Mâini nevinovate şi o inimă curată

Vârstnicul David A. Bednar

din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli

Obiectivul nostru spiritual este de a birui atât păcatul cât şi dorinţa de a păcătui, atât pata cât şi asuprirea păcatului.

Îmi aduc aminte cu drag de timpul din copilărie când mama îmi citea povestiri din Cartea lui Mormon. Ea avea o modalitate de a face ca povestirile din scripturi să prindă viaţă în imaginaţia mea de copil şi nu mă îndoiam de faptul că mama mea avea o mărturie despre adevărul acestei cronici sacre. Îmi amintesc, în mod deosebit, descrierea ei despre vizita Salvatorului pe continentul american după învierea Sa şi a învăţăturilor Sale date oamenilor, în ţara Abundenţa. Prin simpla consecvenţă a exemplului şi a mărturiei ei, mama mi-a insuflat primele sentimente puternice ale credinţei în Salvator şi în Biserica Sa din zilele din urmă. Am ajuns să ştiu eu însumi despre Cartea lui Mormon că este un alt testament al lui Isus Hristos şi că aceasta conţine plenitudinea nepieritoarei Sale Evanghelii (vezi D&L 27:5).

Astăzi, doresc să trec în revistă împreună cu dumneavoastră unul dintre evenimentele mele preferate din Cartea lui Mormon, apariţia Salvatorului în Lumea Nouă, precum şi să vorbesc despre învăţăturile pe care El le-a dat mulţimii referitoare la puterea purificatoare a Duhului Sfânt. Mă rog ca Spiritul să ne îndrume pe mine şi pe dumneavoastră.

Slujirea Salvatorului în Lumea Nouă

În timpul celor trei zile de slujire ale Domnului în Lumea Nouă, El a predat doctrina Sa, le-a dat autoritate ucenicilor Săi de a înfăptui rânduielile preoţiei, I-a vindecat pe cei bolnavi, S-a rugat pentru oameni şi, cu dragoste, I-a binecuvântat pe copii. Pe măsură ce vremea Salvatorului alături de oameni se apropia de sfârşit, El a făcut un rezumat concis al principiilor fundamentale ale Evangheliei Sale.

El a spus: „Acum, aceasta este porunca: Pocăiţi-vă, voi cei de la marginile pământului, şi veniţi la Mine şi fiţi botezaţi în numele Meu pentru ca să puteţi fi sfinţiţi prin primirea Duhului Sfânt, pentru ca să puteţi să staţi fără de pată în faţa Mea în ziua din urmă“ (3 Nefi 27:20).

Este esenţial ca noi să înţelegm şi să punem în practică în viaţa noastră principiile de bază evidenţiate de către Învăţător în acest verset. Primul a fost pocăinţa, „întoarcerea inimii şi a voinţei către Dumnezeu şi lepădarea de păcate“ (Ghidul pentru scripturi, „Pocăinţă“, p. 161). Pe măsură ce căutăm şi primim într-un mod adecvat darul spiritual al credinţei în Mântuitor, ne vom întoarce către El şi ne vom bizui pe meritele, mila şi harul lui Mesia cel Sfânt (vezi 2 Nefi 2:8). Pocăinţa este fructul cel dulce care rezultă din credinţa în Salvator şi necesită întoarcerea la Dumnezeu şi îndepărtarea de păcat.

Domnul înviat a explicat apoi importanţa faptului de a veni la El. Mulţimea adunată la templu a fost invitată pur şi simplu să înainteze către Salvator „unul câte unul“ (3 Nefi 11:15), pentru a simţi urmele cuielor din mâinile şi picioarele Învăţătorului şi să-şi pună mâinile în coasta Sa. Fiecare persoană care a avut parte de această experienţă „[a] ştiut cu siguranţă şi [a] depus mărturie că El era“ (versetul 15), chiar Isus Hristos, care venise.

De asemenea, Salvatorul i-a învăţat pe oameni să vină la El prin intermediul legămintelor sacre şi le-a reamintit că erau „copiii legământului“ (3 Nefi 20:26). El a subliniat importanţa veşnică a rânduielilor botezului (vezi 3 Nefi 11:19-39) şi a primirii Duhului Sfânt (vezi 3 Nefi 1:35-36; 12:6; 18:36-38). În acelaşi fel, dumneavoastră şi cu mine suntem îndemnaţi să ne întoarcem către Hristos şi să învăţăm de la El, precum şi să venim la El prin intermediul legămintelor şi al rânduielilor Evangheliei Sale restaurate. Făcând astfel, în cele din urmă, vom ajunge să-L cunoaştem (vezi Ioan 17:3) „la timpul ales de El şi în felul Lui şi potrivit voinţei Sale“ (D&L 88:68), aşa cum s-a întâmplat cu oamenii din ţara Abundenţa.

Pocăinţa şi venirea la Hristos prin intermediul legămintelor şi al rânduielilor salvării sunt cerinţe esenţiale, precum şi o pregătire pentru purificare în vederea primirii Duhului Sfânt şi pentru a putea fi găsiţi neprihăniţi înaintea Domnului în ziua din urmă. Acum, doresc să ne concentrăm atenţia asupra influenţei purificatoare pe care Duhul Sfânt o poate avea în viaţa noastră.

Călătoria noastră spirituală

Poarta botezului conduce la calea cea dreaptă şi îngustă, la rezultatul de a înlătura omul firesc şi de a deveni un sfânt prin intermediul ispăşirii lui Hristos, Domnul (vezi Mosia 3:19). Scopul călătoriei noastre prin viaţa muritoare nu este doar de a vedea locurile de pe pământ sau de a ne petrece timpul alocat cu preocupări ce au în vedere propria noastră persoană ci, trebuie să „trăim o viaţă nouă“ (Romani 6:4), să devenim sfinţiţi datorită supunerii inimilor noastre faţă de Dumnezeu (vezi Helaman 3:35) şi să obţinem „gândul lui Hristos“ (1 Corinteni 2:16).

Ni s-a poruncit şi suntem învăţaţi să trăim în aşa fel încât starea noastră decăzută să se schimbe prin intermediul puterii purificatoare a Duhului Sfânt. Preşedintele Marion G. Romney ne-a învăţat că botezul prin foc realizat de către Duhul Sfânt „[ne] converteşte de la starea carnală la cea spirituală. Curăţă, vindecă şi purifică sufletul… Credinţa în Domnul Isus Hristos, pocăinţa şi apa botezului sunt toate cerinţe necesare premergătoare botezului cu foc, însă acesta din urmă reprezintă împlinirea. A primi [acest botez cu foc] înseamnă că cineva are veşmântul curăţat prin intermediul sângelui ispăşitor al lui Isus Hristos“ (Learning for the Eternities, compilat de George J. Romney [1977] p. 133; vezi, de asemenea, 3 Nefi 27:19-20).

Deci, pe măsură ce ne naştem din nou şi ne străduim ca totdeauna să avem Spiritul Său cu noi, Duhul Sfânt ne purifică şi ne rafinează sufletele ca şi cum ar face-o prin foc (vezi 2 Nefi 31:13-14, 17). În cele din urmă, trebuie să fim găsiţi neprihăniţi înaintea lui Dumnezeu.

Evanghelia lui Isus Hristos cuprinde mult mai multe lucruri decât acelea de a evita, de a birui şi de a fi curăţaţi de păcate şi de influenţele rele din viaţa noastră; cuprinde, de asemenea, şi faptul de a face bine, de a fi buni şi acela de a deveni mai buni. Pocăirea de păcatele noastre şi căutarea obţinerii iertării sunt necesare din punct de vedere spiritual şi trebuie să le facem întotdeauna. Însă iertarea păcatelor nu este nici singurul şi nici scopul final al Evangheliei. Faptul de a avea inima schimbată de către Spiritul Sfânt astfel încât „[să] nu mai avem înclinare să facem rău, ci să facem bine neîncetat“ (Mosia 5:2), aşa cum a făcut poporul regelui Beniamin, reprezintă responsabilitatea pe care am acceptat-o prin legământ. Această schimbare mare nu este doar rezultatul unei munci asidue sau al impunerii unei discipline personale mai stricte. Este mai degrabă consecinţa unei schimbări fundamentale a noastre, a motivelor noastre şi a stării noastre, schimbări ce sunt posibile prin ispăşirea lui Hristos, Domnul. Obiectivul nostru spiritual este de a birui atât păcatul cât şi dorinţa de a păcătui, atât pata cât şi asuprirea păcatului.

Profeţii din toate timpurile au subliniat cele două cerinţe: (1) să evităm şi să biruim răul şi (2) să facem bine şi să devenim mai buni. Gândiţi-vă la întrebările profunde adresate de către Psalmist:

„Cine va putea să se suie la muntele Domnului? Cine se va ridica până la locul Lui cel Sfânt?

Cel ce are mâinile nevinovate şi inima curată, cel ce nu-şi dedă sufletul la minciună şi nu jură ca să înşele“ (Psalmii 24:3-4).

Dragi fraţi şi surori, este posibil ca noi să avem mâini nevinovate însă nu şi inima curată. Vă rog să remarcaţi faptul că atât mâinile nevinovate cât şi inima curată sunt necesare pentru a urca pe muntele Domnului şi pentru a sta în locul Lui cel Sfânt.

Permiteţi-mi să vă sugerez faptul că, mâinile devin nevinovate prin procesul înlăturării omului firesc şi prin biruirea păcatului şi a influenţelor rele din viaţa noastră, prin ispăşirea Salvatorului. Inimile devin curate pe măsură ce primim puterea Sa întăritoare de a face bine şi de a deveni mai buni. Toate dorinţele noastre neprihănite şi toate faptele noastre bune, atât de necesare, nu vor putea niciodată să ne facă să avem mâini nevinovate şi o inimă curată. Ispăşirea lui Isus Hristos este cea care oferă atât puterea purificatoare şi mântuitoare care ne ajută să biruim păcatul cât şi puterea sfinţitoare şi întăritoare care ne ajută să devenim mai buni decât am putea vreodată dacă ne-am bizui doar pe propriile noastre puteri. Ispăşirea infinită este atât pentru păcătosul cât şi pentru sfântul din fiecare dintre noi.

În Cartea lui Mormon, găsim învăţăturile pline de încredere ale regelui Beniamin referitoare la misiunea şi ispăşirea lui Isus Hristos. Simpla doctrină pe care a predat-o a făcut congregaţia să cadă la pământ, căci frica de Domnul a venit asupra lor. „Şi s-au văzut pe ei înşişi în starea lor carnală, chiar mai jos decât ţărâna pământului. Şi cu toţii au strigat tare într-un singur glas, zicând: O, ai milă şi foloseşte sângele ispăşitor al lui Hristos pentru ca noi să putem primi iertarea păcatelor noastre şi inimile noastre să fie purificate; căci noi credem în Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, care a făcut cerul şi pământul, precum şi toate lucrurile, Cel care se va pogorî printre copiii oamenilor“ (Mosia 4:2; subliniere adăugată).

Din nou, în acest verset, găsim binecuvântarea compusă din două părţi, rezultată atât din iertarea păcatelor, sugerând mâini nevinovate, cât şi cea a schimbării stării noastre, simbolizând inima curată.

În timp ce regele Beniamin îşi încheia cuvântarea, el a reiterat importanţa celor două aspecte de bază ale dezvoltării spirituale.

„Şi acum, de dragul acestor lucruri pe care vi le-am spus – pentru ca să păstraţi iertarea păcatelor voastre de la o zi la alta, pentru ca să puteţi păşi nevinovaţi în faţa lui Dumnezeu – aş vrea ca voi să împărţiţi din averea voastră celor săraci“ (Mosia 4:26; subliniere adăugată).

Dorinţa noastră sinceră trebuie să fie aceea de a avea atât mâini nevinovate şi inima curată – atât o iertare a păcatelor de la o zi la alta, cât şi de a păşi nevinovaţi în faţa lui Dumnezeu. Nu este suficient de a avea doar mâinile nevinovate atunci când vom sta în faţa Lui, care este pur, şi care asemenea „[unui] Miel fără cusur şi fără prihană“ (1 Petru 1:19), Şi-a vărsat de bunăvoie sângele preţios, pentru noi.

Rând după rând

Unii care aud sau citesc acest mesaj ar putea să creadă că progresul spiritual pe care-l descriu nu poate fi realizat în timpul vieţii lor. Am putea să credem că aceste adevăruri sunt valabile pentru alţii, nu şi pentru noi.

Nu vom atinge perfecţiunea în timpul acestei vieţi, dar putem şi trebuie să înaintăm, având credinţă în Hristos, de-a lungul căii cele strâmte şi înguste şi trebuie să progresăm în mod constant către destinaţia noastră veşnică. Modelul Domnului în ceea ce priveşte progresul spiritual este: „rând după rând, precept după precept, aici puţin şi acolo puţin“ (2 Nefi 28:30). Îmbunătăţirile spirituale mici, constante, progresive reprezintă paşii pe care Domnul doreşte să-i facem. Pregătirea de a păşi nevinovaţi în faţa lui Dumnezeu este unul dintre scopurile fundamentale ale vieţii muritoare şi este o preocupare ce se desfăşoară pe toată durata vieţii; nu rezultă din momentele sporadice ale unei activităţi spirituale intense.

Mărturisesc că Salvatorul ne va întări şi ne va ajuta să facem un progres continuu, constant. Exemplul din Cartea lui Mormon al celor „mulţi, nespus de mulţi“ (Alma 13:12) din Biserica străveche care erau puri şi neprihăniţi înaintea lui Dumnezeu, este o sursă de încurajare şi de alinare pentru mine. Presupun că acei membri ai Bisericii străvechi erau bărbaţi şi femei obişnuite, la fel ca dumneavoastră şi ca mine. Aceşti oameni nu puteau să se uite la păcat decât cu groază şi au „fost făcuţi puri şi au intrat în odihna Domnului Dumnezeului lor“ (versetul 12). Şi aceste principii, precum şi acest proces de progres spiritual sunt şi vor fi mereu valabile pentru fiecare dintre noi, în aceeaşi măsură.

Invitaţia finală a lui Moroni

Cerinţa de a înlătura omul firesc şi de a deveni un sfânt, de a evita şi de a birui răul, de a face bine şi de a deveni bun, de a avea mâini nevinovate şi o inimă curată este un subiect care se repetă pe parcursul Cărţii lui Mormon. De fapt, invitaţia lui Moroni de la sfârşitul cărţii, este un rezumat al acestui subiect.

„Da, veniţi la Hristos şi perfecţionaţi-vă pentru El şi lepădaţi-vă de orice necredinţă; şi dacă voi vă veţi lepăda de orice necredinţă şi-L veţi iubi pe Dumnezeu cu toată puterea, mintea şi tăria voastră, atunci harul Lui este destul pentru voi pentru ca prin harul Lui voi să puteţi să fiţi perfecţi în Hristos…

Şi iarăşi, dacă voi prin harul lui Dumnezeu sunteţi perfecţi în Hristos şi nu tăgăduiţi puterea Lui, atunci voi sunteţi sfinţiţi în Hristos prin harul lui Dumnezeu, prin vărsarea sângelui lui Hristos, care este în legământul Tatălui pentru iertarea păcatelor voastre, pentru ca voi să deveniţi sfinţi, fără de pată“ (Moroni 10:32-33; subliniere adăugată).

Fie ca dumneavoastră şi cu mine să ne pocăim cu o inimă sinceră şi să venim într-adevăr la Hristos. Mă rog ca noi să căutăm prin ispăşirea Salvatorului să avem atât mâini nevinovate, cât şi o inimă curată, pentru a putea deveni sfinţi, fără de pată. Mărturisesc că Isus Hristos este Fiul Tatălui Veşnic şi Salvatorul nostru. El, Cel care este neprihănit, ne mântuieşte de păcat şi ne întăreşte pentru a face bine şi pentru a deveni mai buni. Mărturisesc astfel în numele sacru al lui Isus Hristos, amin.