Isus Hristos. Petru ştia, iar cunoaşterea sa venea prin revelaţie. Convertirea sa, schimbarea în modul lui de viaţă şi în întreaga sa fiinţă, a fost mai evidentă după ziua Cincizecimii, după primirea darului schimbării în inimă şi a mărturiei despre Duhul Sfânt.
Da, stimaţi fraţi şi surori, la fel ca Petru din vechime, avem şi noi mărturii, dar este convertirea un proces continuu în vieţile dumneavoastră? Nu este fiecare dintre noi modelat mereu de mâinile Creatorului nostru? Îi binecuvântează Dumnezeu pe alţii prin dumneavoastră? Vă rugaţi şi Îl întrebaţi pe Domnul pe cine ar dori să binecuvântaţi, purtând povara altuia? Îi iubiţi dumneavoastră pe alţii la fel cum vă iubiţi pe dumneavoastră înşivă?
Când Isus i-a spus învăţătorului Legii că, pentru a moşteni viaţa veşnică trebuie să-şi iubească aproapele ca pe sine însuşi, acesta i-a spus lui Isus: „Şi cine este aproapele meu?“ Isus i-a răspuns cu pilda Sa despre bunul samaritean şi apoi a întrebat:
„Care dintre aceştia trei ţi se pare că a dat dovadă că este aproapele celui care a căzut între tâlhari?“ Şi el a spus: „Cel ce şi-a făcut milă cu el.“3 Prin această pildă, Isus ne-a învăţat că fiecare dintre noi ar trebuie să-şi manifeste dragostea şi bunăvoinţa faţă de fiecare dintre ceilalţi copii ai Tatălui Său prin fapte.
Regele Beniamin i-a învăţat pe sfinţii din timpul său: „De dragul acestor lucruri pe care vi le-am spus – pentru ca să păstraţi iertarea păcatelor voastre de la o zi la alta … cum ar fi să hrăniţi pe cei flămânzi … să vizitaţi şi să mângâiaţi pe cei bolnavi, atât spiritual cât şi material.“4 Aduceţi dumneavoastră mângâiere spirituală sau materială celor care au nevoie? Le întindeţi dumneavoastră mâna şi le întăriţi credinţa celor care vin în turmă, aşa cum ne-au cerut profeţii din zilele noastre?
Convertirea înseamnă consacrarea vieţilor dumneavoastră îngrijirii şi slujirii altora care au nevoie de ajutorul dumneavoastră şi împărtăşirea darurilor şi a binecuvântărilor dumneavoastră. Domnul nu a spus: „Ai grijă de oile Mele când îţi convine, păzeşte oile Mele când nu eşti ocupat“. El a spus: „Paşte oile şi mieluşeii Mei; ajută-i să supravieţuiască în această lume, ţine-i aproape de tine. Conduceţi-i spre locuri sigure – siguranţa alegerilor corecte care îi va pregăti pentru viaţa veşnică“.5
Fiecare act altruist de bunătate şi de slujire măreşte spiritualitatea dumneavoastră. Dumnezeu vrea să vă folosească pentru a-i binecuvânta pe alţii. Creşterea dumneavoastră spirituală continuă şi progresul etern depind de relaţiile dumneavoastră, de felul în care îi trataţi pe alţii. Îi iubiţi dumneavoastră cu adevărat pe alţii şi deveniţi o binecuvântare în vieţile lor? Nu este felul în care îi trataţi pe alţii modalitatea de a măsura nivelul convertirii dumneavoastră? Cel care face în Biserică numai acele lucruri care îl privesc pe el singur nu-şi va atinge niciodată scopul perfecţiunii. Slujirea altora arată ce înseamnă Evanghelia şi viaţa exaltată.
În călătoria dumneavoastră prin viaţă, trebuie să întindeţi mâna şi să binecuvântaţi vieţile celorlalţi călători dând de la dumneavoastră celor care au nevoie de dumneavoastră. „Căci oricine va vrea să-şi scape viaţa“, a spus Învăţătorul, „o va pierde; dar oricine îşi pierde viaţa din pricina mea şi din pricina Evangheliei, o va mântui.“6
Iacov a adresat epistola lui „către cele douăsprezece seminţii cari sunt împrăştiate.“7 Învăţăturile lui vi se pot aplica şi dumneavoastră, poporul Domnului care în zilele din urmă va accepta Evanghelia. El vă învaţă principii care ar trebui să vă călăuzească în relaţia dumneavoastră cu alţi membri ai Bisericii. El consideră porunca „să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi“ a fi o „Lege împărătească.“8 Pentru Iacov doar o mărturie nu este de ajuns. Evanghelia trebuie să devină o realitate vie în viaţa dumneavoastră. „Şi eu îţi voi arăta credinţa mea din faptele mele.“9 „Fiţi împlinitori ai cuvântului, nu numai ascultători.“10 Definiţia convertitului în viziunea lui Iacov este: „Religia curată şi neîntinată, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl Nostru, este să cercetăm pe orfani şi pe văduve în necazurile lor şi să ne păzim neîntinaţi de lume.“11 El încheie scurta lui epistolă cu aceste cuvinte: „Fraţilor, dacă s-a rătăcit vreunul dintre voi de la adevăr, şi-l întoarce un altul, să ştiţi că cine întoarce pe un păcătos de la rătăcirea căii lui, va mântui un suflet de la moarte, şi va acoperi o sumedenie de păcate.“12 Prin îndreptarea unui frate rătăcitor, dumneavoastră îl salvaţi atât pe el cât şi pe dumneavoastră înşivă. Păcatele dumneavoastră sunt ascunse sau iertate pentru că aţi slujit pentru salvarea altuia.
Am fost binecuvântat să trăiesc în America Latină şi să fiu martor direct la împlinirea profeţiilor şi promisiunilor făcute de profeţii Lui şi de Domnul Însuşi.
„Eu voi aduna pe poporul Meu din rătăcirea lui îndelungată, o, casă a lui Israel, şi voi întemeia iarăşi Sionul Meu printre ei…
Eu voi întemeia Biserica Mea printre ei, iar ei vor veni în legământ şi vor fi număraţi printre această rămăşiţă a lui Iacov, căreia Eu i-am dat această ţară ca moştenire“. 13
Literalmente sute de mii de oameni au fost adunaţi din aproape toate ţările Americii Latine. Profeţiile ne asigură că această creştere va continua. Creşterea în număr este provocarea noastră cea mai mare, dar este şi cea mai mare oportunitate pentru fiecare dintre noi.
Apostolul Pavel a spus membrilor noi din zilele lui: „Aşadar, voi nu mai sunteţi nici străini, nici oaspeţi ai casei ci sunteţi împreună cetăţeni cu sfinţii, oameni din casa lui Dumnezeu“.14
Se pare că acolo unde Biserica înregistrează o creştere rapidă, prea mulţi sunt făcuţi încă să simtă că sunt străini şi oaspeţi ai casei şi că au fost lăsaţi pe lângă drum. Dacă vrem să vedem promisiunile împlinite, trebuie să facem aşa cum a spus Moroni: „Şi după ce ei au fost primiţi pentru botez… ei au fost număraţi printre oamenii Bisericii lui Hristos; iar numele lor au fost luate pentru ca ei să poată fi ţinuţi minte şi hrăniţi… pentru ca să-i păstreze pe ei pe calea cea bună.“ 15
Mulţi membri activi cred că membrii mai puţin activi şi noii convertiţi care rămân pe lângă drum se poartă diferit pentru că ei nu cred în doctrina Bisericii. Studiile efectuate, nu sprijină această presupunere. Ele arată că aproape toţi membrii inactivi intervievaţi cred că Dumnezeu există, că Isus este Hristosul, că Joseph Smith a fost un profet şi că Biserica este adevărată.
În multe episcopii şi ramuri, sunt multe femei şi bărbaţi buni şi cinstiţi care pur şi simplu nu ştiu cum să se întoarcă în Biserică. Printre ei sunt mame bune şi taţi buni. Ei au plecat şi nimeni nu s-a dus să vadă ce mai fac, lăsându-i cu ideea că nimănui nu-i pasă cu adevărat. Când bărbaţi sau femei credincioase le vizitează pe aceste persoane şi devin prietenii lor, îi întăresc, se roagă împreună cu ele şi le predică Evanghelia, ele şi familiile lor vor veni înapoi. „Ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia dintre aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai mei, Mie mi le-aţi făcut“.16 Cine sunt „cei mai neînsemnaţi fraţi ai mei“? Este posibil ca Domnul să se fi referit la cei care au venit de curând în turmă? Sau la cei care rătăcesc în umbrele inactivităţii şi care s-ar întoarce dacă li s-ar întinde o mână de prieten adevărat?
În această mare bătălie pentru sufletele oamenilor, regulile angajării în munca misionară sunt mai bine definite pentru fiecare dintre noi. Membrii trebuie să însoţească echipele de misionari cu timp deplin atunci când predau lecţiile şi să aibă un rol important în procesul de convertire al altora. Misionarii trebuie „să predice Evanghelia Mea prin Spirit“17 rostind cuvinte din inimă, cuvinte de adevăr obţinute prin mult studiu şi rugăciune. Rolul misionarilor noştri în procesul continuu al convertirii altora, nu se sfârşeşte la botez, ei trebuie să continue să le predice noilor membri şi altora care au nevoie de hrănire spirituală de la aceşti slujitori ai Domnului.
Scrisori recente de la Prima Preşedinţie amintesc conducătorilor preoţiei despre responsabilitatea lor de a-i întări şi de a-i sprijini pe membrii noi. „Prieteniile trebuie să se extindă în întreaga episcopie… Învăţătorii de acasă şi învăţătoarele vizitatoare pot avea un rol important… Membrilor noi trebuie să li se dea „ocazii… de a sluji şi de a contribui la întărirea episcopiei“.18
Stimaţi fraţi şi surori, dacă procesul convertirii şi transformării trebuie să continue în fiecare dintre noi, membri noi şi vechi deopotrivă, trebuie să iubim, să slujim şi să oferim hrană spirituală altora. Trebuie să-i ajutăm pe alţii să primească toate binecuvântările restaurării, inclusiv binecuvântările care se primesc în templu.
Profetul Joeph Smith a scris sfinţilor din zilele sale o scrisoare: „Stimaţi fraţi… Este datoria fiecărui sfânt să dea fraţilor săi – să-i iubească mereu şi să le dea ajutor întotdeauna. Pentru a putea sta în faţa Domnului, trebuie să ne iubim unul pe altul… ne putem iubi aproapele ca pe noi înşine şi să fim credincioşi în timpuri de suferinţă“.19
Profetul nostru, preşedintele Gordon B. Hinckley, a spus: „Sper, mă rog, ca fiecare dintre noi… să-şi propună să-i caute pe cei care au nevoie de ajutor… şi să-i ridice cu un spirit de dragoste în sânul Bisericii, unde mâini puternice şi inimi iubitoare îi vor primi cu căldură, îi vor alina, îi vor sprijini şi îi vor aşeza pe cale vieţii fericite şi productive.“20
Dragostea nu este doar un cuvânt sau o declaraţie, ci prima şi cea mai mare dintre porunci, poruncă ce pretinde fapte – „Dacă Mă iubiţi, păziţi poruncile Mele“,21 şi „Mă iubeşti?… paşte oile Mele“.22
Trebuie să faceţi ceea ce Salvatorul şi profeţii Săi, atât cei din vechime cât şi cei de acum, v-au învăţat întotdeauna: să le slujiţi, să le întăriţi credinţa şi să-i hrăniţi pe cei care au nevoie de dragostea şi de binecuvântarea dumneavoastră. Aveţi promisiunea de la Domnul: „Şi acolo unde vă primeşte pe voi, Eu, de asemenea, voi fi, pentru că Eu voi merge în faţa voastră… şi Spiritul Meu va fi în inima voastră“.23
Stimaţi fraţi şi surori, atunci când întindeţi o mână de ajutor cu dragoste pentru a binecuvânta viaţa altcuiva, veţi fi binecuvântaţi şi dumneavoastră şi persoana respectivă cu Spiritul Său. Domnul ne învaţă că „ne vom înţelege unul cu altul, şi amândoi [vom fi] edificaţi şi ne [vom bucura] împreună“.24
Este rugăciunea mea ca Tatăl Ceresc să ne binecuvânteze pe fiecare dintre noi cu dragoste pentru alţii „pe care El a dăruit-o tuturor acelora care Îl urmează pe Fiul Său…“.25 Depun mărturie că Fiul Său, Isus Hristos, trăieşte şi că Evanghelia Sa este Evanghelia iubirii. În numele lui Isus Hristos, amin.