Nu avem motive să ne bucurăm?
Aceasta este o religie a bucuriei, a speranţei, a tăriei şi eliberării.
Simt încă bucuria pe care mi-a insuflat-o minunatul spirit prezent în timp ce am cântat împreună în această dimineaţă:
„Să ne bucurăm acum de ziua salvării.
Cu toţi vom fi pe acest pământ uniţi.
Vestea cea bună e vestită omenirii“
(„Să ne bucurăm“, Imnuri şi cântece pentru copii, p. 32).
Aceste cuvinte ale fratelui William W. Phelps sunt în contrast total cu tendinţa lumii de a-şi concentra atenţia asupra veştilor proaste. Este adevărat că trăim într-o vreme despre care s-a prorocit în scripturi ca fiind o zi de „războaie, zvonuri de războaie şi cutremure de pământ în diferite locuri“ (Mormon 8:30), în care „întreg pământul va fi tulburat şi oamenii îşi vor da inimile“ (D&L 45:26).
Dar cum ne afectează aceasta pe noi, ca membri ai Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă? Trăim noi cu neîncredere, teamă şi îngrijorare? Sau, în mijlocul tuturor problemelor noastre, nu avem motive să ne bucurăm?
Noi, toţi, trăim diferite experienţe în viaţă. Unele sunt pline de bucurie, altele de tristeţe şi nesiguranţă.
Îmi aduc aminte de o vreme din copilăria mea, în care familiei mele nu-i mergea bine.
Era în iarna anului 1944, una dintre cele mai reci ierni din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Frontul războiului se apropia de oraşul nostru şi mama trebuia să ne ia pe noi, patru copii, să lase toate bunurile noastre în urmă şi să se alăture milioanelor de refugiaţi în căutarea disperată a unui loc în care să supravieţuiască. Tata era încă militar activ, dar el şi mama conveniseră că, dacă aveau să fie separaţi unul de altul în timpul războiului, aveau să încerce să se reunească în oraşul în care se afla casa bunicilor mei. Ei au simţit că acest loc oferea cele mai mari speranţe în ceea ce priveşte găsirea unui adăpost şi a siguranţei.
Cu raidurile bombardierelor din timpul nopţii şi atacurile aeriene din timpul zilei, am avut nevoie de multe zile pentru a ajunge la bunicii mei. Amintirile mele despre acele zile sunt dominate de întuneric şi frig.
Tatăl meu a revenit la noi fără a fi fost rănit, dar viitorul nostru părea extrem de înceţoşat. Trăiam în ruinele Germaniei postbelice, cu devastatorul sentiment al lipsei de speranţă şi al întunericului în ceea ce privea viitorul nostru.
În mijlocul acestei disperări, familia mea a aflat despre Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă şi despre mesajul tămăduitor al Evangheliei restaurate a lui Isus Hristos. Acesta mesaj ne-a schimbat viaţa; ne-a înălţat deasupra întregii nefericiri zilnice. Viaţa era încă spinoasă şi condiţiile de viaţă oribile, dar Evanghelia a adus lumină, speranţă şi bucurie în vieţile noastre. Adevărurile simple şi clare ale Evangheliei ne-au încălzit inimile şi ne-au luminat minţile. Ne-au ajutat să ne vedem pe noi înşine şi lumea din jurul nostru cu alţi ochi şi dintr-un punct de vedere mai optimist.
Dragii mei fraţi şi surori, nu sunt Evanghelia restaurată a lui Isus Hristos şi calitatea noastră de membri ai Bisericii Sale motive măreţe de bucurie?
Oriunde trăiţi pe acest pământ şi oricare vă sunt condiţiile de viaţă, eu depun mărturie în faţa dumneavoastră că Evanghelia lui Isus Hristos are puterea divină de a vă ridica pe culmi înalte departe de ceea ce par a fi, uneori, poveri şi slăbiciuni insuportabile. Domnul vă cunoaşte viaţa şi greutăţile. El i-a spus lui Pavel şi nouă, tuturor: „Harul Meu îţi este de ajuns. Puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită“. Şi, ca Pavel, noi putem răspunde: „Deci mă voi lauda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine“ (2 Corinteni 12:9).
Ca membri ai Bisericii lui Isus Hristos, noi putem revendica binecuvântările promise în legămintele şi rânduielile pe care le-am primit când am acceptat Evanghelia lui Isus Hristos.
Ce este Evanghelia lui Isus Hristos?
Evanghelia lui Isus Hristos este vestea cea bună, vestea de bucurie şi mult mai mult. Este mesajul salvării, anunţat în repetate rânduri de către Isus Hristos şi apostolii şi profeţii Săi. Este credinţa mea fermă că întregul adevărul şi lumina venite de la Dumnezeu sunt cuprinse în Evanghelia lui Isus Hristos.
Dumnezeu, Tatăl nostru iubitor din Cer, a spus că este lucrarea şi slava Sa „să [realizeze] nemurirea şi viaţa veşnică a omului“ (Moise 1:39). Dumnezeu Tatăl este autorul Evangheliei; aceasta este o parte esenţială a planului salvării sau planului mântuirii întocmit de Dumnezeu. Este numită Evanghelia lui Isus Hristos pentru că ispăşirea lui Isus Hristos este cea care face posibile mântuirea şi salvarea. Prin ispăşire Sa, toţi bărbaţii, femeile şi copiii sunt necondiţionat mântuiţi de la moartea fizică şi toţi vor fi mântuiţi de păcatele lor cu condiţia să accepte Evanghelia lui Isus Hristos şi să se supună ei (vezi D&L 20:17-25; 76:40-42, 50-53; Moise 6:62).
Evanghelia lui Hristos este singura Evanghelie adevărată şi „nu va exista nici un alt nume dat, precum şi nici un alt mijloc sau o altă cale prin care salvarea să poată veni pentru copiii oamenilor, ci numai prin şi în numele lui Hristos“ (Mosia 3:17; vezi, de asemenea, Faptele apostolilor 4:12).
Elementele esenţiale al mesajului Evangheliei se găsesc în toate scripturile sfinte, dar cel mai clar ne sunt explicate în Cartea lui Mormon şi în revelaţiile profetului Joseph Smith. Aici, Isus Însuşi declară limpede doctrina Sa şi Evanghelia Sa, pe care copiii lui Dumnezeu trebuie să le respecte pentru a „avea viaţa veşnică“ (D&L 14:7; vezi, de asemenea, 3 Nefi 11:31-39; 27:13-21; D&L 33:11-12).
Evanghelia este clară şi simplă. Ea răspunde la cele mai complexe întrebări din viaţă, totuşi chiar şi un copil o poate înţelege şi o poate aplica. Aşa cum a spus Nefi: „Sufletul meu se bucură în claritate; căci în felul acesta lucrează Domnul Dumnezeu printre copiii oamenilor. Căci Domnul Dumnezeu dă lumină pentru înţelegere; căci El vorbeşte către oameni după limba lor, pentru înţelegerea lor“ (2 Nefi 31:3).
Profetul Joseph Smith a urmat acelaşi model de claritate şi simplitate când a explicat lumii, într-un mod foarte concis „primele principii şi rânduieli ale Evangheliei“ (Articolele de credinţă 1:4), pe care trebuie să le acceptăm pentru a primi binecuvântările eterne ale Evangheliei.
Primul: credinţa în Domnul Isus Hristos – să aveţi încredere în Mântuitorul, Fiul lui Dumnezeu „cu credinţă nestrămutată în El, bazându-vă cu totul pe meritele Lui care are puterea de a salva“ şi, apoi, „să înaintaţi cu fermitate în Hristos… ospătându-vă din cuvântul lui Hristos“ (2 Nefi 31:19-20).
Al doilea: pocăinţa, care include o schimbare a gândurilor, oferind „ca jertfă o inimă frântă şi un spirit smerit“, renunţând la păcat şi devenind modest şi umil „ca un copil mic“ (3 Nefi 9:20, 22).
Al treilea: botezul prin scufundare pentru iertarea păcatelor şi un legământ de a ţine poruncile lui Dumnezeu şi de a lua asupra noastră numele lui Hristos.
Al patrulea: aşezarea mâinilor pentru darul Duhului Sfânt, cunoscut şi ca botezul prin foc, care ne sfinţeşte şi ne face „fiinţe noi“, născute din Dumnezeu (Mosia 27:24-26; vezi, de asemenea, 1 Petru 1:23).
Darul Duhului Sfânt, dat nouă de către Tatăl nostru Ceresc şi administrat de către o persoană ce are autoritatea, cuprinde promisiunea plină de milostenie: „Dacă veţi intra pe această cale şi veţi primi Duhul Sfânt, El vă va arăta toate lucrurile pe care trebuie să le faceţi“ (2 Nefi 32:5). Fiind însoţit permanent de Duhul Sfânt, fiecare membru al Bisericii poate primi „cuvintele lui Hristos“ direct (2 Nefi 32:3) în orice moment sau loc. Această divină îndrumare personală ne ajută să rămânem curajoşi în mărturia despre Isus Hristos şi să îndurăm până la sfârşitul zilelor. Nu este minunat?
Nu avem motive să ne bucurăm?
Ce înseamnă a îndura până la sfârşit?
Scripturile ne învaţă că, după ce am primit rânduielile botezului şi confirmării, îndatorirea noastră este să „[îndurăm] până la sfârşit“ (2 Nefi 31:20).
Când eram tânăr băiat, „a îndura până la sfârşit“ însemna, pentru mine mai ales, să încerc să stau treaz până la sfârşitul adunărilor Bisericii. Mai târziu, ca adolescent, am progresat doar puţin în înţelegerea acestei expresii scripturale. În compasiunea mea ca tânăr, am asociat-o eforturilor dragilor noştri membri mai vârstnici de a trece cu tenacitate prin greutăţi până la sfârşitul vieţilor lor.
A îndura până la sfârşit sau a rămâne credincios legilor şi rânduielilor Evangheliei lui Isus Hristos de-a lungul întregii noastre vieţi este o condiţie fundamentală pentru a fi salvaţi în împărăţia lui Dumnezeu. Această convingere îi deosebeşte pe sfinţii din zilele din urmă de multe alte grupuri religioase creştine care propovăduiesc că salvarea este dată tuturor celor care, pur şi simplu, cred şi mărturisesc că Isus este Hristosul. Domnul a declarat limpede: „Dacă ţii poruncile Mele şi înduri până la sfârşit, vei avea viaţa veşnică, care este cel mai mare dar dintre toate darurile lui Dumnezeu“ (D&L 14:7).
Ca urmare, a îndura până la sfârşit nu înseamnă a tolera pasiv greutăţile vieţii sau „a trece prin ele“. Religia noastră este una activă, care îi ajută pe copiii lui Dumnezeu de-a lungul căii drepte şi înguste pentru a-şi dezvolta întregul potenţial în această viaţă şi a reveni la El într-o zi. Privită din această perspectivă, îndurarea până la sfârşit este înălţătoare şi glorioasă, nu cumplită şi întunecată. Aceasta este o religie a bucuriei, a speranţei, a tăriei şi eliberării. „Adam a căzut, ca oamenii să poată fi; iar oamenii sunt ca să poată avea bucurie“ (2 Nefi 2:25).
Îndurarea până la sfârşit este un proces care se desfăşoară în fiecare minut al vieţii noastre, în fiecare oră, în fiecare zi, de la un răsărit al soarelui până la altul. El se realizează prin disciplină personală în urmarea poruncilor lui Dumnezeu.
Evanghelia restaurată a lui Isus Hristos este un mod de viaţă. Nu este numai pentru duminica. Nu este ceva ce putem face numai ca obicei sau tradiţie, dacă dorim să culegem ca recoltă toate binecuvântările ei promise. „Nu vă înşelaţi: ‘Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit’. Ce seamănă omul, aceea va şi secera“ (Galateni 6:7).
Îndurarea până la sfârşit implică „stăruinţă în bine“ (Romani 2:7), străduinţă în a ţine poruncile (vezi 2 Nefi 31:10) şi realizarea lucrărilor dreptăţii (vezi D&L 59:23). Ea cere sacrificii şi muncă grea. Pentru a îndura până la sfârşit, noi trebuie să ne încredem în Tatăl nostru din Cer şi să facem alegeri înţelepte, incluzând plata zeciuielii şi a darurilor, onorarea legămintelor din templu şi slujirea Domnului şi a semenilor, îndeplinindu-ne, de bunăvoie şi cu credinţă, chemările şi responsabilităţile noastre în Biserică. Aceasta înseamnă tărie de caracter, altruism şi umilinţă; înseamnă integritate şi onestitate faţă de Domnul şi semenii noştri. Înseamnă să facem din casele noastre locuri întărite de apărare şi de refugiu împotriva relelor lumeşti; înseamnă să ne iubim soţii sau soţiile şi copiii.
Făcând tot ce putem pentru a îndura până la sfârşit, vieţile noastre se vor desăvârşi într-un mod minunat. Vom învăţa să „[facem] bine celor ce [ne] urăsc şi [să ne rugăm] pentru cei ce [ne] asupresc şi prigonesc“ (Matei 5:44). Binecuvântările pe care ni le aduce îndurarea până la sfârşit în această viaţă sunt reale şi foarte importante pentru viaţa ce va veni şi ele depăşesc capacitatea noastră de înţelegere.
Isus Hristos vrea ca dumneavoastră să reuşiţi
Dragii mei fraţi şi surori, vor fi zile şi nopţi în care vă veţi simţi copleşiţi, în care inimile vă vor fi grele şi capetele vă vor fi plecate. Atunci, vă rog să vă amintiţi că Isus Hristos, Mântuitorul, este Capul acestei Biserici. Este Evanghelia Sa. El vrea ca dumneavoastră să reuşiţi. El Şi-a dat viaţa tocmai în acest scop. El este Fiul Dumnezeului celui Viu. El a promis:
„Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă“ (Matei 11:28).
„Căci munţii se vor despărţi şi dealurile se vor clătina, dar bunătatea Mea nu se va îndepărta de la tine“ (3 Nefi 22:10). „Mă voi îndura Eu de tine, a spus Domnul, Mântuitorul tău“ (3 Nefi 22:8).
Dragii mei prieteni, Salvatorul vindecă inima frântă şi vă tămăduieşte rănile (vezi Psalmii 147:3). Oricare ar fi încercările dumneavoastră, oriunde trăiţi pe acest pământ, calitatea dumneavoastră de membru credincios al Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă şi puterile divine ale Evangheliei lui Isus Hristos vă vor binecuvânta pentru a îndura cu bucurie până la sfârşit.
Despre aceasta depun mărturie, cu toată inima şi cu tot sufletul meu, în numele sacru al lui Isus Hristos, amin.